Versetul zilei

26 martie 2014

Sfat pentru a birui furtuna!

Chiar daca cerul este senin, pot aparea furtuni, asa pe neprevazute. Nu demult a fost o zi asemanatoare.
M-am trezit dimineata, soarele stralucea pe cer, se anunta o zi splendida, insa la scurt timp cerul s-a intunecat iar norii s-au inegrit pe cer.Vantul a inceput sa sufle cu putere si stropii mari brazdau cerul in lung si-n lat.
Zorii zilei nu prevesteau nimic din toate acestea, dar stiind ca  eram pregatita sa infrunt furtuna, nu mi-am facut nici un fel de grija, pentru ca in fiecare dimineata cand plec indiferent ca este soare, eu port umbrela, indiferent cat e cerul de frumos, la plecare inchid toate geamurile casei. Asa ca, am putut sta linistita, doar privind.
La fel si in viata spirituala, poate ca acum totul este bine si toate lucrurile par a fi pe fagasul normal, insa incercarile pot aparea cand te astepti mai putin.Daca nu esti pregatit, vei fi rapus si zdrobit. Chiar daca ne-am predat viata in Mana Domnului, El nu ne-a promis doar cer senin, doar flori pe cale, din contra ne-a si avertizat, "In Imparatia Mea veti ajunge prin multe necazuri", insa ne-a promis ca nu ne va lasa.
David spune in Psalmi 115:11
Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
iar in Psalmi 119:114
Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
Este o fagaduinta a Lui pentru noi.

     Nu Il cunosti pe Domnul? Fii intelept, cauta sa-L cunosti pe El si fa din Dommul adapostul tau ca sa poti birui furtuna. El vrea sa iti fie scutul tau in vreme de nevoie.
Psalmi 18:2
Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!

25 martie 2014

Paul Washer-De ce avem nevoie de Isus?

                      

O ZI MINUNATA!

CRESTINII LUPTA NU PENTRU BIRUINTA, CI IN BIRUINTA!!!

Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
2 Corinteni 10:4-5

Cine nu este cu Mine, este impotriva Mea!

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Matei 6:24
Nu este o nautate pentru nimeni, daca spun ca nu exista mai mult de doua cai, la fel cum nu exista mai multi stapani, doar doi. 
Doua cai, doi stapani, doua imparatii, iar cale de mijloc nu este.
Versetul de mai sus ne spune foarte clar," nimeni nu poate sluji la doi stăpâni", si iata ca omul incearca cumva sa gaseasaca a treia cale, calea de mijloc. Cumva sa fie si cu Domnul, dar in acelasi timp sa-si satisfaca propriile vointe si dorinte.Numai ca dorintele omului si in om, pana la capat  poftele firii pamantesti cauta sa puna stapanire pe el. Sa ne amintim ce spunea Dumnezeu despre om, atunci cand l-a creat in Geneza 6, "Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău". Credeti cumva ca omul s-a schimbat cu ceva...? Credeti ca astazi omul si-a schimbat gandurile lui? 
Da, gandurile noastre sunt supuse Domnului, numai atunci cand cautam sa ramanem in voia Lui si ne lasam calauziti de Duhul Sfant, si cu toate acestea firea nu ne paraseste nici macar atunci ci cauta sa se razvrateasca, si in permanenta ducem o lupta cu ea, pentru a nu ne lasa biruiti.
Nu putem sluji la doi stapani! Nu putem wekeend-ul sa-l slujim pe Domnul, iar de luni pana vineri sa il lasam pe Domnul undeva bine pus intr-un colt al camerei, pana ne satisfacem firea, iar urmatorul wekeend  il scuturam de praf, si-l luam alaturi de noi.
DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU, SI EL ESTE SFANT!
El nu sta la cheremul nostru, si nu percuteaza la comanda noastra. 
Ori suntem cu EL, ori suntem impotriva Lui. Ori facem voia Lui, ori facem voia diavolului.Nu putem iubi ceea ce uraste Dumnezeu,si sa mai avem si pretentia ca suntem Copiii Lui.
Rasplata nu se poate primi decat din mana stapanului caruia am slujit.
Lucrez la HCM Timisoara, de-aici imi iau salariul, si niciodata nu voi putea sa fiu platita de CFR Timisoara, spre exemplu, doar pentru ca in weekend folosesc si eu trenul. E un exemplu care mi-a venit in acest moment in minte, insa cred ca a-ti inteles ideea. Rasplatita voi fi acolo unde imi depun tot efortul.
E timpul sa ne facem fiecare o analiza si sa vedem daca nu cumva slujim si lui Dumnezeu si lui Mamona???
Dumnezeu doreste inchinare si slujire in fiecare zi, si luni, si marti, si miercuri,si...restul zilelor, si tot timpul, iar inchinarea si slujirea nu inseamna a merge la biserica duminica si a canta un solo sau a spune o rugaciune, ci este mult mai mult.
Una din porunci spune asa: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
Să iubeşti .........cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău, inseamna inchinare, dedicare, iar "pe aproapele tău ca pe tine însuţi, inseamna slujire.

Doamne ajuta-ne pe fiecare sa constientizam ceea ce doresti de la noi, sa te slujim asa cum doresti, pentru ca atunci cand vei veni sa ne iei la Tine sa fim pregatiti pentru a primi rasplata chiar din mana TA!

Hrana ta zilnica!

25 MARTIE
Psalmul 36

Să comparăm sfârşitul v. 4 cu îndemnul din Romani 12.9: „Fie-vă groază de rău”. Nu numai că omul din lume este indiferent faţă de păcat (pentru că, dacă l-ar judeca, ar însemna să se condamne pe sine), dar se şi distrează cu el, făcându-1 tema preferată a literaturii şi a spectacolelor sale. În acelaşi timp, această insensibilitate faţă de rău îl aduce în starea de a se lăuda şi de a se „măguli în ochii lui", chiar în prezenţa celor mai strigătoare nelegiuiri (v. 2; Romani 3.18;  )Deuteronom 29.19.
Pentru că suntem obligaţi să trăim într-o asemenea atmosferă, conştiinţa noastră de creştini, cu timpul, riscă să se unească; dar ne va fi întotdeauna scârbă de păcat dacă ne amintim de cruce şi de preţul nespus care a trebuit să fie plătit acolo pentru înlăturarea lui.
Bunătatea lui Dumnezeu este în ceruri, în afara atingerilor intenţiilor celor răi (v. 5,7) şi, în acelaşi timp, se întinde ca o aripă ocrotitoare pentru a-i adăposti pe fiii oamenilor (Psalmul 17.8). Vai, ca şi locuitorii Ierusalimului din limpul Domnului, mulţi resping adăpostul astfel oferit (Matei 23.37)!
Izvorul vieţii şi lumina divină, privite împreună în v.9, ne readuc la Hristos, (Cuvântul) despre care este scris: In EI (Cuvântul) era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor" (loan 1.4).

24 martie 2014

VIATA=TIMP si TIMP=VIATA !

Nici nu mai stiu de cate zile nu am reusit sa asez ceva pe blog, nu ca nu as fi dorit, nu ca nu as fi avut ce, ci din criza de timp. 
Timpul...! Timpul care  trece atat de repede, timpul care este atat de pretios si pe care, din pacate nu il putem da inapoi niciodata si nici nu-l putem recupera in vreun fel. Nu putem recupera azi ceea ce am pierdut ieri. Nu-l putem da inapoi, iar daca nu il folosim  cu intelepciune si-l irosim in zadar....atunci putem spune ca traim fara rost. Timpul este atat de scurt si de pretios, incat nu ne putem permite sa-l risipim.
Bineinteles acum depinde prin ce prisma privim, insa eu am sa ma refer putin la "timp" din punct spiritual, pentru ca de fapt este ceea ce conteaza cel mai mult si ceea ce voi investi pentru Domnul cu aceasta voi ramane.
Oamenii investesc si folosesc timpul lor in diferite activitati. Toti avem timp, si nimeni nu are mai putin sau mai mult de 24 de ore pe zi, insa fiecare il foloseste diferit.Spre exemplu, unul care este inca in campul muncii si merge cate 8-9 ore la munca, este si normal ca nu poate avea acelasi timp ca si un pensionar, sau unul care lucreaza part-time cu acel  care lucreaza full-time, iar cu aceste ore pe care "musai" sa le petrecem la job, fie ca vrem sau nu, nu avem ce face, insa  vorbesc de restul timpului care ne ramane. Acesta conteaza cum il folosim.
Des auzim expresia "TIMPUL COSTA BANI", si pornind de la aceasta expresie, am sa transform timpul in bani. Ma intreb cum ar fi o zi din viata mea sau cum ar fi o zi din viata ta, daca in fiecare dimineata am primi un sms care sa ne confirme intrarea unei anumite sume de bani in cont.Avem la dispozitie intreaga zi sa cheltuim suma de bani pentru ca la sfarsitul zilei, indiferent daca au ramas bani sau nu, contul  intra din nou pe zero, iar lucrul acesta se va repeta zilnic. La fiecare sfarsit de an insa, sponsorul meu imi va cere socoteala cum am cheltuit bani, atentie..."nu imi cere banii inapoi, ci ma intreaba doar ce am facut cu ei". Asta ca sa vada daca merita investitia facuta sau daca mai continua sponsorizarea.
 Oare ce as face...? 
Nu stiu ce a-ti face dumneavoastra, insa stiu sigur ce as face eu, "as cheltui tot, pana la ultimul cent", si bineinteles as cauta sa folosesc banii cu intelepciune daca tot ii primesc gratis.Poate ca daca nu ar trebui sa explic ce am facut cu banii....atunci as cheltui pe tot ce imi vine in cap, insa pentru ca va trebui sa dau explicatii, as cauta sa fiu chibzuita, cu-atat mai mult ca sunt anuntata din timp ca va trebui sa fac acest lucru.
Cam, ceva aseamanator este si timpul. Dumnezeu ne daruieste in fiecare zi viata, care inseamna TIMP.
Si azi mi-a daruit o zi care are 24 de ore, iar daca nu am folosit bine aceste ore, maine este in zadar sa admit ca este doar "mea culpa", pentru ca orele de azi...s-au dus, si inapoi nu le pot recupera.Deci daca nu am folosit toate orele e doar problema mea, iar daca le-am folosit si le-am folosit "prost", si mai mult este doar vina mea.
Vorba mea, fapta mea, gandul meu, si pentru absolut totul va trebui sa dau socoteala.
In Matei cap 12 vers. 36 sta scris:
Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit, iar in Romani 14:12 scrie, "Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu".
 Imi amintesc de versurile unei cantari pe care am canta-o mai demult:
Fa-ți timp pentru El,
Fa-ți timp pentru Cer!
Din toate, aceasta-i mai presus,
Fa-ți timp sa iubești,
Fa-ți timp sa te jertfești,
Fa-ți timp astăzi, pentru Isus!
Astazi ne facem timp pentru orice, insa cati ne facem timp pentru altii?
Cati suntem dispusi sa lasam treaba noastra la o parte de dragul celor de langa noi?
Timpul trece fie ca vrem, fie ca nu vrem!
Nu intotdeauna stim sa apreciem acest dar pretios-VIATA,  pentru ca daca stam sa ne gandim bine, este  doar darul Domnului, si nu este meritul nostru cu nimic. Noua inca nu ne-a fost luat acest "dar", in schimb altora  le-a fost luat, dar sunt anumite persoane care stiu sa aprecieze timpul la adevarata lui valoare.
  Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele. 
Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal. 
Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul. 
Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.
 
Putea-vom noi oare intelege, ce mult inseamna  sa dam din timpul nostru unei persoane care are nevoie de ajutor?
Poate ca noi nu intelegem cat valoreaza, insa pentru cel care beneficiaza, valoreaza enorm.
Seneca spunea, "Socoteste fiecare zi, o viata".
  Continuarea  versurilor de mai sus spune:
 
Fa-ti timp pentru acei ce-n Lume
Alearga din rău spre mai rău,
Nu obosi, ci spune, spune
De dragostea lui Dumnezeu!
Fa-ti timp si mergi fara cartire
La patul celor suferinzi,
Ca ei asteapta cu iubire
Măcar o mana sa le-ntinzi!

Fa-ti timp pentru copiii care
Rămas-au fără de părinti,
Sa dai o simpla sărutare,
Macar o mana sa le-ntinzi.
Cat încă ai suflare-n tine,
Lucrează, frate, cu folos,
Ca ce faci pentru El rămâne,
Fa-ți astăzi, timp pentru Hrïstos!
Doamne da-mi te rog timp, iar  timpul  pe care mi-l vei da, ajuta-ma sa-l folosesc cu folos!


Hrana ta zilnica!

24 MARTIE
Psalmul 35.17-28

Chiar dacă nu avem câtuşi de puţin de-a face cu răutatea oamenilor în felul credinciosului din acest psalm, să nu uităm că persecuţia a fost şi este încă partea celor mai mulţi dintre creştini. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru libertatea conştiinţei şi a strângerilor ca adunare care continuă să ne fie acordate în ţara noastră! Celebrarea Domnului (prin laudă şi mulţumire) în mijlocul poporului Său de răscumpăraţi este dorinţa dreaptă a celui credincios (v. 18). 
Apreciem noi acest privilegiu, cei care încă îl mai avem?
In Ioan 15.25, Domnul Isus (citând v. 19 din psalmul nostru) se referă la această ură fără temei căreia El i-a fost ţinta (obiect al urii). Fără temei...! Deşi a fost în felul acesta, ura lumii împotriva lui Hristos şi împotriva alor Săi nu trebuie să ne mire (1 Ioan 3.13), este cea pe care Satan o inspiră oamenilor împotriva Aceluia care 1-a învins pe el, sentimente mai îngrozitoare decât cele din v. 21, 25 şi 26?
 Puţine expresii sunt atât de izbutite pentru a da pe faţă, în toată grozăvia lor, hăţişurile răutăţii inimii omeneşti: bucuria perversă de a vedea suferind un nevinovat... care era Fiul lui Dumnezeu venit pentru salvarea oamenilor. „Ha, ha! Ochiul nostru a văzut" - strigă batjocoritorii (v. 21). „Orice ochi îl va vedea, şi cei care L-au străpuns", anunţă Apocalipsa 1.7. Şi nu pe cruce, ci în toată gloria Lui de Judecător!

23 martie 2014

Hrana ta zilnica!

23 MARTIE
Psalmul 35.1-16

Îngerul Domnului, Cel pe care L-am văzut în Psalmul 34  „îşi aşază tabăra în jurul acelora care se tem de El şi-i scapă" (Psalmul 34.7), este chemat în Psalmul 35 să-i alunge şi să-i urmărească pe vrăjmaşii celui drept (v. 5,6). «După un timp de răbdare şi de har, care a rămas fără niciun rezultat, rămăşiţa, în loc să se răzbune singură, se va bizui pe Dumnezeu pentru a obţine eliberarea»
Această eliberare a credincioşilor evrei va fi însoţită, negreşit, de judecarea celor răi. În ce-i priveşte pe creştini, ştim Că nu prin nimicirea celor răi se va împlini eliberarea lor, Ci prin însăşi răpirea lor, pentru a-L întâmpina pe Domnul. Credincioşii nu vor rămâne pentru totdeauna împreună cu necredincioşii. Când Domnul va veni pe nor, cei credincioşi vor fi luaţi de pe pământ, iar ceilalţi vor fi lăsaţi acolo pentru teribilul „ceas al încercării"... (Apocalipsa 3.10); în momentul arătării Sale în glorie însă va fi invers: credincioşii din acel timp vor fi lăsaţi pentru a împărăţi, iar cei răi vor fi înlăturaţi (Luca 17.34-36).
Ce nerecunoştinţa din partea omului firesc! David vorbeşte din experienţă, ca unul căruia i-a fost dat atât de des să sufere din partea acelora de lângă el (v. 12-15). Dar Hristos a cunoscut şi a resimţit această nerecunoştinţa într-un mod cu mult mai profund: „îmi întorc rău pentru bine şi ură pentru dragostea mea" (v. 12; Psalmul 109.5).