Bunătatea lui Dumnezeu e ca răsăritul soarelui, se revarsă pe pământ fără a privi la merite!
Versetul zilei
19 ianuarie 2014
Hrana ta zilnica!
19 Ianuarie
Iov 18.1-21
Copleşindu-şi prietenul cu tot felul de acuze, Elifaz, Bildad şi Ţofar lucrau, fără să-şi dea seama, la clătinarea credinţei acestuia.
«A acuza» este metoda specifică a lui Satan. Şi acesta nu numai că îl atacă pe cel credincios înaintea Domnului, cum am văzut că o face în cap.l şi 2, ci îl acuză şi înăuntrul său, inspirându-i îndoieli: «Nu ai o credinţă adevărată! Nu eşti mântuit! Vezi bine că Dumnezeu te-a părăsit! Dacă ai fi un copil al Lui, nu te-ai comporta astfel...!» Şi, odată semănate cele dintâi îndoieli, sunt atrase şi altele, iar vrăjmaşul se foloseşte de ele pentru a ne şopti din nou: «De vreme ce ai îndoieli, aceasta este dovada că îţi lipseşte credinţa; un credincios nu se poate îndoi...».
Să respingem cu fermitate „săgeţile arzătoare ale celui rău". In ce fel? Folosindu-ne de scutul credinţei", altfel spus, de încrederea simplă, curată, în Dumnezeu şi în promisiunile Cuvântului Său (Efeseni 6.16).
Bildad îl evocă pe împăratul spaimelor (v. 14). Este moartea, ameninţare permanentă, spre care orice om este constrâns să-şi îndrepte paşii, fără să ştie când o va întâlni. Dar, pentru credincios, ea nu mai este un subiect de groază. Domnul Isus, înfruntând El însuşi de bunăvoie moartea, 1-a făcut fără putere pe cel care avea puterea ei, pe Satan (Evrei 2.14).

18 ianuarie 2014
Ce vedem noi si ce vede Dumnezeu?!
Cateodata ma framanta si in ultima vreme tot mai des, un lucru..."de ce nu reusesc si eu sa vad in oameni, ceea ce vede si Dumnezeu?"
Noi privim la cei din jurul nostru, la faptele si actiunile lor si adeseori ne grabim sa ii si catalogam...
"din asta nu se mai face om....cat ii lumea si pamantul" sau multe alte expresii de genul acesta.
Nu v-ati grabit niciodata cu asemenea concluzii? Eu da....si ma rog Domnului sa ma elibereze de acest spirit de a judeca oamenii sau de a-i cataloga in vreun fel.
Noi privim aici, privim prezentul, insa ne este greu sa privim dincolo de ceea ce ne ofera imaginea acelei persoane "acum, in prezent", ne este greu sa vedem ceea ce vede Dumnezeu in aceea persoana.
Deseori chiar noi nu gasim nimic bun in noi insine, alteori vedem in noi o multime de calitati si mai mult... ne vedem acele persoane perfecte, fara nici un cusur in comparatie cu cei din jurul nostru.
Oamenii ne vad un fel, noi ne vedem in alt fel iar Dumnezeu ne vede cu totul diferit.
Cu alte cuvinte omul este un foarte bun "artist"
Cu alte cuvinte omul este un foarte bun "artist"
La munca colegii ne vad intr-un fel si isi creeaza o anumita imagine, acasa sotul sau sotia ne vad altfel, pe strada suntem priviti in alt fel, parintii ne vad in cu totul alt fel, insa Dumnezeu ne vede exact asa cum suntem. In toate ipostazele de mai sus, imaginea pe care am creat-o este datorita comportamentului diferit pe care-l avem uneori. Pe oameni este mai simplu si ii putem dribla, insa Singurul pe care nu-l putem fenta cu nimic, este DUMNEZEU.
Acum dintre toate aceste portrete, cel mai mult conteaza ce vede Dumnezeu in noi.
Daca vedem un copil de 5 ani pe scena care canta extraordinar....noi cei din sala il aplaudam pentru ceea ce am auzit cantand, insa un maestru priveste mult mai departe, el vede ce pianist desavarsit va fi peste cativa ani.
Asemenea este si Dumnezeu, El nu se uita la ceea ce am fost noi, nici la ceea ce suntem ci la ceea ce putem deveni in Hristos.
Efeseni 3:20
Asemenea este si Dumnezeu, El nu se uita la ceea ce am fost noi, nici la ceea ce suntem ci la ceea ce putem deveni in Hristos.
Efeseni 3:20
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi....
Iata asadar, ca indiferent ceea ce vad eu intr-un om, Dumnezeu imi spune ca poate face mult mai mult decat pot eu gandi.
Trebuie doar sa credem acest lucru, si ma rog ca Domnul sa imi dea si sa ne dea credinta mai mare, pentru ca ceea ce la noi este cu neputinta, TOTUL este cu putinta la EL.
Trebuie doar sa credem acest lucru, si ma rog ca Domnul sa imi dea si sa ne dea credinta mai mare, pentru ca ceea ce la noi este cu neputinta, TOTUL este cu putinta la EL.
Avertizare pentru crestini!
Nu stiu daca cuvintele mai sunt de prisos.
Doar un singur cuvant, ascultati-l si nu veti regreta!
Vrei sa iti fac cunostinta cu prietenul meu....?
M-am trezit dis-de-dimineata undeva intr-o gara cu lume multa si suna puternic un tren......
M-am trezit speriata de sunetul acela....am incercat sa adorm la loc, dar in zadar....
M-am gandit ca ar fi bine sa nu pierd vremea intorcandu-ma de pe o parte pe alta...cautand ce am pierdut(adica somnul), asa ca am luat Biblia si ma straduiam sa-mi amintesc ce data e astazi....
Este 18, asa ca numai bine o zi pentru a fi citit, Proverbe 18.
Bine este sa va face-ti timp sa il cititi si d-voastra.Mie mi-a placut cateva versete tare mult.
In vers 4 partea a doua, Solomon spune," izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna".
Doamne ce minunat e sa fi intelept!
Un suvoi care curge intr-una....
Dumnezeu se indura de cei care cer acest lucru, de cei care cer intelepciune si le va da. Odata ce ai primit aceasta binecuvantare, pentru ca intr-adevar este o mare binecuvantare sa fii intelept, in permanenta vei fi alimentat de la aceasta sursa. Sursa intelepciunii este Dumnezeu si noi suntem conectati la acesta sursa care este un izvor nesecat.
Cand esti intelept toate lucrurile iti merg bine. Daca in rugaciunile noastre exista o cerere pe care o aducem in fiecare zi, cred cu tarie ca a cere intelepciune trebuie sa fie una din prioritatile de pe lista noastra.
Mai departe daca citim, vedem ce consecinte atrage dupa ea nebunia.
Nu pot decat sa zic "Doamne da-ne intelepciune"
In versetul 10 scrie,"Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în
el şi stă la adăpost".Si pentru acest lucru avem nevoie de intelepciune. A cauta adapost si sprijin la oameni in problemele tale este nebunie, pentru ca nici un om nu ne va oferi adapost. Poate pentru o noapte, doua, trei, insa adapostul si sprijinul pe care ni-l ofera Domnul, este mult mai mult.
Si nu degeaba incheie Solomon cu aceste cuvinte, versetul 24,
"Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea
lui,
dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate"
dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate"
Si daca am pierdut cateva ore de somn....nu imi pare rau, am avut ocazia sa iti fac cunostinta cu prietenul meu, Numele Lui este ISUS HRISTOS.
Hrana ta zilnica!
18 Ianuarie
Iov 17.1-16
În durerea lui, Iov nu vede altă ieşire decât moartea: şi o cheamă în ajutor. Pentru prietenii săi, aceasta ar fi trebuit să fie o dovadă că el nu avea conştiinţa încărcată. Dacă ar fi fost vinovat, cum îl acuzau ei, ar fi trebuit să-i fie teamă să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu.
Cuvintele lui devin tot mai sfâşietoare: „Am ajuns ca unul de scuipat în faţă" (v. 6). Această insultă dezgustătoare şi josnică a fost aruncată Salvatorului nostru (Isaia 50.6; Marcu 14.65; 15.19). Omul şi-a arătat toată josnicia de care este capabil insultându-L în mod atât de laş pe Cel care era fără apărare şi care, de bunăvoie, Se afla în cele mai mari adâncimi!
„Oamenii drepţi vor fi uimiţi de aceasta", continuă Iov (v. 8). Ce lucru de neînţeles, în adevăr, să-1 vezi „pe cel drept părăsit" (Psalmul 37.25)...! Un astfel de spectacol risca să răstoarne încrederea multora în dreptatea lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 69.6). „Planurile mele s-au năruit, striga Iov-gândurile dragi ale inimii mele..." (v. 11).
Se întâmplă uneori ca Dumnezeu să Se pună de-a curmezişul căilor noastre, pentru a ne determina să ne cercetăm inima şi să descoperim acolo proiecte cu care cochetăm fără aprobarea Lui (Proverbe 16.9; 19.21): să fim siguri că, atunci când El închide o uşă în faţa noastră, o face pentru că ştie că nu se află nimic bun pentru noi dincolo de ea!

17 ianuarie 2014
Cat esti de maret....!
Ce maret DUMNEZEU am, avem, are intreg Universul si noi suntem datori sa-I recunoastem si sa-i proclamam Suveranitatea LUI!
Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori.
Psalmii 36:5
Dumnezeu are un plan maret cu fiecare dintre noi si face atatea lucruri minunate in dreptul nostru.
Personal o spun si in dreptul meu lucreaza atat de minunat incat sunt coplesita, de-a dreptul coplesita, credeti-ma...!
Nu
ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău şi mântuirea Ta,
şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.
Psalmii 40:10
Cand ne abandonam pe deplin in Bratul Sau, El face minuni.
Cred ca El lucreaza minunat pentru fiecare si planul care l-a facut pentru noi, este un plan minunat, insa adeseori nu poate fi dus la indeplinire, nu din cauza Lui, ci din cauza nestatorniciei noastre si din cauza necredintei noastre.
Este bine cat Dumnezeu nu Isi intoarce fata de la noi si inca ne vorbeste!
Nu dispreţuiţi prorociile.Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.
1 Tesaloniceni 5:20-21
1 Tesaloniceni 5:20-21
E minunat...!
Necredinta si nestatornicia noastra pe cale, Il pot impiedeca pe Dumnezeu sa lucreze.
Lasati-l pe Dumnezeu sa Isi faca lucrarea in viata voastra si nu-L impiedecati.
Dumnezeu daruieste intelepciune tuturor si mai mult, El ne da si un duh de deosebire al duhurilor, daca Ii cerem.
Iacov in epistola spune:
Dacă
vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la
Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi
dată.
In Proverbe 2:1-9, Solomon scrie,
Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară,
atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine.

A
Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci
tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia,
căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!
1 Cronici 29:11
Abonați-vă la:
Postări (Atom)