Domnul este bun, milos, indurator, dar....!

În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Un mare proroc S-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile.

Luca 7:11-17

Inainte de aceasta vizita a Domnului Isus in cetatea Nain, conform textului din Luca 7 stim ca Isus venea din Capernaum.Este o distanta relativ mica  intre Capernaum si Nain, si Capernaum este o cetate asezata intr-o vale, pe malul Marii Galileii, pe cand Nain este o cetate asezata pe un munte.
 Iata doua multimi, unii coboara, altii urca, unii sunt cu Isus, altii fara Isus, insa ochii Domnului sunt peste toti.
Ce spirit de observatie? Erau atatia oameni acolo, tocmai pe aceasta femeie a vazut-o?
Din multimea aceea vede suferinta acestei femei si-I se face mila de ea.
Mi-am amintit de versurile unei cantari pe care am cantat-o, "Tu nu dispretuiesti un duh zdrobit..."
La aceasta femeie cred ca era totul zdrobit. Fara sot, un singur fiu si acela moare?! Ori Dumnezeu a vazut acest lucru, I-a fost  mila si a privit spre nevoia ei, pentru ca asa este El, cunoaste nevoile fiecaruia, slava Lui.
Stiti ce am remarcat: atitudinea Domnului Isus.
I s-a facut mila, insa nu a ramas doar cu acest sentiment, EL a luat si atitudine.
Domnului când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea.....S-a apropiat şi S-a atins de raclă...
El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun"
Uneori si noi suntem cuprinsi de acest sentiment MILA, insa din pacate ramanem doar la atat si nu intreprindem nici un fel de actiune.Consideram ca rugandu-ne e suficient, e bine sa ne rugam pentru problema celui in suferinta insa nu este suficient, pentru ca raspunsul si ajutorul primit in urma rugaciunii vine tot prin oameni.De-aceea e nevoie si de implicarea noastra.
Atunci cand Domnul se atinge si se implica in viata noastra, totul se schimba!
Atunci cand I se face mila, atingerea Lui aduce pace, aduce viata, aduce bucurie, liniste, traseul vietii noastre nu va mai fi la fel. 
Insa ne-am gandit vreodata ca atingerea Lui, atunci cand nu suntem gasiti placuti inaintea Lui si nu vrem sa ne intoarcem de pe calea noastra cea rea, ne poate aduce suferinta?
Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor şi le pedepseşte păcatele!” (Ieremia 14:10)
Citeam  de dimineata cap. din Proverbe 11:
Adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea.
Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.
Sunt convinsa ca fiecare doreste ca Domnul sa priveasca spre noi si daca se poate sa priveasca cu mila, insa acest lucru depinde de cum suntem gasiti inaintea LUI.

De prea multe ori am auzit si multi continua sa vorbeasca despre atributele lui  Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu care este iubitor, milos, indurator, iertator, bun, credincios, insa nu ne place cand auzim si celelate atribute ale lui Dumnezeu: sfant, drept, judecator, nepartinitor, manios.

Iata cum ne este descris Dumnezeu: 

„Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam.

Numeri 14:18 

Ce bine ar fi fost daca se oprea Cuvantul aici, Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea, fara sa mai existe si acel DAR....

Insa exista si un...DAR!

El a fost randuit sa fie si Judecatorul celor vii si celor morti, spune cartea Faptelor:
Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi. 

Fapte 10:42
Dumnezeu iarta, insa ca sa fim iertati trebuie in primul rand sa recunoastem ca suntem pacatosi si am pacatuit. Fara recunoastere si fara cainta, nu exista iertare. Ori multi se amagesc crezand ca pot fi iertati fara a parcurge aceasta etapa, ba mai mult sa ne amintim ce a spus Isus acelei femei prinsa in pacat:
"Dute si sa nu mai pacatuiesti!"

Doamne ajuta-ne sa constientizam ca Tu esti iertator, insa Esti si drept.
 Esti bun, insa Te si mânii, Esti milos, insa Esti si judecator.
Astazi Iti multumesc, ca inca o data ne-ai aratat acest lucru.

Atributul personal si secretul casniciei!

O femeie şi un bărbat erau căsătoriţi de 60 de ani. Singurul secret dintre cei doi: o cutie de pantofi, ţinută de femeie în dulapul său, cutie în care soţul nu a avut niciodată dreptul să caute si sa vada ce se afla în ea.

Bărbatul a ascultat rugămintea soţiei şi, în toţi cei 60 de ani, nu a încercat să descopere secretul cutiei de pantofi. Până într-o zi când soţia a început să se simtă foarte rău.
Atunci, bărbatul a adus cutia pe patul în care se afla femeia şi a intrebat-o: 

"draga mea, pot sa ma uit in cutie?"

"Poti sa o deschizi", ii spuse sotia.
Când cutia a fost deschisă, omul a văzut două păpuşi croşetate şi o grămadă de bani. "Ce inseamna asta?", s-a bâlbâit el.
"Când ne-am căsătorit", a spus femeia, "bunica mea mi-a spus secretul unei căsătorii perfecte. Mi-a spus că, dacă vreodată voi fi supărat pe tine, să tac din gură şi să croşetez o păpuşă".
Bătrânul a încremenit când a auzit asta. După 60 de ani, în cutie se aflau doar două păpuşi. 

"Doar o singura data, te-am suparat?"

...........

Totuşi, a întrebat el, de unde sunt banii?

"Ah", a spus femeia, "banii sunt din vânzarea celorlalte păpuşi croşetate".

Daca ne-am face o analiza a persoanei noastre in relatia cu sotul sau cu sotia, oare ce am descoperi despre noi?
Putem sa inlocuim cuvantul DRAGOSTE din acest verset cu numele nostru?
Atentie, nu al sotului sau al sotiei ci al nostru personal!

 Monna, Maria, Ioana sau fiecare cu numele lui 

- este îndelung răbdătoare, 

-este plină de bunătate;

-nu pizmuieşte; 

-nu se laudă, 

-nu se umflă de mândrie, 

-nu se poartă necuviincios,

-nu caută folosul său, 

-nu se mânie, 

-nu se gândeşte la rău,  

-nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,  

-acoperă totul, 

-crede totul, 

-nădăjduieşte totul, 

-suferă totul...

????

Personal nu ma regasesc in toate aceste fraze si nici nu pot sa-mi insusesc aceste atribute, insa ma rog Domnului sa ma ajute ca, macar un atribut pe saptamana sa mi-l pot insusi.

 

Hrana ta zilnica!

11 SEPTEMBRIE
Ieremia 9.1-26
La fel ca în timpul lui Ieremia, şi astăzi poporul lui Dumnezeu are numeroşi răniţi de moarte (v. 1).
Dacă-i cunoaştem, să-i aducem în rugăciune înaintea Doctorului suprem, a Celui care are putere să-i vindece (cap. 8.22).
Capitolul care ne stă în faţă exprimă durerea de negrăit a profetului. Severitatea cuvântărilor ţinute către popor nu-1 pot împiedica să fie profund afectat de soarta acestuia. El suferă, cu siguranţă, gândindu-se la starea lui Israel şi la pedeapsa care-1 ameninţa, dar, mai presus de toate, din cauza necinstirii aruncate asupra Numelui Domnului.
 Cu cât îl vom iubi mai mult pe Domnul, cu atât mai profund ne vom întrista văzând nerecunoştinţa şi indiferenţa cu care dragostea Lui este atât de des întâmpinată.
Să medităm la importanţa v. 23 şi 24 (citate în 1 Corinteni 1.31). Este în natura fiecăruia să se mândrească cu capacităţile sale şi să se laude cu ceea ce are. Sportivul îşi va pune în valoare agilitatea, muşchii şi supleţea; elevul bun, succesele şcolare; automobilistul, maşina sa mai puternică decât cea a vecinului. Singurul lucru însă cu care Dumnezeu ne permite să ne lăudăm este cunoaşterea Lui
 (Psalmul 20.7; 2 Corinteni 10.17).
Apreciem noi la adevărata valoare relaţia noastră cu Domnul Isus? Sau uneori chiar ne este ruşine de ea?

Dumnezeu si norocul

 Care dintre noi putem spune ca nu avem nici o vina?

Hrana ta zilnica!

10 SEPTEMBRIE
Ieremia 8.1-22
Capitolul 5.3 ne-a arătat că Israel nu simţise câtuşi de puţin loviturile cu care Domnul fusese nevoit să-1 lovească. Aici îi vedem pe cei responsabili legând ei înşişi „cu uşurătate" rănile (v. 11) şi pretinzând pacea pe care Dumnezeul lor nu le-o «putea» da (6.14). Cu toate acestea, „balsamul din Galaad” (harul) se afla la dispoziţia lor, la fel şi Medicul credincios, Cel care ştia cum să-1 aplice (v. 22; comp. cu Matei 9.12). Este în aceasta o lecţie pentru cel credincios, anume că Dumnezeu disciplinează. Dacă acceptăm din mâna Domnului încercările care ne sunt necesare, de asemenea să-L lăsăm pe El însuşi să vindece rănile pe care le-a permis (Iov 5.18). 

Să nu încercăm să le vindecăm superficial, prin propriile noastre resurse.
In v. 12, profetul adaugă: „Nicidecum nu s-au ruşinat": este caracteristica unei conştiinţe împietrite 

(Ţefania 3.5 )

Acest sărman popor era caracterizat printr-o indiferenţă totală faţă de răul pe care îl comisese.
Pentru că şi noi ne aflăm tot într-o vreme când „secerişul a trecut" şi „vara s-a sfârşit", la acest început de septembrie, subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 20. 

Există o vreme potrivită pentru a fi mântuiţi şi aceasta este: astăzi!

 În curând, Domnul va strânge spicele coapte, la marele Său seceriş al sufletelor. Atunci vara se va fi sfârşit. Ce trezire grozavă pentru aceia care vor fi nevoiţi să spună: „Noi nu suntem salvaţi"

Ultima saptamana a Universului!

O ora doar, dar merita !

Veniti sa ne inchinam si sa ne smerim!

Stiu ca Dumnezeul in care mi-am pus increderea este un Dumnezeu Suveran peste toate lucrurile, inclusiv peste viata mea si peste viata ta.

De nenumarate ori am citit in Scriptura o multime de versete si capitole care vorbesc despre maretia lui Dumnezeu, despre Atotstiinta si Intelepciunea Lui, despre Puterea Lui si despre suveranitatea Lui.

Cartea Geneza arata Intelepciunea Lui atunci cand a creat pamantul cu tot ce este pe el. 

A creat pamantul, apele, luna, soarele. A creat toate vietuitoarele pamantului, a pus hotare marilor si a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa. El a hotarat masurile pamantului, El a pus hotare apelor, El porunceste zorilor sa rasara, El este Stapanul universului.

Astazi parca mai mult ca oricand mi-a fost dat sa cunosc cine este puternicul meu TATA.

Cititi va rog cu atentie acest capitol, desi l-am citit de atatea ori, dat fiind faptul ca Iov este unul din eroii credintei pe care il admir, insa astazi am citit asa cum nu am citit niciodata acest capitol:

Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. 

 Unde erai tu (unde eram eu)când am întemeiat pământul? 

Spune, dacă ai pricepere.
Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?  

Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
De când eşti, ai poruncit tu(sau eu) dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor, ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el? Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată? 

 Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
Ai pătruns tu(sau eu) până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu(sau eu) prin fundurile adâncului?
Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu(sau eu) porţile umbrei morţii? Ai cuprins tu(sau eu) cu privirea întinderea pământului? 

Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa? Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor? 

 Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
Ai ajuns tu (sau eu)până la cămările zăpezii? Ai văzut tu(sau eu) cămările grindinei, pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?  

Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?  

Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni; pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă? 

 Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului, ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
Poţi să înnozi tu(sau eu) legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?
Tu(sau eu) faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu(eu)cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
Cunoşti tu( sau eu) legile cerului? Sau tu(ori eu) îi orânduieşti stăpânirea pe pământ? 

 Îţi înalţi tu(sau eu) glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?
Poţi tu (sau eu)să arunci fulgerele ca să plece? 

Îţi zic ele: „Iată-ne”? Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului? 

 Cine poate să numere norii cu înţelepciune şi să verse burdufurile cerurilor, pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pământ să se lipească împreună? 

 Tu (eu) izgoneşti prada pentru leoaică şi tu(eu) potoleşti foamea puilor de lei, când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor? Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciţi şi flămânzi?

Ştii tu(sau eu) când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu(sau eu)pe cerboaice când fată?  

Numeri tu (sau eu) lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu(sau eu) vremea când nasc?
Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.
Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă şi nu se mai întorc la ele.
Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.
El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului, care-l mână. Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta(sau a mea)? Şi stă el noaptea la ieslea ta(sau a mea)?
Îl poţi lega tu(sau eu)cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine(mine), ca să grăpeze bulgării din văi?
Te încrezi tu(sau eu)în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu(sau eu) grija lucrărilor tale(mele)?
Te laşi tu(sau eu) pe el, pentru căratul roadelor tale(mele), ca să le strângă în aria ta(mea)?
Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei. Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.
Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum! 

  Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere. Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui. Tu(eu) dai putere calului, şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie? Tu-l (eu)faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza. Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi; îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc, fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa. La sunetul trâmbiţei parcă zice: „Înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.
Oare prin priceperea ta(sau a mea)îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi? 

  Oare din porunca ta(sau a mea) se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi? 

  El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor. De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”  Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
„Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”

Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
„Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.

In fata unui Asemenea Dumnezeu Puternic mai putem spune ceva?

Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!

Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toţi dumnezeii. El ţine în mână adâncimile pământului, şi vârfurile munţilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul: 
 veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

Hrana ta zilnica!

9 SEPTEMBRIE
Ieremia 7.1-34
Domnul îl trimite pe Ieremia la poarta templului, pentru a rosti acolo o cuvântare aspră; aceasta deoarece, în ciuda stării sale de răzvrătire, poporul de la Ierusalim, în timp ce continua să practice un cult doar de formă, se fălea în mod zgomotos că are „Templul Domnului". Câtă inconsecvenţă! Oare ceea ce dădea valoare templului nu era însuşi Cel care locuia în el? (Matei 23.21). Ei însă tocmai pe Acela îl renegau prin faptele lor rele, a căror listă îngrozitoare ne-o prezintă v. 9. Călcau în picioare aproape toată legea lui Dumnezeu şi, fără să se teamă de Domnul, continuau să se înfăţişeze înaintea Lui în Casa Lui (v. 10). Făcuseră din aceasta o peşteră de tâlhari (v. 11, citat de Domnul), pângărind-o prin urâciunile lor (v. 10). Şi astăzi, aşa-zisa creştinătate (cea mărturisitoare) oferă aceeaşi imagine cu două feţe: respect pentru formele religioase exterioare şi totodată o tragică absenţă a vieţii lăuntrice (Apocalipsa 3.1). Fiecare dintre noi, dacă nu veghem, ne expunem aceluiaşi pericol, de a ne mulţumi cu forme de evlavie, în timp ce îi tăgăduim puterea,... care este dragostea pentru Domnul (2 Timotei 3.5). Dumnezeu doreşte realitate în vieţile noastre, iar a face caz de relaţia cu El fără a fi despărţiţi de rău înseamnă a-L insulta.
Domnul a vorbit mult timp, iar poporul a refuzat să asculte. Acum este rândul Lui să refuze să asculte, chiar dacă este vorba de însăşi rugăciunea profetului (v. 16)