Versetul zilei

7 ianuarie 2016

Care este tinta ta in 2016?

Ce-au vazut oamenii in viata ta in anul 2015?

Hrana ta zilnica!

7 IANUARIE
Psalmul 97

Acest psalm descrie instaurarea împărăţiei în putere şi are drept corespondent Isaia 11.4,5 şi Apocalipsa 19.6. Tot ceea ce se opune stăpânirii Domnului va fi distrus (v. 3-5), în timp ce inimile tuturor credincioşilor vor fi umplute de veselie (v. 8...). Atunci gloria Domnului va fi nu numai istorisită, ca în Psalmul 96.3, ci şi văzută (v. 6), iar locuitorii pământului vor fi în sfârşit în măsură să vadă deosebirea dintre guvernarea exersată prin oameni şi dreptatea instaurată de Dumnezeu, îngerii, numiţi în versetul 7 „dumnezei", atât de mult timp martori ai nedreptăţii pe pământ, vor asista în sfârşit la triumful dreptăţii.
 Îl vor vedea pe Intâiul-născut, Hristos, prezentat de Dumnezeu în lumea locuită şi, într-un gând cu sfinţii de pe pământ, I se vor închina (Evrei 1.6).
Ultimele trei versete au o deschidere către toate timpurile, pentru că Dumnezeu are neîncetat privirile îndreptate asupra celor care-L iubesc, asupra celor „drepţi cu inima". Harul Lui îi numeşte sfinţi şi drepţi. El aşteaptă ca ei să urască răul şi să se bucure în El (v. 10, 12; comp. cu Romani 12.9 şi cu Filipeni 4.4...). El însuşi le va păzi negreşit sufletele şi le va lumina fiecare pas (v. 10,11).

6 ianuarie 2016

Daca Dumnezeu e bun, de ce exista atat de mult rau in lume?

Alatura-te si tu! Sustine familia Bodnariu!

Protest de solidaritate cu familia Marius și Ruth Bodnariu la TIMIȘOARA
Locația: Prefectura Județului Timiș
Data și ora: 9 Ianuarie 2015, ora 11.00-12.00


Alianța Familiilor din România (AFR) cu sprijinul Comunităților Creștine din Timișoara protestează împotriva abuzurilor Barnevernet (instituția protecției copilului din Norvegia) și în semn de solidaritate cu familia Marius și Ruth Bodnariu, familie a căror 5 copii au fost luați abuziv de către statul norvegian.
La acest moment, copiii sunt ținuti nejustificat în trei familii surogat, iar în data de 15 Decembrie 2015, în urma unei întâlniri cu Barnevernet, părinților li s-a comunicat că autoritarea de protecție a copilului vrea să îi cunoască mai bine și să-i consilieze abia în luna Februarie 2016, dar că în același timp demarează procedura de adopție pentru toți cei 5 copii ai familie.
Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind toată procedura de confiscare a celor 5 copii: forța extremă și abuzivă a Barnevernet; lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic; mama nu-și poate alăpta bebelușul decât de două ori pe săptămână; presiuni asupra mamei (Ruth) să declare că tatăl (Marius) este abuziv cu ea și astfel își va primi copiii; amenințări la adresa lui Marius să nu facă public cazul, riscând să nu-și mai vadă copiii niciodată.
Astfel de metode și atitudini ne determină să acuzăm Barnevernet, implicit statul norvegian de lipsă de transparență, de amenințări și intimidări asupra familiei, asupra avocaților care se implică în aceste cazuri (unii dintre ei rămânând fără licență), de tentative de mușamalizare.
Prin acest protest aducem în fața opiniei publice abuzurile care se petrec în Norvegia, țară considerată model de civilizație. Cazul de față nu este singular, Norvegia având mai multe conflicte diplomatice de aceași natură cu Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia. 
De asemenea, prin acest protest suntem solidari cu familia Marius și Ruth Bodnariu, susținând cauza lor până la o rezolvare favorabilă. Denunțăm acțiunile abuzive, iraționale și inumane față de o familie normală, creștină. În același timp vrem să atragem atenția tuturor românilor care vizitează Norvegia împreună cu copiii, că se expun pericolului de a li se confisca copiii în baza unor motive banale care în alte țări civilizate nu sunt de natură să pericliteze sănătatea fizică și psihică a copiiilor.
                                         
                          Pastor Samy Tutac

Zgomotul banilor!

Dumnezeu ne vorbeste in fiecare zi!
 Ne vorbeste prin cuvant, ne vorbeste poate printr-un prieten, printr-un mesaj sau multe alte modalitati pe care numai El stie sa le foloseasca. 
Intrebarea este: ”Il auzim noi de fiecare data cand vorbeste?”
Ce ne impiedica sa-I auzim vocea?

Zgomotul lumii este puternic, vocea Domnului este blanda, iar daca distanta dintre noi si Dumnezeu este mare...n-avem cum sa-L auzim.
 Atunci cand Domnul Isus a spus ca unul dintre ucenici Il va vinde, Ioan a fost primul care a auzit despre cine este vorba. De ce...? Era cu capul pe pieptul Lui!
Cat de mare este distanta dintre tine si Dumnezeu?
Auzi glasul Lui? Il recunosti atunci cand iti vorbeste?
 Constat in fiecare zi ca diavolul este un mare  imitator. Il imita pe Dumnezeu in toate, asa ca se va preface chiar si in inger de lumina ca sa fie credibil...
In aceste vremuri tulburi pe care le traim, trebuie sa luam aminte foarte bine la ce fel de glas dam ascultare. Oile cunosc glasul Pastorului! Daca ramanem in turma este imposibil sa nu-I recunoastem glasul. 
Voci sunt multe, multe sfaturi, multe invataturi, multi proroci, multe povete, insa exista o carte care nu poate fi falsificata. Exista un Cuvant care nu poate fi inlocuit...BIBLIA!
Astazi mai mult ca oricand auzim tot felul de prorocii cu privire la vremea sfarsitului, cu privire la ce va veni si multe alte cuvinte de acest gen. Da, Biblia ne spune clar ” sa nu dispretuim prorociile” 
1 Tesaloniceni 5:20, si noi nu le dispretuim. Din contra, noi suntem cei care stim cand se vor intampla aceste lucruri, pentru ca ziua Domnului nu va fi o surpriza pentru ”fii luminii” si noi nu traim in intuneric ca ziua Domnului sa ne ia prin surprindere. Ea va veni ca un hot noaptea, dar va fi ca un hot pentru cei care dorm si nu vegheaza. 
”Dar voi fratilor nu sunteti in intuneric, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot, voi sunteti fii ai luminii si fii ai zilei...Noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului. De-aceea noi nu dormim ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji” 1 Tesaloniceni 5:4-6

Lumea e plina de zgomote diverse si puternice. In  tumultul vietii in care si noi traim astazi....nu cumva zgomotul lucrurilor din lume ne-a afectat auzul? Un zgomot mare stiu ca-l fac monezile aruncate pe caldaram. Nu cumva duhul acesta al ”lacomiei” ne-a dat auzul peste cap?
Poate va intrebati, ”de ce  chiar banii ”, doar sunt atatea alte lucruri care ne pot tine departe de Dumnezeu. Cred ca de la ei pleaca o multime de lucruri. In 1 Timotei scrie asa:
”Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri”
Nu banii in sine sunt pacat, ci iubirea de bani. Atunci cand iubim banii suntem in stare sa facem multe compromisuri. Incalcam multe reguli fara sa ne dam seama, iar la sfarsit ne trezim departe de Dumnezeu si in final...tot fara bani.

Cred ca e bine acum la inceput de an, sa ne facem fiecare o cercetare si sa vedem daca nu cumva acest zgomot ne-a afectat auzul?


Hrana ta zilnica!

6 IANUARIE
Psalmul 96

După ce s-au îndemnat între ei, „să cântăm..., să ne închinăm. .., să ne plecăm genunchiul", în Psalmul 95, credincioşii din Israel invită acum întreg pământul şi chiar natura să-i imite: „cântaţi..., binecuvântaţi..., închinaţi-vă înaintea Domnului" (v. 1,2,9). Va veni ziua când popoarele păgâne îşi vor lepăda idolii şi când familiile naţiunilor vor da Domnului gloria şi puterea (v. 7). Pentru a exprima acest elogiu, cei răscumpăraţi nu aşteaptă împărăţia Domnului. „A Lui fie gloria şi puterea!" pot striga ei încă de acum (Apocalipsa 1.6). Şi aceasta, pentru că nu numai manifestarea gloriilor lui Hristos poate face inima lor să izbucnească în această laudă!
 Maiestatea, măreţia, puterea şi frumuseţea împăratului întregului pământ sunt încă nevăzute, ascunse în sanctuarul ceresc (v. 6). Insă măreţul şi permanentul motiv al adorării celui credincios este dragostea Mântuitorului: „A Lui, care ne iubeşte şi care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său..." (Apocalipsa 1.5).
Acest psalm a fost compus şi cântat cu prilejul întoarcerii chivotului, imagine a lui Hristos, în mijlocul lui Israel (1 Cronici 16.23-30). Dar nu pentru a mântui lumea, ci pentru a judeca lumea va fi revenirea Domnului (v. 13; comp. cu loan 3.17, 5.22). El va exersa judecata asupra popoarelor cu dreptate (v. 10), cu adevăr şi după credincioșia Sa (v. 13; Psalmul 45.3,4).