Versetul zilei

13 ianuarie 2013

Hrana ta zilnica !

13 Ianuarie
Judecători 7.1-8

Mica armată compusă din treizeci şi două de mii de israeliţi părea cu totul insuficientă înaintea mulţimii madianiţilor, a amaleciţilor şi a „fiilor Răsăritului". Ne putem închipui uimirea lui Ghedeon atunci când, în două rânduri, Domnul i-a spus: „Poporul ... este prea mult" (v.2, 4). Dar nu trebuie ca, după aceea, Ghedeon să-şi poată atribui onoarea victoriei. Astfel are loc prima triere: cei cărora le lipseşte curajul să se întoarcă acasă, potrivit cu ce este scris în Deuteronom 20.8. Mai rămân zece mii pentru care testul felului în care vor bea apa va decide între ei.
Unii îşi astâmpără setea stând în genunchi, alţii sorb apa în grabă, din mâini. Aceştia din urmă, numai trei sute, sunt gata pentru luptă. Ei ştiu că atingerea ţintei propuse are prioritate în viaţa lor şi lasă nevoile proprii pe locul al doilea. Aceasta este o lecţie pentru noi, care avem o ţintă cerească! „Dacă vrea cineva să vină după Mine", avertizează Domnul Isus, „să se lepede de sine" (Luca 9.23).
Oare nu este El vrednic să ne lepădăm de noi înşine pentru El?
De asemenea, El a băut „din pârâu pe cale" (Psalmul 110.7), găsind ici şi colo împrospătare pentru inimă, dar niciodată pierzând din vedere măcar un singur moment ţinta pe care o urmărea - triumful crucii şi gloria lui Dumnezeu Tatăl Său (Luca 9.51; 12.50).

12 ianuarie 2013

Hrana ta zilnica !

12 Ianuarie
Judecători 6.6-40

Ghedeon a făcut experienţa păcii lăuntrice. Dar în viaţa lui, în acelaşi timp, luptele aşteaptă să înceapă în afară. Înainte de toate, el trebuie să ia poziţie în casa părintească. Unde începe mărturia noastră? Acasă, în propria familie, arătând acelora care ne cunosc cel mai bine cum ne-a schimbat Dumnezeu (Marcu 5.19). Pentru cei mai mulţi dintre noi, o asemenea luare de poziţie nu poate aduce decât bucurie în familie; dar pentru mulţi întorşi de curând la Dumnezeu, din ţările musulmane, de exemplu, faptul acesta va determina consecinţe teribile.
Putem simţi că, înainte de a se supune, Ghedeon a trecut printr-o mare nelinişte sufletească. Ştia ce risc îşi asuma (v. 30), deşi a acţionat noaptea. Însă Dumnezeu îl sprijină şi schimbă întâi starea de inimă a lui Ioas, apoi pe cea a locuitorilor cetăţii.
După ce a lucrat în Ghedeon, Domnul va putea lucra prin el. Trâmbiţa lui strânge oastea. 
Dar, iată! 
Lui Ghedeon îi lipseşte încă încrederea. Îi trebuie un semn şi Domnul consimte să i-1 dea: acest dublu semn al lânei. Dumnezeu este totdeauna răbdător cu noi şi, dacă ne adresăm Lui cu o inimă dreaptă şi simplă, ne va arăta limpede voia Sa.

11 ianuarie 2013

O zi binecuvantata !

Atunci cand nu primesti raspuns la toate rugaciunile tale si  esti suparat, aminteste-ti ca multe binecuvantari le-ai  primit fara macar  sa le fi cerut....cat despre merit....nu am avut niciunul....nici tu, si nici eu.
Acum ca  ti-ai amintit de binecuvantari.....m-ai esti suparat pe Dumnezeu....?
Eu cred ca merita sa-i multumim !
O zi binecuvantata !

Somnul spiritual !

  Astazi m-a cercetat  un gand care a fost impartasit la momentul de rugaciune.
Traim intr-o vreme din ce in ce mai propice pentru a adormi spiritual.
Tentatiile  si tot ceea ce ofera aceasta lume, adeseori are efectul unui somnifer pentru starea noastra spirituala, iar diavolul este atat de siret incat stie sa faca acest lucru.

Iata cateva aspecte care anticipeaza starea de somn spiritual.

  • Slujirea pe care o faci si in care esti angrenat, devine superficiala si fara har. Esti multumit de ceea ce faci si deseori pe buzele tale isi are loc cuvantul "las ca-i bine si asa".
  • Indiferenta si nepasarea pentru cei din jur, dar si pentru toate lucrurile spirituale, incep sa isi puna amprenta peste viata ta.
  • Incepi sa  nu mai gasesti placere in partasia cu fratii tai, iar comunicarea cu Dumnezeu devine din ce in ce mai rara.
Toate acestea sunt simptomele somnului spiritual.
Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa cerem o stare de alerta in aceasta privinta, iar starea de somnolenta sa fie indepartata de la noi.

Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. - Romani 13:11

Hrana ta zilnica !

11 Ianuarie
Judecători 6.14-27

Privind la sine însuşi, Ghedeon nu găseşte deloc această putere despre care i-a vorbit îngerul. Ba, din contră! Este cel mai mic din cea mai săracă familie (v.15: din cea mai săracă mie). Dar, precum apostolul Pavel mai târziu, asemenea ţie şi mie atât de des în vieţile noastre, Ghedeon trebuie să înveţe lecţia: „Când sunt slab, atunci sunt puternic" (2 Cor. 12.10), precum şi: „Am putere pentru toate, în Hristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4.13). Puterea lui Ghedeon (v. 14) era cea a lui Dumnezeu însuşi: „puterea pe care o dă Dumnezeu" (1 Petru 4.11) şi care pentru un rob „se desăvârşeşte în slăbiciune" (2 Corinteni 12.9).
Ce preţioasă întâlnire cu îngerul Domnului este aceasta, prefigurare a celei pe care, în mod necesar, trebuie s-o avem cu Domnul o dată în viaţă, fundamentaţi pe sacrificiul de la cruce! Consecinţa acestei întâlniri nu este moartea - departe de aşa ceva - ci este pacea (v. 23). Şi Ghedeon ridică un altar în onoarea acestui Dumnezeu al păcii care El însuşi i Se descoperise. Apoi, imediat după aceea, trebuie să înveţe că există lucruri care trebuie răsturnate, dărâmate şi tăiate. Oare nu există şi la noi lucruri care trebuie distruse, dacă dorim să fim puternici? Cum este posibil ca un idol să locuiască în inima noastră în acelaşi timp cu Duhul Sfânt căruia trupul nostru i-a devenit templu?

10 ianuarie 2013

Painea vietii !

Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
 Ioan 6:35
Oare de ce  a facut Domnul Isus aceasta comparatie?
Simplu de inteles...
Alimentul de baza  al hranei noastre este painea. Indiferent cat suntem de vegetali, sau cata cura vrem sa facem, organismul nostru are nevoie de paine.Ba mai mult, indiferent ca o mananci in fiecare zi....nu te plictisesti niciodata de ea. Daca ai manca doar gratar in fiecare zi...la un moment dat mai vrei si un spanac sau mai stiu eu ce verdeata....dar painea, este singurul aliment de care ai nevoie si nu te plictisesti.
Acum revin la versetul de mai sus:
„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
Indiferent dragul meu cat de bine iti merge fara Hristos, indiferent  cat de stapan te crezi pe situatie, TU AI NEVOIE DE EL. Este Singura persoana fara de care nu poti trai.
Poti trai pe acest pamant cativa ani fara El, spun "cativa ani" comparativ cu vesnicia, dar  vesnicia binecuvantata care ne-a pregatit-o, nu o poti trai fara El.
Indiferent ce trecut ai avut in 2012, astazi...daca recunosti pacatul din viata ta si recunosti necesitatea  Trinitatii in viata ta, vei fi binecuvantat.
 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară
Ioan 6:37
Diavolul are o metoda subtila de a strecura in mintea oamenilor tot felul de lucruri neadevarate. Unul dintre acestea:
"...esti prea pacatos, ai facut prea mari pacate ca sa mai poti fi iertat..."
Dragul meu....este o minciuna. Indiferent care este pacatul tau, recunoaste-l, cere-ti iertare si paraseste-l.
    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
IOAN 3:16



Hrana ta zilnica !

10 Ianuarie
Judecători 6.1-13

Israel reîncepe să facă ce este rău în ochii Domnului, care de această dată Se foloseşte de Madian pentru a disciplina poporul, în maniera anunţată în Deuteronom 28.33. În fiecare an, la timpul recoltei, madianiţii obişnuiau să se suie în număr mare, ca lăcustele, punând stăpânire pe merinde şi pe animale, prădând şi făcând ravagii în toată ţara.
Ce face Satan pentru a-1 slăbi pe cel credincios, pentru a-1 determina să ajungă „foarte secătuit"? Se străduieşte cu tot dinadinsul să-i ia hrana!
N-aţi remarcat cum toate împrejurările par uneori să coalizeze împotriva noastră pentru a ne împiedica să citim Scriptura sau să mergem la adunarea celor credincioşi? Este lucrarea diavolului, cu siguranţă. El cunoaşte puterea pe care noi o obţinem în felul acesta şi se teme de ea.
Mulţi tineri visează să devină foarte puternici, să fie campioni chiar. Pentru aceasta, ei trebuie să-1 imite pe Ghedeon! Iată un om tare (v. 12), energic, care-şi dă osteneala să-şi asigure existenţa şi să-şi protejeze familia de foamete! Puternic şi viteaz! Desigur, aici nu este
vorba de putere musculară, ci de curaj şi de o inimă hotărâtă pentru Domnul. Dumnezeu, care ne priveşte (v. 14), vede dacă noi manifestăm aceste virtuţi în viaţa de fiecare zi.

9 ianuarie 2013

Faca-se voia Ta !

Inceput de an!!!
Planuri, vise, dorinte !
Nimic din toate acestea nu este rau. Insa, este ceva foarte important in toate aceste planuri.
Inainte de a cere Domnului sa ne implineasca dorintele, trebuie sa cerem sa se implineasca voia LUI  cu privire la viata noastra. Uneori este greu de acceptat, dar este benefic.
Cel mai important este sa traim in ascultare de Dumnezeu.
Atunci cand traim in ascultare, vom sti ce este prioritar in viata noastra.
Atunci vom stii ca este mai ferice sa dai decat sa primesti, atunci vom stii ca nu cautandu-ti fericirea ta vei fi fericit....ci facandu-i pe altii fericiti.
Dumnezeu sa ne ajute sa cautam lucrurile importante, care ne vor aduce binecuvantare.