Sufletul meu suspina si tanjeste dupa curtile Domnului.

Cat de placute sunt locasurile Tale, Doamne al Ostirilor! Sufletul meu suspina si tanjeste dupa curtile Domnului. 

 Psalmul 84:1-2/a

Stiu ca Dumnezeu este pretutindeni, la munca, acasa, in masina, in oras, insa trebuie sa recunosc ca nicaieri nu ma simt asa bine, cum ma simt in Casa Domnului. Fiind  destul de racita, saptamana trecuta nu am reusit marti si joi sa ajung la partasie la adunare, vreau sa va spun ca asa am simtit in suflet un gol si ma simteam de parca nu am fost de luni si luni....desi am urmarit programul live de acasa.Locul acela, ma face in mod special sa ma simt atat de aproape de Domnul, atat de aproape...
Suspina si tanjeste...!
Cand  ne dorim un lucru cu ardoare, suspinam si tanjim sa avem acel lucru si pana ce nu il capatam nu incetam a suspina. Daca acel lucru observam ca ne face bine, tanjim in permanenta sa il avem. Cam asa este si in viata spirituala.
Mie, Domnul mi-a facut mult bine, de-aceea tanjesc sa Il am alaturi de mine, sa Il am aproape in fiecare clipa.
Trupul  inseteaza zi de zi, si tot asa, zi de zi ii dam sa bea, la fel si sufletul nostru inseteaza dupa Cuvantul lui Dumnezeu.Isus este apa vietii, si din El curg rauri de apa vie.
Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

Hrana ta zilnica !

30 Iulie

2 Impăraţi 15.1-22

Azaria (sau Ozia), despre care 2 Cronici 26 ne oferă informaţii detaliate, a sfârşit trist, după o domnie de cincizeci şi doi de ani. Avusese un început bun. La fel se întâmplase mai înainte şi cu tatăl şi cu bunicul său. Să ne amintim că un început bun în viaţa creştină nu ne garantează o viaţă fericită până la sfârşit. Să nu ne sprijinim niciodată pe credincioşia noastră trecută sau prezentă, ci pe Domnul, care singur poate să ne păzească de orice cădere (Iuda 24).

In timpul acestei vieţi lungi a lui Azaria, la tronul lui Israel urcă, rând pe rând, Zaharia (al patrulea şi ultimul descendent al lui Iehu), apoi Şalum, Menahem, Pecahia şi Pecah. „A făcut

ce este rău, ... nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam ..." constituie refrenul trist care rezumă aceste domnii succesive. Este puţin important cât a reţinut istoria lumii despre ei; ceea ce contează pentru întreaga viaţă a unui om, inclusiv pentru a mea şi a ta, este aprecierea divină. „Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine" (Osea 8.4). 

Este un fapt solemn să vedem, în această perioadă finală a istoriei împărăţiei lui Israel, cum Domnul, obosit de atâta necredincioşie, îşi abandonează poporul, lăsându-1 singur (Osea 4.17).

Nu mai ai nevoie de card, in curand platile se vor face cu propria fata!

In primul rand vreau sa multumesc Domnului ca mi-a dat o noua zi de viata.Imi doresc ca si aceasta zi sa fie traita doar pentru El.

Fiind plecata in acest weekend si revenind doar ieri spre seara, ca sa pot prinde serviciul de seara de la biserica, prea mult nu am apucat sa citesc sau sa scriu pe blog, insa azi de dimineata mi-a tras atentia o stire pe care vreau sa o impartasesc cu voi. Citind unul din site-ul de stiri am gasit urmatorul titlu:

E uluitor ce se întâmplă! Poţi să-ţi arunci cardul la gunoi pentru că nu vei mai avea nevoie de el

 

Îţi poţi pierde oricând portofelul sau cardul, dar e destul de dificil să îţi pierzi propria faţă. Aceasta este motivaţia din spatele start-up-ului finlandez Uniqul, care testează un sistem ce permite utilizatorilor să realizeze plăţi cu faţa.

O tabletă Uniqul, amplasată în staţiile de check-out, va face o poză clientului când acesta se apropie. În câteva secunde, tableta procesează datele biometrice pentru a localiza un cont individual din baza de date, care poate fi înregistrat cu orice card de credit, spune Uniqul. Clientul nu trebuie decât să apese pe butonul OK pentru confirmarea plăţii, scrie capital.ro.

Compania se aşteaptă să lanseze sistemul pe culoarele de ieşire şi pe terminalele de plăţi din Helsinki.
Fizicianul David Brin spunea recent că lucrurile pe care le purtăm cu noi pentru a ne identifica – cardul de credit, permisul de conducere – sunt "obiecte pentru reputaţie" care nu vor mai fi necesare în viitorul apropiat, pe măsură ce tehnologia învaţă să citească datele pe care le purtăm pe propria faţă.

sursa: http://www.realitatea.net/

Hrana ta zilnica !

29 Iulie

2 Impăraţi 14.17-29

Nu se spune nimic despre ultimii cincisprezece ani ai vieţii lui Amaţia. Ani pierduţi! Nimic nu merită să fíe menţionat de către Dumnezeu! Oare nu există astfel de perioade şi în propriile noastre vieţi? Ca şi tatăl său Ioas, Amaţia moare de o moarte violentă - sfârşit trist pentru omul care „s-a abătut de la a-L urma pe Domnul" (2 Cronici 25.27)! Fiul său, Azaria (în altă parte numit Ozia, vezi 2 Cronici 26.1), i-a urmat la tron la vârsta de şaisprezece ani, în timp ce în Israel se desfăşoară lunga domnie a celui de-al treilea descendent al lui Iehu: Ieroboam II. Ultimul, asemenea predecesorilor, păstrează ataşamentul faţă de viţelul de aur al lui Ieroboam I. Totuşi, în îndurarea Lui, Dumnezeu continuă să-Şi salveze poporul, chiar prin intermediul acestui împărat rău. Câtă răbdare şi ce mişcătoare sunt pentru inimi cuvintele: ..Domnul nu zisese că va şterge de sub ceruri numele lui Israel" (v.27; cap. 13.23). Dumnezeu, constrâns să acţioneze prin judecată, Se grăbeşte să folosească orice posibilitate a harului pe care legământul dreptăţii Sale I-1 permite.

El continuă să trimită profeţi în timpul acestei domnii: pe Osea, pe Amos şi pe lona, care este menţionat aici (v.25). Dumnezeu înmulţeşte avertismentele. În epistola către Evrei ne spune că „a vorbit odinioară în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor prin profeţi". Dar acum nouă ne-a vorbit în Fiul Său (Evrei 1.1,2).

Hrana ta zilnica !

28 Iulie

2 Impăraţi 14.1-16

Amaţia, fiul lui Ioas, urcă pe tronul lui Iuda în acelaşi timp în care Ioas, fiul lui Ioahaz, ocupă tronul lui Israel. Remarcăm încă o dată buna influenţă a unei mame din poporul lui Dumnezeu (v.2).

Despre noul împărat se spun lucruri bune; este amintită în special preocuparea lui de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu (v.6; vezi Deuteronom 24.16). „Dar nu ca David, tatăl său", se spune în v.3, făcându-se apel la exemplul împăratului preaiubit.

Etalonul la care se raportează cel credincios este întotdeauna Isus, Modelul desăvârşit. Aşa cum suntem îndemnaţi în prima epistolă a lui Ioan, trebuie să ne reîntoarcem la „ce era de la început". Acestea sunt primele cuvinte ale epistolei. Şi care sunt ultimele ei cuvinte? „ Copilaşilor, păziţi-vă de idoli". Cartea 2 Cronici (25.14) ne spune că Amaţia, după victoria sa asupra edomiţilor, îşi stabileşte idolii acestora ca dumnezei. Câtă nerecunoştinţa faţă de Domnul care-i dăduse victoria asupra acestui popor! Înfrângerea usturătoare suferită de Amaţia înaintea lui Ioas, împăratul lui Israel, este tocmai consecinţa acestei idolatrii şi a orgoliului pe care Ioas însuşi i-1 identifică (v.10). Dacă ne atribuim nouă înşine meritul de a fi victorioşi, Dumnezeu va permite să pierdem bătălia următoare, ca să ne înveţe să nu contăm pe nimeni, decât pe El.

Hrana ta zilnica !

27 Iulie
2 Impăraţi 13.10-25
Elisei, al cărui nume semnifică „Mântuire de la Dumnezeu", rămâne până la sfârşitul îndelungatului său serviciu ca profet al harului. Aici el îi anunţă lui Ioas, noului împărat al lui Israel care-1 vizitează, eliberarea poporului. Unde găsim astăzi harul şi mântuirea, dacă nu la Hristos, Cel care a murit pentru noi?
Ioas, din nefericire, nu este în stare să profite în întregime de harul care i-a fost oferit. Îi lipseşte credinţa. Nu suntem şi noi adesea ca el? Dumnezeu are la îndemână binecuvântări bogate. El este gata să ni le dea. Dar noi I le cerem cu timiditate, ca şi cum ar fi sărac sau ca şi cum n-ar dori să le toarne din belşug peste noi. Faptul acesta semnifică o cunoaştere slabă a Tatălui nostru. Limitele nu vin niciodată de la El, ci de la lipsa noastră de credinţă. „Nu aveţi, pentru că nu cereţi" (Iacov 4.2).
Elisei moare, dar chiar moartea lui devine o sursă de viaţă pentru alţii. Astfel, chiar în mormânt, acest profet deosebit rămâne un simbol al lui Hristos (vezi Matei 27.52).
Sfârşitul capitolului ne arată că Domnul, forţat să-Şi disciplineze poporul, este în acelaşi timp mişcat, simţind o compasiune divină pentru ei (Mica 7.18, 19).

O zi minunata !

O viata ai, o scurta si-o unica viata

Si orice apus de soare ii poate fi hotar

O ultima rascruce,o ultima povata

Si-o ultima chemare, o ultima chemare
Iti poate fi-orice har !

Un suflet ai, un singur si suflet numa'

Si-n orice clipa Domnul ti-l poate cere iar.

Rascrucea ta din urma, povata ta de-acuma

Si ultima-ti chemare, si ultima-ti chemare

 E poate aceasta chiar

Un DUMNEZEU e numai....si-o unica salvare

Si unica-ti speranta e-n unicul Sau har

E poate ceasul ultim, e poate clipa mare

Si pasul fara care, si pasul fara care

Ai plange-n veci amar!

                                               Traian Dorz

Hrana ta zilnica !

26 IULIE

2 Impăraţi 12.17-21; 13.1-9

Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ierusalimului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţionează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 împăraţi 15.17, 18). Abandonând toate obiectele sfinte consacrate de înaintaşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imitat exemplul acestui sărman împărat! La începutul vieţii lor creştine au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au consacrat sau au pus deoparte una şi alta, pentru serviciul Domnului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!

Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii slujitori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un salvator (compară cu Isaia 19.20).

 Cu cât mai măreţ este însă Mântuitorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!