Versetul zilei

5 august 2012

Duminica binecuvantata!

“Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers!”
Octavian Paler


Invataturi din Proverbele lui Solomon !

Fiecare zi are capitolul ei ....05.08.2012- Proverbe 5
Verset de memorat !
"Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele:
depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei...
Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui"


Hrana ta zilnica !

5 August Numeri 5.1-17... 27-31
Tabăra lui Israel trebuia ferită de orice necurăţie şi  aceasta pentru un motiv primordial: Domnul locuia acolo (v. 3). Acelaşi motiv îl invocă apostolul pentru a-l invita pe fiecare copil al lui Dumnezeu să se ferească de orice întinare: trupul său este „templu al Duhului Sfânt" (1 Corinteni 6.19).
 Omul atins de lepră (păcatul) sau de „o scurgere" (incapacitatea de a controla manifestările cărnii) trebuia scos din tabără până la vindecare.
Începând cu v. 11 este prezentat testul geloziei, care ne sugerează fiecăruia să ne examinăm cu atenţie şi în mod regulat afecţiunile.
 A rămas Hristos subiectul afecţiunii noastre? 
Dacă iubim lumea, Cuvântul ne aplică teribila calificare de „adulteri". Chiar dacă pe dinafară totul pare în ordine, noi am devenit vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, L-am trădat pe Domnul (Iacov 4.4; 1 Corinteni 10.22). 
Da, să stăm înaintea Lui, ca această femeie suspectă înaintea preotului, şi să lăsăm Cuvântul (apa sfântă) să ne pătrundă conştiinţele şi să descopere simţămintele noastre cele mai tainice. 
„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Incearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Şi vezi dacă este în mine o cale a întristării şi condu-mă pe calea eternă" (Ps. 139.23-24).

4 august 2012

Invataturi din Proverbele lui Solomon !

O nouă zi, un nou capitol...04.08.2012- Proverbe 4
Verset de memorat !
"Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. 
Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte:
 nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău"
O zi cu pace si binecuvantare !

Hrana ta zilnica !

4 August Numeri 4.34-49
Prima numărătoare a leviţilor din cap. 3 îi cuprinde pe toţi cei de sex masculin în vârstă de peste o lună. Al doilea recensământ îi socoteşte numai pe cei între treizeci şi cincizeci de ani. Domnul doreşte să-I oferim cei mai buni ani din viaţă. Nu se pune problema vârstei fizice, ci a maturităţii spirituale, rod al experienţei acumulate puţin câte puţin. Unui tânăr care va fi fost credincios „în foarte puţin", la timpul potrivit, Domnul îi va putea încredinţa „mult" (Luca 16.10).
Sunt recunoscuţi opt mii cinci sute optzeci (8580) de leviţi cu vârsta potrivită pentru slujbă. În ce priveşte dimensiunile şi greutatea cortului, nimeni nu era supraîncărcat; ei se puteau înlocui unul pe altul. Atunci de ce Domnul este obligat să declare cu tristeţe că, pentru marele Său seceriş, dispune de puţini lucrători (Matei 9.37)? Vai! pentru că mulţi „nu şi-au pus umărul la lucrarea Domnului" (Neemia 3.5). Ce expresie umilitoare, care ar trebui să fie grăitoare pentru oricare dintre noi!
Leviţii „au fost număraţi ... fiecare pentru slujba sa şi pentru lucrarea sa" (v. 49).
Cuvintele „de purtat", „lucrarea" (v. 28, 49) ne amintesc că acela care slujeşte Domnului şi poporului Său nu o poate face fără să simtă greutatea responsabilităţii spirituale sau fără să-1 apese grija 
(2 Corinteni 11.28 ).

3 august 2012

Promisiuni sfinte !

 Patru promisiuni pe care  Dumnezeu mi le-a dat. 

1. "Eu sunt cu tine in toate zilele, pana la sfarsitul Veacului "
Dau Slava Domnului pentru ca ii simt prezenta zi de zi  in viata mea!

2."Stiu ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Domnul "
Chiar si in incercare l-am simtit pe Domnul mai aproape ca oricand!

3. Sa nu ma  ingrijorez de nimic, ci in orice lucru, sa aduc cererea mea la cunostinta lui Dumnezeu prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu imi va pazi inima si gandurile in Hristos Isus"
Am incetat demult sa ma mai ingrijorez....si e atat de bine sa stiu ca toate cererile mele ajung pe masa lui Dumnezeu !

4."Binecuvantat sa fie DUMNEZEU, Tatal Domnului meu Isus Hristos, Parintele Indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ma mangaie in toate necazurile mele"
Nimeni si nimic nu este ca mangaierea  Domnului meu. Daca nu si-ar fi intins Mana sa ma mangaie in cele mai grele incercari.... viata mea era o ruina !


Ce minunat sa fiu fica Sa !
"....incredeti-va in El, varsati-va inima inaintea Lui"
PSALMII 62: 7-8

Tabita Novacescu-TRAIASCA DOMNUL !

Ori de cate ori cant sau ascult aceasta cantare...am lacrimi.
Intr-adevar Domnul merita toata lauda, toata onoarea si merita sa-i dam inima noastra  in intregime.
Pribeag azi in lumea de chin si dureri
Eu merg cantand pe cale
Prin viscol, furtuna si valuri mereu
Ti-aduc azi osanale.
        Refren:
/:Te cant, Te ador, Te slavesc, Te maresc
Si spun tuturora ce mult Te iubesc
Din zori pana-n seara Te laud mereu
            Traiasca Domnul:/           

Prin valea cu spini eu pasesc  azi plangand
Si caut mangaiere
Dusmanul e tare iar eu  sunt prea mic
Dar Domnu-mi da putere.
        Refren:
/:Te strig al meu Soare sa-mi vi-n ajutor
Sa birui cu Tine furtuna si nori
Sa-nalt sus drapelul de biruitor
      Traiasca Domnul:/      

Alerg catre tinta pe drumul spinos
Prin valuri si ispite
Dar stiu ca ‘nainte paseste Cristos
Eu merg tot inainte.
 Refren:
/:Caci drumul cu spini netezeste Isus
Ne poarta si crucea asa cum a spus
Si-apoi ne asteapta cu drag in cer sus
                Traiasca Domnul:/            

Mai e doar putin si-om ajunge la mal
Cu Domnu-n fericire
O clipa, un ceas si apoi la Liman
Ne-asteapta-al nostru Mire.
 Refren:
/:Caci drumul pe care atatia au plans
Si lacrimi amare din ochi cate-au curs
Uita-vom si vesnic, canta-vom mereu

      Traiasca Domnul:/    

Astept!

Astept...Nu regret nici un minut , ca-L astept atat de mult....pentru ca merita asteptarea.