Versetul zilei

19 septembrie 2014

Hrana ta zilnica!

19 SEPTEMBRIE
Ieremia 17.1-11

Pentru a-1 conştientiza pe om de starea lui de păcătos înveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. 
Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare".
 Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! 
Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul" (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3). Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El" (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic" (Ioan 15.5).

18 septembrie 2014

Incotr-o? Spre CER sau spre IAD?

Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.
Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. 
Şi El dormea !
Matei 8:23-24
 
Ma gandesc la starea ucenicilor pe care au avut-o in acel moment. Cu siguranta au fost cuprinsi de teama, poate chiar panicati  si in acelasi timp si plini de suparare.
Imaginati-va, sa fii intr-o barca  pe mare, deodata sa inceapa furtuna, barca sa fie cuprinsa de valuri si sa vezi cu ochii tai cum incepi sa te scufunzi, dar mai mult de-atat sa vezi ca cineva doarme si nici nu-i pasa...nu te apuca furia?
 Ori Isus asta facea, dormea.
 
Pe acest pamant suntem intr-o calatorie, poate putin mai lunga pentru unii, pentru altii poate mai scurta, nu stim nici unul cat va dura, insa suntem ca si  ucenicii, calatorim pe o mare.
In calatorie unii am ales sa mergem cu prietenii, altii am ales sa mergem singuri, iar altii am ales sa mergem cu Isus. Prin multimea anilor prin care am trecut, fiecare dintre noi am avut parte si de zile cu soare si de zile in care a fost furtuna. Am avut zile frumoase sau mai putin frumoase si la fel vom avea parte si in anii care ne stau in fata, vom avea zile insorite, insa vom avea si momente in care furtuna si valurile vietii se vor abate asupra noastra. 
Daca in aceasta calatorie am ales sa mergem cu prietenii, trebuie sa stim ca nu ne va fi de nici un folos prietenia lor, pentru ca in astfel de momente si ei vor fi cuprinsi de teama si nu vor fi in stare sa ne ajute cu absolut nimic.
Daca am ales sa mergem singuri cred ca, stim ca in fata unei furtuni sansele noastre de izbanda sunt "zero".
A mai ramas una din posibilitatile pe care le-am spus la inceput, in corabia in care ne-am urcat, sa fie ISUS la carma.Cred ca suntem constienti ca dintre toate aceste alegeri, aceasta este cea mai buna.
Isus dormea, scrie in text, insa sunt convinsa ca stia si era la curent cu toata situatia prin care treceau ucenicii.
Poate ca si noi avem impresia ca Domnul Isus doarme si nici nu-i pasa de problemele prin care trecem sau nu aude cat de tare izbesc in corabia noastra valurile de probleme, de incercari si neajunsuri, insa ce este important si ce trebuie sa retinem: 
"ISUS ESTE CU NOI IN CORABIE"
Va amintiti ce le-a spus ucenicilor? „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”
Daca stim ca este alaturi de noi, de ce ne este frica? 
Valul este mare, insa Dumnezeul nostru e si mai mare!
Incercarile sunt peste puterile noastre, insa Dumnezeul nostru este Atotputernic!
Neajunsurile ne coplesesc, insa Dumnezeul nostru este bogat!
Prietenii nu au solutie pentru noi, noi n-avem sanse singuri, insa cu Isus Hristos biruinta si izbanda este garantata.
Cu Isus n-avem cum sa ne scufundam, cu Isus ajungem in siguranta pe malul celalalt, cu Isus ajungem  la Destinatie, insa ca sa ajungem acolo trebuie sa fie cu noi in corabie.
El cu noi si noi in EL!
Hristos în voi, nădejdea slavei! Coloseni 1:27
Tot ceea ce Hristos a inceput in noi, si cu noi, va duce la bun sfarsit. 
 
Nu stiu prin cate furtuni voi mai trece, nu stiu cat de mari vor fi valurile, nu cunosc inca distanta care mi-a mai ramas pana la tarmul celalalt, insa stiu sigur un lucru:
"CUNOSC DESTINATIA SI CUNOSC CAPITANUL CORABIEI MELE" 
Dragul meu, stii ca si tu esti un calator in aceasta calatorie a vietii?
Cu cine ai plecat in aceasta calatorie? Esti insotit de prieteni, esti singur sau il ai Insotitor pe ISUS?
Distanta pana la mal, stiu ca nu o cunosti nici tu, insa destinatia ti-o poti cunoaste?
Incotr-o? Spre CER sau spre IAD?
Tu alegi, insa ia seama bine ce alegi!
Alegerile de azi, pot fi regretele de maine!

Fiti binecuvantati!

Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!”  
Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime!   
Ierusalime, tu eşti zidit ca o cetate făcută dintr-o bucată!
Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului.
 Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David.
Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! 
Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă.   
Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea, în casele tale domneşti!   
Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău.  
  Din pricina Casei Domnului Dumnezeului nostru, fac urări pentru fericirea ta.

Hrana ta zilnica!

18 SEPTEMBRIE
Ieremia 16.1-21

Pentru că avea preţ înaintea Domnului, Ieremia a fost invitat să se ţină departe de tot ceea ce era fără preţ (cap. 15.19), cu alte cuvinte, de acel popor rău. Este cu neputinţă să te amesteci cu răul şi, în acelaşi timp, să mărturiseşti împotriva celor care-1 practică. Dumnezeu nu i-a permis acestui tânăr nici măcar să-şi întemeieze o familie într-un astfel de loc, tocmai pentru a arăta mai bine că nu putea avea locuinţă durabilă în Ierusalimul ameninţat de judecată. Mai mult - şi aceasta ne vorbeşte tuturor - Ieremia trebuia, ca un adevărat nazireu, să se abţină de la toate ospeţele şi sărbătorile unui popor condamnat. Aceasta însă nu este o privaţiune grea pentru cineva care îşi găseşte bucuria în Cuvântul lui Dumnezeu (cap. 15.16). 
Cu cât Domnul şi Cuvântul Lui vor fi mai mult fericirea noastră, cu atât mai puţin vom dori să gustăm plăcerile înşelătoare pe care lumea ni le poate oferi.
Versetele 10-21 menţionează pedeapsa Domnului asupra poporului Său, motivul acestei pedepse, precum şi promisiunea unei restaurări viitoare (v. 15). 
Puternica intervenţie a Domnului prin „pescari" şi „vânători", pentru a-i aduce înapoi pe fiii lui Israel, va avea ca efect faptul că El va fi recunoscut şi de către naţiuni (v. 19).

17 septembrie 2014

Cu cat mai mult trebuie sa te laud eu, Doamne?

                       

Hrana ta zilnica!

17 SEPTEMBRIE
Ieremia 15.1-21

Încă o dată Domnul îl previne pe Ieremia că nu poate acepta mijlocirea sa. Nici chiar Moise şi Samuel, a căror viaţă de rugăciune şi de iubire pentru Israel ne este cunoscută, nu ar fi putut face nimic în starea actuală a sărmanului popor (vezi Psalmul 99.6). Ieremia este în pragul disperării (v. 10). El îl ia pe Dumnezeu ca martor al credincioşiei lui: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat" (v. 16; comp. cu Psalmul 119.103). Cartea legii fusese, în adevăr, găsită în templu şi tânărul preot se delectase cu ea. Copii ai lui Dumnezeu, ce bine ar fi să putem găsi şi noi, asemeni lui Ieremia, în fiecare zi, în Biblie, hrana sufletelor noastre şi în acelaşi timp bucuria inimilor! Pavel îi amintea lui Timotei că „un bun slujitor al lui Hristos Isus" trebuie să fie „hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături" (1 Timotei 4.6).
Domnul îl încurajează pe martorul Său credincios, dar temător, care acum „suferea dispreţ" pentru El (v. 15; Psalmul 69.7) şi îi promite eliberarea. Îl îndeamnă să separe ce este de preţ de ce este fără preţ. Un ucenic al Domnului Isus trebuie să aibă o conştiinţă sensibilă pentru a discerne binele şi a-1 practica, pentru a judeca răul şi a se despărţi de el (comp. şi cu 1 Petru 3.10-12). 
Numai într-o astfel de condiţie va putea vorbi cum vorbeşte gura sau profeţia lui Dumnezeu (v. 19).

16 septembrie 2014

Un botez cum poate nu ai văzut niciodată

Intr-adevar un botez minunat!

Pârât, acuzat, judecat, apărat si gratiat!

Zilele trecute citeam un citat a lui Albert Einstein:
"Mă interesează ce gândește Dumnezeu; restul sunt detalii!"  
 "Ma intereseaza ce zice Dumnezeu..." ....Oare?
Nu-i asa ca,  uneori parca suntem interesati de ceea ce zic oamenii mai mult decat ce zice Dumnezeu?
Nu fac "cutare lucru" ca ma vede lumea, nu merg acolo...ca poate ma intalnesc cu cineva cunoscut si exemplele ar putea si sunt convinsa ca fiecare am avut in viata momente cand am gandit asa.
Trist este ca unii dintre noi nu constientizam nici acum, ca tot ceea ce conteaza este
 "cum ma prezint eu in fata Domnului" sau "ce gandeste Dumnezeu despre mine".
Tot ceea ce facem, tot ceea ce vorbim, tot ceea ce gandim intr-o buna zi ne va aduce condamnare sau rasplatire, insa trebuie sa constientizam ca toate acestea nu vor veni de la oameni, ci va veni de la Dumnezeu.Ori daca Dumnezeu scrie in dreptul nostru"CONDAMNARE", condamnati suntem, insa daca Domnul spune, "LIBER DE ORICE OSANDIRE", atunci suntem liberi si oricat s-ar zbate diavolul sa aduca dosarul incriminator inaintea lui Dumnezeu, acesta nu va fi luat in considerare. Pavel spunea:
Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
Satan ne paraste zi de zi, conform textului din Apoc.12:
Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos, ba mai mult incearca sa vina la noi cu acesta minciuna ca NU suntem iertati si liberi in Hristos.
  Scopul lui este de a ne tine captivi mental sub pedeapsa pacatului, ori Hristos ne-a eliberat.Noi am fost pacatosi, insa acum suntem pacatosi iertati, pe care Hristos i-a infiat.
Noi suntem in Hristos o faptura noua!
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. (2 Corinteni 5:17)
Cand noi ne-am abandonat in mana lui Dumnezeu, cand viata noastra I-am incredintat-o Lui, Satan a pierdut aceasta batalie, ori lucrul acesta nu-i place si nici nu vrea sa il cunoastem, de-aceea el continua sa ne aminteasca mereu.
Spre exemplu, daca mergi la medic si-ti cunosti drepturile tale de asigurat, indiferent ca acesta iti cere bani,  tu stii ca ai dreptul de consultatie gratuit, asa ca ii vei putea raspunde ca nu platesti deoarece ai dreptul la consultatie gratuit, ori daca nu cunosti acest lucru, te vei supune si vei plati, chiar daca nu trebuia sa o faci.
La fel este si in relatia noastra spirituala, trebuie sa stim cine suntem in Hristos si ce drepturi avem.
Pavel spune:
Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!
Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!
Oare mai are Satan vreun drept asupra noastra? Nici gand!
Noi suntem rascumparati de Hristos si nu oricum, ci am fost rascumparati cu Sange Sfant.
Noi suntem paratii, Satan avocatul acuzarii, DUMNEZEU judecatorul, insa Aparatorul nostru este ISUS HRISTOS, slava Lui!
El traieste, sta la dreapta Tatalui si mijloceste pentru noi!
Inchei cu un verset din cartea Evrei care imi place tare mult:
Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.
  De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,  care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.