"Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Matei 28:19-20
Un gand pe care as vrea sa il impartasesc cu voi dragi cititori si prieteni.
Avem datoria "sa mergem in toata lumea", pentru ca este o porunca data de Isus Hristos. Este singura modalitate prin care noi, Il putem face de cunoscut pe Isus acelor care nu Il cunosc.Sunt multi care nu Il cunosc pe Dumnezeu pentru ca stau indiferenti si nepasatori, dar este o mare categorie de suflete pierdute care nu Il cunosc, pentru ca nici macar nu au auzit despre El nimic. Noi am fost salvati, si slava Domnului pentru acest lucru, dar sa nu uitam,
"am fost salvati, pentru a salva si noi la randul nostru".
Imi amintesc de perioada concediului, cand din anumite motive a trebuit sa ma internez cu micutul meu pentru o interventie chirurgicala.In salon alaturi de noi, mai aveam o doamna simpatica, o bunicuta, care vedea ca in fiecare zi citeam din Biblie si vedea ca ma rog. La un moment dat, m-a intrebat, "ce citesti"? Mi-a fost suficient sa pot intra in discutie si sa vorbesc cu ea despre Dumnezeu. A fost un har deosebit cate zile am mai stat, sa ii pot vorbi si sa ii pot da Biblia mea sa citeasca in ea, cu toate ca si dansa avea o carte de rugaciuni.
Printre altele mi-a marturisit ca e foarte frumos ceea ce ii spun, dar la ei in localitate nici macar nu a auzit despre Dumnezeu asa cum ii povestesc eu. Nu avem nici un "pocait" in sat, marturisea doamna. Si astazi pastrez legatura prin telefon si speram sa ne revedem.
Ce trist...!!!! Isus a murit in urma cu peste 2000 de ani, si nici macar nu a aflat intreaga omenire despre acest lucru....!?
Avem datoria sa spunem tuturor despre jertfa lui Isus Hristos. El a murit pentru intreaga omenire ca sa fie salvata.
Daca noi nu suntem preocupati de cei pierduti, insasi noi suntem pierduti!
Poate ca nu putem merge in lume...dar putem spune despre Dumnezeu celor care stau in casa cu noi sau la cel putin 100 m de noi.
O zi binecuvantata !