Doua picaturi de sfintenie si o picatura de pacat!

Intr-un sticluta cu cerneala pun doua picaturi de apa si astept rezultatul.
Rezultat...? Nici o schimbare!

Repet procedeul, dar de data aceasta iau un pahar cu apa limpede, ca si cristalul. Dintr-o sticluta cu cerneala, extrag cu pipeta doua picaturi si pun in paharul cu apa.
 Rezultatul...? Apa  devine albastruie, schimbandu-si pe loc culoarea.

Asemanatoare este si viata unui crestin.
Incercam sa traim o viata neprihanita dupa voia lui Dumnezeu, insa uneori ne place sa cochetam si cu putin pacat. Nu facem pacate mari, nu facem pacate groaznice care sa-i infioare pe cei din jurul nostru, insa mai facem si noi, din cand in cand, mici si marunte pacate.
Viata de crestin cere sfintenie deplina. Isus a spus: "fiti sfanti, caci EU sunt sfant".
In acest mic experiment am putut vedea diferenta dintre cele doua picaturi.
Doua picaturi de apa, nu au aceeasi putere ca doua picaturi de cerneala.
La fel este si in procesul de sfintenie al vietii noastre. Putina sfintenie, din cand in cand, intr-o viata de compromis nu au acelasi efect ca:
"putinul pacat intr-o viata de sfintenie".
Putin necurat, spurca tot ceea ce este curat.
Putina necuratie intineaza tot ceea ce  este sfant!
Mult timp m-am intrebat:slujirea adusa la altar, este primita inaintea Domnului?
Amestecand ceva curat cu ceva necurat? Peste saptamana, o viata condusa de fire, iar duminica cerem sfintire si aducem jertfe inaintea Domnului, oare ne sunt primite?
Biblia are un cuvant pentru acesti oameni:
Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

Doua picaturi de sfintenie si o picatura de pacat?
Nici macar o tona de sfintenie si un gram de pacat, nu pot face ca jertfa noastra sa fie primita de Dumnezeu. 

Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea, spune  cuvantul in Habacuc 1:13

Mi-aduc aminte de un verset din cartea Apocalipsa si ma trec fiorii:

"nimic întinat nu va intra în ea"

Suntem noi oare vrednici de Imparatia lui Dumnezeu?

Hrana ta zilnica!

14 IULIE
Matei 8.1-17
Serviciul dragostei şi cel al dreptăţii Domnului sunt cele care iau acum locul învăţăturilor Sale. Pentru început, suntem martorii a trei vindecări. Leprosul din v. 12 cunoştea puterea lui Isus, dar se îndoia de dragostea Lui: „Dacă vrei, poţi". Isus voia şi 1-a vindecat (Osea 11.3 sf.).
Centurionul din Capernaum s-a apropiat condus nu numai de sentimentul autorităţii atotputerniciei Domnului, ci şi de cel al propriei nevrednicii: „numai rosteşte un cuvânt..." Această credinţă nemaiîntâlnită L-a mirat şi L-a bucurat pe Domnul Isus. El a dat-o drept exemplu celor care-L urmau, dar ea ne umileşte totodată şi pe noi.
Este nevoie ca învăţătorul să lucreze deopotrivă şi în familiile alor Săi: El o vindecă pe soacra ucenicului Petru.
Isus nu S-a ocupat de bolnavi în felul medicilor care consultă, care pun un diagnostic, prescriu un tratament, îşi încasează onorariul şi pleacă. El nu S-a mulţumit numai să vindece, ci „suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui" (Isaia 53.4), mergând până la sursa lor, care este păcatul. El le-a simţit toate poverile, toate amărăciunile (Ioan 11.35). O asemenea compasiune este mult mai de preţ decât eliberarea propriu-zisă şi aceasta este ceea ce experimentează mulţi credincioşi prin bolile lor.

De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

 Un articol foarte interesant!

Sa stiti ca este un element distinctiv. 

Am fost intrebat deseori:  De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

 Fiind profesor la Institutul Penticostal 11 ani, predic foarte des in bisericile penticostale, am multi prieteni, colegi, mi-am facut o imagine dupa atatia ani. Si sunt cateva lucruri care  ar fi bine sa invete si fratii baptisti si fratii Crestini dupa Evanghelie. Primul lucru, fratii penticostali se roaga mai mult. Se roaga mai mult. Dau credit mai mare rugaciunii, decat o facem noi. Si noi ne rugam, dar, rugaciunea in bisericile penticostale, in viata unui credincios penticostal are o pondere mai mare. E adevarat ca baptistii sau Crestinii dupa Evanghelie liciteaza mai mult pe Cuvant. Studiaza mai mult, mai intens. Dar, unii atata studiaza ca uita sa se roage. Si fara rugaciune, nu este puterea. Nu este putere. Ca vedeti si la predicatorii penticostali, chiar daca n-au studiat mult, dar daca se roaga…

Al doilea lucru. In bisericile penticostale se canta mai pentru inima. Se canta mai afectuos. Atinge inima mai mult. Si Crestinii dupa Evanghelie si Baptistii canta. Dar, modul in care combina rugaciunea si cantarea, iarasi, este important. Al treilea lucru, am observat ca credinciosii penticostali sunt mai uniti, in special pentru lucrari duhovnicesti, [dar] chiar si [pentru] lucrarile practice. Mobilizarea este mai buna la fratii penticostali. E un secret, undeva trebuie gasit.

Citeste mai mult:  AICI

Hrana ta zilnica!

13 IULIE
Matei 7.15-29
Dacă pomii buni pot fi recunoscuţi după fructele lor bune, atunci v. 22 nu ne prezintă oare oameni de excepţie?

 Aparent, ei au mâinile pline de lucrări lăudabile: profeţii, miracole, demoni scoşi... având Numele Domnului întotdeauna (toată ziua bună ziua) pe buzele lor. „Nu v-am cunoscut" le va răspunde cu hotărâre Domnul Isus. Roadele voastre nu sunt cele ale ascultării de Dumnezeu.
Nu ne este greu să pătrundem sensul tuturor acestor învăţături. Ceea ce ne lipseşte nu este, de fapt, înţelegerea lor, ci, mai degrabă, împlinirea lor. Din acest motiv, în încheierea cuvântării Sale, Domnul ilustrează printr-o scurtă parabolă diferenţa dintre această punere în practică şi simplul fapt de a auzi: Două case, din exterior asemănătoare; însă coborâţi la subsol şi priviţi! Una dintre ele are ca temelie stânca credinţei în Isus Hristos (1 Corinteni 3.11); constructorul ei a săpat în profunzime (Luca 6.48). Cealaltă casă se sprijină numai pe nisipul mişcător şi nesigur al sentimentelor omeneşti. Până la probă, care este necesară, aceste case pot fi confundate. Urmăriţi însă ce s-a întâmplat cu cea de-a doua casă... chibzuit şi nechibzuit sunt cele două nume pe care le primesc instructorii. 

Care dintre acestea vi se potriveşte?

Thou Oh Lord

                         

Hrana ta zilnica!

12 IULIE
Matei 7.1-14
Versetele 1-6 şi 12 aşază înaintea noastră principiile care trebuie să reglementeze relaţiile noastre cu oamenii, cu fraţii noştri. Încercând să găsească soluţie la această problemă, marii gânditori ai tuturor civilizaţiilor au umplut biblioteci întregi cu doctrinele lor sociale, politice, morale sau religioase; Domnului însă îi este de ajuns un mic verset pentru a exprima şi a cuprinde soluţia Sa de înţelepciune divină, desăvârşită şi definitivă: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel" (v. 12; comp. cu Romani 13.10). 

Ce regulă de aur este aceasta, pentru care fiecare zi este încă un prilej de a o pune în practică! Să învăţăm să ne punem întotdeauna în locul acelora cu care avem de-a face.
Versetele 13 şi 14 ne aduc aminte că, dacă sunt doi stăpâni, sunt şi două căi şi două porţi. 

Calea largă este a celor mulţi, şi aceasta în ciuda unui indicator care înfioară: „Spre pieire" (v. 13)! în schimb, puţini găsesc (pentru că puţini sunt cei care caută - vezi v. 7) „calea care duce la Viaţă". „Strâmtă este poarta": pe ea nu se poate intra fără a lăsa bagajele „eu-lui şi ale propriei îndreptăţiri, precum şi poverile cu care vieţile noastre sunt deseori încărcate.

Comunicare si ascultare!

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Matei 25: 34-40

De-atatea ori am citit acest text si oridecate ori l-am citit si am dat de aceste cuvinte am avut o serie de intrebari.Insa mult mai multe intrebari au fost cand citeam si continuarea textului si ma cuprindea si o stare de teama.

„Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
  „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”

Cred ca fiecare din noi am primit o chemare din partea lui Dumnezeu. 

Fie ca ai o chemare pentru a mijloci in rugaciune pentru altii, fie ca ai o chemare de a predica Evanghelia, fie ai un dar de a-L lauda pe Domnul prin cantare sau poezie, iar prin aceasta le vorbesti oamenilor despre Isus, fie ca ai darul compasiunii pentru semeni, fie alte daruri pe care Dumnezeu le aseaza in fiecare, important este ca fiecare sa-si descopere chemarea si mai mult de-atat, sa o faca cu bagare de seama, asa spune Cuvantul.

Uneori ne multumim cu starea in care suntem si traim atat de linistiti fiind asigurati cumva de numele "pocait" pe care il purtam.

Dar oare ce inseamna pocainta?

Mersul in fiecare duminica la biserica cat si in celelalte zile oare, nu sunt suficiente? Prezenta mea la fiecare slujba religioasa, oare nu imi garanteaza nimic?
Pocainta inseamna mult mai mult decat o prezenta la biserica. Pocainta implica actiune, daca vrei sa te implici in lucrare nu poti sta.
Mi-aţi dat de băut, M-aţi primit, M-aţi îmbrăcat, aţi venit să Mă vedeţi, aţi venit pe la Mine..toate acestea sunt niste actiuni, sunt atitudini pe care le luam in acele momente pe care Dumnezeu ni le scoate in cale, tocmai pentru a ne testa.
Dar luam singuri decizii in ce ne implicam si cand ne implicam? Iata, il avem pe Filip in fata:
Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.” Fapte 8:26
Dumnezeu are modul lui prin care ne vorbeste, problema este sa pastram firul de legatura cu El. Comunicarea, rugaciunea este primordiala in relatia noastra cu Dumnezeu.Dar oare este suficient...?
Lui Filip i-a vorbit, insa Filip a mai facut ceva: Filip s-a sculat şi a plecat.(Fapte 8:27)
Filip a ascultat! Atunci cand Domnul ne vorbeste, trebuie sa si actionam.
Si din nou ne intoarcem la comunicare: ii spunem Domnului ce avem pe suflet, insa trebuie sa si asteptam raspunsul lui Dumnezeu.
Doua lucruri extrem de importante: comunicarea si ascultarea!
 

Hrana ta zilnica!

11 IULIE
Matei 6.19-34
Ochiul simplu este acela care nu se îndreaptă decât spre un singur obiect. Pentru credincios, acest obiect este „comoara" lui: Domnul Hristos. 

Noi II contemplăm „cu faţa descoperită" in Cuvânt şi această viziune ne luminează tot lăuntrul nostru (citiţi 2 Corinteni 3.18 şi 4.6,7). Inima noastră nu poate fi în acelaşi timp şi în cer şi pe pământ. A îndrăgi o comoară cerească şi, în acelaşi timp, a aduna bunuri pentru pământ sunt, prin urmare, două ocupaţii absolut incompatibile. Tot astfel, este imposibil să slujim mai mult decât unui singur stăpân (v. 24); dacă vom încerca, vom constata că poruncile primite sunt adesea contradictorii. 

Renunţând însă la Mamona (la „bogăţii" - vezi Luca 16.13), nu cumva ne expunem privaţiu-nilor, riscând să fim lipsiţi de ceea ce ne este necesar în clipa tic faţă?

 Domnul ne avertizează cu privire la această scuză rea. "De aceea, vă spun: Nu vă îngrijoraţi..." (v. 25). Să deschidem ochii, după cum ne invită Domnul Isus, şi să observăm în creaţie mărturiile nenumărate cu privire la grija plină de afecţiune şi de bunătate a Tatălui ceresc îndreptată spre cele mărunte: flori, păsări... (comp. cu Psalmul 147.9).
Nu, Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator faţă de cei care vor pune interesele Sale pe primul plan în viaţa lor, faţă de cei care-L vor alege pe El (Luca 10.42). Dar trebuie să începem cu aceasta.