6 Decembrie Iosua 8.1-13
Păcatul tăinuit a fost motivul principal al severei înfrângeri suferite de Israel. Dar mai era şi o altă cauză. Victoria de la Ierihon îi dăduse, fără-îndoială, poporului încredere în sine. Lucru cu atât mai surprinzător când era vorba de un miracol!
Care a fost contribuţia lui Israel la distrugerea teribilei fortificaţii?
Şi de câte ori nu ne asemănăm noi cu acest popor! După ce Domnul ne-a salvat dintr-o situaţie dificilă, în loc să ne încredem mai mult în El la următoarea încercare, nu mai simţim nevoia ajutorului Său.
Şi iată înfrângerea! Pe de altă parte, inima noastră este astfel înclinată încât, dacă pentru dificultăţile mari suntem gata să ne încredem în Dumnezeu, pentru cele mici adesea ne închipuim că ne putem descurca singuri. Istoria luării cetăţii ne învaţă Ai că avem nevoie încontinuu de Domnul.
Câtă trudă va fi necesară acum pentru recâştigarea victoriei! În loc de trei mii de luptători prevăzuţi, vor trebui de zece ori mai mulţi, plus o manevră complicată. Restaurarea este adesea o operaţie lungă şi dureroasă. La Ierihon, poporul a trebuit să înveţe să cunoască puterea lui Dumnezeu; la Ai a fost necesar să facă experienţa propriei slăbiciuni.