Bunătatea lui Dumnezeu e ca răsăritul soarelui, se revarsă pe pământ fără a privi la merite!
Versetul zilei
28 octombrie 2011
27 octombrie 2011
Vaticanul propune crearea unui guvern mondial pentru a face faţă crizei
Pontifical pentru Dreptate şi Pace de la Vatican, condus de Cardinalul Peter Turkson , a propus crearea unei autorităţi politice la nivel mondial și o bancă modială centrală, pentru a gestiona economia.
Vaticanul cere înfiinţarea unei “autorităţi supranaţionale” active la nivel global şi cu “jurisdicţie universală” pentru a dirija politicile şi deciziile economice, potrivit cotidianului Washington Post.
Scopul este să existe o nouă ordine economică mondială bazată pe etică şi binele comun, dar care să nu fie impusă prin forţă, ci doar cu acord liber şi comun ţării.
“Criza a scos în evidenţă comportamente precum egoismul, lăcomia colectivă şi acumularea de bunuri la scară mare. Dacă nu sunt găsite soluţii la diferitele forme de nedreptate, efectele negative care vor urma la nivel politic, economic şi social vor crea un climat de ostilitate tot mai mare şi chiar violenţă, iar în final vor submina fundamentele instituţiilor democratice, chiar şi pe ale celor considerate foarte solide”, avertizează documentul.
O astfel de autoritate ar trebui să înceapă cu Naţiunile Unite ca punct de referinţă, dar să devină mai târziu independentă, şi să aibă puterea de a împiedica ţările bogate să exercite “o putere excesivă asupra statelor mici”.
Cardinalul Peter Turkson a spus într-o conferință de presă că “cei de pe Wall Street trebuie să-și facă o analiză și să vadă dacă rolul lor în administrarea finanțelor lumii servește de fapt interesele umanității și binele comun”.
Articol preluat: Stiri crestine
Citeşte mai mult pe: Stiri Crestine.ro » Vaticanul propune crearea unui guvern mondial pentru a face faţă crizei
Meditatii
- Nu este sarac cine are prea putin...ci acela care doreste mai mult.
- Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir,nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste.
- Comporta-te in asa fel ziua....incat atunci cand pui capul pe perna sa poti dormi linistit.
- Credinta cinsteste pe Dumnezeu,iar Dumnezeu cinsteste credinta.
- Nimeni nu cade mai repede in nenorocire,decat acela care ravneste bunul altuia.
- Intotdeauna unde se afla dulcele, vei gasi si amarul .
- Viata e o lupta permanenta !!!
- A trai cu adevarat inseamna sa nu traiesti doar pentru tine.
- Usor este sa condamni pe cineva,dar cel ma greu este sa te condamni singur .
- Graba pierde,dar intotdeauna rabdarea va castiga.
- Pentru ca lenea merge asa incet,ea este prima pe care o va ajunge saracia.
- Daca ti-ai umplut inima cu minciuni ,degeaba vei incerca sa storci adevar din inima.
- NIMENI nu iti poate fura timpul fara acordul tau !
- Daca nu pornesti la drum,cu siguranta nu vei ajunge la tinta !
- Nimeni nu este asa surd ca acela care nu vrea sa auda.
- Cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin
- Viata nu inseamna a trai, ci a sti pentru ce traiesti.
Sperand in Dumnezeu !
"Cand lumea greu ma huiduieste si ma zdrobeste greu,
Cand gandul rau ma chinuieste,eu....sper in Dumnezeu
Viata-i grea si dureroasa,dar cat mi-o fi de greu
Imi pare totusi ca-i frumoasa,sperand in Dumnezeu.
Adesea prietenii ma lasa,in viata cand mi-e greu,
Sunt parasit,dar nu-mi mai pasa,caci...Domnul e al meu !
Amicii toti ma parasesc,la bine si la greu,
Nadejdea-n suflet o sa-mi creasca,sperand in DUMNEZEU !!!!
"Caci Tu esti nadejdea mea Doamne,Dumnezeule ! In Tine ma incred din tineretea mea"
Psalmii 71:5
26 octombrie 2011
Ganduri...din ganduri !
Iubim viata!!!!
Fara vointa de a iubi viata ,am pierde gustul de a trai...si gustul vietii in sine.De multe ori simtim doar amaraciune si dezamagiri de la oamenii care ne sunt alaturi,de la lucruri...de la imprejurari...si cu toate dezamagirile...IUBIM VIATA .
Iubim momentele in care ne merge bine si viata ne surade,iubim atunci cand viata e darnica cu noi si suntem binecuvantati,atunci cand avem bani, atunci cand suntem inconjurati de prieteni....Dar firul vietii e impletit si cu bune si cu rele.Viata mai are si momente cand ne plictiseste,cand apar momente de monotonie,de tristete,de singuratate ,cand primim lovituri puternice si acestea ne zdruncina totul in noi....cand simtim ca suntem la capat si totul pare a fi fara sens.
DA ...asta e viata ! Uneori e cruda , dar are si momente frumoase,si aceste momente depind de noi.
Depind de ceea ce facem cu viata noastra,depinde de ce sens vrem sa dam vietii....
Traieste pentru acele momente.Nu uita ,ceea ce il impiedica pe om sa fie fericit...nu este imprejurarea in care se afla...ci starea sa interioara,nu obiceiurile ...ci inima sa.
Trecutul nu se mai poate schimba. Nu ne foloseste la nimic ceea ce am pierdut.Cat despre viitor,acesta va depinde ,in mare masura,de ceea ce voi face de acum incolo.
Din cand in cand este bine sa te opresti din urmarirea fericirii si sa te multumesti sa fi fericit !!!

O zi minunata !!!
25 octombrie 2011
Obiceiuri si obisnuinte !
Pentru a coase o haina ,ai nevoie de ata si ac.Daca pui un ac in mana unei batrane...cu siguranta nu va vedea sa bage ata in ac....cu atat mai mult nu va vedea nici daca i-a iesit ata din ac....ea va continua sa coase mai departe.Va merge cu acul...din obisnuinta,fara sa se uite daca in urma ei materialul este cusut sau nu.....
....cam la fel sunt multi crestini in ziua de azi.....
Viata lor spirituala este asemeni unui ac fara ata.Merg la biserica duminica se roaga,canta , mai fac din cand o fapta buna......dar toate acestea din obisnuinta. Nu demult am fost intr-o biserica...si nu mica mi-a fost mirarea sa vad, ca toate sunt facute din inertie.Din intamplare cunosteam multi oameni de acolo.Aceeasi oameni care in cursul saptamanii au uitat total valorile unui crestin si nu au nimic in comun cu Dumnezeu,aceeasi oameni care evita in a-si marturisi credinta lor, aceeasi oameni care traiesc dupa pofta firii,acolo....aceeasi oameni se roaga, canta si predica.....
"Ata din ac"....spiritual vorbind ,este credinta ,viata noastra din Dumnezeu .Oamenii tin foarte mult la datini,la obiceiuri,la toate lucrurile astea care "dau bine in fata oamenilor"....
"Drept raspuns El le-a zis: Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul datinei voastre ?" Matei 15:3
De fapt ,de cine ne ascundem... si in fata cui vrem sa parem sfinti..?
Nu stim ca Biblia numeste pe astfel de oameni, fatarnici?
"Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma Cinsteste cu buzele ,dar inima lui este departe de mine " Matei 15:8
Dureros va fi in ziua aceea cand se va rosti:"Plecati blestematilor caci nu va cunosc"...de fapt....este trist ca traim astfel de vremuri...noi,generatia noastra,Ma rog si m-as bucura ca Dumnezeu sa inceapa o trezire reala in bisericile noastre,sa inceapa o trezire de la cel mai mic pana la cel mai mare si aceasta trezire imi doresc sa inceapa in primul rand cu mine.
Fiecare avem cu siguranta lucruri pe care trebuie sa le schimbam in viata noastra.Poate ca sufletele noastre sunt bolnave spiritual si ochii nostri sunt atat de orbiti incat nu vedem sau nu vrem sa acceptam, ca si noi facem parte din aceasta categorie.
Poate ca nu avem aceleasi scadente ca "vecinul de langa noi"...dar daca privim atent in viata noastra avem si noi multe lucruri care inca ne robesc.
Citeam zilele trecute un verset care mi-a dat de gandit...
"Dar, cat despre fricosi,necredinciosi,ucigasi,curvari,vrajitori,inchinatorii la idoli si toti mincinosii,partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa,adica moartea a doua"
Apocalipsa 21:8
Realizam ce fel de pacat este frica...minciuna...?
Sunt pacate alaturi de crima,curvie,vrajitorie si altele.Poate ca noi le consideram pacate mici...nesemnificative,dar inaintea lui Dumnezeu ESTE PACAT.
"Nimic intinat nu va intra in ea,nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna,ci numai cei scrisi in Cartea Vietii Mielului" Apocalipsa 21:27
O zi binecuvantata !!!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)