Hrana ta zilnica!

11 SEPTEMBRIE
Ieremia 9.1-26
La fel ca în timpul lui Ieremia, şi astăzi poporul lui Dumnezeu are numeroşi răniţi de moarte (v. 1).
Dacă-i cunoaştem, să-i aducem în rugăciune înaintea Doctorului suprem, a Celui care are putere să-i vindece (cap. 8.22).
Capitolul care ne stă în faţă exprimă durerea de negrăit a profetului. Severitatea cuvântărilor ţinute către popor nu-1 pot împiedica să fie profund afectat de soarta acestuia. El suferă, cu siguranţă, gândindu-se la starea lui Israel şi la pedeapsa care-1 ameninţa, dar, mai presus de toate, din cauza necinstirii aruncate asupra Numelui Domnului.
 Cu cât îl vom iubi mai mult pe Domnul, cu atât mai profund ne vom întrista văzând nerecunoştinţa şi indiferenţa cu care dragostea Lui este atât de des întâmpinată.
Să medităm la importanţa v. 23 şi 24 (citate în 1 Corinteni 1.31). Este în natura fiecăruia să se mândrească cu capacităţile sale şi să se laude cu ceea ce are. Sportivul îşi va pune în valoare agilitatea, muşchii şi supleţea; elevul bun, succesele şcolare; automobilistul, maşina sa mai puternică decât cea a vecinului. Singurul lucru însă cu care Dumnezeu ne permite să ne lăudăm este cunoaşterea Lui
 (Psalmul 20.7; 2 Corinteni 10.17).
Apreciem noi la adevărata valoare relaţia noastră cu Domnul Isus? Sau uneori chiar ne este ruşine de ea?

Dumnezeu si norocul

 Care dintre noi putem spune ca nu avem nici o vina?

Hrana ta zilnica!

10 SEPTEMBRIE
Ieremia 8.1-22
Capitolul 5.3 ne-a arătat că Israel nu simţise câtuşi de puţin loviturile cu care Domnul fusese nevoit să-1 lovească. Aici îi vedem pe cei responsabili legând ei înşişi „cu uşurătate" rănile (v. 11) şi pretinzând pacea pe care Dumnezeul lor nu le-o «putea» da (6.14). Cu toate acestea, „balsamul din Galaad” (harul) se afla la dispoziţia lor, la fel şi Medicul credincios, Cel care ştia cum să-1 aplice (v. 22; comp. cu Matei 9.12). Este în aceasta o lecţie pentru cel credincios, anume că Dumnezeu disciplinează. Dacă acceptăm din mâna Domnului încercările care ne sunt necesare, de asemenea să-L lăsăm pe El însuşi să vindece rănile pe care le-a permis (Iov 5.18). 

Să nu încercăm să le vindecăm superficial, prin propriile noastre resurse.
In v. 12, profetul adaugă: „Nicidecum nu s-au ruşinat": este caracteristica unei conştiinţe împietrite 

(Ţefania 3.5 )

Acest sărman popor era caracterizat printr-o indiferenţă totală faţă de răul pe care îl comisese.
Pentru că şi noi ne aflăm tot într-o vreme când „secerişul a trecut" şi „vara s-a sfârşit", la acest început de septembrie, subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 20. 

Există o vreme potrivită pentru a fi mântuiţi şi aceasta este: astăzi!

 În curând, Domnul va strânge spicele coapte, la marele Său seceriş al sufletelor. Atunci vara se va fi sfârşit. Ce trezire grozavă pentru aceia care vor fi nevoiţi să spună: „Noi nu suntem salvaţi"

Ultima saptamana a Universului!

O ora doar, dar merita !

Veniti sa ne inchinam si sa ne smerim!

Stiu ca Dumnezeul in care mi-am pus increderea este un Dumnezeu Suveran peste toate lucrurile, inclusiv peste viata mea si peste viata ta.

De nenumarate ori am citit in Scriptura o multime de versete si capitole care vorbesc despre maretia lui Dumnezeu, despre Atotstiinta si Intelepciunea Lui, despre Puterea Lui si despre suveranitatea Lui.

Cartea Geneza arata Intelepciunea Lui atunci cand a creat pamantul cu tot ce este pe el. 

A creat pamantul, apele, luna, soarele. A creat toate vietuitoarele pamantului, a pus hotare marilor si a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa. El a hotarat masurile pamantului, El a pus hotare apelor, El porunceste zorilor sa rasara, El este Stapanul universului.

Astazi parca mai mult ca oricand mi-a fost dat sa cunosc cine este puternicul meu TATA.

Cititi va rog cu atentie acest capitol, desi l-am citit de atatea ori, dat fiind faptul ca Iov este unul din eroii credintei pe care il admir, insa astazi am citit asa cum nu am citit niciodata acest capitol:

Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. 

 Unde erai tu (unde eram eu)când am întemeiat pământul? 

Spune, dacă ai pricepere.
Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?  

Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
De când eşti, ai poruncit tu(sau eu) dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor, ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el? Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată? 

 Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
Ai pătruns tu(sau eu) până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu(sau eu) prin fundurile adâncului?
Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu(sau eu) porţile umbrei morţii? Ai cuprins tu(sau eu) cu privirea întinderea pământului? 

Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa? Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor? 

 Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
Ai ajuns tu (sau eu)până la cămările zăpezii? Ai văzut tu(sau eu) cămările grindinei, pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?  

Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?  

Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni; pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă? 

 Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului, ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
Poţi să înnozi tu(sau eu) legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?
Tu(sau eu) faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu(eu)cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
Cunoşti tu( sau eu) legile cerului? Sau tu(ori eu) îi orânduieşti stăpânirea pe pământ? 

 Îţi înalţi tu(sau eu) glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?
Poţi tu (sau eu)să arunci fulgerele ca să plece? 

Îţi zic ele: „Iată-ne”? Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului? 

 Cine poate să numere norii cu înţelepciune şi să verse burdufurile cerurilor, pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pământ să se lipească împreună? 

 Tu (eu) izgoneşti prada pentru leoaică şi tu(eu) potoleşti foamea puilor de lei, când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor? Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciţi şi flămânzi?

Ştii tu(sau eu) când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu(sau eu)pe cerboaice când fată?  

Numeri tu (sau eu) lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu(sau eu) vremea când nasc?
Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.
Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă şi nu se mai întorc la ele.
Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.
El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului, care-l mână. Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta(sau a mea)? Şi stă el noaptea la ieslea ta(sau a mea)?
Îl poţi lega tu(sau eu)cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine(mine), ca să grăpeze bulgării din văi?
Te încrezi tu(sau eu)în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu(sau eu) grija lucrărilor tale(mele)?
Te laşi tu(sau eu) pe el, pentru căratul roadelor tale(mele), ca să le strângă în aria ta(mea)?
Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei. Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.
Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum! 

  Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere. Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui. Tu(eu) dai putere calului, şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie? Tu-l (eu)faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza. Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi; îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc, fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa. La sunetul trâmbiţei parcă zice: „Înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.
Oare prin priceperea ta(sau a mea)îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi? 

  Oare din porunca ta(sau a mea) se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi? 

  El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor. De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”  Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
„Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”

Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
„Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.

In fata unui Asemenea Dumnezeu Puternic mai putem spune ceva?

Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!

Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toţi dumnezeii. El ţine în mână adâncimile pământului, şi vârfurile munţilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul: 
 veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

Hrana ta zilnica!

9 SEPTEMBRIE
Ieremia 7.1-34
Domnul îl trimite pe Ieremia la poarta templului, pentru a rosti acolo o cuvântare aspră; aceasta deoarece, în ciuda stării sale de răzvrătire, poporul de la Ierusalim, în timp ce continua să practice un cult doar de formă, se fălea în mod zgomotos că are „Templul Domnului". Câtă inconsecvenţă! Oare ceea ce dădea valoare templului nu era însuşi Cel care locuia în el? (Matei 23.21). Ei însă tocmai pe Acela îl renegau prin faptele lor rele, a căror listă îngrozitoare ne-o prezintă v. 9. Călcau în picioare aproape toată legea lui Dumnezeu şi, fără să se teamă de Domnul, continuau să se înfăţişeze înaintea Lui în Casa Lui (v. 10). Făcuseră din aceasta o peşteră de tâlhari (v. 11, citat de Domnul), pângărind-o prin urâciunile lor (v. 10). Şi astăzi, aşa-zisa creştinătate (cea mărturisitoare) oferă aceeaşi imagine cu două feţe: respect pentru formele religioase exterioare şi totodată o tragică absenţă a vieţii lăuntrice (Apocalipsa 3.1). Fiecare dintre noi, dacă nu veghem, ne expunem aceluiaşi pericol, de a ne mulţumi cu forme de evlavie, în timp ce îi tăgăduim puterea,... care este dragostea pentru Domnul (2 Timotei 3.5). Dumnezeu doreşte realitate în vieţile noastre, iar a face caz de relaţia cu El fără a fi despărţiţi de rău înseamnă a-L insulta.
Domnul a vorbit mult timp, iar poporul a refuzat să asculte. Acum este rândul Lui să refuze să asculte, chiar dacă este vorba de însăşi rugăciunea profetului (v. 16)

Iubesc pe Domnul

 "Iubesc pe Domnul caci El aude
Glasul meu, cererile mele
Da! El si-a plecat urechea spre mine
De-aceea il voi chema toata viata mea"

Iubesc pe Domnul caci EL aude
Glasul meu
Da! El si-a plecat urechea spre mine
De-aceea il voi chema toata viata mea

Ma-nfasurasera legaturile mortii
Eram prada necazului din bezna noptii
Da, am strigat la Tine Doamne Sfant:
Te rog, mantuieste-mi sufletul infrant
Caci Tu esti bun si drept si-ndurator
Nu-ngadui sa se clatine al meu picior

Iubesc pe Domnul caci EL aude
Glasul meu
Da! El si-a plecat urechea spre mine
De-aceea il voi chema toata viata mea

Da, mi-ai izbavit sufletul de la moarte
Caci Tu pazesti pe cei fara rautate
Intoarce-te suflete la odihna ta
Domnul sa-ti fie de-acum desfatarea
Cum voi putea rasplati Domnului
Toate binefacerile Lui


Iubesc pe Domnul caci el imi aude
Glasul meu
// Da! El si-a plecat urechea spre mine
De-aceea il voi chema toata viata mea //

 

Hrana ta zilnica!

8 SEPTEMBRIE
Ieremia 6.1-30
Treptat-treptat, profetul schimbă tonul, nemaipunând de acum accentul pe dragostea divină, ci pe mânie. Domnul este pregătit să-Şi „viziteze" poporul în judecată (v. 6,15; Isaia 10.3). Pentru aceasta Se va folosi de un vrăjmaş venind din nord (v. 22), după cum prevestea cazanul „fierbând" din cap. 1, gata să-şi reverse conţinutul înspăimântător şi să inunde ţara lui Israel. Un nou apel al harului se interpune însă între aceste pedepse. Să-1 ascultăm; el se adresează fiecăruia în parte: „Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, care este calea cea bună; şi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (v. 16; cap. 7.23). Aceste cărări vechi, ale credincioşiei şi ale despărţirii de lume, nu sunt nicidecum cele mai uşoare; ele se străbat adesea de unul singur. Sunt însă căi sigure, căi de odinioară, marcate şi verificate de înaintaşii noştri, căi ale puterii, «pe care este belşug de fericire, pe care totul este pace, în ciuda locului arid». Să refuzăm deci drumurile largi şi atât de plăcute care ni se deschid şi să căutăm cu atenţie această „cale bună”, aceste „cărări ale dreptăţii" (Psalmul 23.3) şi ale adevărului, în «ghidul» nostru care este Cuvântul lui Dumnezeu si să mergem pe ele!