Versetul zilei

1 ianuarie 2014

LA MULTI ANI!

Anul vechi s-a sfarsit si cum fiecare sfarsit are si un inceput, iata ca  Dumnezeu a ingaduit ca sa intram sanatosi si in acest an!
Personal Ii multumesc ca mi-a mai dat sansa sa ma bucur inca un an si mai mult mi-a dat bucuria sa-i am alaturi pe ambii parinti in aceasta noapte, la cumpana dintre ani. 
Acest lucru este o mare bucurie  si un mare har!

Este un inceput de an nou, nu-l cunoastem, nu stim ce va fi, nu stim cum va fi, insa stim un singur lucru, in mainile Dumnezeului celui viu nu avem de ce sa ne ingrijoram. De-aceea spun si eu ca David:
"Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra"
 
Va urez tuturor un an binecuvantat, pace, sanatate si fie ca  Dumnezeu sa fie prioritatea  si scopul in viata noastra.
LA MULTI ANI!
Psalmul  20 este urarea mea pentru voi, prietenii mei dragi!

Ruga catre Domnul!

In acest moment o singura rugaciune am catre Domnul, si ea se gaseste scrisa in 
1 Cronici 17:27
Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! 
Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!”

31 decembrie 2013

PARADIS - ITI MULTUMESC

      ITI MULTUMESC !
             Te slăvesc Isuse pentru tot ce Tu mi-ai dat
Cu binecuvântări m-ai binecuvântat.
Primeşte mulţumirea ce-acum eu Ţi-o aduc
Iţi mulţumesc, o Doamne, Tu milă ai avut.

Iţi mulţumesc pentru speranţa
Ce o am în aceasta viaţă
Că-ntr-o zi voi fi in cer
Unde lacrimile pier
Şi Te voi vedea in faţă
Voi vedea slava măreaţă
Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc.

Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie-n veci
Ştiu că de la mine nicicând nu ai să pleci.
Primeşte mulţmirea ce-acum eu Ţi-o aduc.
Iţi mulţumesc, o Doamne, Tu milă ai avut.

Hrana ta zilnica!

31 Decembrie
Estera 9.23-32; 10.1-3
Astfel, an de an, marea eliberare a poporului va trebui comemorată prin această sărbătoare, Purim.
Cu sentimente atât de amestecate, vai, creştinătatea celebrează în fiecare an naşterea şi moartea Mântuitorului. Desigur, ne-am bucura dacă mulţi ar fi antrenaţi în felul acesta să gândească la aceste evenimente minunate măcar o dată sau de două ori pe an. Şi pentru noi, sfârşitul fiecărui an oferă ocazia de a-L binecuvânta în plus pe Dumnezeu pentru toată bunătatea pe care ne-o arată neîncetat. Dar am putea nu o dată pe an, ci în fiecare zi întâi a săptămânii şi, mai mult, în fiecare zi din viaţă să ne reamintim de glorioasa răscumpărare, de gloriosul nostru Răscumpărător.
Domnul Isus apare încă o dată în cap. 10 în trăsăturile lui Mardoheu, „mare ... iubit de mulţimea fraţilor săi, căutând binele ... vorbind de pace ..." (v. 3). Şi, în toate acestea, îl contemplăm pe Isus
care, luând chipul unui Slujitor, a lucrat cu înţelepciune şi, în consecinţă, a trebuit să fie înălţat şi ridicat şi aşezat foarte sus (Isaia 52.13; Psalmul 45.6-8; Filipeni 2.9-11). 
Dar El este la fel de demn să ocupe şi cel dintâi loc în gândurile şi în afecţiunile noastre (Coloseni 1: sf. v. 18). Fie ca să-I oferim fiecare dintre noi acest loc încă de pe acum!

30 decembrie 2013

Sunt binecuvantata!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
Efeseni 1:3

Daca punem acest verset direct in dreptul nostru, nu stiu cati  sunt care nu pot afirma acest lucru.
Te consideri un om binecuvantat?
EU DA! 
  • Sunt binecuvantata, ca in acest final de an sunt inca in viata.
  •  Sunt binecuvantata ca in acest an nu am dus lipsa nici macar o zi de painea cea de toate zilele, ba mai mult mi-a dat si restul hranei din belsug.
  • Sunt binecuvantata ca nu am suferit nici macar o clipa de sete.
  • Sunt binecuvantata ca anul acesta nu am ajuns in spital, pe mana nici unui medic si mi-a dat sanatate asemeni vulturului care se inalta pe muntii. 
  • Sunt binecuvantata pentru ca nimeni din cei dragi, nu au cunoscut suferinta.
  • Sunt binecuvantata pentru ca in timp ce altii au ramas fara un servici, eu am avut un loc de munca binecuvantat.
  • Sunt binecuvantata ca in fiecare dimineata atunci cand ma trezesc, deschid ochii langa un sot minunat si aud in fiecare zi cuvantul "TE IUBESC".
  • Sunt binecuvantata sa aud vocea copiilor mei in fiecare zi.
  • Sunt binecuvantata sa aud vocea mamei si a tatalui meu in fiecare zi. (chiar si de trei ori pe zi, desi ne despart 170 de km)
  • Sunt binecuvantata ca pot sa merg si sa ma rog intr-o casa de rugaciune minunata alaturi de frati, surori si pastori minunati.
  • Sunt binecuvantata pentru ca traiesc intr-o tara in care este pace.
  • Sunt binecuvantata pentru ca tara in care Dumnezeu m-a asezat nu a suferit calamitati sau dezastre naturale.
  • Sunt binecuvantata ca am cunoscut prieteni minunati pe care Dumnezeu mi i-a scos in cale, si chiar daca nu ii am alaturi zi de zi, pentru ca distanta e mare, ii simt mereu aproape.
  • Sunt binecuvantata ca am ocazia in fiecare zi, sa pot spune celor din jurul meu  despre Hristos.
  • Sunt binecuvantata ca in fiecare incercare L-am avut pe Domnul de partea mea.
  • Sunt binecuvantata pentru ca Dumnezeu a pus pe inima multor persoane sa se roage pentru mine.
  • Sunt binecuvantata ca am in jurul meu oameni care imi spun oridecate ori gresesc ceva.
  • Sunt binecuvantata ca Dumnezeu imi trimite la momentul potrivit tot ceea ce am nevoie.
  • Sunt binecuvantata ca nu mi-a dat Dumnezeu bogatie, pentru ca in bogatie omul uita de Dumnezeu.
  • Sunt binecuvantata ca nu mi-a dat Dumnezeu bani multi ca sa le port grija, ci atat cat am nevoie.
  • Sunt binecuvantata ca cererile mele sunt inaintea Tronului Lui.
  • Sunt binecuvantata ca Dumnezeu nu mi-a dat tot ceea am cerut, ci doar ceea ce a considerat El ca am trebuinta.
  • Sunt binecuvantata pentru ca in fiecare clipa stiu ca TATAL MEU vegheaza asupra mea si ochii LUI sunt atintiti asupra mea.
  • Insa cea mai mare binecuvantare este.... ca am un loc pregatit in cer!!!
Lista nu se opreste aici si nu stiu daca as reusi vreodata sa enumar toate binecuvantarile  pe care le primesc zi de zi. 
Tot ceea ce am, este de la El!
Tot ceea ce sunt, sunt doar prin El!
....de-aceea pentru toate acestea vin sa-I multumesc!

Minunea din viata mea- SEARA MARTURIILOR!

Asa este obiceiul ca la trecerea dintre ani sa avem alaturi oameni dragi.Poate ca fiecare ne-am facut deja planurile pentru noaptea care sta la cumpana dintre ani, insa pentru cei care nu aveti ceva stabilit, va fac o propunere din care aveti doar de castigat.
Ce anume veti castiga? Credinta voastra va fi intarita !

In seara de marti incepand cu ora 18, Biserica Penticostala Elim Timisoara, transmite ca in fiecare an, marturiile acelor credinciosi in care Dumnezeu a lucrat cu putere. Sunt multi oameni dornici de  a veni si de marturisi ceea ce Domnul a facut pentru ei, unii au fost vindecati de boli carora medicii nu le-au mai dat nici o sansa, unii au fost salvati din diferite situatii in fata carora nu vedeau nici o sansa, unii au fost eliberati de diferite patimi, altii au fost eliberati de anumite duhuri care au pus stapanire pe ei si multe alte marturii.
Toate acestea sunt facute in fata oamenilor pentru intarirea credintei noastre si aduse cu multumire in fata lui Dumnezeu.
Cum poti sa nu marturisesti ceea ce Domnul a facut?

Si daca tot veni vorba despre aceste marturii, as vrea ca si eu sa vin si sa va spun una dintre ele.
In urma cu ceva timp simteam ca auzul la urechea dreapta este din ce in ce mai slab.Am fost la un control de rutina la servicii si pentru ca atunci conduceam masina de servici, trebuia sa fac mult mai multe analize, printre care si auzul era verificat. Inca de atunci asistenta care mi-a facut acest test mi-a spus ca urechea dreapta are auzul mai slab, insa am neglijat. A trecut ceva vreme si pentru ca asa suntem noi oamenii(neglijam ce este mai important), iata ca la un moment dat auzeam din ce in ce mai slab si pana la urma deloc. Nu pot sa va spun cat este de rau si ce senzatie ai ca cineva sa-ti sopteasca ceva la ureche si tu sa nu intelegi prea multe....e groaznic, credeti-ma.
Numai ca eram atat de prinsa cu jobul, pentru ca si programul de lucru este destul de incomod, nu am reusit sa merg la medic. Sincer am zis ca acum in vacanta de iarna o sa merg ca sa vad ce este de facut. Numai ca inainte de medici, am apelat la Medicul Divin.
Daca va amintiti, nu mult timp in urma a fost o perioada de evanghelizare cu ocazia implinirii celor 25 de ani de la inaugurarea acestei cladiri in care se inchina azi credinciosii penticostali.
In prima seara de evanghelizare, fiind o zi de joi in 21 noiembrie, la sfarsitul serviciului divin s-a facut o rugaciune de catre slujitorii bisericii, invitat fiind si fr. Douglas Clay din Ohio, dansul facand parte si din bordul de conducere al organizatiei mondiale penticostale si impreuna, au facut rugaciune si ungere cu undelemn pentru toti cei care au avut o problema de sanatate in mod special.Vreau sa spun ca nu pastorii sunt cei care au facut ceva, ci DOMNUL este Acela care s-a atins de mine si de multi altii, pentru ca noi am crezut in El.
Va marturisesc sincer ca dupa rugaciunea facuta pret de cateva minute in urechea mea simteam cum toate canalele auditive se deschid si la un moment dat un aer rece mi-a patruns in ureche. Din acel moment urechea mea aude clar absolut tot, ba chiar aud mai bine acum cu dreapta decat cu stanga.
Poate ca multi sunteti sceptici la ceea ce eu marturisesc, insa ceea ce Domnul a facut pentru mine si ceea ce am simtit, este imposibil ca cineva sa imi spuna ca Dumnezeu nu mai face minuni. Eu cred in minuni pentru ca Dumnezeu este ACELASI, ieri, azi si in veci, Slava Lui.
De-aceea va incurajez sa nu ratati aceste marturii, prin care puteti vedea modul cum Dumnezeu lucreaza si azi.
Maine seara, 31.12.2013, ora 18 live pe http://www.elim.ro/new/ - SEARA MARTURIILOR!

Ai promis - ai implinit?

 Eclesiastul 5:4
Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o.


Mi s-au abatut ochii asupra acestui verset si cred ca tare bine este sa ne gandim fiecare in dreptul nostru cat priveste mesajul lui. Cred ca nimanui nu-i place ca cineva sa ne promita ceva si-apoi sa nu se tina de promisiune. Va place? Mie sincer, nu imi place ?
Daca noua oamenilor nu ne place acest lucru, cred ca suntem constienti ca lui Dumnezeu  nici atat nu Ii place !?
De multe ori din exces de zel sau in anumite situatii, facem promisiuni in fata oamenilor si mai mult, in fata lui Dumnezeu. In versetul de mai sus iata ca Scriptura ne spune ca lui Dumnezeu nu Ii plac acesti oameni, ba mai mult Ii numeste "fara minte".
Astazi traim intr-o societate in care cuvantul nu mai are nici o valoare. Promisiuni  peste promisiuni, insa din pacate nimeni sau hai sa nu generalizez, insa foarte multi care nu isi mai respecta propriul cuvant.Sunt atatea promisiuni incalcate...!!!
Sotul nu isi mai respecta juramantul dat, sotia la fel, copiii fac promisiuni parintilor si nu se tin de ele, parintii promit atatea lucruri copiilor si nu le respecta, in jur intalnim oameni, colegi, parlamentari, guvernanti, etc, care promit atatea lucruri, insa adeseori ne trezim in fata unor vorbe goale si fara valoare.
Trist este ca in noianul acesta de promisiuni incalcate se gasesc si promisiuni pe care le-am facut noi si nu le-am respectat.
In acest moment al cumpanei dintre ani, cred ca nu ar strica, ca fiecare dintre noi sa-si faca un "refresh"  memoriei si sa vedem cate lucruri am promis si nu le-am implinit.
Cred ca aceeasi importanta au si promisiunile facute atat in fata oamenilor, cat si in fata lui Dumnezeu.Poate ca nu te-ai grabit sa faci promisiuni in fata lui Dumnezeu, dar le-ai facut celor din jurul tau, lui Dumnezeu nu Ii plac nici aceste situatii.
Sunt lucruri pe care le-ai fagaduit si nu le-ai respectat?
Sunt promisiuni facute lui Dumnezeu si nu le-ai onorat?
Sunt atatea persoane care au trecut prin diferite situatii critice in viata, care in acele momente au spus, "Doamne daca ma ajuti, daca vei interveni, daca ma vindeci, daca imi faci, daca si daca...AM SA FAC, cutare sau cutare lucru..."
Te afli cumva printre ei? Ai facut oare astfel de promisiuni?
Omul, pe cat este de limitat si cu o memoria atat de mica, totusi nu uita cand cineva ii promite ceva si nu se tine de cuvant, oare Dumnezeu in maretia si intelepciunea Sa nu tine minte tot ceea ce i-am promis?
Nu am scris aceste randuri pentru a judeca pe cineva, in primul rand le-am scris pentru mine si pentru a aduce aminte tuturor, ca este momentul cel mai prielnic, acum in aceste momente de a ne aminti de promisiunile facute si neindeplinite. Daca am promis celor de langa noi si daca am promis ceva Domnului, cred ca este bine sa nu trecem in noul an fara a ne respecta promisiunea si cuvantul dat.
Ma rog, ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne amintim toate promisiunile facute si sa putem  vedea cate am implinit si cate au ramas neonorate. 
Doamne ajuta-ne!
 



Hrana ta zilnica!

30 Decembrie
Estera 9.11-22
Această zi, a treisprezecea a lunii Adar, care trebuia să marcheze pentru totdeauna masacrul şi dispariţia lui Israel, a devenit, din contră, ziua comemorării triumfului lor şi a anihilării vrăjmaşilor lor. Soarta acestor vrăjmaş este o dovadă tragică a faptului că atacurile ţintite asupr poporului lui Dumnezeu nu rămân nepedepsite. Cel care atinge „se atinge de lumina ochilor Lui" (Zaharia 2.8; vezi Psalmul 105.12-15).
Am putea fi noi subiecte ale unei iubiri mai puţin afectuoase, noi, care suntem parte a poporului ceresc, Mireasa lui Hristos? Israelul în captivitate manifestă clar semnele unei naţiuni „împrăştiate şi pustiite", ale unui popor „înfricoşător de la începutul lui", ale unei naţiuni „care tot aşteaptă şi este călcată în picioare" (Isaia 18.2). Dumnezeu, Căruia acest popor Îi este preţios, deoarece Mântuitorul lumii Se naşte din el, îşi va pune în acţiune atotputernicia ca să-i scape, pe ei, un neam călcat în picioare de lume.
Ce bogată este cartea Estera, despre care înainte am fi putut crede că oferă puţin pentru zidirea noastră! Ce loc îi oferă ea, ilustrativ, Domnului Isus umilit şi înălţat! Ce orizont deschide ea asupra viitorului lui Israel, asupra odihnei şi bucuriei lor (v. 17), bucurie a împărăţiei care-i aşteaptă în finalul tuturor suferinţelor!