28 Ianuarie Geneza 18.16-33
„Domnul Se destăinuie celor care se tem de El (Psalmul 25.14; citeşte şi Amos 3.7). Avraam este unul dintre aceştia. Domnul a putut spune despre el: „pentru că l-am cunoscut" (v. 19), „să ascund Eu de Avraam ce fac?" (v. 17). Înţelegerea gândului lui Dumnezeu este inseparabilă de umblarea în credincioşie. Dumnezeu ştie că singurul efect al comunicărilor Sale va fi acela de a pune în inima omului lui Dumnezeu sentimente identice cu ale Sale: compasiune, dorinţa de a-i smulge de sub înspăimântătoarea judecată pe aceia pe care îi iubeşte. Dragi prieteni creştini, noi, care cunoaştem din Cuvântul lui Dumnezeu sentinţa asupra lumii şi iminenţa executării ei, suntem oare mişcaţi de aceleaşi sentimente în timp ce ne gândim la soarta grozavă a nenumăratelor suflete pierdute pentru eternitate? Fiecare dintre noi are în familie, printre prieteni sau printre colegii de la slujbă, persoane neîntoarse la Dumnezeu. Ce putem face pentru ei? Sigur că trebuie să-i prevenim, dar şi să mijlocim insistent, cum a făcut Avraam pentru Sodoma în care se afla Lot, fratele lui (compară cu Ieremia 5.1). In
I Timotei 2, Pavel ne invită să facem rugăciuni pentru toţi oamenii, adresându-ne Celui pe care, prin experienţă, Îl recunoaştem cu frumosul Nume de, Dumnezeu, Mântuitorul nostru", care „doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi".