Înainte de întemeierea lumii

Asher Intrater

Adeseori, lucrurile merg alandala, la întâmplare, luându-ne pe nepregătite şi dându-ne sentimentul că au fost scăpate de sub control. Asta îi face pe mulţi să creadă că viaţa nu mai are sens, şi, ca atare, n-are rost să-ţi faci vreun plan pentru eventuale îmbunătăţiri fiindcă şi aşa nu ştii ce are să se întâmple. Oamenii au ajuns să creadă că totul se reduce la o problemă de şansă şi circumstanţe.

Totul este accidental, un produs al întâmplării. Unii au ajuns chiar să creadă că până şi omul nu este altceva decât un produs al evoluţiei şi al hazardului. Până şi noi, credincioşii, ajungem deseori copleşiţi de goana nebună a evenimentelor zilnice şi, drept consecinţă, tindem să uităm că-I aparţinem unui Dumnezeu suveran care este stăpân peste toate lucrurile.

În Noul Testament ni se spune de şapte ori despre ceva ce a făcut sau a pregătit Dumnezeu „înainte de întemeierea lumii“. Când punem toate aceste şapte texte la un loc, ne dăm seama că nimic nu este la întâmplare, ci că toate se petrec conform unui plan prestabilit şi neschimbabil.

1. Înţelepciunea cea tainică

Domnul Isus a vorbit mereu în pilde sau parabole. Acestea sunt istorioare scurte care trebuie înţelese şi interpretate. Domnul a explicat că vorbeşte aşa pentru ca cei îngâmfaţi sau împietriţi să nu poată înţelege „tainele Împărăţiei cerurilor“:

„Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, ca să se împlinească ceea ce fusese vestit prin proorocul, care zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.»“ (Mat. 13:34-35).

Dumnezeu a avut dintotdeauna un plan. Noi nu-l cunoaştem fie pentru că nu ne-a fost comunicat, fie n-am fost atenţi la ceea ce ni s-a spus, sau, şi mai rău, din pricină că suferim de un fel de orbire spirituală. Pentru Dumnezeu, însă, toate lucrurile sunt clare. Confuzia noastră se datoreşte unei lipse de cunoaştere. Dumnezeu ne-a pus, totuşi, Biblia la dispoziţie pentru a putea să ne informăm. Există în Sfânta Scriptură suficiente descoperiri pentru cei care se întorc din toată inima lor spre Domnul.

„Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul dintre fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

Dar, după cum este scris: «Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»

Nouă, însă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.“ (1 Cor. 2:6-10).

2. O lume perfectă

Dumnezeu este pe cale de a construi o societate desăvârşită pe care o va aşeza într-o lume perfectă: „Oameni noi pentru o lume nouă“ sau „Noua societate a lui Dumnezeu“. El numeşte lumea cea nouă: „Împărăţia lui Dumnezeu“. Desenul arhitectonic şi planurile perfectei cetăţi viitoare au fost terminate în toate detaliile lor înainte de facerea lumii în care trăim noi. Domnul Isus ne descoperă lucrul acesta când spune:

„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.“ (Mat. 25:34).

Orice constructor profesionist nu bate nici măcar un cui şi nu sapă nici un şanţ înainte de a avea în mână planurile construcţiei de care se apucă. Pe când noi abia ajungeam la Geneza 1:1 unde citim: „La început, Dumnezeu a făcut …“, El deja alcătuise tot planul desăvârşitei Lui Împărăţii viitoare.

În acest context, este important să subliniem că Domnul Isus mai prezintă două informaţii foarte clare: Împărăţia a fost pregătită pentru oameni, dar Iadul n-a fost planificat iniţial pentru oameni:

„Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Mat. 25:41). În Iad vor ajunge doar aceia care i s-au alăturat de bună voie Diavolului, şi de aceea îi vor împărtăşi şi soarta.

3. Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl

Legea fundamentală care va guverna perfecta lume vitoare este tocmai dragostea pe care o are Tatăl pentru Fiul Său, Isus Cristos:

„Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ (Ioan 17:24).

Dragostea aceasta aTatălui este tiparul după care se vor desfăşura toate celelalte relaţii ale locuitorilor Cerului. Suntem invitaţi să ne integrăm într-o reţea de iubire, încredere şi intimitate iniţiate de Dumnezeu în Cristos înainte de crearea lui Adam şi Eva. Este asemănător cu aducerea copiilor şi creşterea lor într-o familie în care relaţiile de dragoste şi intimitate au fost stabilite de părinţii lor înainte ca ei să se nască.

4. Un destin ales

Mulţi oameni se străduiesc din răsputeri să realizeze o carieră cât mai strălucită. Ei cheltuuiesc mulţi bani, multă energie şi mult timp ca să ajungă ceea ce şi-au propus să fie. Creştinii n-au nici voie, nici nevoie să-şi bată capul cu aşa ceva. Ei trebuie doar să … asculte. Dumnezeu are deja un plan desăvârşit pentru fiecare dintre copiii Săi.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.“ (Efes. 1:4-6).

Dumnezeu te-a ales înainte ca să-L alegi tu pe El. Creatorul tău are un plan desăvârşit mai dinainte stabilit cu privire la tine. Acest plan nu este întinat de păcat, ci cu desăvârşire dumnezeiesc până în cele mai mici amănunte ale lui. Planul pentru viaţa ta a fost pre-programat şi pre-înregistrat în persoana Domnului Isus. Codul genetic al planului era existent în Cristos mai înainte de facerea lumii.

„Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care îmi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!“ (Ps. 139:15-17).

„Căci noi suntem lucrarea (poema) Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.“ (Efes. 2:10).

5. Sângele lui Mesia

Niciun om nu a reuşit să trăiască la nivelul lumii perfecte, al dragostei perfecte şi al planului perfect realizate de Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ştia tot ce avea să se întâmple, şi tocmai de aceea a pregătit remediul mai înainte ca să se manifeste boala. Boala este păcatul, iar leacul este sângele Domnului Isus.

„ … căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint şi cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.“ (1 Petru 1:18-21).

Noi toţi am păcătuit. Fără Dumnezeu, situaţia noastră ar fi fost aceea a unor fiinţe lipsite de orice speranţă, dar El ne-a răscumpărat pe temeiul planului original, un plan perfect. Sângele lui Isus Cristos are putere să curăţească şi să îndrepte totul. Mărturia despre sângele şi persoana Lui a fost depusă de la primele începuturi. Mesia n-a apărut numai după ce au păcătuit Adam şi Eva, El era preexistent şi a fost pregătit anterior căderii neamului omenesc. Cel mai înalt standard de curăţie şi sfinţenie a fost stabilit „mai înainte de întemeierea lumii“.

6. Mielul înjunghiat

În mod asemănător, crucificarea Domnului Isus a fost stabilită tot înainte de întemeierea lumii. Dragostea lui Dumnezeu nu este numai desăvârşită, ci şi jertfitoare. Ea a produs jertfa desăvârşită. Isus a acceptat să-Şi dea viaţa pentru noi înainte de întocmirea Creaţiunii.

„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.“ (Apoc. 13:8).

Reproducând textul de mai sus după o foarte cunoscută traducere englezească, varianta King James, avem următoarea formulare: „… toţi aceia al căror nume n-a fost scris în cartea Mielului, care a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii“. Ideea fundamentală rămâne aceeaşi, indiferent de varianta pe care o preferăm.

Crucificarea a fost previzibilă, şi logica lucrurilor cerea ca ea să se întâmple. Un Dumnezeu iubitor a creat o fiinţă în stare să iubească. Această creatură are libertatea să aleagă să iubească pe cine îi place, iar exercitarea acestei libertăţi a făcut posibilă apariţia păcatului. Păcatul duce la moarte. Moartea poate fi reparată doar prin înviere. Nu poate învia decât cineva care a murit. Omul nu putea învia cu de la sine putere pentru a înlătura astfel efectele propriei căderi, respectiv moartea. Tocmai de aceea crucificarea Domnului Isus a fost planificată înainte de întemeierea lumii.

7. Salvarea veşnică şi pierzarea veşnică

Dacă există o răsplată veşnică, trebuie să existe şi o pedeapsă veşnică. Dumnezeu are un sistem judiciar perfect şi foarte bine pus la punct. Documentele, numele şi evenimentele sunt păstrate într-o evidenţă desăvârşită.

„Fiara, pe care ai văzut-o, … are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.“ (Apoc. 17:8).

Dumnezeu este stăpân peste Rai şi Iad. El este un Judecător absolut drept şi curtea Lui este cu adevărat „supremă“. Hotărârile Lui sunt definitive. El cunoaşte la perfecţie inima şi lucrurile ascunse ale fiecărui om.

„Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, … Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.“ (Rom. 2:16).

Trecutul etern şi viitorul etern te pot umple de bucurie sau de groază. El poate fi sau tonifiant sau terifiant.

         Material  primit pe email

Bună dimineaţa !

   Ne stă o săptămână nouă în faţă  plină de evenimente care pot fi bune sau mai puţin bune.Nu ştim ce ne este hărăzit  şi nici nu cunoaştem viitorul dar, ştim un singur lucru...." ştim cine îl pregăteşte "
   De-aceea vă încredinţez în Mâna Lui şi atunci ştiu că veţi fi în siguranţă.

"Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit"...Psalmii 55:22

                  O  săptămână binecuvântată !!!

De n-ai fi TU....???

/: De n-ai fi tu de partea noastra
Am fi ca praful luat de vant
Am fi o carne fara viata
Ratacitoare pe pamant :/


Dar noi venim cu toti la tine
Si tot ce-avem iti daruim
Caci nimeni Doamne nu-i ca tine
Ingenunchiem si ne smerim


Noi n-avem nici un merit Tata
E harul Tau ca existam
Isuse tu ne-ai dat viata
Si toate tie iti datoram

Bună dimineaţa !

......alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi;
Filipeni 3 :14-15

                         
      Îti doresc o duminică binecuvântată ,dragul meu !!!

AJUTOR UMANITAR

    Astazi am intrat pe un blog mai aparte.Trebuie sa recunosc ca am foarte marcata si am ales aceasta cale de a-l posta aici  si pentru dumneavoastra.Nu voi mai face nici un fel de comentariu..ci va las pe fiecare sa cititi.


http://cristianaverdet.blogspot.com/


"Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”


                                          O ZI BINECUVANTATA !!!

Caută oile abătute !!!!

     Şi pentru că am primit aceste versuri ..la rubrica comentarii...pe care nu ştiu câţi o  urmăresc,am preferat să pun versurile şi ca postare pentru a putea fi văzute.Este o cântare veche şi foarte frumoasă !!!

1 Caută oile-abătute, ziua ta acuş s-a dus
Scapă suflete pierdute, ziua lor acuş s-a dus;
Hai lucrează cât e zi, noaptea te vei odihni,
Timpul fuge ne-ncetat şi trec zilele mereu.

Refren:
Trec mereu, trec mereu, trec mereu, trec mereu,
O ce mult e de lucrat şi trec zilele mereu.

2 Ai tu vreme pentru glume, iată ziua lor s-a dus,
Fii lumină-n astă lume, ziua ei acum s-a dus,
Lumea zace în cel rău sugrumată-n lanţul său,
Mergi desleag-o din păcat căci trec zilele mereu.

3 Nu vâna nedrepte bunuri, ziua ta acuş s-a dus,
Cei nedrepţi vor plânge pururi, ziua lor acuş s-a dus
Seamănă printre norod, grâu ce-aduce veşnic rod
Secerişul vine-ndat' zilele trec ne-ncetat

Teo si Poliţistul

     Următorul material l-am primit pe email de la o prietenă şi  soră dragă mie care este în Italia.Cu această ocazie vreau sa îi multumesc pentru aceast material care trebuie să recunosc  mi-a umezit ochii,chiar dacă era ora 6 dimineaţa când l-am citit.

    Am stat şi m-am gândit.... câte  vieţii aş fi putut schimba eu dacă cei de lângă mine ar fi văzut un creştin adevărat ?

    Nu trebuie să forţezi pe nimeni,ci comportamentul tău trebuie să fie în aşa fel  încât cel de lângă tine, care nu îl cunoaşte pe Dumnezeu să rămână marcat profund şi în acelaşi timp să îşi dorească să fie ca şi tine .

    Să îşi dorească pacea  pe care o ai,siguranţa cu care trăieşti şi bucuria pe care o ai în inima ta să fie şi în viaţa lui.

    Trebuie să vorbim celor din jurul nostru despre Dumnezeu,trebuie să ne rugăm pentru ei,trebuie să realizăm cu adevărat ce ar trebui să facem cu viaţa noastră pe care am primit-o, şi cu statutul nostru de creştini şi cu talanţi  care ne-au fost daţi  să îi folosim acum când suntem aici pe pământ.

     Indiferent de circumstanţele în care ne aflăm cuvintele noastre pot ajuta la schimbarea unor vieţi.

    Ce încet trece timpul” , gândi portarul unui spital mare şi privi spre ceas. E ora trei dimineaţa. Ca să-i treacă timpul mai uşor, luă o carte să citească, dar deodată cineva sună. Se ridică repede pentru a deschide poarta mare de fier. Mai mulţi poliţişti purtau pe o targă un coleg de-al lor, care suferise arsuri grave la stingerea unui incendiu.

Poliţistul a fost dus în sala de operaţii, iar medicul a tratat cu prudenţă rănile cauzate de arsură.Mai tarziu, rănitul a fost dus într-un salon mare, în care mai era un pat liber. Deoarece era epidemie de gripă şi spitalul era foarte aglomerat, în acel salon erau şi copii. Lângă patul în care a fost aşezat poliţistul, dormea un băiat de aproximativ şapte ani. Când s-a trezit, copilul a observat că patul de lângă el era ocupat.

-       Cine este acesta? O întrebă în şoaptă pe sora medicală , care venise sa-i măsoare temperatura.

-       Cine este acesta? Un poliţist, aşa că ai grijă să fii cuminte, altfel…,zise ea.

Când băiatul auzi căa vecinul de pat este un poliţst, se sperie puţin. Sfios, privi spre omul de temut şi întrebă încet:

-       Este un poliţist adevărat?

-       Da, desigur,unul adevărat; dar foarte bolnav. De aceea trebuie să stai liniştit şi să  nu vorbeşti.

Micuţul privi încă odată spre bolnav, apoi se întinse în pat şi statu în linişte. Nu era chiar aşa de plăcut lânga un poliţist! Mai bine ar fi stat în alt pat!

   Puţin mai târziu intră în salon medicul, care merse direct la patul poliţistului şi-i luă pulsul. Dupa această atingere, rănitul îsi deschise ochii şi privi în jur. Încetul cu încetul îşi aminti de cele întâmplate.

-       Cât va trebui să rămân aici, domnule doctor?a fost prima întrebare.

-       Depinde de împrejurări, dar totuşi va trebui să rămâneţi câteva săptămâni. Dar fiţi mulţumit că mai sunteţi în viaţă!

-       Hm, mulţumit! Mulţumit?

A încercat să zâmbească, dar inima i-a fost cuprinsă de amărăciune şi supărare, auzind că trebuie să stea aşa de mult în spital. Începu să se rasucească în pat. Când îşi întoarse capul, privi în nişte ochi pe jumătate curioşi, pe jumătate înfricoşaţi. Erau ochi de copil, care întrebă pe un ton şoptit:

-       Vă merge mai bine, domnule poliţist?

-       Mai bine? Nu … Dar cine eşti tu? Cum te cheamă?

-       Eu mă numesc Teodor, dar toţi îmi spun Teo şi sunt de mult timp aici. Nu pot merge. Picioarele îmi sunt paralizate şi mă dor tare, dar voi sta liniştit, pentru că sora medicală mi-a spus că dumneavoastră sunteţi poliţitst.

În ciuda durerilor, poliţistul nu a putut să-şi ascundă zâmbetul. Aceasta l-a încurajat pe micuţ, căci un poliţist care poate să râda, nu este, cu siguranţă , un om rău. A început să discute cu vecinul său, până când a venit sora medicală şi a întrerupt discuţia.

Poliţistul şi-a urmat iaraşi firul gândurilor sale. Trebuia, într-adevăr, să stea aici întins mai multe săptămâni?

Spre seară auzi din nou glasul micuţului. Băiatul vorbea încet cu sora medicală, dar poliţistul putea înţelege tot.

-       Am vorbit cu el, şopti Teo,  dar cred că nu se roagă. Probabil are dureri mari şi nu se poate ruga. Când mă dor tare picioarele, nici eu nu pot să mă rog şi plâng deseori. Poate este în aceeaşi situaţie ca mine. Dar poliţistul nu plânge, nu-i aşa?

-       Şi eu cred, Teo, sărmanul om are dureri mari şi suferă foarte mult. Are multe arsuri.

-       Ştiţi ceva? De acum încolo nu o să mă rog numai pentru mine, ci şi pentru poliţist, până când se va face sănătos şi se va putea ruga el însuşi. Cred că acest lucru Îi va plăcea Domnului Isus, pentru ca El ştie cât de bolnav este omul;nu-i aşa?

-       Cred că da, Teo şi… Dar a fost întreruptă, fiind chemată de un alt pacient. Teo privi încă odată la prietenul său, apoi închise ochii, împreună mâinile şi se rugă încet, dar totuşi destul de tare ca poliţistul să poată înţelege:

,, Mântuitorule, astăzi trebuie să mă rog de două ori: odată pentru mine şi odată pentru poliţist. Scump Mântuitor, ocroteşte, Te rog,oiţa Ta…”Teo tăcu o clipă şi căzu pe gânduri.  ,, El nu este oiţă’’, şopti ca pentru sine,’’  pentru că este mult mai mare şi mai batrân. Ce trebuie oare să spun? Poate oaie?”

Începu din nou: “ Scump Mântuitor, ocroteşte, Te rog, oaia Ta în această noapte până dimineaţă şi veghează asupra sa. Rămâi cu el! Amin!”

   Câteva clipe mai târziu, capul cu părul blond stătea adâncit în pernă; micuţul adormise. Poliţistul care auzise totul, nu putea să adoarmă.Avea dureri.Dar mai mult îl preocupa rugăciunea scurtă pe care micuţul băiat o adresase Bunului Păstor.Oare va fi ascultată această rugăciune. Imposibil!

   Pentru el Dumnezeu se afla la o mare depărtare.Dar copilul s-a rugat:”Rămâi cu el!”Va fi posibil acest lucru?

  Dorea el ca Dumnezeu de care se depărtase pentru a merge pe căi proprii, să-i fie aproape.Teo a vorbit despre Păstorul Cel Bun şi oaia Sa.Dar aceasta era o greşeală.Eu nu sunt oaia Bunului Păstor, recunoscu el.Oare ce-am învăţat cu mulţi ani în urmă la şcoala duminicală?”Oile Mele ascultă Glasul Meu...şi Mă urmează.” Ah, eu n-am urmat acest glas!”

„Un poliţist nu plânge niciodată.” A spus micuţul băiat.Ce mirat ar fi fost, dacă s-ar fi uitat la vecinul său.Lacrimi mari se rostogoleau pe faţa omului puternic.Anton Herlea, aşa se numea poliţistul, plângea pentru prima dată pentru îndepărtarea sa faţă de Dumnezeu şi pentru viaţa sa pierdută.Lacrimile îi aduceau puţină uşurare.În acel moment Păstorul Cel Bun nu i se mai părea aşa departe.Spunând cuvintele:”Doamne Isuse, rămâi cu mine!” poliţistul adormi în sfârşit.                       Câteva zile mai târziu când se simţi ceva mai bine, ceru o Biblie.Începu să citească din ea , dar nu primi nici o mângâiere.Dimpotrivă.povara păcatelor îl apăsa tot mai mult şi înăuntrul său era întuneric.Dacă ar fi putut să-şi verse durerea inimii în faţa cuiva! Ceea ce îl înviora erau clipele când povestea cu Teo.Teo se ruga în fiecare seară pentru prietenul său, fiindcă nu observase că acesta începuse să se roage.De câte ori îl auzea pe micuţ că se roagă Păstorului Cel Bun pentru oaia Sa, poliţistul se întrista tot mai mult.El nu era oaia acestui Păstor Bun! Într-o după masă poliţistul citi din nou în Biblie şi ajunse la versetul din Isaia 53: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.”(Isaia 53.6)

    Poliţistul se gândi mult la acest verset.Deodată recunoscu:”Da, şi eu aparţin de aceste oi care merg pe drumul propriu, care sunt pierdute!”

   Când seara Teo i-a urat ca de obicei noapte bună vecinului său, poliţistul l-a rugat:

-         Teo, roagă-te în seara aceasta în mod deosebit pentru mine!Teo împreună mâinile, cum făcea mereu, şi se rugă:”Doamne Isuse, te rog să fii alături de oaia Ta în noaptea aceastaşi să veghezi asupra ei!Amin!”

-         Noapte buna domnule poliţist, mai spuse el.Sunt aşa de obosit.

Fiecare zi care care trecea arăta tot mai clar că zilele micuţului Teo erau numărate.Din zi în zi devenea tot mai slab.Cea mai mare parte a timpului dormita.Poliţistul Herlea putea să se scoale şi făcea progrese.Dar nu numai starea sa corporală făcea progrese, ci şi a sufletului său.Lumina apărută în viaţa sa se citea pe faţa lui. Duhul Lui Dumnezeu îi arătase că Domnul Isus a murit pentru el.Acum, Dumnezeu îi era aproape şi cât de mult se bucura că are păcatele iertate şi este împăcat cu El.

-Unde este domnul poliţist?întrebă Teo într-o seară.El văzu patul vecinului gol;dar poliţistul stătea de vorbă cu sora medicală.

-Este adevărat că micuţul meu drag mai are de trăit cel mult două zile? întrebă el îngrijorat.

Când auzi că Teo îl strigă, alergă spre patul lui şi se aplecă peste micuţ.

-Sunt aici, spuse poliţistul prietenos.Ce doreşti?

-Oh, aş dori mult să staţi lângă mine şi să mă ţineţi de mână până vine Domnul Isus să mă ducă acasă. Domnul Herlea simţi cum i se opreşte respiraţia la auzul acestor cuvinte.Îi datora aşa de mult lui Teo, încât la început nu putu spune niciun cuvânt. Ah, picioarele mă dor foarte tare, dar la şcoala duminicală am cântat deseori:

„După aceste zile

voi fi acasă,

în braţele Păstorului.

Amin, da, fericirea mea este mare!”

-Sora medicală mi-a spus că Mântuitorul va veni curând pentru a mă duce acasă.

Poliţistul Herlea nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile.

-De ce plângeţi, domnule poliţist?Vă pare rău că voi pleca?

Deoarece nu primi nici un răspuns, Teo continuă:

-Doriţi  să veniţi şi dumneavoastră cu mine?Atunci Îi voi spune Domnului Isus când Îl voi vedea.

-Da, Teo, spune-I că şi eu doresc să merg.

Micuţul împreună mâinile şi şopti:”Doamne Isuse, domnul poliţist vrea să vină şi el la Tine”.Apoi căpşorul blond căzu obosit pe pernă.Respira greu.Deodată îşi deschise ochii, îl privi pe prietenul său şi zise:

„Păstor credincios-oiţa Ta vine la Tine-dar şi oaia-poliţistul-vrea-să vină la Tine”.

Un ultim oftat şi sufletul lui Teo a fost acolo unde nu mai există suferinţă, lacrimi, unde totul este strălucitor şi plin de bucurie.Păstorul Cel Bun Şi-a luat oiţa, dar mai înainte S-a folosit de ea, ca să arate unui păcătos pierdut drumul spre mântuire.

Pe obrajii acelui bărbat se prelingeau lacrimi mari, dar nu-i era ruşine.Micuţul său prieten drag, care a plecat de la el, i-a arătat drumul spre cer.

                                  Material trimis: Draga Matei Mihaela