Matei 7:7 „Cereţi şi vi se va da. Căutaţi şi veţi găsi. Bateţi
şi vi se va deschide
Cereţi...
Dacă Domnul ar zice să-i
ceri un singur lucru, ce lucru ai cere?
Căutaţi...
Ce cauţi tu cel mai mult?
Care este primul lucru pe care îl cauţi dis-de-dimineaţă? Care este căutarea ta
cea mai importantă în timpul zilei?
Bateţi...
La care uşă baţi cel mai
mult?
Doamne, dă-mi harul
să cer des înţelepciunea care se coboară de sus (Iacov 3:17
„Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor
de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire,
nefăţarnică”.).
Doamne, dă-mi harul
să caut des faţa Ta (Psalmul 27:8 „Inima îmi zice din partea
Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut”!), prezenţa Ta, Împărăţia Ta
şi neprihănirea Ta (Matei 6:33a „Căutaţi mai întâi Împărăţia şi neprihănirea
Lui”.).
Doamne, dă-mi harul
să bat des la uşa îndurării Tale (Ioan 10:7 „Eu sunt Uşa
oilor”.) prin rugăciuni după voia Ta (1
Tesaloniceni 5:17-18 „Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate
lucrurile, căci aceasta este voia Lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la
voi”.).
„Cine cere, capătă.
Cine caută, găseşte.
Celui ce bate, i se
deschide.” Matei 7:8
Fr. Mihai F.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu