Versetul zilei

20 iunie 2013

Concediu virtual-Baile Herculane

Astazi avand putin timp la servici...am plecat iarasi intr-un tur virtual, cu gandul tot la concediu.
Bineinteles ca inca am ramas in judetul meu natal, pentru ca inca mai am multe locuri de vizitat.
Astazi am poposit in BAILE HERCULANE.Desi am fost de atatea ori...nu cred ca as refuza un weekend petrecut acolo cu cei dragi.
Situata pe valea Cernei este cunoscuta ca una din cele mai vechi statiuni balneare ale lumii.

Mai multe detalii puteti gasi pe pagina oficiala a statiunii:http://www.baileherculane.ro/
Concediu placut (virtual)

Stop....culoare rosie!

Venind de acasa si indreptandu-ma spre birou, azi am avut ocazia sa ma gandesc la un lucru.
Plec destul de tarziu, aproape in ultimul moment, mizand ca voi prinde culoarea  verde la semafoare, deoarece sunt foarte bine sincronizate pe ruta care merg...azi am intarziat, pentru ca toate le-am prins  pe culoarea rosu.Asa ca....am intarziat! Dar nu asta era ideea, ci imi venise in minte un gand.
Ca sa nu risc sa raman fara carnet, ca sa nu risc sa platesc amenda...sau mai mult, sa nu risc sa imi pierd viata, a trebuit sa tin cont de culoarea semaforului si  sa respect legile.
De-aici eu am invatat ceva si cred ca e bine  sa luam o invatatura fiecare.
Daca vrem sa traim si sa avem o viata binecuvantata, trebuie sa tinem cont de legile lui Dumnezeu.
Neluand in seama  avertismentele lui Dumnezeu, neluand in seama culoarea rosie( incalcarea poruncilor Sale), vom risca sa fim pedepsiti suportand consecintele, ba chiar riscam sa ne pierdem VIATA VESNICA !

Invitatie Rusalii!

Alege si tu sa te bucuri in Domnul alaturi de noi !
Vino si tu sa simti bucuria revarsarii Duhului Sfant !
Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.
Romani 10:4

Hrana ta zilnica !

20 Iunie
1 Impăraţi 18.1-15

Domnul, care trei ani mai devreme îi spusese lui Ilie: Du-te, „ascunde-te" (17.3), acum îi porunceşte: „Du-te arată-te lui Ahab" (18.1). Şi profetul este la fel de gata să asculte şi în acest caz, ca şi în celălalt - un exemplu pentru noi, care poate am tinde, conform firii noastre, să ne arătăm sau să ne ascundem când Dumnezeu ne cere tocmai contrariul!
Ce făcea Ahab în timpul teribilei secetei? Il vedem preocupându-se mai mult de caii şi de catârii lui decât de starea de mizerie a poporului său. Obadia, mai-marele casei lui, care se teme mult de Domnul, nu are curajul să se despartă de stăpânul străin de evlavie. Ar fi trebuit să renunţe la avantajul pământesc, chiar dacă, probabil, şi-ar fi riscat viaţa. Asemenea lui Obadia, mulţi creştini nu sunt gata să se despartă de lume ca să placă Domnului, deoarece o asemenea opţiune i-ar costa foarte mult!
Obadia se umple de teamă când i se cere să-1 anunţe pe Ahab că 1-a întâlnit pe Ilie. În mod conştient, se mândreşte cu ce a făcut pentru cei o sută de profeţi; dar, când este vorba să împlinească serviciul simplu pe care Ilie i 1-a solicitat, sărmanului Obadia îi lipseşte ceea ce la văduva umilă din Sarepta străluceşte: încrederea simplă în Cuvântul lui Dumnezeu.

19 iunie 2013

Propunere si fagaduinta!

Citind versetul  33 din Matei 6 vad in el o propunere pe care mi-o face Dumnezeu, atat mie cat si tie.
" Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui...".
Este o propunere din partea lui Dumnezeu, insa dupa aceasta propunere, imediat Isus ne da si o promisiune,
"...şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra".
In momentul in care ne spune: "căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu...", asta inseamna ca noi trebuie sa punem accent mare pe cele spirituale, mai intai.Trebuie sa punem viata noastra spirituala in randuiala daca vrem sa avem parte de binecuvantari materiale.Acum, desigur nu trebuie sa ne gandim ca daca ne-a facut Isus aceasta promisiune vom umbla numai in  bmw-uri si ferrari, vom avea doar vile cu piscina si  conturi de milioane in banci...etc. El ne asigura necesarul uman pentru a trai. Scriam in urma cu cateva luni, ca Dumnezeu nu ne promite luxul, dar ne garanteaza necesarul zilnic, pentru ca El stie si cunoaste nevoile noastre.Daca El va considera ca avem nevoie de o casa mare cu multe camere...probabil ca ne-o va da, daca considera ca ne este suficient o garsoniera...atunci atat vom primi.Numai ca aici intervine problema....totdeauna omul doreste mult mai mult si nu este satisfacut de cat are.Uitam ca si ceea ce avem...tot de la EL le avem.Transformam necesitatea in lacomie, si adeseori atat lipsa strictului necesar, dar si abundenta ne pot fi daunatoare in relatia noastra cu Dumnezeu, dar si noua insine.Tot viitorul nostru depinde de ceea ce hotaram noi sa cautam mai intai. Traim intr-o lume total debusolata si bulverasata.Putini mai sunt care stiu ceea ce cauta, iar  majoritatea au "spiritul de turma", si din pacate aceasta alegere a lor este fara o destinatie precisa. De prea multe ori am auzit cateva din expresiile acestea, 
ce face restul...fac si eu, unde merge restul ...merg si eu...s.a.m.d...
Dar incotro? Ce alegem astazi? Ce cautam? Care este tinta noastra?
O singura alegere gresita, si cu-atat mai mult, daca este facuta in copilarie sau adolescenta, ne va influenta toata viata gresit si din pacate pentru noi va fi tot in defavoarea noastra.
Astazi inca mai este timp sa putem face alegeri, alegeri care sa dea un sens si o destinatie sigura si vesnica.
Putem alege sa traim liberi, liberi sa traim in adevar, liberi in HRISTOS !

Hrana ta zilnica !

19 Iunie
1 Impăraţi 17.7-24

Ilie nu depindea nici de pârâu, nici de corbi, ci de Cuvântul Celui care-i spusese: ,Am poruncit corbilor să te hrănească acolo" (v. 4). Tot aşa, când pârâul seacă, Ilie nu este lăsat fără resurse şi primeşte un nou mesaj: „am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească" (v. 9; Ps.33.18, 19). Această văduvă se afla la ultima limită a sărăciei, dar ce conta aceasta pentru Ilie, din moment ce Domnul îi spusese: „acolo"! Această femeie a credinţei, pe care Domnul Isus o va cita locuitorilor Nazaretului pentru a-i face să se ruşineze (Luca 4.25, 26), va trece printr-o experienţă extraordinară. Când Dumnezeu solicită un serviciu (aici, cel de a-1 hrăni pe profetul Său), dă în acelaşi timp tot ceea ce este necesar pentru împlinirea lui. Trebuie numai să fim gata să facem mai întâi, fără împotrivire, ceea ce El ne-a cerut. Tocmai aceasta ne învaţă mica turtă, care constituie dovada credinţei acestei femei şi „cea dintâi roadă" a unei abundente divine pentru această casă.
Apoi sărmana văduvă are o nouă experienţă, şi mai neobişnuită: cea a morţii şi a învierii fiului ei. Şi gândurile ni se înalţă din nou dinspre profet înspre Domnul Isus, înviindu-i pe cei morţi. 
Nu avea şi El, într-o zi, să i-1 redea pe unicul fiu mamei sale văduve (Luca 7.11-15)?

18 iunie 2013

Cum raspunzi..?

Care este atitudinea ta in fata provocarilor si a tentatiilor in mijlocul carora te afli zi de zi? 
O intrebare  la care fiecare din noi este dator cu un raspuns.
Lumea ofera zi de zi, si pe zi ce trece tot mai mult....tentatii si placeri extraordinare. Bune la gust, placute la privit, insa pentru toate acestea exista un pret de platit la final.
Noi ca si crestini, in mod special, ne-am pus intrebarea, 
"care este atitudinea noastra?"
Ce facem atunci cand suntem provocati, ispititi? Sunt decizii si hotarari care trebuie luate pe moment si sunt raspunsuri care trebuiesc date pe loc...ce facem?
Deciziile  si raspunsurile noastre pot fi doar in doua directii, daca le pot numi asa. Ori luam hotarari care ne fac sa fim placuti oamenilor, dar nu Ii suntem placuti lui Dumnezeu, ori hotaram sa fim pe placul Domnului, dar vom fi neacceptati de oamenii din jur. Nu exista cale de mijloc !

Deciziile noastre de azi, vor influenta viitorul nostru!
Hotararile  si pozitia noastra de azi, va decide vesnicia noastra!
Tu ce decizi?


Concediu virtual-Ochiul Beiului !

M-a apucat un dor de concediu. Uitandu-ma la locatiile frumoase pe care le are tara noastra....am hotarat sa colind macar virtual...(pana la vremea concediului).
Astazi am poposit chiar in judetul meu natal, Caras-Severin
Cheile Nerei, Ochiul Beiului!
Situat in Muntii Aninei, Ochiul Beiului impresioneaza prin albastrul si claritatea apei .

Concediu placut...;)