Versetul zilei

10 august 2013

Hrana ta zilnica !

15 August
2 Împăraţi 23.12-23
Iosia îşi urmează curajoasa lucrare de curăţire. Şi iată că în mijlocul mormintelor preoţilor idolatri remarcă un alt mormânt. Este cel al omului lui Dumnezeu care anunţase evenimentele care se împlineau acum. Oasele morţilor zăceau acolo, unele lângă altele, însă destinul lor etern diferea. Domnul, la venirea Sa, va deosebi şi va învia dintre cei morţi trupurile credincioşilor care „au adormit" (1 Tesaloniceni 4.13 ...). Ceilalţi vor fi lăsaţi să aştepte învierea pentru judecată.
Iosia a înţeles că, înainte să celebreze Pastele Domnului într-un fel demn, toată necurăţia trebuia îndepărtată din ţară, căci nu poate exista vreun acord între adorarea Dumnezeului celui sfânt şi orice se află în asociere cu idolii (2 Corinteni 6.16, 17). Dacă cel credincios doreşte să rostească Numele lui Hristos într-un fel demn, este invitat să se depărteze de fărădelege şi să
se cureţe de „vasele de ocară" (2 Timotei 2.19). Poate fi dureros să ne separăm, să ne retragem, să ne curăţăm şi, fără îndoială, vom fi acuzaţi de mândrie şi de îngustime. Dar aceasta este ceea ce Dumnezeu ne solicită înainte de a întreprinde orice lucrare pentru El. Să vedem care este consecinţa binecuvântată pentru Iosia şi pentru tot poporul: „Pentru că nu se sărbătorise Paşte ca acesta din zilele judecătorilor" (v. 22).

Hrana ta zilnica!

10 August
2 Împăraţi 20.12-21
Ieşit victorios din două încercări, sărmanul Ezechia capitulează la a treia, fiindcă, în mod sigur, aceasta din urmă nu părea deloc să constituie o încercare! Ce putea fi mai măgulitor decât nişte mesageri importanţi veniţi din partea împăratului Babilonului?! Ei sosesc cu o scrisoare şi cu un cadou pentru Ezechia. Ce păcat că el nu a adus înaintea Domnului şi această scrisoare! Cu privire la cadou, se vede dintr-o dată legat de el şi îndatorat faţă de aceşti străini. Ce primejdioase sunt amabilităţile lumii pentru un creştin! Ele găsesc prea adesea un răspuns al mulţumirii de sine în îngâmfarea inimilor noastre. Oare această situaţie nu constituia pentru Ezechia o ocazie de a le vorbi acestor oameni despre bunătatea şi despre puterea Domnului care-1 scăpase deja de două ori? O ocazie, de asemenea, de a le face cunoscut casa Dumnezeului său? În loc de aşa ceva, Ezechia le arată propria casă, casa armelor, care nu-i fusese de nici un folos împotriva lui Sanherib, şi toate bogăţiile lui din care acum Domnul îl anunţă că nu va mai rămâne nimic. „Ce au văzut în casa ta?" (v.15). Iată o întrebare serioasă! Ce văd vizitatorii în casele noastre? Despre ce le vorbim? Cumva despre bogăţii, toate trecătoare, cu a căror posesie ne mândrim? Sau despre Cel căruia îi aparţin toate?
Ezechia admite că a meritat judecata. Şi aşa se încheie viaţa acestui împărat credincios.

9 august 2013

Pastor si fiu ucis cu sange rece!

Am citit aceste zile ingrozita, stirea care a fost publicata pe mai toate site-urile fie crestine, fie nu.Initial am zis ca voi scrie nimic despre acest lucru, nu ca nu mi-ar pasa prin ce trec fratii nostri, dar parca nu mai pot sa vad atata suferinta....
Sunt consternata de ceea ce vad si nu poti sa nu iti pui intrebarea, "de ce Doamne ingadui...?"
Sa vezi sub ochii tai cum copilul iti este batut si chinuit, sa-l vezi cum isi da sufletul chiar sub ochii tai...? E ingrozitor...numai o minte diabolica a putut face asa ceva.
Ma gandesc la sotia sa...Oare ce cuvinte de magaiere si incurajare i-ar putea fi rostite in aceste momente?Cred ca doar Dumnezeu este Acela care poate face acest lucru, numai El o poate mangaia.
Am urmarit acest reportaj, printre altele la un moment dat apare in inregistrare fratele vorbind in biserica despre visul in care l-a instintat Dumnezeu despre aceasta lupta.
“Am avut un vis. Eram pe un cal alb si mergeam pe o apa pana la genunchi era curata si frumoasa cand cineva m-a atacat, imi lovea armura si scutul".
Aste greu in astfel de momente sa nu iti pui intrebari:
"de ce Doamne nu  ai intervenit sa ii scapi?"
Noi nu vom stii, insa stim ca totul este in mana Celui care ne-a creat si noi trebuie sa ne incredem pe deplin in El.Ma rog ca Dumnezeu sa o intareasca pe sora si pe toti cei care sunt afectati direct de aceasta incercare.
Rugati-va unii pentru altii, asa ne indeamna Scriptura.

Hrana ta zilnica !

9 August
2 Împăraţi 20.1-11
O a doua încercare, mai grea decât prima, îl atinge acum pe nefericitul împărat. Moartea bate la uşă. In întristarea lui, şi de această dată se îndreaptă spre Domnul. Desigur, el nu se poate urca la templu, cum îi era obiceiul, dar oare nu este posibil să-L găsim întotdeauna pe Dumnezeu, în orice împrejurare, chiar şi pe un pat de suferinţă? 
Ce mulţi invalizi ţintuiţi la pat fac această experienţă în fiecare zi!
Ahaz, tatăl lui Ezechia, refuzase semnul pe care Domnul dorise să i-1 dea (Isaia 7.10-12). Şi, pe cadranul solar pe care-1 făcuse, ceasul judecăţii se apropia cu repeziciune. Dar aici împăratul credincios şi evlavios primeşte, pe lângă vindecarea sa, un semn cu totul extra-ordinar, întorcând umbra (zece trepte) înapoi, Dumnezeu îi arată că acceptă întârzierea pedepsei.
Mai multe detalii ale acestei frumoase istorii ne duc cu gândul, prin contrast, la Domnul Isus. În Psalmul 102 avem rugăciunea Sa: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele apoi răspunsul Tatălui Său: „Anii Tăi sunt din generaţie în generaţie" (v. 24). Isaia a anunţat că împăratul se va vindeca până în a treia zi. Hristos a intrat cu adevărat în moarte, ieşind din ea tot a treia zi.

8 august 2013

Un strop de ploaie!

Desi nu este anotimpul meu preferat, nu pot spune ca vara nu este frumoasa. Cu toate acestea, tare mult imi  doresc un strop de ploaie acum.Simt ca ma sufoc....Oare in toate zonele este tot asa cald...?
Imi doresc o ploaie de vara care sa racoreasca pamantul.Totul este uscat pe camp, acasa sau la munca indiferent ca merge clima...nici macar ea nu mai face fata...Dar, imi trece un gand... cei care nu au...ce fac? Ma gandesc la tarile unde urca temperatura pana la 45-50 de grade...iar daca le lipseste si apa, ma gandesc ca noi suntem binecuvantati.
Multumim pentru toate, chiar si pentru cele 40 de grade.
Doamne revarsa macar un strop...si ne va fi indeajuns.

O zi binecuvantata!

Ceea ce il impiedica pe om sa fie fericit nu sunt imprejurarile, ci starea sa interioara,
 nu obiceiurile lui, ci inima sa!
 Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
Deuteronom 5:33 



Hrana ta zilnica !

8 August
2 Împăraţi 19.25-37
Orgoliul împăratului Asiriei crescuse peste măsură, pentru că până atunci nimeni n-a putut să-i reziste. Să remarcăm cât de des face apel la cuvântul „eu": de şase ori în v. 23 şi 24. Dar acest orgoliu este cu atât mai îngrozitor cu cât îşi măsoară puterea cu cea a lui Dumnezeu însuşi. Pretenţia prostească a omului „de a fi egal cu Dumnezeu" (Filipeni 2.6) se vede clar în lumea de astăzi. Prin ştiinţă, tehnologie şi progres, pentru care-şi atribuie tot
meritul, lumea se îndreaptă vertiginos spre timpul când omul se va închina sieşi în persoana unui „supraom", care va fi Antihristul.
Asirianul este, de asemenea, un personaj al profeţiei: o putere asiatică mare care, în viitor, va invada Palestina şi va asedia Ierusalimul. Dar această putere va fi distrusă la apariţia Domnului Isus, prefigurat aici prin îngerul Domnului. Tabăra asiriană este distrusă într-o singură noapte. Apoi, la rândul lui, Sanherib este asasinat de propriii fii în templul dumnezeului său, Nisroc. Omul care declarase că Domnul nu poate să-1 scape pe Ezechia este lovit de moarte în prezenţa idolului său, care este incapabil să-1 protejeze.
Astfel Dumnezeu Se manifestă în toată gloria şi putem fi siguri că întotdeauna o va face, salvându-Şi slujitorul credincios.

7 august 2013

Asculta...Dumnezeu vrea sa iti vorbeasca!

Mergeam ieri spre casa parinteasca impreuna cu sotul, si cum ardea dorul in mine sa-i vad pe ai mei parinti, dar si pe mezinul nostru cel mic care a stat la ei in vacanta, goneam  cu viteza pe soselele proaspat asfaltate(reparate). Fiind cald si nesuportand clima, am preferat sa deschid geamul.La un moment dat imi sunase telefonul. Am raspuns...
De la celalat capat al firului nu se prea auzea....la un moment dat  ii spuneam...
"vorbeste mai tare ca nu inteleg...."
Atunci am inteles, ca indiferent cat de tare vorbea persoana de la celalat capat al firului....nu aveam cum sa aud, de zgomotul produs din cauza geamului meu deschis. Atunci am inchis geamul...continuandu-mi discutia fara probleme.

Cred ca la fel este si in viata noastra spirituala.
Dumnezeu este la celalalt capat al firului.El ne vorbeste, dar noi nu auzim, si oricat de tare si de mult ne vorbeste....degeaba, suntem surzi.De ce...?
Zgomotul produs de agitatia care este in jurul nostru, de multimea de ganduri care ne framanta, ne impiedica sa auzim vocea lui Dumnezeu.Ne rugam pentru o anumita problema si ne miram ca nu ne raspunde, oare chiar nu aude Dumnezeu...? Poate ca Dumnezeu ne vorbeste, dar nu auzim noi....
Poate ca in incaperea sufletului nostru este multa galagie, este agitatie mare si aceasta este cauza principala care ne impiedica sa-L auzim.
In Matei 6,  Isus ne da un sfat:
"Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău..." 
O odaita inchisa...! Acolo nu auzi nimic, nu vezi nimic...acolo esti conectat direct cu cerul, esti in legatura directa doar tu si Dumnezeu.
Daca pana azi ai inaltat rugaciuni si nu ai primit raspuns...inchide-te in odaita ta, fa liniste in sufletul tau  si vei putea auzi vocea lui Dumnezeu .