Pocaiti-va ...!

    În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii.
 El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

Matei 3:1-2

De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

Matei 4:17

Doi oameni, doua mesaje dar acelasi continut !

Ioan Botezatorul isi incepe prima predica cu acest mesaj:"Pocaiti-va...."

Isus Hristos in prima Lui predica incepe cu aceasi gand:"Pocaiti-va...."

Interesant este ca si dupa mii de ani, rasuna acelasi mesaj: " POCAITI-VA.."

Astazi mai mult ca oricand auzim acelasi mesaj peste tot: "POCAITI-VA"...si ce este uimitor...NIMENI NU IA SEAMA...!

Si atunci ca si acum oamenii incearca sa denatureze pocainta si multi vin la Dumnezeu cu o motivatie gresita. Ori, a-L cauta pe Dumnezeu doar din teama sa nu ti se intample ceva, a-L cauta doar ca sa iti rezolve ceva, a-L cauta doar intr-o anumita perioada a vietii tale in care esti in impas...atunci motivatia ta este gresita si nici roadele pe care trebuie sa le dai ca si credincios nu vor fi roade bune.
Motivatia corecta care trebuie sa ne insoteasca, trebuie sa fie  dragostea  pentru EL si dorinta de a-I implini poruncile.
Dumnezeu sa ne ajute sa Il cautam pe Dumnezeu din dragoste.
Dragoste fata de ceea ce a jertfit pentru noi !

Hrana ta zilnica!

9 Ianuarie
Judecători 5.12-31
Dacă imnul lui Barac şi al Deborei îi atribuie pe drept Domnului onoarea victoriei, fiecare seminţie implicată în ea trebuie să-şi primească lauda sau dezaprobarea pe care o merită. Unele seminţii au luat parte activ la lupte. De exemplu, Zabulon şi Neftali şi-au riscat vieţile (v. 18; comp. cu Rom. 16.4; Filipeni 2.30). Alte seminţii, din contră, nu s-au angajat, din cauza laşităţii sau a leneviei. Dintre acestea făceau parte şi cele două seminţii şi jumătate: Ruben, în ciuda unor „mari hotărâri ale inimii" şi a ezitărilor sale, a rămas cu turmele care-i mai fuseseră piatră de poticnire, determinându-L să-şi aleagă moştenirea dincolo de Iordan; la fel Galaad (Gad şi Mânase; v. 17). Dan şi Aşer, reţinuţi de comerţ şi de afaceri, nu şi-au părăsit nici corăbiile, nici porturile. Domnul nu Se poate folosi nici de oamenii nehotărâţi (corăbiile), nici de cei prea ocupaţi (porturile).

 Mai devreme sau mai târziu ni se oferă ocazia să arătăm ce are prioritate în viaţa noastră. Sunt acestea interesele poporului lui Dumnezeu, bunăstarea adunării? Sau, mai degrabă, ne asemănăm cu aceia despre care ap. Pavel putea spune cu tristeţe că ei „caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos"?
Comparând v. 12 din acest cap. cu Ps. 68.18, citat în Ef. 4.8, îl vedem pe Hristos învingătorul eliberându-i pe prizonierii lui Satan şi înălţându-Se apoi la cer în triumf.

Invitat la cina!

Isuse, sunt de-a dreptul copleşit
Şi inundat de valuri de lumină
Văzând că printr-un har nemărginit
Sunt, astăzi, invitatul Tău la Cină.

Mă las de invitaţie pătruns,
Dar rostul ei nu-l înţelege firea:
Prin ce mister adânc, de nepătruns,
Poţi sta la masă cu...dumnezeirea?

Însă Tu vrei în jurul Tău să ai
Pe toţi ai Tăi, gătiţi în haine sfinte,
Serbând aici, ca într-un colţ de rai,
O Cină de aducere-aminte.

O pâine frântă, ca şi trupu-Ţi frânt,
Ne reuneşte-n trup de adunare
În care strâns legaţi de Duhul Sfânt,
Îţi suntem Ţie, Doamne,mădulare.

Când rodul viţei curge în pahar
Ca semn al legământului salvării,
Vedem curgând pe cruce, la Calvar,
Din răni divine, sângele iertării.

M-ai invitat, Isus, la Masa Ta
Şi trebuie să vin cu mâini curate;
Eu m-am spălat, dar străduinţa mea
Să mă sfinţească pe deplin nu poate.

Doar Tu poţi, Doamne, să mă curăţeşti,
Ca pe-un copil luându-mă de mână,
Şi-apoi, spălat, să mă învredniceşti
Să stau şi eu cu oaspeţii la Cină.

Îţi mulţumesc că-s printre invitaţi,
Spălat, sfinţit, învrednicit de Tine,
Să stau la masa Ta cu mii de fraţi,
Cu care vom serba şi-n slăvi divine.

Hrana ta zilnica !

8 Ianuarie
Judecători 4.17-24; 4.1-11
Sisera a fugit pe jos; cele nouă sute de care de fier ale sale nu i-au fost de nici un ajutor. A crezut că poate găsi refugiu în cortul Chenitului. Dar, în loc de refugiu, a întâlnit moartea prin mâna Iaelei, o femeie credincioasă. Familia Chenitului este interesantă. Hobab, strămoşul ei,
refuzase cu mult timp în urmă să meargă cu Israel (Numeri 10.29-30). Acum, descendenţii săi îi urmează pe fiii lui Iuda (1.16) şi iau parte la bătăliile şi victoriile lui Israel.
Fără să se aştepte, Barac îl găseşte pe vrăjmaşul lui nimicit de o femeie, pierzând astfel, cum îl prevenise Debora, o parte din onoarea victoriei. Ei bine, Dumnezeu discerne credinţa acolo unde noi nu vedem nimic din strălucirea ei!

Numele lui Barac apare pe lista oamenilor de credinţă din Evrei 11 (v.32). 

Cât har! Puţinul pe care Domnul ne permite să-1 facem pentru El, adesea amestecat în întregime cu încrederea în om, are preţ înaintea Lui şi El îşi va aduce aminte de el. Este departe ziua când tot poporul cânta pe ţărmul Mării Roşii. În aceste zile de slăbiciune nu auzim decât două voci, pe cea a Deborei şi pe cea a lui Barac, un bărbat şi o femeie de credinţă. Dar cântecul lor nu este mai puţin triumfător. El începe cu preamărirea Domnului, Cel căruia îi aparţine gloria victoriei.

Hrana ta zilnica !

7 Ianuarie
Judecători 4.1-16
În nordul ţării, vrăjmaşul de altădată se regrupează sub acelaşi nume: Iabin, şi în acelaşi oraş-capitală: Haţor (vezi Iosua 11.1); şi îl asupreşte pe Israel timp de douăzeci de ani. Să fim atenţi să nu pierdem fructul victoriilor înaintaşilor noştri! Toată lupta trebuie purtată încă o dată, iar Debora, o femeie profet, „o mamă în Israel" (5. 7), va fi folosită de Domnul pentru a judeca şi elibera poporul.

Femei şi tinere credincioase, să nu credeţi niciodată că sunteţi date de-o parte din serviciul pentru Adunare! Cu siguranţă, locul femeii nu este „să exercite autoritate peste bărbat", nici să ia cuvântul în public (1 Timotei 2.12; 1 Corinteni 14.34).

Dar câţi creştini ar fi obţinut eliberări remarcabile, dacă n-ar fi fost rugăciunile lor?
Debora îl cheamă pe Barac, dar acesta este lipsit de curaj. Are nevoie să se sprijine pe cineva. Credinţa lui în Dumnezeu nu-i este suficientă să se descurce fără ajutorul omului (Psalmul 146.3-5). Curajul nostru depinde întotdeauna de măsura încrederii pe care ne-am pus-o în Domnul. Când ne lipseşte curajul, să facem precum apostolii în capitolul 4 din Fapte. Ei I-au cerut lui Dumnezeu „toată îndrăzneala" (Fapte 4.29) şi, prin Duhul, au primit-o (Fapte 4.31).

Azi ai multumit ?

"Multumiti lui Dumnezeu penru toate lucrurile....", scrie in  1 Tesaloniceni 5:18

Cand  citesc acest verset, de fiecare data realizez ca nu fac ceea ceea ce scrie. Am obiceiul de a multumi doar pentru lucrurile bune si binecuvantarile care vin asupra mea si a familiei mele, rar multumesc si pentru ceea ce nu imi daruieste. Eu poate ca cer multe de la Dumnezeu, dar nu de fiecare data si primesc. Ei, pentru acele lucruri uit sa multumesc.
Cand scrie Pavel, "pentru toate"....se refera la tot....si bune si mai putin bune.Trist este ca multi dintre noi uitam sa Ii multumim si pentru acele lucruri pe care totusi le primim, desi nu avem nici un merit.
Uitam sa Ii multumim Domnului dimineata ca ne-a dat harul sa traim inca o zi. Este un mare har pe care noi il avem, in timp ce alti nu mai beneficieaza de el.
In timp ce altii  sunt pe un pat de spital  bolnavi, noi suntem sanatosi, dar cu toate acestea, uitam sa Ii multumim.
Uitam sa ii multumim, ca in fiecare dimineata putem vedea lumina zilei si  putem admira frumusetea din jur. Este o mare favoare pe care ne-a facut-o Dumnezeu noua, deorece altii  nu o au... fiind  orbi.
Uitam sa multumim pentru painea pe care o punem pe masa, atatia sunt flamanzi si nu au ce manca.
Adeseori uitam sa ii multumim Domnului ca ne-a binecuvantat cu o familie, deorece altii sunt atat de singuri.
Altii au doar o saltea sub cerul liber, noi uitam sa ii multumim Domnului ca avem o casa sau un apartament, chiar daca este mic.
Suntem de multe ori indaratnici si uitam sa multumim pentru locul de munca pe care il avem, altii  ar muncii, dar nu au unde.
Avem atatea motive sa Ii multumim si totusi nu o facem. Si-atunci ma intreb, daca nu invatam sa Ii multumim pentru ce primim, oare cand vom invata sa Ii multumim si pentru ceea ce nu primim?
El stie de ce nu ni le da.....dar oare noi intelegem de ce nu le primim?

Hrana ta zilnica !

6 Ianuarie
Judecători 3.12-31
Nuiaua pe care Dumnezeu o foloseşte acum pentru a-Şi disciplina poporul este Moabul, acelaşi popor pe care odinioară Dumnezeu îl împiedicase, prin gura lui Balaam, să i se opună lui Israel.

Optsprezece ani trec până când poporul se reîntoarce la Domnul; mai înainte, opt ani fuseseră de ajuns (v. 8). În îndurarea Sa, Domnul le ridică un salvator, pe Ehud beniamitul.
Ehud are „un cuvânt de la Dumnezeu" (v. 20) pentru Eglon, împăratul Moabului. Acest mesaj solemn nu este altul decât sabia cu două tăişuri, care înseamnă moartea pentru acest om rău. Epistola către Evrei compară Cuvântul lui Dumnezeu; ascuţit şi plin de putere, cu o sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12). Astăzi binefăcătoare pentru cei care se lasă cercetaţi prin mijlocirea ei, mâine ea va condamna şi va aduce pieirea tuturor acelora care nu vor fi crezut (Apocalipsa 19.13-15). Arma lui Şamgar reprezintă şi ea Cuvântul lui Dumnezeu, însă de data aceasta aşa cum îl vede lumea: aparent un instrument fără nici o valoare. Totuşi arma aceasta are mare putere şi este îndeajuns de tare pentru a-1 elibera pe Israel încă o dată.
Slăbiciunea omului (Ehud era stângaci) şi slăbiciunea instrumentului (ţepuşa pentru boi a lui Şamgar) scot în evidenţă, şi una şi alta, puterea lui Dumnezeu care îi scapă pe aceia care strigă către El.

Cor Elim-O noapte sfanta