Cum asteptam vesnicia ?

Exista o vorba din batrani:" tot ce este frumos, trece repede"..si asa este, a trecut si concediu (de fapt o parte din el),insa a trecut atat de repede, incat nu imi vine sa cred....mai ales ca l-am petrecut in compania unor fiinte dragi.Dar din pacate asta e viata, am coborat  cu picioarele pe pamant, am revenit la munca cea de toate zilele si nu imi ramane decat sa astept momentele preafrumoase care nu vor trece asa de repede, de fapt nu vor trece niciodata: "VESNICIA"

Insa  o intrebare pe care ar trebuie sa ne-o punem fiecare..."cum asteptam vesnicia"?

Suntem preocupati de ceeea ce este trecator sau...preocupati de cele vesnice?
Astazi si nu numai astazi ci in ultima vreme in mod deosebit se vorbeste de revenirea lui ISUS HRISTOS.Pe cat este de aproape Hristos, pe-atat de nepasatori sunt oamenii. Nepasatori  fata de vesnicie si preocupati foarte mult de cele pamantesti. Biblia ne vorbeste despre aceste vremuri si ne descrie foarte mult semnele care vor insoti aceste momente. Cu toate acestea omenirea este nepasatoare si  insensibila la chemarea lui Dumnezeu. Usa harului inca este deschisa, insa nu pentru mult timp, pentru ca Dumnezeu va incepe sa isi verse potirul maniei fata de omenire.Traim cu aceasta impresie despre Dumnezeu:" El este bun...si ne iarta.."
Da, El este bun si inca ne iarta "acum" daca ne caim de pacatul in care traim, insa vine ziua cand va sta pe Tronul de Judecator.Astazi usa harului este deschisa, maine nu putem sti ce va fi!
 Poate ca la noapte va trebui sa-ti inchei socotelile aici pe pamant, care este starea ta?
Cum astepti "vesnicia", ai doar o religie sau ai o relatie cu  Dumnezeu?
Fa-ti o o analiza a vietii si priveste in viata ta, atat tu cat si eu, iar daca  mai sunt lucruri care nu ii aduc cinste lui Dumnezeu, renuntarea la ele este cea mai buna solutie.
Renuntarea si cainta sunt cele mai bune alegeri, dragul meu cititor.

Hrana ta zilnica !

22 August

1 Cronici 3.1-14; 4.9 -10

Aceste genealogii mai au un motiv să fie amintite: întrebarea „al cui fíu este Mesial" va trebui să aibă un răspuns indiscutabil. În decursul timpului, îl vedem pe Dumnezeu punând deoparte, în mod succesiv, din mijlocul rasei umane: familia lui Avraam; din aceasta, seminţia lui Iuda şi, din nou, din mijlocul acestei seminţii, dinastia regală a lui David. Aceasta este cea care ocupă capitolul 3. Şi putem remarca cu câtă grijă şi cu câtă atenţie a urmărit Dumnezeu, din generaţie în generaţie, linia din care în final avea să se nască „Isus, care Se numeşte Hristos" (Matei 1.16).

Scurta istorie a lui Iaebeţ, care era mai vrednic de cinste decât fraţii săi, este inclusă în lista fiilor lui Iuda. Simţind greutatea durerii care este consecinţa păcatului, acest om îl cheamă pe Domnul să îndepărteze răul de pe calea lui. Este ascultat. Să ne plecăm urechea la cele patru cereri pe care le formulează şi să procedăm întocmai, cerând fără teamă: 

1. Să ne bucurăm de binecuvântări spirituale din belşug; 

2. Să avem limite mai extinse de preocupare pentru inteligenţa şi pentru inima noastră; 

3. „Mâna lui Dumnezeu" să fie cu noi în tot ce întreprindem; 

4. Să fim scăpaţi de păcat şi păziţi în ispită (Matei 6.13).

Hrana ta zilnica !

21 August

1 Cronici 2.1-24

Nu trebuie să căutăm în aceste liste cu nume ordinea şi precizia presupuse, spre exemplu, de un registru de stare civilă. Aici, ca peste tot, Cuvântul lui Dumnezeu nu răspunde curiozităţii sau cercetării întreprinse de inteligenţa omenească. In aceste capitole se pot observa de multe ori omisiuni, substituiri, inversiuni, care răspund intenţiilor Duhului lui Dumnezeu. Şi care sunt aceste intenţii? Pentru ce aceste lungi genealogii greu de citit? Este vorba în primul rând de a dovedi drepturile familiilor israelite la promisiunile făcute lui Avraam. Fiecare israelit putea, raportându-se la aceste genealogii, să-şi găsească originea şi să beneficieze de drepturile lui la moştenire. Vai! ştim că în timpul când Domnul Isus a trăit printre noi, iudeii se lăudau că-1 aveau pe Avraam ca tată, refuzând în acelaşi timp să-L recunoască în mijlocul lor pe Cel care este înainte de Avraam (Ioan 8.58).

În ceea ce-1 priveşte pe credincios, odată ce a primit viaţa divină, în momentul naşterii din nou, face parte din familia lui Dumnezeu. Descendenţa lui pământească devine neimportantă; Dumnezeu i-a devenit Tată în Isus şi el poate exclama: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3.1).

„Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”

    Ne-am trezit astazi poate umpic mai tarziu decat  in alte zile. Este singura zi in care a plouat usor si am profitat mai mult lenevind, si poate ca am fi lenevit mai mult, dar  mirosul cafelei proaspete, venea dinspre bucatarie, acolo unde gazda noastra, minunata si ma rog ca Domnul sa Ii binecuvinteze casa, ne pregatea micul dejun.Asa ca mi-am aruncat un strop de apa peste  fata arsa de soare si am venit la bucatarie sa ii simt si gustul cafelei, nu numai mirosul.Acolo am gasit-o pe prietena mea adancita in cuvantul lui Dumnezeu, si i-am urmat modelul.

Am citit un pasaj dintr-o carte pe care tocmai i-am adus-o cadou. Mi'a ramas privirea pe un verset tare frumos:

 

Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”

Exod 3:4

 

Dupa patruzeci de ani petrecuti in pustie, Moise cred ca s-a simtit foarte singur.Ma gandesc la Moise, ce amintiri cred ca l-au napadit acolo pe camp unde pastea turma socrului sau Ietro. De regula, in singuratate ai timp mult mai mult sa te gandesti atat la trecutul tau, dar si la viitorul care iti sta in fata.Cred ca la fel a facut si Moise, s-a gandit la locul de unde venea si unde ajuns. Desi a crescut in casa lui Faron, Moise nu a putut sa suporte si sa vada cum fratii sai erau chinuiti si oridecate ori a vazut o nedreptate Moise  si-a aparat fratii.

Numai ca uneori a trebuit sa intervina dur( vz. Exod 2:11-15), si datorita acestor lucruri petrecute, Moise a trebuit sa fuga de la Faron.

Interesant este ca tocmai de cine ii era teama si tocmai de cine a fugit, vine Dumnezeu si il trimite chiar acolo, la Faron.

 

Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii.

          Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” Exod 3:9-10

Doamne, cred ca n-ai nimerit bine.....! Tocmai pe mine m-ai ales? Tu nu stii ca tocmai de Faron fug eu, si Tu ma trimiti chiar pe mine? Cine sunt eu ? De ce tocmai eu?

      Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” Exod 3:11

Si iata ca dupa o discutie in care Moise incerca sa se justifice si invoca tot felul de scuze ca nu el este persoana potrivita pentru aceasta misiune,

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”  Exod 4:12 cu toate astea Moise  sovaieste.

Numai ca atunci cand Dumnezeu alege, noi nu ne putem impotrivi.

 

Ma gandesc ca asemeni si noi, ca Moise, ne gandim ca nu suntem pregatiti sau nu suntem persoana potrivita prin care Dumnezeu sa isi faca lucrarea Sa.

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” 

Nu stiu daca te afli in fata unei alegeri, dragul meu cititor, insa stiu ca atunci cand Dumnezeu alege si hotaraste, noi nu suntem in masura sa spunem "NU".

Poate ca nu stim unde ne trimite, nu stim ce vrea de la noi, dar stiu un lucru, ca Dumnezeu pregateste si cele mai mici detalii: Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” 

Acolo unde  esti, in singuratate, sa stii ca nu esti singur, Dumnezeu aude rugaciunea ta, stie ceea ce ai nevoie, stie cat Ii poti fi de folos, asa ca nu te impotrivi.

Asculta cand te striga pe nume si raspunde-I

" IATA-MA, SUNT AICI, TRIMITE-MA "

 

 

Hrana ta zilnica !

20 August

1Cronici 1.1-34

Acum, după ce omul a falimentat în totalitate pe terenul propriei responsabilităţi, urmează să-1 vedem pe Dumnezeul harului reluând totul, de la început, în aceste cărţi ale Cronicilor. Istoria rasei umane este într-un fel recapitulată aici, însă fără să se mai pună accentul pe răul produs de om (ca în cărţile lui Samuel şi ale împăraţilor), ci subliniindu-se binele gândit şi împlinit de Dumnezeu ca răspuns la acest rău. Iată deci această istorie a omenirii recapitulată, mergând înapoi în genealogie până la Adam! Şi este de remarcat că semnificaţiile primelor zece nume permit să se citească o frază care este ca un rezumat al întregii Evanghelii.

(Adam:) Omul (Set:) a luat locul lui (Enoş:) mortal, incurabil, (Cainan:) plângând; (Mahalaleel:) Dumnezeul preafericit, (Iared:) coborât, (Enoh:) consacrat, instruit, (Metuşala:) aduce prin moartea lui, (Lameh:) pentru cel care a călcat legea, (Noe:) consolare şi odihnă.

Nu este aici în primul rând o concluzie asupra a tot ce fusese înainte, adică declaraţia asupra ruinei iremediabile a creaturii? Dar, în acelaşi timp, este şi o admirabilă introducere la dezvăluirea planului divin, pe care îl vom urmări ca pe un fir de aur, de-a lungul întregului curs al acestor două cărţi!

Hrana ta zilnica !

19 August

2 Impăraţi 25.18-30

Astfel se sfârşesc cele două cărţi ale împăraţilor (care în originalul ebraic constituie o singură carte). Se deschiseseră cu gloria împăratului lui Israel şi se încheie cu cea a împăratului Babilonului; începuseră cu construirea Templului şi se termină cu tabloul distrugerii sale. La început, întâiul succesor al lui David urcase pe tron la Ierusalim (1 împăraţi 1). La sfârşit, ultimul lui descendent este închis într-o temniţă la Babilon. Între acel început şi acest sfârşit, capitol după capitol, am fost martorii unui dureros declin. Aceasta este situaţia cu orice lucru încredinţat omului! În adevăr, inima omului este înşelătoare şi incurabilă. Iar Ezechiel, a cărui voce s-a făcut auzită în timpul acestei perioade a captivităţii, confirmă aceasta în exclamaţia lui venind din adâncul inimii: „Cât de slabă îţi este inima - zice Domnul Dumnezeu - de faci toate acestea! ..." (Ezechiel 16.30)

Este consolant să vedem cum din aceste ultime versete străbate o mică licărire: un atât de slab început al restaurării. Dumnezeu ne arată că lucrarea Lui nu s-a încheiat. Ultimul cuvânt va fi al Lui când, după falimentul tuturor acestor împăraţi, va apărea Hristos, Fiul lui David, adevăratul împărat al lui Israel.

Inchinare in biserica penticostala din Padova

Astazi am avut ocazia sa merg intr-o Biserica Penticostala, aici in Padova.

O biserica  cu o arhitectura frumoasa, cu vreo 300 de membri de diferite nationalitati. Desi nu toti au fost prezenti, fiind  perioada concediilor si multi fiind plecati, cu toate astea am avut ocazia sa vad si romani, care de altfel inca de la intrare erau in prag asteptand credinciosii, dand mana cu ei, dar vazand ca suntem romani cu atat strangerea de mana a fost mai calduroasa.

Ne-am bucurat in mijlocul lor si am simtit prezenta lui Dumnezeu, si'I dam slava Domnului ca indiferent de culoare, de nationalitate, Numele LUI este inaltat.

Tare mult mi'a placut aceasta imagine cu Sfanta Scriptura !

"Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi, Dumnezeu este dragoste"

1Ioan 4: 16

Hrana ta zilnica !

18 August

2 Împăraţi 25.1-17

Exasperat de spiritul de revoltă al împăraţilor lui Iuda, Nebucadneţar se ridică pentru a treia oară împotriva Ierusalimului, îl înconjoară şi pătrunde în el după un asediu care durează mai mult de un an. De această dată nu mai există milă pentru oraşul orgolios. Începând cu templul, totul este complet distrus prin foc. Zidurile îi sunt demolate şi locuitorii sunt duşi în captivitate. Zedechia suferă consecinţele crude ale propriei îndărătnicii.

 Numai câţiva lucrători ai câmpului sunt lăsaţi în ţară.

Apoi gărzile caldeene îşi dezlănţuie mânia asupra templului, care pentru ei era simbolul rezistenţei. Nesatisfăcuţi doar cu incendierea lui, reuşesc să-1 sfărâme şi să ia cu ei măreţele-i coloane de bronz, marea de bronz, piedestalele şi restul vaselor. Oare de ce v. 16 şi 17 repetă detaliile de ornament ale coloanelor tocmai în momentul când ele vor dispărea? Fără îndoială, dintr-un motiv foarte dureros: Nu era acolo cea din urmă privire aruncată asupra unui obiect preaiubit, după care inimile lor aveau să tânjească până la sfârşit? Cât de frumoase fuseseră aceste coloane, simboluri ale stabilităţii şi ale puterii, pe care Domnul le va îndepărta de atunci înainte de poporul Său neascultător şi răzvrătit! (1 împ. 7.21).