Versetul zilei

1 iunie 2012

Hrana ta zilnica!

1 Iunie Exod 35.20-35
Israeliţii puteau aduce numai ceea ce nu dăduseră înainte pentru viţelul de aur (32.3). Vom putea închina în slujba Domnului numai ceea ce nu am folosit deja pentru lume. Să nu ne risipim deci tinereţea.
Cine au fost cei care au dat? „Fiecare om pe care îl mişca inima lui şi fiecare om pe care îl îndemna duhul" (v.21). Aceasta este esenţialul! Să-L iubim pe Domnul, Adunarea, pe aproapele nostru, iată condiţiile fundamentale atât pentru a face o lucrare bună, cât şi pentru a aduce un dar. Pe lângă toate acestea, ceea ce nu izvorăşte din dragoste de regulă nu este bine înfăptuit.
Unele lucruri puteau fi făcute în casă, în familie, de exemplu cusutul. Nu trebuie să ne imaginăm că a lucra pentru Domnul înseamnă în mod necesar a fi evanghelist sau misionar într-o ţară îndepărtată.
Să luăm notă de serviciul femeilor. Dacă nu toate erau „iscusite" sau înţelepte (v.26), toate puteau avea, la fel de bine ca şi bărbaţii, tragere de inimă să facă sau să dea ceva pentru sanctuar (Tit 2.5).
Unora, Dumnezeu le-a pus pe inimă să dea învăţătură (v.34). Fie ca El să pună pe inima altora să asculte! 
Aşa vor putea toţi să facă o slujbă înţeleaptă.

31 mai 2012


O cugetare care m-a pus pe ganduri.....
"Biserica de azi moare în picioare fiindcă nu trăieşte în genunchi"
 Leonard Ravenhill

Adevar sau sentiment?

Omul a fost inzestrat cu o multime de sentimente , de emotii..... sentimente care sunt frumoase ...dar nu intotdeauna ne putem lasa condusi doar de ele.Cum ar fi viata noastra  fara sentimente...? 
Sa nu razi, sa nu plangi, sa nu iubesti......ciudat asa-i?
Eu una nu as putea  sa-mi imaginez o viata in care sa nu rad....dar nici nu as putea sa-mi imaginez viata fara lacrimi.
Toate isi au vremea lor!!!
Cum ar fi sa mergi la o nunta si sa nu zambesti...sau cum ar fi sa mergi la o inmormantare si sa nu ai lacrimi...?
Oricat de mult ai vrea sa te lasi condus de sentimente...nu poti intodeauna sa te bizui pe ele, mai ales atunci cand  vrei sa fii corect si moral. Inaintea sentimentelor trebuie sa primeze adevarul si bine este sa ne lasam intotdeauna condusi de Cuvantul lui Dumnezeu .Niciodata sentimentul nostru nu poate inlocui credinta !
Este acelasi lucru ca si cu cele doua firi care exista in orice om.Una este firea pamanteasca, de care nu scapam  decat  in pragul mortii, si una este firea noastra spirituala care este condusa de Duhul Sfant.Impotriva firii pamantesti trebuie sa luptam in fiecare zi.
Intotdeauna avem doua optiuni depinde de noi  ce alegem si de cine ne lasam condusi.

Cand sentimentul tau iti spune:
"Sant un pacatos care nu mai are iertare"
Adevarul din  Cuvantul lui Dumnezeu spune:
"Suntem justificati prin credinta" Romani 5:1
Cand sentimentul tau iti spune:
"E prea mult, nu mai pot face fata problemelor, incercarilor si ispitelor"
Adevarul din  Cuvantul lui Dumnezeu spune:
"Pot totul in Hristos care ma intareste" Filipeni 4:13
Cand sentimentele tale iti spun:
"Astazi sunt singur si mi-e teama"
Adevarul din  Cuvantul lui Dumnezeu spune:
"Eu nu am sa te las" Evrei 13:5
Pe cine lasi sa iti conduca viata....sentimentul sau adevarul?





Hrana ta zilnica!

31 Mai Exod 35.1-19
Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alta este a face. In acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindu-ne sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pentru a-l răspândi pe picioarele învăţătorului.
Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). In această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. 
Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie" (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui si sunt plăcute Domnului.

30 mai 2012

TATĂL MEU…

TATĂL MEU…
·       M-a găsit-Luca 19-10
·       M-a acceptat- Psalmii 132:1-6
·       I-a păsat de mine-Matei 6:26
·       Mi-a arătat îndurare-Psalmii 103:13
·       Mi-a  arătat compasiune-Psalmii 103:4-5
·       M-a iertat-Psalmii 103:3
·       M-a vindecat-Isaia 53:5
·       M-a răscumpărat -Iov 19:25
·       Mă cunoaşte şi mă înţelege-Psalmii 132:1-2
·       Mă împlineşte-Psalmii 107:9
·       Mă revigorează-Isaia 40:31
·       Mi se dăruie –Romani 8:32
·       Mă motivează-Isaia 1:18
·       Mă iubeşte-Ioan 3:16
EL ESTE:
·       Bogat în bunătate-Psalmii 86:15
·       Gelos-Exod 34:14
·       Sfânt-1Samuel 2:2
·       Îndurător-Deuteronom 4:31
·       Drept-Ieremia 9:23-24
·       Milostiv-Efeseni 1:7-8
·       Stăpânitor-Psalmii 103:19


                             

Tu multumesti ?

    " Isus a luat painile, a multumit lui Dumnezeu, le-a impartit ucenicilor...."
Ioan 6:11
  Regele Spaniei  Alfonso XIX  era un om foarte evlavios si cu frica de Dumnezeu. Dar fiindca baietii care serveau  la curte aveau un prost obicei, s-a tot gandit cum sa faca sa le dea o lectie. De cate ori serveau masa baietii, regele a sesizat ca nici unul dintre ei, nu se ridica sa multumeasca Domnului pentru bucate, si acest lucru il deranja foarte tare.
      A hotarat sa organizeze un dineu si bineinteles i-a invitat si pe acesti baieti. In timpul cinei isi facu aparitia un cersetor, care fara sa zica un cuvant, s-a asezat la masa dupa care a inceput sa manance in graba. Cand terminase de mancat, s-a ridicat de la masa si fara sa spuna vreun cuvant, a iesit in graba....
  -"Mizerabilul...acesta merita biciuit....!", spuse unul din baieti. A mancat din bucatele regelui si nici macar nu a spus un multumesc ...?
 Indignati, toti baietii au fost de acord cu cele ce spunea prietenul lor.
     Atunci regele se ridica in picioare. Peste sala se asternu tacerea....
"In fiecare zi luati din bucatele TATALUI CERESC, si niciodata nu a-ti avut bunul simt sa va ridicati sa multumiti.... Luati din mancarea data de EL, respirati aerul pe care vi-l da, va ofera lumina si si va incalzeste cu razele soarelui....
Cu ce sunteti voi mai presus decat acest cersetor?"
 Acestia au plecat capul in jos si rusinati au realizat ca erau mai ingrati decat acesta!


De cate ori nu ne-am comportat si noi ca acest cersetor....? Ne comportam ca si cum ni se cuvine totul. Tot ceea ce avem  ne falim ca noi am realizat. Deseori ne este  rusine sa spunem  ca tot ce am realizat si tot ce avem....avem doar datorita Domnului.


 " Iti multumesc cu lacrimi, Parinte Adevarat
Pentru painea zilnica si viata ce mi-ai dat 
Pentru sanatatea si lumina ce-o primesc
Pentru toate, Te laud si Te proslavesc !"

Durerea si iubirea !

De-atatea ori aud si vad in jurul meu multa durere si chiar eu insumi am avut parte de ea.
Dar de cate ori ne-am intrebat ce este durerea...? 
De ce avem parte aici pe pamant de durere...?
Durerea si iubirea ...ce ciudat ...doua sentimente diferite, si totusi ele merg mana in mana.
Sincer, de fiecare data cand trec prin asa ceva, ma gandesc ca am de dat din nou un test, trebuie sa invat ceva, sa ma corectez de ceva, pentru ca sunt convinsa ca Dumnezeu este Tatal meu si  doreste sa  fiu  asa cum EL ma vrea.

Incerc prin cateva definitii sa descriu durerea si  ceea ce  inseamna ea pentru mine. 
-Durerea este intunericul prin care trec acum si aici, dar care  intr-o zi imi va  reda splendoarea cerului fara nori !
-Durerea  este usa prin care am ajuns intotdeauna  cel mai  repede in prezenta lui Dumnezeu !
-Durerea  am  socotit-o un obstacol  in viata mea, dar acest obstacol m-a  obligat sa devin mai puternica si mai inteleapta!
-Durerea am socotit-o intotdeauna  nuiaua care m-a ajutat sa ma indrept  si  sa caut in fiecare zi sa fiu pe placul Celui care M-a creat!
-Durerea a fost modalitatea  prin care  Dumnezeu m-a ajutat sa imi formez  caracterul!
-Durerea este mijlocul  care ma tine aproape de Dumnezeu !
Si nu in ultimul rand, durerea este modul prin care Dumnezeu imi arata ca inca  ma iubeste !!!
Ciudat lucru sa spui asa ceva...???
Dar ma duc in Proverbe 13 si in vers. 24 citesc:
" Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndata"
...iata ce ma face sa am siguranta, ca Dumnezeu ma iubeste !

-


Hrana ta zilnica!

30 Mai Exod 34.27-35
Este imposibil să ai legătură cu Dumnezeu şi să te bucuri de revelaţiile harului Său fără a o arăta şi în afară. Faţa lui Moise strălucea, deşi el nu ştia. Printr-o faţă fericită, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să arate în mod natural celor din jur fericirea lui. Fie ca lumea să vadă în noi reflectându-se ceva din iubirea lui Isus! Pavel le explică corintenilor de ce Moise îşi punea un văl pe faţa sa. Înainte de venirea Domnului pe pământ, chiar reflectarea gloriei divine nu putea fi suportată de omul păcătos, ci trebuia ascunsă. Dar „vălul este desfiinţat în Hristos" (2 Corinteni 3.14). În adevăr, când a venit Domnul Isus, Dumnezeu a putut fi văzut în El în toată gloria harului Său. Ca urmare, acum, prin credinţă, îl privim pe Domnul Isus „cu faţa descoperită" şi suntem, sub aspect moral, „transformaţi" în acelaşi chip, din glorie spre glorie" (2 Corinteni 3.18).
Un alt privilegiu al lui Moise era acela de „a vorbi cu El". Expresia se repetă de trei ori în aceste versete. 
Ce onoare pentru un om al lui Dumnezeu şi ce dovadă de intimitate! 
Nu este oare o legătură între comuniunea neîntreruptă cu Domnul şi o faţă radioasă?
 Fie ca Domnul să ne ajute să le experimentăm şi pe una şi pe cealaltă.