Hrana ta zilnica!

16 MAI
Luca 8.7-25
Nimănui, după ce a aprins o lampă, nu i-ar veni ideea s-o ascundă într-un vas sau sub pat. Fiind „copii ai luminii", rostul nostru aici pe pământ este să facem să strălucească, în întunericul acestei lumi, virtuţile Aceluia care este lumină (v. 16; Matei 5.14; 1 Petru 2.9).
Cu ocazia venirii mamei şi a fraţilor Săi, Domnul a vorbit încă o dată despre „cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-1 împlinesc" (v. 21; cap. 6.47): numai aceştia pot să ceară ceva în contul relaţiei cu El.
Aţipirea Domnului Isus în corabie ni-L înfăţişează ca un Om ostenit după o zi de muncă. Dar, peste numai câteva clipe, E1 porunceşte vântului şi valurilor, facându-Se cunoscut ca Dumnezeul suveran. Cuprinşi de teamă, ucenicii au strigat: „Cine este acesta ...?" (v. 25). De multe ori am auzit şi noi această întrebare (cap. 5.21; 7.49). Odinioară, Agur întrebase: „Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a legat apele într-o manta?..." (Proverbe 30.4). Cel care porunceşte „chiar şi vânturilor şi apei" şi care îşi descoperă puterea înaintea ucenicilor lipsiţi de credinţă este Fiul lui Dumnezeu, Creatorul. Astăzi El are aceeaşi putere. In ce fel o vede însă credinţa noastră?

Agenda pentru unitate a Antihristului: Reperele Fiarei.

Stiti care-i lucrul cel mai important?

 Fiecare om cauta ceva.....Cautarile unora se rezuma la lucrurile materiale, pamantesti pe cand altii sunt intr-o permanenta cautare a implinirii nevoilor spirituale(drept este ca numarul acestora e mai mic).
Necredinciosii savureaza in general tot ceea ce li se ofera si tot ceea ce isi pot permite.

Astfel ca  sufletul incetul cu incetul  li se otraveste, sigur.

Daca ar fi sa intrebam: care este cel mai important lucru pentru d-voastra?

O intrebare care ii preocupa pe multi, iar raspunsul cel mai frecvent se limiteaza la un orizont limitat, adica cel al dorintelor, al nevoilor actuale materiale.

Nu sunt multi cei care ar spune ceva de Imparatia lui Dumnezeu.

Daca pentru celelalte lucruri oamenii se trudesc, se framanta  mult si fac uneori sacrificii mari pentru a dobandi bunuri  materiale, pentru Dumnezeu si Imparatia Lui nu ai nevoie de truda fizica, ci doar de o hotarare de a scapa de otrava.

Aceasta nu presupune a renunta la nevoile zilnice ci doar a da importanta calitatii  unei alte vieti.

Lumea aceasta se bazeaza pe "a face", o alta viata pe care o ofera Dumnezeu se bazeaza pe a muri si a invia impreuna cu Domnul Isus!

Intelegerea intelectuala a acestei lumii este mult mai binevenita si acceptata, de aceea si esecurile si infrangerile decurg la tot pasul in viata omului.

A avea biruinta si nu infrangere in viata inseamna schimbare, inseamna identificare cu Dumnezeu. Inseamna a nu te baza pe puterile tale,ci pe puterea LUI, EL intotdeauna va purta bataliile alesilor Lui.

E bine sa stim care este cel mai important si benefic : 
"Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu ...."(Matei 6:33).

Hrana ta zilnica!

15 MAI
Luca 8.1-6
Împreună cu ucenicii, câteva femei devotate îl urmau pe Domnul şi „îi slujeau din bunurile lor" (v. 3). Ceea ce ele au făcut pentru Isus este menţionat după ce mai întâi se spune ceea ce El a făcut pentru ele (v. 2).
In versetele 4-15 este prezentată parabola semănătorului şi semnificaţia ei. Trei lucruri fac pământul să fie neroditor: pasările, imagine a diavolului (v. 12), stânca, imagine a inimii tari, de nepătruns la toate acţiunile profunde şi durabile, şi, de asemenea, spinii, care ne vorbesc despre lume, cu preocupările, bogăţiile şi plăcerile ei (v. 14). În acelaşi timp, cel mai bun pământ trebuie mai întâi lucrat. Operaţie dureroasă! Solul trebuie sfărâmat, brazdele întoarse, pentru ca sămânţa să poată pătrunde şi răsări. Aşa lucrează Dumnezeu (deseori prin încercări) în conştiinţele celor care urmează să primească Cuvântul.
Însă această lucrare nu se execută pe primele trei terenuri. Este inutil să ari un drum circulat încontinuu şi este imposibil să ari pe o stâncă; în ce priveşte spinii, aceştia trebuie mai întâi scoşi, iar lumea are adesea rădăcini adânc înfipte în inimă. 

Să audă Cuvântul este o caracteristică a tuturor „terenurilor", dar să-1 primească şi să rodească cu răbdare este numai a pământului bun (v. 15).

Toiagul Pastorului!

In aceasta lume, chiar si cele mai frumoase lucruri au un timp masurat.Groaza si pericolele se afla la tot pasul.

Cand avem parte de lucruri bune pe pamant ne dorim:

"de-ar ramane tot asa", cand avem parte de lucruri rele ne plangem si spunem : "cand se va sfarsi odata".

Cred ca ne regasim fiecare in aceste descrieri. 

Dar ce zice omul ? Macar am dreptul sa visez.!

Nu costa nimic in... a visa, iar visele exprima faptul ca nu avem un anumit lucru pe care ni-l dorim.

De multe ori aceste vise iti dau impresia si motivatia ca mergi inainte, insa sa nu uitam....raman doar vise!

Cine vrea sa treaca cu bine prin aceasta lume trebuie sa-si deschida bine ochii!

In lume sunt multe momelii, laturi si curse. Ce va aduce ziua de maine?

Eu nu stiu, insa este Cineva care stie si care imi spune din inima:

"nu te teme de nici un rau caci Eu sunt cu tine..."(Ps 23:4)

Toiagul pastorului, este o arma de putere, de autoritate si de aparare. Toiagul permite pastorului sa exercite un real control asupra tuturor situatiilor. 

Ce poate fi mai linistitor sa stii ca apartii turmei Pastorului cel bun?

Hrana ta zilnica!

14 MAI
Luca 7.36-50
Deşi mult diferită de cea a lui Levi (cap. 5.29), şi Simon fariseul II invită pe Domnul la masă. Se gândea probabil că va fi onorat prin aceasta, dar Isus îi va da o lecţie a umilinţei. Iată că în casă este introdusă o femeie cunoscută prin viaţa ei destrăbălată. Ea răspândeşte pe picioarele lui Isus, împreună cu omagiul parfumului ei, multe lacrimi de pocăinţă. Tocmai această păcătoasă, şi nu Simon fariseul, este cea care împrospătează şi revigorează inima Mântuitorului, pentru că ea conştientizează marea datorie pe care o are faţă de Dumnezeu şi se înfăţişează înaintea lui Isus cu singura atitudine cuvenită: cea a unei inimi zdrobite şi smerite (Psalmul 51.17). Înainte de a-i spune acestei femei cuvântul de har pe care ea îl aştepta, Domnul are să-i spună ceva lui Simon, căruia i-a citit gândurile tainice. De câte ori nu am putea auzi numele nostru în locul celui al lui Simon! „Am să-ţi spun ceva" şi ţie, - Se adresează Mântuitorul unuia dintre noi - care poate te compari cu unii care n-au ca tine o educaţie creştină: să ştii că ceea ce contează în ochii Mei este dragostea pentru Mine şi dovezile ei!
Să învăţăm să estimăm mai bine cât de multe ne-au fost iertate, pentru a-L iubi şi noi mai înfocat pe Mântuitorul nostru!

Hrana ta zilnica!

13 MAI
Luca 7.18-35
Din temniţa în care îl închisese Irod (cap. 3.20), Ioan Botezătorul trimite la Isus doi dintre ucenicii săi, ca să se intereseze cu privire la El. Din întrebarea pusă de Ioan se vedeau lămurit îndoiala şi descurajarea lui.

 El vestise împărăţia şi iată că obţine închisoarea. Era, într-adevăr, cu putinţă ca Isus să fie „Cel care vine"?
Multe persoane, văzând starea actuală a Bisericii, persecuţiile la care sunt supuşi cei credincioşi în multe ţări şi indiferenţa lumii faţă de Evanghelie, ajung să se îndoiască de puterea Domnului şi de împărăţia Lui. 

Dar împărăţia nu va veni înainte de răpirea Bisericii şi de împlinirea evenimentelor profetice.
Lucrările lui Isus! - acestea sunt conţinutul răspunsului la întrebarea celor doi trimişi.
Ioan dăduse mărturie despre Domnul. Acum este rândul Domnului ca, înaintea aceleiaşi mulţimi, să dea mărturie despre Ioan. Şi El arată cu tristeţe cum a întâmpinat „această generaţie" privilegiată (v. 31) slujba precursorului Său şi slujba Sa. Nici chemările lui loan la pocăinţă, nici veştile bune aduse de Mântuitorul, care ar fi trebuit să producă bucurie şi laudă, nu au găsit ecou în masa poporului, nici la conducătorii acestora.

Iesiti-i in intampinare!

    Imi amintesc ca undeva in 2014, in calendarul zilnic, Samanta Buna era o marturisire a unui pastor.

     „Datorită activităţii mele de predicator, eram urmărit tot timpul. Din nou urma să fiu întemniţat şi am fost obligat să mă ascund pentru un timp de poliţie în munţi. Era iarna. Câteodată se arătau şi lupi; dar de aceştia mă temeam mai puţin decât de oamenii, care erau pe urmele mele. Într-o noapte a fost foarte rece. Eram complet epuizat şi m-am rugat: Doamne, trimite-mi o pătură, altfel voi îngheţa de frig! Apoi am adormit. De frig, n-am mai simţit nimic. Ştiţi de ce? Când m-am trezit dimineaţa, era încă întuneric beznă. M-am mişcat şi am vrut să mă ridic. Atunci s-a ridicat chiar de lângă mine un animal şi a dispărut printre copaci. A fost un câine? Sau un pui de lup? Nu ştiu. Dar animalul a petrecut întreaga noapte aproape de mine ţinându-mi de cald.

     Dumnezeu este incomparabil in marimea si bunatatea Sa. El nu mi-ar fi putut trimite o patura mai calduroasa"

    Citind aceasta marturisire m-a facut sa ma gandesc ca primii crestini nu erau doar cei din vremea Domnului Isus, ci mai traiesc inca si printre noi.  Este atat de fascinant sa citesti istoria primilor crestini si undeva in adancul inimii tanjesc sa am o viata ca a lor, sa am in jurul meu oameni ca si ei, sa fim toti una, insa din pacate ramanem in suflet cu durerea, pentruca nici macar noi, nu suntem cum ar trebui sa fim, daramite sa mai avem pretentii de la altii..Diferenta este izbitoare dintre ceea ce au trait ei si ceea ce traim noi astazi. Daca astazi in odaia noastra lumineaza candelabrele luxoase, in odaita primilor crestini lumina flacara Duhului Sfant. Daca noi simtim din plin ca traim pe pamant, fie datorita confortului, fie datorita bolilor sau datorita suferintelor, ei simteau ca sunt in cer. Astazi candela noastra nu mai arde, unde si unde mai palpaie o flacara. Astazi inima noastra nu mai tanjeste dupa Cel care vine. Bajbaim prin intunericul lumii acesteia, ne luptam sa ducem inainte doar o forma de religie, incercand sa impresionam de prea multe ori cu piosenia noastra, cu programele noastre, cu faptele noastre caritabile. 

   Traim sub aceasta falsa eticheta de crestin, insa uitam ca exista Unul care ne cunoaste inima si gandurile. De El nu ne putem ascunde si pe El nu-L putem impresiona. Inaltam rugaciuni reci, fara pasiune, fara lacrimi, fara esenta. Inaltam rugaciuni doar de cerere, “Doamne da-mi, Doamne fa-mi, Doamne ajuta-ma, Doamne vindeca-ma, Doamne da-mi un job, Doamne da-mi o nevasta, un barbat”… si as putea continua inca o fila intreaga si spun asta pentru ca vad biletele care sunt trimise la slujitori pentru rugaciune. 

   Uitam insa sa mai trimitem un bilet in care sa-I cerem Domnului Sa-si implineasca planul Lui, sa se faca voia Lui, sa ne arate calea Lui? Cati mai simtim durere in suflet pentru cel de langa noi care este in incercare?  Cand suntem noi bolnavi…se cutremura zidurile bisericii, am ajuns la capatul lumii, cand e vecinul de langa noi…abia deschidem gura si ne gandim..."asta-i viata".

    Daca mai e si o sora sau un frate pentru care avem un “cui” in inima…atunci uitam si care-i motivatia rugaciunii. Trebuie sa ne recunoastem starea si sa vedem ca daca Domnul ar veni la noapte s-au azi, putini...am fi gata de plecare.

    S-au schimbat atat de multe lucruri, de-atunci si pana acum, iar daca astazi suntem in viata, sa-i multumim Domnului. A mai ramas atat de putin timp si tot ce ne-a ramas este doar indurarea lui Isus. Sa aprindem focul in inima noastra, sa luam ulei in candela si sa iesim in intampinarea Mirelui nostru drag, pentru ca El se apropie!