Hrana ta zilnica !

23 Martie
1 Samuel 9.1-13
Înştiinţat despre atacul filistenilor asupra Cheilei, David ar fi putut spune: «Este treaba lui Saul să apere ţara». Dar nu a făcut aşa! În pofida riscului, acest om care odinioară îşi scăpase oile din gura leului şi a ursului pleacă să ajute cetatea aflată în pericol. David acţionează astfel ca adevăratul împărat. Numai că nu uită să-L întrebe întâi pe Domnul ce gândeşte în această privinţă (v. 2). Să nu omitem nici noi niciodată să facem aşa, chiar atunci când urmează să întreprindem ceva care ni se pare bun. Aceasta este ceea ce se numeşte dependenţă!
Oamenii lui David sunt plini de teamă. Ei ne duc cu gândul la ucenicii Domnului Isus care „se minunau şi, urmându-L, se temeau" (Marcu 10.32).
Pentru a-şi încuraja oamenii, David îl întreabă încă o dată pe Domnul, care-i răspunde din nou într-un mod atât de clar. Victoria este astfel câştigată. Cu toate acestea, David ştie că poporul pe care 1-a scăpat este în stare să-1 dea în mâinile lui Saul fără nici o ezitare; nu se
încrede deloc în ei. Oare n-a făcut aşa şi Domnul? Venise să-i salveze pe ai Săi; în acelaşi timp însă „nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi ... fiindcă El însuşi cunoştea ce era în om" (Ioan 2.24, 25). Şi El cunoaşte, de asemenea, inima fiecăruia dintre noi.

Obosit sau innoit ?

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.

2 Corinteni  4:16

Un verset care ma face sa ma gandesc mult la el.Desi am citit cartea scrisa Corintenilor, sincer parca l-am intalnit prima oara acest verset.

Gandindu-ma la bietul Pavel care a scris acest verset, el care a fost atat de chinuit si atat de batjocorit, el care a indurat atatea prigoane pentru ca a vestit Evanghelia, asa cum i-a spus Domnul Isus, tocmai el zice acest lucru....?

De aceea, noi nu cădem de oboseală.....!!!

Noi, care nu suntem nici batuti, nici prigoniti, nu suntem nici macar batjocoriti....

noi, de ce oare am cazut de oboseala?

Daca la inceput, atunci cand am primit credinta in Isus Hristos, am fost asemenea unor copilasi, Pavel spune ca in ciuda trecerii timpului peste noi, in ciuda ridurilor care ne apar de la o zi la alta, in ciuda anilor pe care ii lasam in urma, noi trebuie sa ne innoim din zi in zi. Deci toti cei care inaintam pe ce zi ce trece in varsta, inseamna ca ar trebui sa fim plini de Hristos, plini de Duhul Sfant si sa Il cunoastem pe Isus tot mai mult, sa avem in inima plinatatea dumnezeirii Sale. Fiecare frate si sora sa poata fi o calauza pentru cel tanar care vine la Hristos !

Trist, dar uneori chiar cei in varsta, primesc cate o lectia de la cei tineri. 

Trist pentru ca cei care ar trebui sa Il cunoasca pe Hristos in plinatatea Sa, si sa se innoiasca din zi in zi tot mai mult...tocmai ei au obosit pe cale. Nu generalizez, dar Dumnezeu  prin Duhul Sau cel Sfant sa ne faca o cercetare, si sa ne faca sa ne gandim serios, care este stadiul nostru spiritual?

OBOSIT SAU INNOIT?

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne dea intelepciune sa ne putem innoi prin El si pentru El, in fiecare zi!

 

Hrana ta zilnica !

22 Martie
1 Samuel 22.11-23
In timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului -cruţându-1 pe Agag şi animalele lui - nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul săbiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).
Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. ..Rămâi cu mine - îl sfătuieşte David - ... cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta".
„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră - le aminteşte Isus ucenicilor Săi - ... dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta" (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit" (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

Mai mult decât aşteaptă străjerul dimineaţa...

In fiecare zi privesc in zare...ma uit sa vad daca vine primavara...si din nou primesc acelasi raspuns...

"MAI ASTEAPTA"

Doamne, cat sa mai astept?

Mai mult decât aşteaptă străjerul dimineaţa,
Te-aşteapt-al nostru suflet Isus să-Ţi vadă faţa,
Cum soarele răsare şi luminează-ntinsul,
Aşa ne umpli viaţa, Isus, Tu, necuprinsul!

Mai mult decât aşteaptă un mugur primăvara,
Mai mult decât aşteaptă înstrăinatul ţara,
Mai mult decât aşteaptă ogorul ploaia lină,
Dorim Isuse faţa şi slava Ta să vină!

Mai mult decât aşteaptă bolnavul vindecarea,
Noi aşteptăm Isuse în ţata Ta intrarea;
Mai mult decât aşteaptă logodnica pe mire,
Dorim întâmpinarea venirii în mărire!

Mai mult decât aşteaptă robiţii liberarea,
Corăbierii portul, trudiţii înserarea,
Ostaşii biruinţa şi-n lupta lor cununa,
Noi Te-aşteptăm Isuse pe Tine-ntotdeauna!

Sangele LUI, o jertfa de ispasire !

Imi amintesc de o experienta in urma cu ceva timp. 

 Era o zi de weekend, si cum de obicei  in weekend este ziua pe care o dedic  in mod special casei, m-am pus sa fac curatenie in casa. Am intrat intr-una din camere, am inceput sa fac curatenie si spre final, cand mai aveam sa sterg  praful, s-a intamplat un lucru ciudat. Am ridicat fiecare obiect in parte, undeva langa usa, baiatul cel mic ma privea tare ciudat. Initial nu stiam de ce ma urmareste, dar nu a trebuie sa treaca mult timp ca sa imi dau seama. Ridicand fiecare obiect in parte, sa pot sterge praful peste tot, la un moment dat, am ajuns la un bol superb in care aveam petale de trandafiri, diverse culori, uscate si frumos mirositoare. Ridicand bolul, nu mica mi-a fost mirarea, ba mai mult m-am speriat atunci cand am ramas cu o bucata a bolului in mana, iar restul a cazut jos imprastiind toate petalele frumoase. Atunci am inteles repede, de ce eram urmarita. 

Cum si ei, copiii, gandesc, la fel a facut si el. L-a spart, dar fiindu-i teama sa recunoasca, a incercat sa il lipeasca, doar, doar nu voi sesiza. Numai ca nu a fost asa. Lipiciul cu care a lipit, nu  a rezistat, iar atunci cand l-am luat in mana, lipitura a cedat.

Amintindu-mi de aceasta intamplare, mi-a venit in gand urmatoarea aseamanare. La fel si noi oamenii, incercam de multe ori sa ne prefacem in fata oamenilor ca suntem atat de perfecti. Nu recunoastem starea in care suntem si in loc sa recunoastem si sa cerem ajutorul, incercam sa ascundem greselile pe care tocmai le-am savarsit. Numai ca in ciuda performantelor noastre de care dam dovada, este unul care  ne pandeste pas cu pas si la  fiecare miscare gresita, alearga sa ne parasca. Uitam insa un singur lucru, in cer este Unul care vede orice greseala sau pacat pe care l-am savarsit si am vrut sa il mascam.

E momentul sa incercam sa nu  ne mai  comportam ca niste copii neintelepti. Este momentul in care trebuie sa realizam ca orice pacat care este recunoscut, poate fi iertat.
In ep. pe care o scrie Pavel romanilor, Pavel spune:

• Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
• Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.
• Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu

Asadar, indiferent cum incercam sa pozam in fata oamenilor, sa nu uitam ca in fata lui Dumnezeu suntem goi si descoperiti !

Mainile in rugaciune !

    

  În secolul al XV-lea , într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii.

 18! 

Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.

       În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

       După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.

       Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: „Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”

       Toate capetele s+au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.

       În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.

       Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou. 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificial sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.

        Şi-a denumit opera simplu „Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii „Mâini în rugăciune”.

       Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante....

mai priveşte o odată. 

Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.

Hrana ta zilnica !

21 Martie
1 Samuel 22.9-10
Peştera Adulam devine refugiul lui David. Însă, mai degrabă, Domnul este adăpostul lui, cum afirmă psalmul compus de el pe când se afla în această peşteră: „Tu eşti adăpostul meu" (Ps. 142.5; vezi şi Ps. 57.1). El adaugă: „Cei drepţi mă vor înconjura, căci îmi vei face bine" (Ps. 142.7). 

Cei drepți? 

Poate fi vorba cumva de aceşti oameni din v. 2, aparent atât de puţin demni de recomandat, suspecţi, în afara legii, adevărate rebuturi ale societăţii? Da, Dumnezeu dă acest nume acelora care-1 iubesc pe unsul Său şi care-1 recunosc drept căpetenie. Din momentul în care au venit la David, trecutul trist al vieţii lor nu mai este important.
Tot aşa, cei care se strâng astăzi în jurul lui Isus au schimbat dezolarea morală, imensa lor datorie faţă de Dumnezeu, amărăciunea sufletelor lor (v. 2) cu îndreptăţirea pe care le-o dă El. Din momentul în care înţeleg că nu pot face nimic prin ei înşişi, că lumea nu a fost capabilă să-i satisfacă, găsesc în El Căpetenia şi subiectul afecţiunii lor.
Ce le putea oferi David însoţitorilor lui? Pentru prezent, nimic altceva decât suferinţei Dar, pentru viitor, parte la gloria lui imperială. Aceasta este partea credinciosului! Ce contrast cu oamenii acestei lumi care, asemenea slujitorilor lui Saul în v. 7, îşi primesc toate avantajele şi lucrurile bune în viaţa aceasta!

Culmea rabdarii la ....gradinita!

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
-Doamna, dal sunt puse invels…

Intr-adevar, erau puse gresit…
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
-Cizmulitele astea nu sunt ale mele !!!

In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã
il descalte.
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
-Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.

Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
-Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
-Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield... 

Tu cum stai cu rabdarea...????