Laptarul si brutarul!

sursa:https://www.facebook.com/

Hrana ta zilnica!

23 FEBRUARIE

Psalmul 144

„Învaţă-mă să fac voia Ta", era rugăciunea Psalmului 143 (v. 10). Acum, în Psalmul 144, David cere: „deprinde-mi mâinile pentru luptă...". Şi lupta creştină are „legile" ei (2 Timotei 2.5), iar fiecare creştin care „vrea să placă celui care 1-a înscris la oaste" (2 Timotei 2.4) trebuie să facă, într-un fel, pregătire militară. Cu toate acestea însă, pentru câştigarea victoriei, creştinul nu se bizuie nici pe experienţa dobândită, nici pe curajul lui. Domnul - aşa cum declară psalmistul -este „cetăţuia mea, turnul meu înalt, ... scutul meu şi Cel în care mă adăpostesc" (v. 2).

Eliberarea de sus care va veni ca răspuns la strigătul rămăşiţei (v. 5-11) va deschide în sfârşit porţile binecuvântărilor mileniale (v. 12-15). Să nu uităm niciodată că, spre deosebire de Israel, popor pământesc, creştinul are acum binecuvântări spirituale, „în locurile cereşti, în Hristos" (Efeseni 1.3). In consecinţă, aceste binecuvântări - ca şi Hristos - nu pot fi atinse de încercările de pe pământ, iar noi le putem gusta chiar şi în cele mai mari dificultăţi.

Invers, dacă totul pare, să meargă bine cu sănătatea noastră, cu afacerile şi cu viaţa de familie, să nu tragem concluzia că şi sufletul nostru prosperă, nici că avem aprobarea Domnului. 

S-ar putea să fie cu totul altfel...

Mai presus de orice, avem nevoie de rugaciune!

Uneori ma gandesc sa ma opresc din a mai scrie pe blog. Nu din motive de timp, nici din lipsa de calauzire, ci pentru faptul ca asa abundenta de hrana spirituala ca acum, parca n-a fost niciodata. Bloguri, diferite site-uri crestine, biserici care transmit live, predici inregistrate care pot fi vazute si video si audio, cd-uri peste tot, literatura crestina din abundenta, posturi de radio, tv, tot ce vrei. Chiar traim vremea in care putem spune ca Evanghelia a ajuns la orice ureche. Doar urechile infundate nu aud vocea lui Dumnezeu, dar nu o aud nu pentru ca lor nu le vorbeste Dumnezeu, ci pentru ca nu vor sa auda.

Cred ca nevoia acuta acum, nu este de cuvant, mai ales pentru noi crestinii, ci de RUGACIUNE.

Uitati-va la ora actuala in biserici si veti vedea ca am dreptate!

 Cat este ”spectacol” ca sa fiu mai directa si cat este ”calauzirea Duhului”?

Nu am nimic cu cantarea, cu poezia sau orice alt punct din program, insa atat de mult a ajuns sa umple acestea timpul incat pentru rugaciune alocam foarte  putin timp. 

Mi-a venit in minte un verset din Matei:

”Casa Mea se va chema o casa de rugaciune, dar voi ati facut din ea o pestera de talhari”.

De ce nu i-o fi dat alta denumire? De ce a numit-o Domnul Isus - casa de rugaciune?

Cate asemenea case, au mai ramas intr-adevar, case de rugaciune?

Oricat de mult ne place cantarea, versurile sau orice altceva, desi eu sunt un iubitor al muzicii, insa trebuie sa recunosc ca rugaciunea este arma oricarui credincios si la ora actula am nevoie mai mult de rugaciune.

Trebuie sa stim ca noi suntem intr-un razboi, ori fara arma....ce-am putea face?

Nimic!!!

Intr-o vreme ca aceasta in care suntem instintati de Domnul pe toate caile, prin prorocii, prin vise, prin vedenii, prin Cuvant  si calendarul divin a inceput sa se deruleze contra cronometru avem nevoie de calauzire si de putere, iar aceasta nu o primim stand la un pahar de vorba, nici stand intr-un fotoliu la o ceasca de cafea ascultand muzica. Puterea o primim pe genunchi, in post si rugaciune. 

Biserica are nevoie de unitate!

 Avem nevoie ca Domnul sa reverse asupra noastra putere, avem nevoie sa deschida zagazurile cerului pentru a revarsa Duhul Sfant peste noi.

Vin vremuri rele si nu vom putea face fata. Cred cu tarie ca singura noastra sansa de biruinta in fata atacurilor celui rau este doar prin puterea Duhului Sfant.Biserica e atacata, familia e atacata, copiii nostri sunt atacati si sunt atrasi in cursele celui rau, noi uneori abia ne putem ridica dupa un atac spiritual, slujitorii nu mai au putere, toti suntem secati si vlaguiti, tocmai pentru ca lipseste rugaciunea sau nu este suficienta. 

Cred ca fiecare crestin se roaga, insa acum chiar avem nevoie sa facem rugaciuni, pana intr-adevar NE RUGAM. Greseala noastra a multor crestini este ca am cam invatat rugaciunile ca pe o poezie, ori rugaciunea este aceea stare in care Il simti pe Dumnezeu chiar  langa tine, cand simti atingerea Lui, cand simti ca toata povara ta a preluat-o El. Rugaciunea te aduce intr-o stare de libertate deplina.

Ma rog ca Dumnezeu sa puna in inma noastra acel foc, aceea pasiune in care sufletul nostru sa tanjeasca dupa Domnul. 

O saptamana minunata!

Am un obicei, in fiecare dimineata imi scot capul pe geam si privesc rasaritul.

 Iubesc sa fac acest lucru si de fiecare data imi vine in minte cuvintele pe care Dumnezeu le-a spus lui Iov:

Unde erai tu când am întemeiat pământul?

 Spune, dacă ai pricepere.Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi  fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? 

Unde eram eu...? Unde era-i tu? 

Daca  Dumnezeu n-ar ingadui viata peste noi, am putea noi sa ne bucuram in fiecare zi de acest rasarit de soare? Am putea sa mai vedem lumina zilei fara EL?

Omul crede ca i se cuvine tot si ia viata ca si cum e dreptul lui. Dar nu este asa!

Noi avem viata pentru ca EL ne da viata!

 Nu pentru meritul nostru, ci pentru meritul Fiului Sau ISUS Hristos!

De-aceea sa-I multumim si astazi pentru acest rasarit minunat si Harul Lui sa fie si astazi peste toti cei ce-L iubesc pe Domnul!

Hrana ta zilnica!

22 FEBRUARIE

Psalmul 143

„Ascultă-mi rugăciunea, ... — strigă cel credincios din adâncul necazului - nu-mi ascunde faţa Ta,... răspunde-mi". Ce contrast între această nelinişte şi siguranţa plină de pace pe care o poate avea astăzi creştinul! Cel credincios este sigur că are întotdeauna acces, prin Isus, la Tatăl (Evrei 4.16). Şi totuşi, ar trebui să fie însufleţit de o aceeaşi puternică dorinţă de comuniune: „sufletul meu însetează după Tine, ca un pământ uscat" (v. 6; comp. cu

Psalmul 63.1). Da, în fiecare zi, chiar de dimineaţă, am nevoie să aud nu numai Cuvântul lui Dumnezeu, ci bunătatea Lui, deschizându-mi inima pentru a-L asculta (v. 8). Acest sentiment al dragostei Domnului îmi va întări încrederea în El şi mă va face întâi să-L rog să-mi arate drumul Lui, apoi să mă conducă pe el. Dacă pe El Î1 numesc Dumnezeul meu, şi pe mine, slujitorul Lui (v. 12), aceasta mă angajează să fac ce-I place Lui. Înainte de toate însă trebuie să fiu învăţat de El, apoi Duhul Său cel bun „să mă conducă într-o ţară a dreptăţii" (v. 10). In realitate, aceste cereri sunt legate unele de altele. Pe de o parte, comuniunea cu Domnul este necesară pentru a-I cunoaşte voia, iar pe de altă parte, nu putem gusta comuniunea decât ascultând de această voie!

Daca il ai alaturi pe Domnul, nimic nu te va putea dobori!

In ultima vreme cred ca fiecare dintre noi vedem ca rata mortalitatii a crescut foarte mult si in mod special varsta este foarte timpurie. Motivele pot fi diverse, incepand de la alimentatie, stres, accidente  si alti factori care provoaca moartea. Nu sunt eu in masura sa analizez aceasta problema insa ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca oricand si oricine putem pleca din aceasta lume intr-o clipita si asta ”fara drept de apel”  

Saptamana aceasta au fost 5 decese la noi in biserica si unele dintre ele ne-au luat chiar prin surprindere pe toti. Una dintre surori, 57 de ani a fost chiar sotia prezbiterului nostru. O moarte care ne-a luat prin surprindere, insa aceasta moarte nu ne-a facut sa ne pierdem cumpatul.

Daca nu as fi trecut si eu pe acest drum...sa pierzi pe cineva drag, n-as putea sa vorbesc  despre aceste lucruri, insa trecand pe aici, realizez ca daca nu il ai pe Domnul langa tine in astfel de momente..esti pierdut.

Ieri a fost inmormantarea, astazi fratele era in biserica si dadea indemnul sa ne rugam pentru cei care trec prin suferinta. Suferinta....? Chiar el care tocmai si-a pierdut sotia?

Desigur, uneori esti infrant de durere si parca iti vine sa-I pui intrebari Domnului. ”de ce”, insa daca esti ancorat si te sprijinesti doar pe El, n-ai sa faci acest lucru niciodata.

Vazandu-l azi stors de durere, dar in acelasi timp plin de nadejde, mi-am amintit de clipele dureroase prin care am trecut eu. Era la fel, o moarte subita, in floarea vietii a lasat in urma lacrimi. Era tot pe final de saptamana inmormantarea si urma ziua de duminica. Am fost intrebata de rude, cei care erau inca in preajma mea, daca vreau sa stau acasa...si am zis ca nu. Din contra, imi amintesc ca am cerut Domnului putere si in aceea dimineata de duminica am cantat o  cantare.

Am cantat-o pana la final, cu lacrimi in ochi, dar stiam ca de-aici incolo Domnul imi va fi tot, si prieten, si sot, si mama, si tata. El va fi adapostul meu.

Si asa a afost!

Cantarea pe care am cantat-o spune asa;

1. Când pe marea vieţii eu, trecut-am grele încercări 
Când necazul s-a ivit, Domnul, El m-a smerit mai mult 
/: În singurătatea grea, plângea inima mea de dor 
După harul Domnului să-mi vină în ajutor. :/ 

2. Când în largul mării am fost, malul eu l-am dorit mereu 
Dar furtuna s-a ivit, Domnul, El m-a smerit mai mult 
/: Când aproape-am fost de mal, a mai venit un val din larg 
Ce m-a dus în depărtări prin alte încercări mai mari. :/ 

3. Dar în tot necazul meu, Domnul m-a ocrotit mereu; 
El m-a scos cu Mâna Sa din încercarea grea, chiar El! 
/: Braţul Său mântuitor m-a ridicat din valul greu, 
Sufletul El l-a salvat din marea de păcat. :/

4. Înspre Domnul am strigat, din val m-a ridicat chiar El, 
Valul mării furios Domnul l-a liniştit pe loc ; 
Câte zile voi avea în toate îl voi lăuda pe El ; 
El m-a scos cu mâna Sa din încercarea grea. 
Braţul Său mântuitor m-a ridicat din valul greu 
Sufletul El l-a salvat din marea de păcat.

Dragul meu cititor, daca treci prin momente grele, indiferent care ar fi ele si de ce natura sunt problemele tale, as vrea sa iei aminte la aceste cuvinte. Nimeni nu te va ajuta, nimeni nu-ti va da putere sa mergi mai departe, decat DOMNUL!

Ia-l pe Domnul scutul tau, fa-l adapostul tau si-n vreme de incercare vei avea putere sa mergi mai departe.

Fiti binecuvantati, toti acei care-l iubiti pe Domnul!

Hrana ta zilnica!

21 FEBRUARIE

Psalmii 141 si 142

Niciodată nu-L vom plictisi pe Domnul vorbindu-I. Dimpotrivă, rugăciunea unui credincios este o mireasmă plăcută pentru El (v. 2; comp. cu Apocalipsa 5.8).

 Dar, vai, din gura noastră pot ieşi, de asemenea, cuvinte amare! Fără ajutor de sus, nimeni nu-şi poate stăpâni limba (Iacov 3.8,9). „Pune, Doamne, o strajă gurii mele", cere aici omul lui Dumnezeu. Totuşi, gura nu face altceva decât să traducă ceea ce clocoteşte în inimă (Psalmul 39.1-3). Inima de asemenea trebuie ,păzită" cu atenţie, pentru a nu fi înclinată spre vreun lucru rău (v. 4). In ce priveşte mustrarea, să ştim să o privim nu ca pe o lovitură dată amorului propriu, ci ca pe o favoare, ca pe „un untdelemn minunat", păstrat de Domnul pentru ai Săi (v. 5; comp. cu 2 Samuel 16.5,10; Galateni 6.1). Psalmul 142. Urmărit de Saul, David se ascunde în peştera Adulam (1 Samuel 22; Psalmul 57). Împreună cu tovarăşii lui, rătăceşte „în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului" (Evrei 11.38). Orice refugiu omenesc este pierdut pentru el (v. 4).

Insă credinţa pe care o are îi permite să strige:, .Doamne, ...Tu eşti scăparea mea" (v. 5).

„Cei drepţi mă vor înconjura" (v. 7). Hristos, adevăratul David, îi va introduce, împreună cu El, în glorie, pe aceia pe care i-a îmbrăcat în propria Sa dreptate.

O duminică binecuvântată!

  Psalmi, 39:4 -7
 „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”
  Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
  Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.