Fara cuvinte....!!!

“De ce vă uitaţi aşa la mine? Mie nu-mi lipseşte nimic în viaţa asta, doar o mână şi două picioare” – acesta este mesajul pe care un bărbat din Timişoara cu o voinţă de fier îl transmite tuturor celor care îl privesc cu compasiune. La cei 40 de ani ai săi, Costel Pârnău a demonstrat că poţi să ai o viaţă normală, o familie, să munceşti, chiar dacă ai doar o mână. A trecut printr-o experienţă dură, fiind la un pas de moarte în urmă cu 23 de ani, când a fost lovit de tramvai, iar medicii nu i-au dat nicio şansă de supravieţuire. Însă, Costel nu s-a lăsat învins, iar acum vrea să ajute şi alţi oameni să gândească pozitiv. Povestea lui Costel Pârnău reprezintă, de fapt, povestea unui om puternic, a unui învingător. Cei care-l cunosc pe timişorean nu l-au auzit niciodată să spună “nu se poate”. Asta deşi a primit numeroase lovituri de la viaţă.

Costel Pârnău a avut o copilărie chinuită, marcată de divorţul părinţilor. Bărbatul îşi aminteşte că, până la vârsta de cinci ani, a fost abuzat fizic şi emoţional de cei care i-au dat viaţă, “lipsit de căldura şi dragostea lor părintească”. La şase ani, după divorţul părinţilor, atât Costel, cât şi ceilalţi patru fraţi ai săi au ajuns în diferite case de copii. “Am trăit într-un mediu brutal, rece. Nimeni nu-ţi spunea în casa de copii “la mulţi ani” de ziua ta, nimeni nu ţi-a spus “bravo” când ai făcut un lucru bun, ci doar ameninţări, “să vezi ce-o să-ţi fac, nu vei ajunge niciodată la limita de sus”. Dar anii au trecut, iar eu m-am încăpăţânat şi mi-am spus că trebuie să plec de acolo”, povesteşte Costel Pârnău.

citeste aici continuarea:http://www.expunere.com

Hrana ta zilnica!

17 FEBRUARIE

Psalmul 136

Toate căile lui Dumnezeu cu privire la făptura Sa au un singur şi acelaşi motiv: bunătatea Lui care rămâne pentru totdeauna. Ea se vede în primul rând în „minuni mari" împlinite în favoarea omului, chiar înainte ca acesta să fi existat, atunci când Dumnezeu crea mediul propice vieţii şi existenţei lui (v. 4-9) - aşa cum o mamă, înainte de naşterea copilului, pregăteşte cu grijă cadrul în care acesta urmează să fie primit, precum şi toate obiectele care-i vor fi necesare.

Începând cu versetul 10 putem vedea strălucind dragostea lui Dumnezeu în lucrarea răscumpărării. Ea este ilustrată prin ieşirea din Egipt şi intrarea lui Israel în Canaan. „Şi-a amintit de noi în înjosirea noastră", pot cânta toţi răscumpăraţii cu recunoştinţă (v. 23).

Expresia „Bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna" apare în mod surprinzător şi la sfârşitul versetelor 10, 15, 17-20. Să nu uităm însă că până şi pedepsirea celor răi este legată de planurile dragostei lui Dumnezeu pentru ai Săi, ca şi binecuvântarea lumii viitoare. Aşa se explică, de asemenea, teribilele versete 8 şi 9 din Psalmul 137. Oamenii vorbesc de „bunul Dumnezeu" cu prea multă nesocotinţă. De ar putea să reflecteze la semnificaţia acestui adjectiv, confirmată de mărturii atât de răsunătoare,... şi apoi să răspundă la o asemenea iubire!

Hrana ta zilnica!

16 FEBRUARIE

Psalmul 135

Dacă Psalmul 134 ni-i înfăţişa pe slujitorii Domnului lăudându-L în Casa Lui, Psalmul 135 ne prezintă tema laudei lor: măreţul Nume al Domnului.

In Psalmul 133 era bine şi plăcut ca fraţii să locuiască uniţi împreună. Aici, în versetul 3, Domnul însuşi este Cel găsit bun şi plăcut. Închinătorul „a gustat că Domnul este bun" (1 Petru 2.3). Oricât de scumpă ar fi comuniunea cu fraţii, nimic nu poate înlocui în suflet savoarea dragostei Domnului. Oare numai pentru a ne întâlni cu alţi creştini ne strângem în adunare? Sau mai degrabă pentru a ne bucura acolo de prezenţa binecuvântată a Domnului?

Domnul şi 1-a ales pe Israel - ca de asemenea pe fiecare răscumpărat - „ca o comoară deosebită a Lui" (v. 4; comp. cu Matei 13.44) şi, pentru a-i câştiga sufletul, a pus în lucru mijloacele cele mai puternice (v. 5-12). Menţionaţi după un asemenea Dumnezeu, ce zadarnici şi ridicoli apar idolii lumii! Şi ce de plâns sunt „cei care se încred în ei"! (v. 18).

A-L binecuvânta pe Domnul, care a devenit pentru noi Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, este privilegiul tuturor celor care se tem de El (v. 20; Efeseni 1.3).

Cautatorii fericirii!

Exista cineva care sa nu isi doreasca sa fie fericit?

Cu siguranta intrebarea pe care am pus-o este banala!
 Cine oare nu-si doreste acest lucru...?

Privesc in jur si ma uit ca toata lumea alearga disperata dupa fericire. De fapt, toti suntem cautatori ai fericirii, insa nu toti gasim fericirea in aceleasi lucruri sau in acelasi loc.

Pentru unii, a fi fericit inseamna sa aibe o casa, pentru altii fericirea consta in marca masinii. Pentru alti oameni fericirea consta in bani. Pentru altii, fericirea este sa aibe o familie, pentru altii a fii fericit inseamna sa-ti permiti sa cutreieri lumea in lung si-n lat. Altii sunt fericiti cand iubesc si sunt iubiti, cu alte cuvinte dragostea ii face fericiti. Vedeti fericirea este dorinta suprema a fiecarui om si intr-un fel sau altul toti alergam s-o gasim si starile acestea de fericire sau de ce nu, nefericire, este rezultatul alegerilor noastre.

Fiecare tindem spre ”ceva” anume, avem un tel, o dorinta care ne da aceea senzatia de fericire si totul pleaca de la nivelul mintii, de-aceea si batalia suprema se da tot la nivelul mintii noastre si fericirea sau nefericirea sunt de fapt rodul mintii noastre, rodul gandurilor.
Alergam zi de zi cautand fericirea si totusi suntem atat de nefericiti!
De ce...? Pentru ca nu cautam acolo unde trebuie.
Fericiti sunt doar acei ce isi pun nadejdea in Domnul!
(vezi Geneza 25:8 si 1 Cronici 29:28)
Gandurile noastre sunt desarte. Domnul cunoaste gandurile omului, spune Psalmistul si El stie ca sunt desarte.(Ps. 94:11)
Asemeni unui copil zburdalnic si plin de energie pe care cu greu il poti stapani, asa sunt si gandurile omului. In 2 Corinteni 10:5 Cuvantul spune: ”orice gand il facem rob ascultarii de Hristos”. 
Bineinteles ca unora nu le suna bine acest verset, adica chiar toate gandurile?
 DA, toate gandurile!
Inainte de pranz am primit un telefon si trebuie sa ma intalnesc asta seara cu o doamna. Incercam sa ii spun unde locuiesc, insa dansa nerabdatoare mi-a spus, ”spuneti-mi doar strada si nr, pentru ca GPS-ul ma va aduce fara probleme”.
Am stat si m-am gandit, cat este de simplu! Introduci destinatia si GPS-ul te duce intr-acolo.
Poate ca doamna ar vrea sa ajunga la mine pe o alta ruta, insa indiferent ce vrea dansa, devreme ce nu cunoaste destinatia, lucrul cel mai bun pe care il poate face este sa se lase calauzita de  GPS.
Noi suntem intr-o calatorie, tinta este ”Imparatia lui Dumnezeu”. Cunoastem tinta, insa nu cunoastem drumul, cum nu cunoastem nici distanta si nici ora intalnirii. Stim ca fara un ghid, calatoria va fi un esec. Gandurile sunt desarte si s-ar putea sa ne lasam influentati de ele, de-aceea cel mai bun lucru este sa lasam ca gandurile noastre sa fie supuse lui Hristos.
De fapt nu avem decat de castigat. Nu bajbaim, nu ratacim, nu intarziem la intalnire. Hristos ma va duce cu siguranta la Destinatie, trebuie doar sa ascult instructiunile Lui.
Pe de alta parte stiu ca abia atunci voi deveni fericita cu adevarata cand ma voi intalni cu Mirele meu drag.

Hrana ta zilnica!

15 FEBRUARIE

Psalmii 133 şi 134

Versetul 1 din Psalmul 133 ar trebui să-şi poată găsi întotdeauna aplicaţie în Adunare şi în familiile noastre. Este aşa în această privinţă? 

Când fraţii locuiesc împreună în unitate, este un lucru bun şi plăcut pentru ei, însă întâi de toate pentru inima Tatălui. Membrii familiei lui Dumnezeu sunt uniţi între ei pentru că sunt legaţi de Aceeaşi Persoană, Hristos; ei formează un fel de margine a veşmintelor Lui: cea care este evidentă la El, aici, pe pământ (comp. cu Exod 28.33,34). El este în cer, adevăratul Aaron, Marele Preot; însă a dat Duhul Său care, asemeni „untdelemnului preţios", coboară asupra fraţilor strânşi acolo unde Dumnezeu a poruncit binecuvântarea eternă (v. 3; Fapte 2.33; Efeseni 4.2-4).

Odată cu Psalmul 134, cel din urmă psalm al treptelor, răscumpăraţii poporului pământesc au ajuns la cea mai înaltă dintre cele cincisprezece trepte simbolizate prin tot atâtea cântări. Ei şi-au atins ţelul dorit cu atâta înflăcărare: au trecut porţile Ierusalimului (Psalmul 122.1,2); se află în Casa Domnului.

Curând, răscumpăraţii Domnului vor atinge ţinta cerească: Casa Tatălui. Dar „acolo nu va fi noapte", revelează Apocalipsa 21.25. Şi nicio îndemnare să aducă laude nu va fi necesară acolo. Acestea vor ţâşni spontan din toate inimile, când îl vom vedea pe Isus faţă în faţă.

Hrana ta zilnica!

14 FEBRUARIE

Psalmul 132

Această frumoasă cântare evocă ziua când împăratul David a urcat chivotul la Ierusalim (2 Samuel 6.17). Mai târziu, cu prilejul consacrării Templului, Solomon avea să-şi încheie rugăciunea cu versetele 8-10 (2 Cronici 6.41,42). 

Din punct de vedere profetic, acest psalm corespunde instaurării împărăţiei mileniale. Dumnezeu va intra în odihna Sa (v. 14); lumea întreagă va fi binecuvântată şi se va bucura (v. 15, 16); Hristos, adevăratul Fiu al lui David, va primi o coroană universală (v. 17,18). Promisiunile necondiţionate ale lui Dumnezeu se vor împlini în El, prin El şi pentru El.

Dar, să remarcăm cu atenţie, acestea sunt consecinţa „tuturor necazurilor (v. 1; comp. cu 1 Cronici 22.14; David este o imagine a lui Hristos, împărat respins, în timp ce Solomon II reprezintă pe Mesia în glorie). De aceea, pentru că Hristos a suferit, El va fi şi preamărit; şi, pentru că a cunoscut aici, jos, munca dureroasă a sufletului Său, pământul se va bucura de odihna lui Dumnezeu.

Să apropiem, respectiv, versetul 2 de 11, versetul 5 de 13, versetul 8 de 14, versetul 9 de 16, versetul 10 de 17 şi 18. Constatăm că acel credincios care are pe inimă gloria lui Dumnezeu obţine punct cu punct împliniri care depăşesc toate speranţele lui. El are de-a face cu Acela care poate face infinit mai mult decât tot ce cerem sau gândim noi (Efeseni 3.20).

O cununie facuta in cer!

Mie sincer mi-au dat lacrimile....

DA sa fie DA si NU sa fie NU!

De cand eram mic copil mama ne spunea sa nu cumva sa juram vreodata, pentru ca este pacat. Intr-adevar, am crescut mare si acest cuvant l-am respectat, n-am jurat niciodata. Am fost la scoala, apoi am crescut si am mers  la servici  si in tot acest timp s-au ivit situatii  in care nu de fiecare data am fost crezuta, dar m-am ferit sa ma jur, stiam ca mama mi-a spus, DA sa fie DA si NU sa fie NU.

 Asta am incercat sa implementez si eu la randul meu, copiilor mei. Nu stiu in ce masura m-au ascultat, dar cred si nadajduiesc ca asa cum nu i-am auzit eu niciodata sa jure, nadajduiesc ca nici altii nu i-au auzit. Dar de fapt, nu de oameni ne ferim, ci de Dumnezeu!

Astazi lumea sa pervertit foarte mult, si MINCIUNA a luat tronul de cinste. Din aceasta cauza deseori oamenii sunt pusi in aceasta situatie de a nu fi crezuti si atunci folosesc juraminte diferite, pe mama, pe copii, pe pamant, pe Dumnezeu sau pe mai stiu eu ce  lucruri, tocmai in speranta sa fie credibili.

Zilele trecute am reauzit acest verset din Iacov 5:12, DA sa fie DA si NU sa fie NU.

Atat de simplu ar fi sa implinim acest verset, fara a fi nevoiti sa juram. Atunci cand suntem intr-o situatia in care trebuie sa certificam  o anume stare, situatie sau alte lucruri, pur si simplu sa folosim aceste doua cuvinte DA sau NU. 

Sa nu jurati nici pe cer, nici pe pamant, nici cu vreun altfel de juramant.

 DA sa fie DA, NU sa fie NU! 

Doamne ajuta-ne!