Versetul zilei

31 ianuarie 2012

Hrana ta zilnica!



31 Ianuarie Geneza 20.1-18
Pentru a doua oară Avraam îşi reneagă soţia şi merită mustrarea lumii (vezi cap. 12). Adesea este necesar ca Dumnezeu să-Şi repete lecţiile până când răul este judecat din rădăcină şi mărturisit. De data aceasta este vorba de o jumătate de adevăr (v. 12, 13). Este o lecţie serioasă şi instructivă să vedem cum un om privilegiat, care se bucură de intimitate cu Dumnezeu, pierde conştienţa relaţiei sale şi eşuează în privinţa mărturiei. Pierderea unui om evlavios se agravează cu pierderea acestei evlavii. Să ascultăm tristele cuvinte ale lui Avraam către Abimelec: „Dumnezeu m-a făcut să pribegesc departe de casa tatălui meu ..." (v. 13). Ce nefericit limbaj pentru un credincios! Aceasta este tot ce are de spus despre chemarea „Dumnezeului gloriei" spre cetatea cerească? Umblând cu cei lumeşti, credinciosul ajunge să vorbească aşa cum vorbesc ei. Dar chiar atunci când le dă o lecţie alor Săi, Dumnezeu continuă să vegheze cu blândeţe asupra lor. El „n-a îngăduit nimănui să-i asuprească şi a mustrat împăraţi pentru ei", zicând: „Nu vă atingeţi de unşii Mei" (Psalmul 105.14-15). Domnul îl ţine pe Avraam în rangul înalt de reprezentant al Său, de profet care vorbeşte în numele Său (v. 7) şi de mijlocitor la ale cărui rugăciuni răspunde (v. 17).

30 ianuarie 2012

Turneu Speranta !



În intervalul 10 – 26 februarie 2012, Misiunea Speranţa prin pastorul Natanael Costea va organiza o serie de programe evanghelistice sub genericul “Darul cel mai preţios”. Evanghelizările se vor desfăşura în bisericile locale din 11 localitaţi după programul afişat AICI  Cântările de laudă şi închinare vor fi susţinute de Ionuţ Crăciun, Andreea şi Andrei Mois, Ioan Timofte, Corina Petre şi Ruben Filoti.
 Invitate speciale sunt două surori misionare din Indonezia: Pustikawati Yansens şi Adriana Coroama. Cuvântul Domnului va fi prezentat de pastorul Natanael Costea (Australia).
  Cei din  Timişoara mulţumim că putem avea Harul de a ne bucura împreună,trei seri la rând.Pentru a urmări întreg programul lor şi  locaţiile unde se vor desfăşura  aceste  întâlniri, puteţi vizita site-ul :
 Stiri Crestine.ro » Turneu Speranţa 2012 – “Darul cel mai preţios” 

IONA !!!!

    Una din cartile Bibliei care imi place deosebit este cartea  lui Iona.Am citit-o de multe ori,si de  fiecare data descopar lucruri noi.
   Ca sa incerci doar sa te pui cu Dumnezeu....(nicidecum sa reusesti),iti trebuie tupeu.Iona daca as putea sa zic asa, pare unul dintre acesti oameni,dar pe cat era de indraznet(asta ca sa nu folosesc alt termen)..tot atat este si de naiv.Dumnezeu ii traseaza o sarcina,Iona,incapatanat refuza si isi face un plan al lui.

Pleaca  departe de fata Domnului si in naivitatea lui crede ca va reusi.Vede furtuna care se dezlantuie,stie ca Dumnezeu e pe urmele sale,si totusi persista in incapatanarea lui.Nici in ultimul ceas nu recunoaste ca el este vinovatul din pricina caruia s-a dezlantuit furtuna,doar atunci cand este descoperit.Atunci cand sortul cade pe Iona,nemaiavand ce sa faca,recunoaste si cere sa fie aruncat in mare.Partea buna care s-a putut intampla in urma incapatanarii lui este in versetul  14  si 16 din cap.1.
   "Pe acestia i-a apucat o mare frica de Domnul...."
   Daca pana atunci au avut alti dumnezei caruia i se inchinau acesti corabieri(vers.5),in urma celor intamplate si vazand puterea acestui Dumnezeu de care fugea  Iona ,ei au hotarat sa ii aduca jertfe si sa-i  faca  juruinte.
  Chiar si  aceasta incapatanare a lui Iona a fost de folos pentru cei din jurul lui,chiar daca Iona a trebuit sa plateasca  pretul  cuvenit in urma neascultarii.
Ceea ce trebuie sa retinem noi:
 "Dumnezeu se poate folosi de noi  chiar si  in slabiciunile noastre"
   Bine este,sa intelegem chemarea fara a cauta sa ne punem cu Dumnezeu pentru ca nu vom avea sorti de izbanda.Planul pe care il are cu noi il va duce pana la capat si chiar daca fugim de fata LUI ,ochii Lui sunt atintiti asupra noastra si indiferent ca va trebui sa platim chiar si un pret,Dumnezeu isi va duce la implinire planul.

O seara minunata !

Trei intrebari !

Daca suntem atenti,Dumnezeu ne vorbeste in diferite moduri.Provocarea  din mesajul de ieri al pastorului Marius Cimpoae avea trei intrebari.
Prima intrebare a lui Dumnezeu adresata primului om : "UNDE ESTI?" Geneza 3:9
  Cand  a descoperit Adam starea in care se afla ,s-a ascuns de Dumnezeu.
Un copil cand face ceva rau nu vine niciodata sa spuna ce a facut,din contra ...ascunde fapta sa.  Cred ca in aceeasi ipostaza ne gasim si noi adultii de multe ori.
   Daca acum ne-ar adresa aceasta intrebare noua...UNDE ESTI...?....ce raspuns am avea...?
Stam si noi ascunsi de EL din pricina pacatelor noastre?
   A doua intrebare i-a fost adresata Evei:"CE-AI FACUT?" Geneza 3:13
Ce raspuns avem noi la aceasta intrebare?
Ce am facut...???
Suntem noi in locul potrivit si suntem in starea potrivita ?
Raspunsul nostru il va multumi pe Dumnezeu ?
  Intotdeauna, daca suntem intrebati " CE AM FACUT?",pornim de la ce au facut altii. 
Acesta e tendinta de a raspunde...pai si "X" face acelasi lucru!!!
  Ceea ce am facut ne-a determinat sa fugim de fata lui Dumnezeu?
Iona nu a vrut sa aculte de Dumnezeu si a fugit ,insa ceea ce a uitat Iona este ca ,Dumnezeul de care fugea el, este omniprezent.
Doua intrebari care  ne pot fi adresate si noua in orice moment!
  In Geneza 16:8 Agar este intrebata :"UNDE TE DUCI?"
Cred ca cea mai importanta intrebare la care trebuie sa avem un raspuns clar este aceasta......"incotr-o"...
Nu conteaza  unde am fost,nu conteaza ce am facut.....dar conteaza incotr-o mergem.
Care este directia si viziunea noastra?
Incotr-o vrem sa mergem...????
Traseul care l-am ales ,este acelasi pe care ni l-am propus  sa il avem  atunci cand ne-am intalnit cu Domnul?
Trei intrebari care astepta raspuns.....
UNDE  ESTI?
CE-AI  FACUT?
UNDE  TE  DUCI?

Buna dimineata !

Si pentru ca temperatura  de afara ne indeamna la un ceai fierbinte ,va ofer cu toata dragostea un ceai si un gand frumos.
Va doresc o saptamana minunata si plina de binecuvantari din partea Domnului.

“Pastreaza-ti visele vii. Intelege ca pentru a realiza ceva trebuia sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare, si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred. ” 
                                                                Gail Devers

Hrana ta zilnica!



30 Ianuarie Geneza 19.15-29
Eliberarea lui Lot este răspunsul la rugăciunea lui Avraam din capitolul precedent. Avraam crezuse că, pentru a-şi salva fratele, era necesar ca Sodoma să fie cruţată de la
distrugere. Dar Dumnezeu nu răspunde întotdeauna aşa cum credem noi de cuviinţă. El răspunde.
Vai! Inima lui Lot este puternic legată de tot ceea ce trebuie să părăsească acum; el îşi amână plecarea. Îngerii trebuie să-1 tragă cu forţa împreună cu soţia şi cu cele două fiice ale lui. Dragi răscumpăraţi ai Domnului, să ne punem o întrebare: Dacă ar trebui să plecăm astăzi în cer, am face-o cu bucurie? Sau, ca şi Lot, ne-ar părea rău să lăsăm lucrurile de aici, de care s-au legat inimile noastre?
Sodoma şi Gomora sunt „prefăcute în cenuşă", exemplu grăitor despre ceea ce-i aşteaptă pe cei necredincioşi (2 Petru 2.6; Iuda 7). Cât despre soţia lui Lot, rămâne în Cuvântul lui Dumnezeu ca un monument care ne avertizează despre cât a costat-o faptul că şi-a ales partea împreună cu o lume condamnată. Această femeie a luat aparent parte la viaţa poporului lui Dumnezeu timp îndelungat, dar nu făcea parte din el. Lumea era în inima ei şi ea a pierit împreună cu lumea. Cât despre Lot, sfârşitul său va fi ruşinos, iar descendenţa sa, blestemată!

29 ianuarie 2012

Un nou val de cutremure !

Un nou val de cutremure in Noua Zeelanda.
Cinci cutremure cu magnitudine peste 5, dintre care cel mai puternic a fost de 5,8, potrivit insitutului american de geofizică USGS, s-au produs sâmbătă în largul insulei Raoul din Noua Zeelandă, unde un biolog român a dispărut la începutul lunii.

Largul Noii Zeelande, zguduit de cinci cutremure de peste 5 grade
Cele cinci cutremure s-au produs în mai puțin de o oră și jumătate, dar pentru moment nu a fost emisă o avertizare de tsunami.

Primul cutremur s-a produs duminică la ora locală 05.42 (sâmbătă, (28.01.2012,19.42 ora României), la o adâncime de 32 de kilometri și la 47 de kilometri est de insula Raoul și la 1.108 kilometri nord-est de Auckland, potrivit institutului american de geofizică USGS. Insula Raoul face parte din arhipelagul Kermadec, situat pe Cercul de Foc al Pacificului, unde seismele și erupțiile vulcanice sunt frecvente.

Acesta a fost urmat de alte patru cutremure, dintre care cel mai puternic a avut magnitudinea de 5,4.

Insulele Kermadec sunt cele mai nordice insule ale Noii Zeelande și nu sunt locuite. La începutul lunii ianuarie biologul român Mihai Muncuș-Nagy s-ar fi înecat în timpul unei misiuni de cercetare pe insula Raoul din acest arhipelag. El era unul dintre cei patru voluntari care ajutau membrii Departamentului de Conservare (DoC) din Noua Zeelandă să monitorizeze activitatea seismică şi vulcanică de pe insulă şi să protejeze cele peste 100 de plante din această zonă.

Hrana ta zilnica!


29 Ianuarie Geneza 19.1-14
Ce contrast între vizita fericită pe care îngerii i-au făcut-o lui Avraam în miezul zilei şi trista lor misiune pe care o aveau în Sodoma în seara aceleiaşi zile! Şi câtă reţinere în a accepta invitaţia lui Lot, oricât de insistentă ar fi fost ea (v. 2)! Cum puteau ei să aibă părtăşie cu acest credincios aflat într-o asemenea situaţie nepotrivită? Ei intră la el în casă numai pentru a-1 proteja şi a-1 elibera. De altfel, însuşi Lot nu s-a simţit niciodată în largul lui în această cetate a depravării. Nu am fi ştiut aceasta, dacă Noul Testament nu ne-ar fi descoperit-o. Dar Dumnezeu, care cunoaşte inimile, ne spune că Lot era un om drept şi că, departe de a lua parte la rău, era „foarte întristat de purtarea destrăbălată a celor nelegiuiţi" (2 Petru 2.7, 8). Şi oamenilor din Sodoma nu le-a fost ruşine să se grozăvească cu răutatea lor în acea noapte dramatică (compară cu lsaia 3.9). Ei se comportă astfel încât Domnul, Cel care spusese: „şi dacă nu (dacă aceasta nu este adevărat) voi şti" (18.21), nu mai are nevoie de alte dovezi, din moment ce aceşti oameni mărturisesc împotriva lor înşişi.
Lot nu este luat în serios nici chiar de ginerii lui.
Când un credincios a umblat, pentru un timp, cu lumea, nu mai are nici o autoritate să vorbească despre judecată. Nimeni nu îl mai ascultă.