Fugi de poftele tineretii !

"Nelegiurile voastre pun un zid de despartire....",
 scrie prorocul Isaia in cap.59.

Din cate stim la construirea zidului se foloseste caramida.Pacatele noastre zilnice, mici sau mari, stiute sau nestiute, toate acestea sunt caramizi cu care ne construim propriul zid, zidul despartirii.

Din pacate  zi de zi, zidul multor crestini se inalta tot mai mult...si tot mai sus.

 Traim intr-o lume atat de destrabalata si-atat de infectata de pacat, in care cel rau si-a pus si continua sa isi pune amprenta tot mai mult.Strategia pe care o foloseste diavolul, care este extraordinar de dibaci, se pare ca functioneaza din plin, si ma ales printre crestini.

Niciodata nu o sa vina diavolul sa ne ispiteasca cu lucruri "mari" la inceput, el  vine si se strecoara cu lucruri aparent nevinovate, ne intinde cateva capcane in care, daca nu veghem cu greu mai putem iesi.

Ma gandesc la cateva lucruri minore cu care ar putea sa vina sa ne ispiteasca, lucruri care aparent nu par cine stie ce,  chiar din contra nu putem sa declaram ca sunt "pacate".

Fiecare ispita vine prin ceva si prin cineva, si dupa cum Dumnezeu se foloseste de oameni pentru a-si duce planul la indeplinire, tot asa si diavolul are oamenii lui pe care ii foloseste pentru a-i ispiti pe altii.

Ex.- vine 8 Martie, la munca  se pregateste un mic "bairam" pregatit special femeilor. Din colectivul de munca  fac parte si eu "crestina" fiind. Sunt invitata sa merg acolo.Prima reactie a mea este sa refuz invitatia, insa vine la mine colega cu care ma inteleg cel mai bine si imi spune:

"... draga mea, stiu ca esti pocaita, nu trebuie sa dansezi, sa bei sau sa fumezi, stim  ca tu nu faci asa ceva...insa un gratar si un suc poti servi linistita cu noi...nu cred ca e  un pacat....asa-i?

Si hai sa fim seriosi...oare ce pacat e....? Doar servesc ceva de-ale gurii, beau un suc si stau la povesti...
Numai ca noi, "eu" sau "tu"...locul nostru nu e acolo.
Poate ca par...invechita, insa imi vine in minte ceva. Cand plec dimineata de acasa, eu Il rog sa ma insoteasca pas cu pas, ba mai mult Ii spun, 
"Doamne daca Tu nu mergi cu mine, nu ma lasa sa plec singura".
Vin si va intreb, oare daca eu merg acolo...Dumnezeu ma va insoti...?
Nicidecum!
O iesire azi la un suc, maine se poate transforma in ceva mai mult, si ma voi trezi intr-o zi ca sunt prinsa intr-un anturaj rau si cu vicii, din care nu pot scapa. Cu toate acestea nimic din ceea ce fac ei, chiar nu mi se pare ca e ceva rau, e doar o "socializare", si daca aceea socializare e stropita si cu un pahar de vin sau o tigara mentolata....nu este nimic rau, doar nu dau in cap la nimeni.
Am dat un singur exemplu si m-am pus eu in acest exemplu, desi nu e cazul meu acum, insa dragii mei,
( ma adresez in special tinerilor), dar nu numai lor, pentru ca ispita vine la orice varsta, si in aceste capcane am cazut si eu odata si va spun aceste lucruri din propria experienta. La inceput si eu am crezut ca nu e nimic rau in a onora invitatia, insa aceasta e doar o strategie a celui rau,  mai tarziu ajungi sa nu mai astepti invitatiile, pentru ca te vei interesa tu singur cand se tin aceste "chermeze", pentru ca lumea este atragatoare, de-aceea Pavel ii spunea lui Timotei,
"Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată."
Lumea ofera placere, insa fiecare placere nu e decat o caramida pusa pe zidul despartirii tale de Dumnezeu.
 Oamenii  sunt zidarii, caramizile sunt  pacatele care construiesc zidul despartirii intre OM si DUMNEZEU.
Nu lasa ca pacatele tale sa puna un zid de despartire intre tine si Dumnezeu, pentru ca intr-o zi, zidul va fi atat de mare incat nu-l vei mai putea vedea pe Dumnezeu.

Tot in cartea prorocului Isaia sta scris un verset minunat, care  da incurajare oricarui zidar neintelept care pana acum  a zidit....si iarasi a zidit,
"Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat"

Asadar, fii intelept(a)  si nu te lasa ispitit de vrajmas!

Hrana ta zilnica!

3 MARTIE
Psalmul 18.1-29
Psalmul 18 (un psalm mesianic) cuprinde măreaţa profeţie cu privire la moartea, învierea, înălţarea, victoria finală şi domnia lui Mesia.
Primele trei versete enunţă tema - iar următoarele o vor expune pe larg - referitor la cum a fost ELIBERAT „Slujitorul Domnului" (nume al Domnului Isus despre care aflăm încă din titlul psalmului).

 Ca Unul care a experimentat El însuşi puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus ne învaţă, din propria Lui experienţă, ce este Dumnezeu pentru cel care se încrede în El. „Nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem", a fost demonstrată în învierea lui Hristos, în înălţarea Sa, în aşezarea Sa (în locul care îi este dat) deasupra tuturor vrăjmaşilor Săi (citiţi Efeseni 1.19-21).
Ceea ce a fost Dumnezeu pentru Domnul Isus în ceasul strâmtorării Sale (v. 6), al necazului Său (v. 18), este şi pentru noi; iar încercările prin care trecem constituie tot atâtea ocazii de a-L cunoaşte pe acest Dumnezeu într-un fel nou. Sunt obosit, istovit? El este tăria mea. Şovăie credinţa mea? El este Stânca mea. Se arată un pericol? El este cetățuia mea, turnul cel înalt unde găsesc un adăpost sigur (Psalmul 9.9). Sunt în luptă cu duşmanul? El este scutul care mă apără de loviturile lui.
Pentru Isus, ELIBERAREA Sa a fost o consecinţă a dreptăţii Sale (v. 19,24); pentru noi, ELIBERAREA noastră este asigurată în baza relaţiei pe care o avem cu El.

Ruga!

"Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi"
 2Cor.4:8

 Doamne, când sunt încolţit în toate chipurile, nu lăsa să fiu doborât; şi când sunt în grea cumpănă să nu fiu deznadajduit .

"....ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile"

2Cor.6:10 

Doamne, când sunt întristat, fă să fiu întotdeauna vesel; ca un sărac, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.

Fratii de la Toflea- evanghelizare Elim

Asa cum stiti, fiecare sfarsit de luna, timp de trei luni, ianuarie, februarie si martie, la Elim sunt seri de evanghelizare. Suntem la incheierea celei de-a doua luna si incepand de joi ne-am bucurat intr-una. Dumnezeu inca ne-a dat harul si binecuvantarea Sa sa ne putem bucura inca o data. 

Astazi, incepand cu ora 17 se incheie ultima seara de evanghelizare din luna februarie a bisericii Elim Timisoara.

De-aceea va invit ca incepand cu ora 17 sa luati parte alaturi de noi desafatandu-ne in Hristos, prin cantarea de inchinare a fratilor "leviti" de la Toflea, care au petrecut cu noi si sambata seara si azi de dimineata.

Serviciul va fi transmis live, incepand cu ora 17.30 pe site-ul bisericii http://www.elim.ro/,

iar cei care doriti sa veniti la sediul bisericii, inchinarea va incepe cu ora 17, unde timp de o ora vor canta fratii de la Toflea insotiti de Isaura Dinca.

Impruna va sluji si fratele pastor David Echalar originar din Bolivia, insa fratele actualmente slujeste in Italia. 

Domnul sa binecuvinteze intreaga Sa lucrare, iar voi fiti binecuvantati!

Hrana ta zilnica!

2 MARTIE
Psalmul 17
În Psalmul 16 am admirat încrederea Omului desăvârşit. In Psalmul 17 avem înaintea noastră dreptatea Lui.
Ca şi încrederea Lui, şi dreptatea Lui se află - şi aceasta în primul rând - înaintea lui Dumnezeu, care găseşte în ea o satisfacţie deplină. Oamenii nu pot vedea decât umblarea cuiva; dar Dumnezeu merge şi mai în profunzime şi ia în considerare motivele care dirijează această umblare. Psalmul 11.5 ne-a învăţat că „Domnul cercetează pe cel drept...". Şi iată rezultatul examinării atente a inimii Domnului Isus: „... Tu n-ai găsit nimic; gândul Meu nu este altfel decât cuvântul Meu" (v. 3; comp. cu loan 8.25). 

Ce model incomparabil! Să veghem asupra gândurilor noastre, astfel încât ele să fie întotdeauna în perfect acord cu cuvintele noastre; şi invers. Pe de altă parte, să învăţăm să cunoaştem şi să folosim Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o El: S-a folosit de Cuvânt pentru a Se apăra de omul violent, de Satan însuşi (v. 4; Matei 4.4,7,10).
Versetele 14 şi 15 accentuează contrastul dintre oamenii lumii acesteia, care „au partea lor în această viaţă", şi cel drept (Hristos, dar şi cel credincios), a cărui parte este cerească (Psalmul 16.5). Suferind acum în totul pentru dreptate, el se gândeşte la înviere şi la subiectul afecţiunilor sale: „mă voi sătura de chipul Tău" (v. 15; comp. cu Psalmul 16.11).

Mama, sora si sotie, toate cuprinse in cuvantul FEMEIE!

Cele mai frumoase ganduri si urari alaturi de toata dragostea mea, le-am facut buchet si le-am asezat aici pentru tine, pentru mine, pentru noi "FEMEILE"

Ce făptură minunată ai creat Părinte Sfânt
Să ne fie mângâiere şi-ndrumare pe pământ,
Câtă dragoste sublimă şi ce blândă bunătate,
În firava ei făptură, Doamne, Tu le-ai pus pe toate.

Mama stă în rugăciune mijlocind necontenit
Pentru-ai săi micuţi pe care Tatăl Sfânt i-a dăruit.
Zi şi noapte ea veghează, le vorbeşte cu mult dor
Despre marea Lui iubire,despre Fiul Salvator.

Domnul a făcut femeia ca tovaraşă de viaţă
şi soţie credincioasă- aşa biblia ne-nvaţă-
Când bărbatul se-osteneşte pentru pâinea cea de azi
Ea să-i fie mângâiere şi lumină în necaz.

Simţi cum greul te apasă şi nu vezi nici o scăpare,
Valurile te frământă şi durerea e prea mare,
Cauţi o sora în credinţă şi te rogi şi tu cu ea
Iar povara de pe umeri nu mai este-aşa de grea!

Ce făptură minunată ai creat Părinte Scump:
Mamă ,soră şi soţie toate prinse într-un cuvânt.
Pentru ea, pentru "Femeia" înaintea TA venim
Şi cu multă reverenţă Ţie, Doamne-Ţi mulţumim!  

                                                 Autor Maria Luca

".... căci vântul le era împotrivă"

".... căci vântul le era împotrivă...."

Oricat de mult isi doreau, oricat de mult se sileau sa vasleasca spre malul celalalt, nu reuseau pentru ca,  vantul le era impotriva!

Cred ca si eu ma gasesc in starea in care erau ucenicii odinioara, si cred cu tarie ca in starea ucenicilor ne aflam multi dintre noi, sau mai bine zis...majoritatea crestinilor.Ne straduim, ne zbatem ne dorim.....insa vantul care bate dinspre apus si rasarit aduce val dupa val, problema dupa problema.

Ce facem in aceasta situatie...? Naufragiem sau ramanem pe mare luptand cu valurile pana la capat...?

Vrajmasul  sufletelor noastre este diavolul, si batalia este foarte puternica.

Purtam un razboi spiritual unde lupta este crancena si miza este foarte "mare"...."sufletele oamenilor" 

Din momentul in care  Lucifer a fost aruncat din cer, ducem aceasta lupta continua. El nu s-a multumit sa ia doar o parte din ingeri cu el, ci de-atunci el cauta mereu, si mereu, noi suflete.

Biruinta nu este un rezultat usor de obtinut, este un act de vointa impletit cu suferinta, imi spunea azi o prietena, si intr-adevar ii dau dreptate. Uneori vin valuri peste noi si in mijlocul lor, in loc sa ne plangem de mila, in loc sa ne speriem de inaltimea valului, mai bine am cobora din barca si am incepe sa umblam prin credinta asemeni lui Petru.
Petru a pornit pe mare "prin credinta", privind doar la Hristos, insa in momentul in care si-a luat privirea de la Hristos si a inceput sa priveasca  la mare, Petru se scufunda.
Sunt valuri, sunt probleme, este suferinta, este boala, sunt neajunsuri, toate in jur parca ne sunt impotriva, insa suntem binecuvantati ca inaintea noastra este HRISTOS.
Privirea noastra sa fie doar la EL.
Daca ne lasam speriati de multimea si de puterea acestor probleme....suntem pierduti, pentru ca vrajmasul abia asteapta sa mai inghita un suflet.
Nu stiu care este problema din viata ta, nu stiu cat este de valul de furios, le stiu doar pe ale mele, insa vreau sa iti spun un lucru,
 prin credinta poti merge pe apa ca si pe uscat!
Priveste la ISUS !

Hrana ta zilnica!

1 MARTIE
Psalmul 16
Aşa cum arată şi cartea Faptele Apostolilor, citând în ea din Psalmul 16 (Fapte 2.25 şi 13.35), acest psalm se aplică direct Omului Hristos Isus. De altfel, cine altul decât El ar îndrăzni să declare: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea Mea" (v. 8)? Îl contemplăm aici nu ca pe Mântuitorul (aceasta va fi în Psalmul 22), ci ca pe Modelul; nu ca pe Fiul lui Dumnezeu, ci ca pe Omul credinţei. In calitate de Fiu, El nu ar avea nevoie să fie păzit (v. 1), iar bunătatea Lui s-ar contopi cu cea a lui Dumnezeu însuşi (v. 2; vezi Marcu 10.18). însă încrederea, dependenţa, răbdarea, credinţa - pe scurt, toate sentimentele pe care le vedem în Psalmul 16 strălucind în acest Dumnezeu cunoscut şi onorat- sunt sentimente umane.
Pentru a le manifesta în perfecţiune, Hristos a venit să locuiască pe pământ (şi în ce condiţii!), trăind viaţa unui om (însă a unui om fără păcat!). El ni S-a prezentat supus lui Dumnezeu, Domnul (v. 2: „Tu eşti Domnul Meu"); găsindu-Şi plăcerea în cei credincioşi (v. 3), în partea pe care Tatăl i-a rezervat-o (v. 5 şi Evrei 12.2), în Domnul însuşi (v. 8, 9 şi 11); iar v. 10 ne ajută să-L privim încrezător până şi la moarte.

 Ce drum minunat, care L-a încântat pe Dumnezeul Său!

 Este drumul pe care ni l-a deschis şi nouă, ca să mergem pe el, păşind pe urmele Sale! (1 Petru 2.21).