Versetul zilei

19 iulie 2013

Hrana ta zilnica !

19 Iulie
2 Impăraţi 9.1-15
Cu mult timp în urmă, pe muntele Horeb, Domnul i-1 desemnase lui Ilie pe Iehu ca succesor al casei lui Ahab (1 împăraţi 19.16). însă Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată când este vorba de judecată. Numai atunci când toate celelalte resurse ale harului Său s-au epuizat, decide să acţioneze. Nu Elisei va fi acela care îl va unge pe acest nou împărat ca exercitant al justiţiei, şi aceasta, în mod sigur, deoarece este profetul harului. Un tânăr dintre fiii profeţilor este ales pentru acest serviciu. Faptul în cauză ne arată că o misiune, chiar importantă, poate fi uneori încredinţată de Domnul unui tânăr. Trebuia să se prezinte personal la cartierul general al armatei lui Israel din garnizoana de la Ramot-Galaad şi să toarne uleiul ungerii împărăteşti pe capul lui Iehu, care avea probabil investiţia de comandant-şef. Nu era îndeajuns lucrul acesta ca să-1 intimideze pe tânărul profet?
 Dar, când ascultăm de Dumnezeu, putem conta pe ajutorul Lui în cele mai dificile situaţii. Versetul 7 ne arată că Dumnezeu nu uită suferinţele alor Săi (Luca 18.7, 8). Cu cât mai mult îşi aminteşte El de sângele Fiului Său, dat la moarte prin mâna oamenilor vinovaţi!
Ales de Domnul, aclamat de ofiţerii săi, noul împărat intră imediat în acţiune, fără să piardă nici un moment.

18 iulie 2013

Hrana ta zilnica !

18 Iulie
2 Impăraţi 8.1-29

La începutul capitolului 8 apar din nou persoane cunoscute: femeia sunamită, căreia Domnul i-a purtat de grijă în timpul unei foamete; apoi Ghehazi, care pare să fi prosperat în pofida leprei lui (subiect pe care, cu siguranţă, preferă să-1 păstreze sub tăcere). îl găsim, în adevăr, la curtea împărătească, unde Dumnezeu îl foloseşte pentru ca dreptatea să triumfe de partea sunamitei.
În continuare sunt relatate vizita lui Elisei la Damasc şi întâlnirea lui cu Hazael. Acesta din urmă comite un omor, luând astfel tronul Siriei în locul lui Ben-Hadad. Acest om, cândva martor la vindecarea lui Naaman, moare într-un fel ruşinos.
In final, în versetele 16-29 vedem cursul istoriei paralele a împăraţilor lui Israel şi Iuda. Ioram, fiul lui Iosafat, este departe de a urma exemplul bun al tatălui său; şi ni se arată şi motivul: „pentru că fiica lui Ahab îi era soţie" (v. 18). Observaţi încă o dată ce mare este influenţa unei soţii sau a unui soţ asupra perechii sale. Ioram al lui Iuda este deci cumnatul lui Ioram, împăratul lui Israel, pe care-1 cunoaştem bine. Şi, la rândul lui, fiul său Ahazia devine „ginerele casei lui Ahab" (v. 27).
 Sunt alianţe bune în opinia lumii, dar, în ochii Domnului, ele reprezintă grave infidelităţi. 
Vom constata prea des tragicele lor consecinţe.

17 iulie 2013

Rugaciune pentru Silvia Tarniceriu

Cu ceva vreme in urma am postat marturia sorei Silvia Tarniceriu.Sunt convinsa ca nu numai pe mine m-a miscat aceasta marturie, ci si pe voi cei care a-ti ascultat-o.Modul cum a lucrat Dumnezeu in viata ei si faptul ca a intervenit in viata ei de atatea ori, ne-a aratat cat de maret este Dumnezeu.
Astazi suntem chemati sa ne rugam pentru sora Silvia.
Cu ceva vreme boala sorei Silvia a recidivat din nou si pe langa ea...au mai aparut si altele.Starea ei de sanatate s-a inrautatit si a fost nevoie de spitalizare la Cleveland Clinic pentru a doua oară în ultimele 3 săptămâni. 

Nu stim care este planul lui Dumnezeu in privinta ei, dar stim ca indiferent cand o va chema acasa, sora Silvia s-a luptat lupta cea buna, iar la vremea potrivita Domnul ii va da cununa.

Turneu Grupul Speranta 2013

Asa cum ne-am obisnuit an de an  grupul  Speranta  face un turneu in diferite tari, printre care si Romania.
Din nou cei din Timisoara avem harul sa fim alaturi de ei si impreuna sa Ii aducem laude Domnului Isus, Imparatul  Imparatilor, Glorie LUI !
Sunteti invitati a lua parte alaturi de ei, iar pentru cei care nu puteti lua parte la acest concert care are loc in parcul rozelor, puteti urmari live.

Din pacate au mai ramas doar patru zile din turneu si fiecare zi o puteti urmari live aici:

JOI18.07.2013Chendrea, SJ19:00Caminul Cultural 
(în curte)
Gabriel Zăgrean
VINERI19.07.2013Sârbi, MM19:00Zona EatonGabrielZăgrean
SÂMBĂTĂ20.07.2013Timişoara, TM18:00Parcul RozelorNatanael Costea
DUMINICĂ21.07.2013Oradea, BH17:00StadionFlorin Ianovici
Domnul sa fie cu ei si sa le dea HAR, iar pentru acei care vor asculta mesajul cantecului si al Cuvantului, Domnul sa ii cerceteze.

Scaparea este Domnul.... !

Psalmi 14:6
Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…, dar scăparea lui este Domnul.

Nu odata am vazut in jurul meu cand unii oamenii, cu oarecare mirare, dar in acelasi timp cu satisfactie, aveau  privirile  indreptate a batjocura spre necazul  unui credincios.Parca asteptau sa se petreaca un miracol, iar daca nu se petrecea, era luat in deradere.
Faptul ca ne-am pus increderea in Domnul, nu garanteaza lipsa incercarilor si a necazului sau a suferintei din viata noastra.Din contra, in Ioan 16:33, scrie:
V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”
Isus nu ne-a spus ca vom fi scutiti de ele, dar ne-a garantat biruinta daca ne incredem in El.

Nu stiu care este starea prin care treci azi, nu stiu cati rad  de suferinta ta sau de necazul si durerea prin care treci, dar vreau sa te asigur de ceva, 
daca ti-ai pus nadejdea in Domnul...stai linistit, pentru ca EL este scaparea ta.
Oricate zambete ironice a-i primi de la cei de langa tine, Dumnezeul in care ti-ai pus increderea  e viu si El stie de ce a ingaduit si pentru cat timp a ingaduit incercarea din viata ta.
Continua sa te increzi in El indiferent de circumstantele in care te afli, continua sa te rogi, iar la vremea porivita El va interveni cu putere  si autoritate in viata ta.
Psalmi 25:2
În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!

O zi minunata!

O viata de om e o viata de om, oricat de putin sau oricat de mult ar tine!
Zaharia Stancu
 

„Facă-vi-se după credinţa voastră!”

Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!
Matei 9:27-29

Dupa ce am citit Vechiul Testament, iata ca am ajuns  din nou la evenimentele petrecute pe vremea cand Isus era in mijlocul poporului. Le-am citit de foarte multe ori minunile Sale si cred ca sunt cunoscute de fiecare din noi, si de multe ori mi-am zis in sinea mea...."ce mult as fi vrut sa fiu si eu acolo".
Azi de dimineata citind acest capitol....stateam si ma gandeam si faceam o comparatie cu starea noastra de azi....
Tare mica credinta avem...daca o mai avem si pe "aia", pentru ca multora credinta  s-a racit.
„Credeţi că pot face lucrul acesta?”Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
Acest raspuns "Da, Doamne", sunt convinsa ca  nu a fost doar la nivel declarativ, pentru ca altfel nu mai isi capatau vederea in veci.....
Ei chiar au crezut!
Au avut o credinta extraordinara ! Si daca ne uitam la toate minunile savarsite de Domnul Isus prin popor, la baza fiecaruia, a stat credinta.Este una din cele mai importante conditii care trebuiesc indeplinite. Fara credinta este cu neputinta!
„Facă-vi-se după credinţa voastră!
Azi dimineata mi-am facut o cercetare in dreptul meu, si fiindca Duhul Domnului isi face treaba si este la lucru, Dumnezeu a tinut sa imi accentueze  acest lucru, pentru ca  unul din indemnurile de azi la rugaciune,(marti la biserica avem 2 ore de rugaciune, si este minunat), a fost prezentat  acelasi lucru si inca  subliniat...credinta. Nu ne incredem suficient !
Poate dumneavoastra aveti mai mare credinta ca si a mea..... si va felicit....dar eu recunosc ca uneori  nu am suficienta credinta, daca as avea o credinta ca a celor doi orbi....multe din dorintele sufletului meu, si aici nu ma refer la dorinte materiale, ci dorinte spirituale si  arzatoare ale inimii mele, una din ele fiind intoacerea  copiilor mei  la Dumnezeu, ar fi rezolvate si indeplinite.
„Facă-vi-se după credinţa voastră!
Daca multe lucruri din viata noastra sunt "INCA" pe lista de asteptare...inseamna ca mai avem de lucrat in acest domeniu...CREDINTA.
„Credeţi că pot face lucrul acesta?” 
 „Da, Doamne” , eu cred cu tarie ca poti sa Ii mantuiesti pe cei dragi ai nostri, cred ca Tu Ii poti vindeca pe cei cu boli in trupul lor, cred ca poti elibera ...
DA, DOAMNE EU CRED!

Tu dragul meu, crezi?
Doamne iarta necredinta noastra si in mila Ta, mareste-ne credinta in fiecare zi !


Hrana ta zilnica !

17 Iulie
2 Impăraţi 7.9-20

„Ziua aceasta este o zi de veste bună" (v. 9). 
Ah, dacă o cunoaştem - această veste bună a Evangheliei, 
să n-o păstrăm din egoism numai pentru noi! 
Să ne grăbim să răspândim fericitul mesaj celor care sunt încă nefericiţi şi care nu cunosc salvarea divină. „Iată, acum este ziua mântuirii" (2 Corinteni 6.2). Oare nu vom fi vinovaţi dacă tăcem? (vezi Ezechiel 33.6). Este ceea ce conştiinţa le spune acestor patru leproşi; şi, fără să aştepte dimineaţa, ei se grăbesc să dea de ştire străjerilor cetăţii. Dar ascultaţi ce argumente îi întâmpină! Împăratul şi servitorii lui ţin un consiliu, trecând în revistă toate explicaţiile posibile înainte de a o accepta pe cea mai simplă şi mai minunată: Această eliberare este aceea pe care o anunţase profetul; ea vine de la Domnul. „O, nepricepuţilor şi înceţi cu inima ca să credeţi toate câte au spus profeţii", Se putea mira Domnul Isus (Luca 24.25). Scăparea era chiar la poartă. Dar, pentru ofiţerul care nu crezuse, acolo se afla şi judecata.
 Singur el nu se va bucura de prada abundentă. Cuvântul Domnului s-a împlinit literă cu literă.
 Şi întotdeauna este aşa!