Hrana ta zilnica!

21 DECEMBRIE
2 Corinteni 6.1-18; 7.1

„Multă răbdare", iată ce-1 caracterizează pe slujitorul lui Dumnezeu (adică pe fiecare credincios; v. 4; cap. 12.12). Mai bine decât prin toate cuvântările lui, Pavel demonstra valoarea evangheliei prin felul în care suporta încercările. El suferea pentru ceva care merita.
Ce om ciudat este creştinul! El are, într-un fel, două feţe. In ochii lumii, el apare în josnicie, ispititor, necunoscut, ... întristat, sărac, neavând nimic. Insă ce devine el înaintea lui Dumnezeu? Autentic, bine cunoscut, viu, mereu bucuros, având toate lucrurile (v. 8-10)! Aceasta este adevărata lui faţă.
Îndemnurile care urmează pot părea înguste şi severe. Ele însă vin din inima largă a apostolului (v. 11). Cuvântul despărţire nu ne place şi totuşi, cine spune sfinţenie, spune separare pentru Dumnezeu (Levitic 20.26). A o împlini pe una (cap. 7.1) echivalează în mod obligatoriu cu a o practica pe cealaltă. Separarea de lume... iar versetele 14 şi 15 nu se aplică numai unui asemenea proiect de căsătorie nepotrivită! Separarea de lumea religioasă (v. 16-18) - aceasta oferă compensaţii incomparabile: experienţa prezenţei Domnului Isus „în mijlocul" alor Săi; relaţii binecuvântate cu Dumnezeu Tatăl nostru; despărţirea de rău sub toate formele lui (cap. 7.1).

Hrana ta zilnica!

20 DECEMBRIE
2 Corinteni 5.11-21
Pavel dorea cu înflăcărare gloria cerească (v. 2), dar în aşteptarea ei se străduia cu aceeaşi înflăcărare să fie plăcut Domnului (v. 9). Neavând nimic de ascuns nici lui Dumnezeu, nici oamenilor (v. 11), el nu mai trăia pentru sine însuşi; trup şi suflet, el era robul lui Hristos mort şi înviat pentru el (v. 15). Iar Domnul îl chemase — ca pe fiecare răscumpărat — la o slujbă foarte înaltă: aceea de ambasador al Dumnezeului suveran pentru a oferi lumii împăcarea din partea Sa. Pentru a se achita de această misiune şi pentru a-i convinge pe oameni, două mari motive făceau presiune asupra apostolului: grozăvia judecăţii - el cunoştea cât trebuie să ne temem de Domnul (v. 11) - şi dragostea lui Hristos pentru suflete, dragoste fără de care predicatorul cel mai elocvent n-ar fi altceva decât o aramă sunătoare (v. 14; 1 Corinteni 13.1).
Şi în ce mai constă mesajul împăcării? Hristos, singurul Om fără păcat, a fost identificat pe cruce cu păcatul însuşi, pentru a face ispăşire. Astfel, Dumnezeu a anulat, în har, păcatul care ne despărţea de El (v. 21). „Cele vechi s-au dus" (v. 17). Dumnezeu nu le mai repară (sau nu le mai cârpeşte). Aceasta n-ar fi demn de El. Lui îi place să facă toate lucrurile noi. „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă" (v. 17).

O zi binecuvantata!

Vacanta am luat-o...de-acum astept zapada!

Un weekend binecuvantat alaturi de familie va doresc si lasati deschisa poarta sufletului doar pentru a patrunde lucrurile bune
 BUCURIA, PACEA SI DRAGOSTEA

Durerea familiei este si durerea noastra!

In ciuda violentelor si a urii  care a pus stapanire pe multe popoare ale lumii, in ciuda razboaielor care sunt provocate de oameni mari cu interese si scopuri morbide, cu toate acestea, astazi mai mult ca niciodata omenirea striga dupa pace.

Este atata violenta, atata apasare, atata durere, foamete, atata prigoana  in mod special peste crestinii si oamenii inspaimantati cauta sa fuga din calea acestor nenorociri, insa aproape in fiecare loc exista ceva care sa te inspaimante, fugi de una...da-i de alta. Cine s-ar fi gandit ca o tara mica ca Norvegia cu o economie puternic dezvoltata, dar cu o populatie a carui procent este foarte mic in ceea ce priveste insemnatatea religiei in viata lor este in stare sa produca atata durere?

Durere in mod deosebit acestei familii, dar si a unei natiuni, deoarece copiii lor sunt cetateni romani, iar ca si roman sunt afectata si eu de modul cum sunt tratati. Ba mai mult familia Bodnariu este o familie crestina si sunt frati de-ai mei, asa ca sunt afectata de doua ori, si ca mine sunt milioane de romani si crestini de pretutindeni.

Astazi mii de glasuri sunt inaltate pentru aceasta familie. Unii se roaga din camaruta lor, altii se roaga in strada in fata ambasadei norvegiene, dar indiferent de locul unde ne aflam cerem indurare, dar nu oamenilor ci in primul rand lui Dumnezeu, Cel care este Singurul si in masura de a aduce o rezolvare. Toate demersurile facute pana acum au fost din pacate fara rezultat, nu ca ele nu ar fi fost bune. In primul rand incurajarea morala si sustinerea lor in rugaciune a fost atat de necesara familiei greu incercata.

 Sarbatoarea Intruparii Domnului se apropie, iar inima acestei familii este zdrobita mult mai mult decat ne-am putea inchipui noi. 

Cand mi-am pierdut sotul, veneau la mine persoane sa ma incurajeze, sa ma imbratiseze, sa-mi spuna cuvinte de imbarbatare, dar acele persoane aveau sotul sau sotia in viata si imi spuneau ”stiu prin ce treci, sunt alaturi de tine”, ori acest lucru nu era posibil. Da, erau alaturi de mine, dar nu stiau ce simt eu, nu simteau exact ceea ce simteam eu pentru ca ei n-au trecut pe acolo. La fel este si acum...da, noi suntem alaturi de ei, incercam sa fim partasi la durerea lor, dar niciodata nu vom putea simti la fel, deoarece copiii nostri sunt langa noi. Cadoul pregatit noi avem cui il da...pe cand ei....NU.

Stiu ca sunt familii care si-au pierdut copiii si ei simt durerea in suflet asa cum simte aceasta familie, dar mai presus de ei exista Unul care simte exact ceea ce simte Ruth si Marius, Unul singur, Cel care si-a pierdut Fiul dandu-l sa moara pentru pacatul meu si pentru pacatul Tau, L-a dat de buna voie, de-aceea apelez la EL si cer mila si indurare pentru aceasta familie, atat pentru parinti, dar si pentru copilasi in a caror inima este o durere si o trauma mai mult decat ne-am putea inchipui noi vreodata.

Anul trecut in vacanta de vara l-am urcat pe autobuz pe mezinul meu si l-am trimis in vacanta la bunici, urmand ca mama mea sa il astepte in statie. Din pacate, el n-a recunoscut localitatea unde trebuia sa se dea jos, soferul vazand ca nu este nimeni ridicat in picioare pentru a cobori, a trecut glont ca un fulger prin statie si copilul speriat a realizat ca trebuia sa coboare. Bineinteles lucrurile s-au rezolvat pana la final, insa au trecut luni bune de atunci si de fiecare data copilul cand imi povesteste imi spune acest lucru....”mami, am simtit fiori, am crezut ca-s pierdut pe veci, ma intrebam ce am sa fac...sunt speriat si acum doar cand povestesc”

Va dati seama  ce este in inima acestor copii? 

Dumnezeu in mila si indurarea Sa sa fie alinare si mangaiere pentru intreaga familie, iar noi sa nu incetam a mijloci pentru ei.

Sistemul crud in care traim a lovit astazi familia Bodnariu, dar maine nu putem stii care va urma.

 

 

Hrana ta zilnica!

19 DECEMBRIE
2 Corinteni 4.16-18; 5.1-10
Cu câtă grijă ne ocupăm pentru a întreţine şi a face să prospere „omul nostru cel din afară" (v. 16)! De-ar fi la fel de bine îngrijit şi „omul nostru dinăuntru". Ceea ce înnoia inima apostolului era acea greutate eternă de glorie" (v. 17) care nu se putea compara cu încercările prin care trecea. Umblând „prin credinţă, nu prin vedere" (v. 7), privirile sufletului său erau aţintite asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt veşnice, din care gustase deja, prin arvuna Duhului (v. 5). De aceea el nu se lăsa (cap. 4.1-16).
Ce teamă, ce înflăcărare ar trebui să stârnească neîncetat în noi gândul cu privire la scaunul de judecată al lui Hristos! Noi nu ne vom înfăţişa acolo ca acuzaţi, mântuirea noastră fiind sigură. Ca într-un film însă, viaţa noastră întreagă se va derula acolo, dezvăluind tot ce noi vom fi făcut, „fie bine, fie rău", şi acestea ne vor aduce fie câştig, fie pierdere. în acelaşi timp, Domnul va arăta acolo cum harul Său a ştiut să scoată strălucire chiar şi din păcatele noastre. Un artist care a terminat restaurarea unui portret deteriorat îşi scoate în evidenţă munca punând alături fotografia tabloului iniţial. Fiind adesea puţin sensibili faţă de păcat, apreciem de asemenea prea puţin harul care ne iartă şi care ne suportă. Scaunul de judecată al lui Hristos însă ne va face în final să realizăm toată imensitatea harului.

Roaga-te si tu !

Pana in momentul de fata nu am scris nimic despre acest caz cutremurator, nu ca imi este indiferenta aceasta situatia...nicidecum...insa multimea blogurilor si a celorlalte site-uri care au dezbatut acest caz, au spus tot ce se putea spune, au implorat mila si indurare la toti cei care sunt in masura sa ia decizii in ceea ce priveste situatia acestor micuti, de-aceea am preferat sa citesc tot ce s-a putut citi, am semnat tot ce s-a putut semna....si in rest m-am rugat pentru ei.

Cred ca Singurul care poate interveni in acest caz si Singurul care poate rezolva aceasta situatie este doar DUMNZEU.

Urmarind acest interviu cu parintii acestor micuti...cuvintele sunt de prisos in aceste momente.

Tot ceea ce simt ca trebuie sa fac acum...trebuie sa ma rog mai mult.

Hrana ta zilnica!

18 DECEMBRIE
2 Corinteni 4.1-15
Dacă este bine orientată spre o sursă de lumină, o oglindă poate lumina un ungher întunecos. Astfel, contemplând gloria Domnului (cap. 3.18), Pavel reflecta în jurul lui în mod fidel fiecare rază pe care o primea. Ce anume strălucea asupra lui fâcându-1 atât de vizibil oamenilor? „Gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos" (v. 6). Această cunoştinţă a lui Hristos în glorie, ce comoară era ea pentru Pavel! Apostolul nu era decât vasul în care se afla comoara: un sărman vas de lut, fragil şi fără valoare în sine. Pentru că, dacă instrumentul lui Dumnezeu s-ar fi remarcat prin strălucite calităţi omeneşti, atunci ar fi atras atenţia asupra lui, în detrimentul comorii pe care trebuia s-o prezinte! Bijutierii ştiu bine că un scrin prea luxos ar tinde să eclipseze giuvaerul care este conţinut acolo. Ei îşi expun cele mai frumoase bijuterii pe o simplă catifea neagră. Tot aşa, vasul, Pavel, era în necaz, în strâmtorare, persecutat, trântit jos... astfel încât comoara, viaţa lui Isus în el, să fie manifestată din plin (v. 10). Încercările unui credincios contribuie la a-i îndepărta toate
strălucirile personale, astfel încât să se arate cu atât mai mult strălucirea în care el nu are alt rol decât acela de picior al lămpii (sau al sfeşnicului).

Hrana ta zilnica!

17 DECEMBRIE
2 Corinteni 3.1-18
Oamenii judecau doctrina predicată de Pavel după umblarea corintenilor. Corintenii erau pentru apostol o scrisoare de recomandare vie sau, mai curând, cea a lui Hristos, al Cărui Nume fusese scris pe inimile lor. Toţi creştinii sunt scrisori ale lui Hristos, pe care Dumnezeu le adresează celor care nu citesc Biblia, pentru a le pune înaintea ochilor o evanghelie vie. Din nefericire, aceste scrisori sunt deseori pătate sau indescifrabile, în loc să poată fi cunoscute şi citite de toţi (v. 2). Să veghem deci ca peste feţele noastre să nu se aştearnă niciun văl care să împiedice să se vadă strălucirea noastră creştină: văl al grijilor, al egoismului, al mondenităţii... Mai înainte de aceasta trebuie să nu fie însă niciun văl peste inimile noastre (v. 15: de exemplu, o conştiinţă rea), pentru a putea intercepta razele pe care avem să le primim de la Cel care este dragoste şi lumină. Ascundeţi un arbust sub o prelată sau sub un paravan şi el va rămâne plăpând. Expuneţi-l la soare şi la ploaie şi va creşte de la un anotimp la altul pentru a aduce roadele aşteptate. Aşa este şi cu sufletele noastre: ţinute în prezenţa lui Hristos, ele trec, datorită Lui, printr-o transformare treptată (dar inconştientă), din progres în progres, până ajung să se asemene perfecţiunii morale a Celui pe care noi II contemplăm în Cuvântul Său (v. 18).