Versetul zilei

26 februarie 2017

O seara linistita!

  •  
Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de  niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin
de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

25 februarie 2017

Fii copil!

  • „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” Matei 18:3
  • Citind fiecare acest verset, am incercat sa fac o analiza a unui copilas.
  • Stim fiecare ca cei mici sunt fiinte minunate. Pana la o anumita varsta micutul este doar un copilas, dar dupa anumita perioada copilasul devine un adolescent, iar mai apoi un tanar voinic.
  • Cand a vorbit Isus cu ucenicii despre aceste lucruri, cu siguranta s-a referit la acele fiinte micute si dragalase.
  • Un copilas prezinta cateva caracteristici importante:
  • -este sincer
  • -are chipul bland
  • -este vesel 
  • -este darnic
  • -are dragoste
  • -este curajos
  • -se manie repede, insa nu tine dusmanie, etc
  • As putea sa enumar foarte multe calitati ale unui copilas, insa pe langa toate acestea copilul micut are ceea ce trebuie sa avem si noi...dependenta de parintele sau.
  • Cred ca fiecare calitate Dumnezeu doreste sa o avem, insa Dumnezeu iubeste sa ne vada dependenti de El.
  • Nu stiu sa-l fi vazut vreodata pe cel mic (al meu) ingrijorat de ceva. Nu-l intereseaza plata facturilor, nu-l intereseaza hrana de pe masa, nu-l intereseaza nivelul benzinei in rezervor, nu-i pasa numarul banilor din portmoneu, nu-l intereseaza problemele din tara, nu-l intereseaza nimic, pur si simplu el se simte in siguranta avand parinti.
  • Pe langa toate celelalte calitati pe care ar trebui sa ni le insusim si noi cei mari, trebuie si noi sa ramanem la fel de dependenti de Tatal nostru.
  • Chiar daca ne-am ingrijora noi de toate problemele prin care trecem uneori...rezolvarea vine de la Domnul.
  • Lupta-te sa devii un copil daca vrei sa mostenesti cerul!

17 februarie 2017

Cu El sau fara El?

De multe ori starea in care ne gasim nu este tocmai una foarte buna,si  parca nu mai vedem luminita de la capatul tunelului sau  poate spui ca nu mai ai nici o iesire...
nu uita,Dumnezeu  pentru asemenea momente ne-a spus:
"Increde-te in Domnul din toata inima ta...Recunoaste-l in toate caile tale,si EL iti va netezi cararile"
Proverbe 3:5-6
Daca vrei  sa faci Voia lui Dumnezeu si vrei sa fii mantuit dar nu poti,
Isus zice:
"Ce este cu neputinta la oameni,este cu putinta la Dumnezeu"
Luca 18:27
Daca  ai momente in viata cand te simti respins de toti prieteni,
nu uita ,Dumnezeu are  si atunci un cuvant pentru tine:
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe Singurul Sau Fiu ,pentru ca oricine crede in El sa nu piara,ci sa aibe viata vesnica"
Ioan 3:16
Daca ai obosit pe cale,Dumnezeu are si pentru momentele acestea o solutie:
Veniti la Mine ,toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna"
Matei 11: 28
Daca treci printr-o criza financiara si te gandesti ce vei face maine,nu uita,EL Insusi poarta aceasta grija:
 Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
       Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

         Matei  6:31,32,34

Daca viata ti-a oferit surpriza de a ramane singur,sau poate nu esti singur ci doar traiesti cu acest sentiment de singuratate,stai linistit,Dumnezeu a intuit ca vom trece si prin asemenea momente,de-aceea ne-a lasat si pentru aceste clipe ,o incurajare:
"Nicidecum n-am sa te las,cu nici un chip nu te voi parasi"
Evrei 13:5

....si-atunci ma intreb ce motiv avem sa nu il laudam pe Dumnezeu...?
Ce motiv avem sa fim ingrijorati..?
In fiecare situatie EL este alaturi de noi !
Intrebarea este : TU,  VREI SA STAI ALATURI DE EL?

14 februarie 2017

De cine te ascunzi?

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Coloseni 3:23.
Un cuvant scurt si concis, si daca fiecare ar lua aminte si l-ar pune in practica vietii lui, astazi n-am fi ...aici. Ma refer, nu doar la natiunea romana, ci intreaga societate umana.
Daca fiecare ne-am face treaba la locul de munca, in societate, acasa, in biserica si in fiecare loc pe unde trecem...situatia ar fi alta, lumea ar fi mai buna, totul in jurul nostru ar fi mai bun si mai frumos.
Atunci cand ducem la indeplinire o sarcina care ne-a fost data, s-o facem nu ca pentru oameni, ci ca pentru Domnul.
 Sa muncim ca pentru El, sa traim ca pentru El, sa vorbim asa cum am vorbi daca Domnul ar fi de fata, sa ne imbracam exact la fel, ca si cum am fi in compania lui Dumnezeu, la brat cu El. De fapt noi suntem in fiecare zi in prezenta Lui. 
Ochii carnali nu-L pot vedea, insa ochii spirituali il pot vedea.
Ca oameni, am invatat sa fim foarte dibaci. Am invatat sa ”dam bine” in ochii oamenilor de langa noi, am invatat sa traim pentru ochii oamenilor, insa cum ramane cu ochii lui Dumnezeu?
Ochii Domnului sunt in orice loc, ei vad pe cei rai si pe cei buni. Proverbe 15:3 
Cum traiesti?

11 februarie 2017

Rugaciune pentru tara!


Ps 115:3(Ps 135:6) Dumnezeul nostru este in cer, El face tot ce vrea‘
Chemam Numele Tau peste Romania.Tu esti Domnul ostirilor, Scaparea noastra, Nadejdea noastra. Declaram domnia Ta peste aceasta natiune. Proclamam Voia Tatalui, precum in cer asa si pe pamant, chemam sangele Domnului Isus Hristos peste Romania, protectie spirituala.
Faca-se Voia Ta precum in cer asa si pe pamant asa si in Romania!
Trezeşte-te, trezeşte-te, şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! 
Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, ca în veacurile din vechime, şi croieşte în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi ai Domnului(Isa.51:9-10)...croieste un drum nou si pentru Romania!
O, să vină anul răscumpărării Tale(Isa.63:4), şi anul de răsplătire pentru Sion (Romania)
( Isa.34:8).
‘….de dragul Tău Fă să strălucească Faţa Ta peste Romania, Doamne’(Dan.9:17).
Doamne, fă ca Duhul Tău să fie turnat de sus peste poporul roman, şi atunci pustia se va preface în pământ(Isa.32:15), judecata se va face după dreptate, iar toţi cei cu inima curată o vor găsi bună(Ps.94:15).
Să ajungă până la Tine gemetele prinşilor de război şi prin braţul Tău cel puternic, scapă pe cei ce pier(Ps.79:11).
Rânduieşte orice a mai rămas de rânduit(Tit1:5) şi fă ca orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl meu ceresc să fie smuls din rădăcină(Mat.15:13).
O, învaţă căile Tale pe cei ce le încalcă şi fă ca păcătoşii să se întoarcă la Tine(Ps.51:13).
O, dă-le pocăinţa care să îi conducă la cunoştinţa adevărului(2Tim.2:25), adevărul care este în Isus(Efes.4:21), adevărul care este potrivit cu evlavia(Tit1:1), astfel ca, venindu-şi în fire să se desprindă din cursa diavolului(2Tim.2:26).
…’topeşte zgura lor şi îndepărtează părticelele de plumb… ca si ‘cetate neprihanita’ sa fie numita Romania(Isa.1:25-26, şi adu înapoi pe  prinşii de război, Doamne (Ps 126:4)
Adaugă, Doamne, la Biserica Ta în fiecare zi pe cei care sunt mântuiţi(Fapt.2:47); lărgeşte locul cortului Tău, lungeşte-i funiile şi întăreşte-i ţăruşii(Isa.54:2).
Fă ca biserica Ta si poporul roman să Te laude neîncetat. Fă ca bunătatea şi credincioşia Ta să vegheze asupra ei, astfel încât să îţi cântăm neîncetat Numelui Tău(Ps.61:7-8). Fie ca Domnul să mântuiască Sionul(Romania) şi să zidească cetăţile lui Iuda, sămânţa robilor Tăi să le moştenească, şi cei ce iubesc Numele Tău să locuiască în ele(Ps.69:35-36).
Fă ca planurile celor care vor să aleagă o căpetenie care să îi conducă înapoi în Egipt(Num.14:4).Orice arma faurita impotriva Romaniei sa fie anulata, sa fie facuta fara putere  sa fie anulate in Numele lui Isus Hristos(Isa54:17).
Fă ca niciodată să nu cunoaştem foamea după auzirea cuvintelor Tale; nici să fim forţaţi vreodată să pribegim de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, ca să căutăm Cuvântul Domnului(Amos8:11-12).
Cred ca toti romanii ar trebui sa rosteasca aceasta rugaciune catre Dumnezeu, de iertare si pocainta ca si Daniel.
Doamne, noua ni se cuvine sa ni se umple fata de rusine, da noua, imparatilor nostri, capeteniilor noastre si parintilor nostri, pentru ca am pacatuit impotriva Ta!
La Domnul Dumnezeul nostru insa este indurarea si iertarea, caci impotriva Lui ne-am razvratit!(Daniel 9:8-9)
Asculta, Doamne!Iarta, Doamne!Ia aminte, Doamne!
Lucreaza si nu zabovi din dragoste pentru Tine Dumnezeul meu!
Caci Numele Tau este chemat peste cetatea Ta(Romania)si peste poporul Tau!(Daniel 9:19)
Vino Duhule Sfinte te invitam in Romania revarsa dragostea lui Hristos peste inimile romanilor si iarta-ne ca te-am intristat atata vreme.
Umple-ne cu foc,sa arda inimile noastre si tanjeasca dupa Domnul nostru.Trebuie sa-L alegem pe Domnul cu toata inima, este vremea trezirii si pentru credinciosi este vremea sa ne intoarcem la dragostea dintai!
Domnul sa ne ajute, sa ne separe de aceasta lume sa cunoastem valoarea sangelui varsat!
Ma rog pentru unitate in trupul lui Hristos sa fim ‘una’,o singura bataie, o singura inima, undelemnul Tau care simboliza unitatea(Ps 133)sa se pogoare ca roua Hermonului pe muntii Sionului, caci acolo da Domnul binecuvantarea(a bisericii), asa cum uleiul l-a consacrat pe Aaron si unitatea inchinatorilor din Ierusalim va consacra poporul inaintea lui Dumnezeu.
Amin!
Doamne revarsa un duh de revelatie peste toti romanii.Ma rog pentru echiparea crestinilor, pentru ridicarea de mijlocitori care sa poarte batalii spirituale pentru tara.Ma rog pentru eliminarea dezbinarilor dintre crestini, Biserica trebuie sa fie strajer pe zidurile tarii!!!
 Ma rog pentru cei care sunt ai lui Hristos, poporul Lui sa  constientizeze ca suntem ‘samanta’ lui Avraam si suntem mostenitori prin fagaduinta(Galateni 3:29).
SA NU UITE NICIUNUL CA PENTRU TOTI ESTE ACEASTA PROMISIUNE !!!!!!!   CERETI-O CU INDRAZNEALA SI LUATI-O (Mostenirea) pt ca TOTI SUNTEM COPIII LUI.(Indrazniti sa va revendicati drepturile).AMIN!!!!!!
Da-le duh de indrazneala copiilor Tai……TU NE-AI DAT CHEILE IMPARATIEI…. Si noi TREBUIE sa intram .....
Ma rog pt implinirea tuturor promisiunilor Tale si intunericul sa fie transformat in lumina!!!
Sa chemam spiritul lui Estera de post si rugaciune, spiritul lui Avraam al credintei peste aceasta natiune, spiritul lui Samuel peste copii nostri si peste toti crestinii si romanii!
 Duhul lui Caleb peste  generatia tanara!
Striga-I pe copiii nostrii Dumnezeule cum l-ai strigat pe Samuel !!!
Pazeste granitele acestei tari, Doamne opreste furtuna caci Tu poti opri totul la clipeala, Tu poti transforma orice circumstanta in victorie.Te rugam vino in ajutorul Romaniei, reda-I acestei natiuni demnitatea. Avem nevoie de indurarile Tale si de bunatatea Ta peste Romania!
Doamne revarsa un duh de trezire peste Romania si peste fiecare roman un duh de transformare a mintii, vorbeste fiecarui roman.
Doamne inlatura toate obstacolele pentru ca Romania sa intre in destinul pe care l-ai pregatit pentru ea
‘Te rog Doamne fa ca vrajmasii Tai sa Te linguseasca din pricina marimii puterii Tale’(Ps 66:3b)
Fie ca pământul să fie plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care îl acoperă(Isa.11:9).
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta! 
Fii Păstorul şi Sprijinitorul lor în veci!(Ps.28:9). Dă tărie poporului Tău, şi binecuvântează-l cu pace(Ps.29:11); înconjoară-l cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut(Ps.5:12).
Fă ca pacea să domnească şi dreptatea să stăpânească peste noi; fie ca să nu se mai audă de silnicie la porţile noastre, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul nostru, ci fă ca zidurile noastre să fie numite Mântuire şi porţile noastre Laudă(Isa.60:17-18). Nu lăsa ca vreodată ţara noastră să fie numită Părăsită, nici pământul nostru Pustiu, ci fie ca Domnul să Îşi găsească plăcerea în noi, şi ţara noastră să fie măritată cu El(Isa.62:4).
Fie ca pacea noastră să fie ca un râu şi, astfel, fericirea noastră ca valurile mării(Isa.48:18). Şi ca neprihănirea să abunde printre noi, ca să ne înalţe ca popor, şi să ne elibereze de păcat, căci păcatul este ruşinea oricărui popor(Prov.14:34).
Fie ca toate imparatiile lumii sa treaca in mainile Domnului nostru si ale Hristosului Sau (Apocalipsa 11:15)
Mareste faima Numelui si Cuvantului Tau (Ps 138:2)si Evanghelia Ta sa fie vestita si glorioasa
(Isa 42:21)
Tu, Doamne, stăpâneşti peste neamuri(Ps.22:28). Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor?(Ier.10:7). Tu stai pe scaunul Tău de domnie, ca un judecător drept; judeci lumea cu dreptate, şi popoarele cu nepărtinire(Ps.9:4,8).
Doamne, grăbeşte vremea când vei pune capăt războaielor până la marginea pământului(Ps.46:9); când nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, ci din săbii îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare, şi nu vor mai învăţa războiu(lIsa.2:4).
Dar poporul meu este păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii(Isa.1:4); şi avem multe motive să suspinăm şi să gemem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc printre no(iEzec.9:4).
Fărădelegea abundă printre noi, şi dragostea celor mai mulţi s-a răcit(Mat.24:12).
O, trezeşte-Ţi puterea, şi vino în ajutorul nostru!(Ps.80:2-3)
Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta, şi dă-ne mântuirea Ta; da, mântuirea Ta să fie aproape de cei care se tem de Tine, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava. Fie ca bunătatea şi credincioşia să se întâlnească, dreptatea şi pacea să se sărute. Fie ca să răsară din pământ credincioşia şi dreptatea să privească de la înălţimea cerurilor; da,  fie ca Domnul să ne dea ce este bun; fie ca dreptatea să meargă înaintea Lui şi să-L urmeze, călcând pe urmele paşilor Lui(Ps.85:7,9-13).
O, Doamne, fii statornicia zilelor noastre, izvorul nostru de mântuire, înţelepciunea şi priceperea noastră; şi fă ca frica de Domnul să fie comoara noastră(Isa.33:6). Fă ca între noi să înflorească cel neprihănit, şi ca aceia ce se tem de Tine să fie în ţara noastră, cât va fi soarele, cât se va arăta luna, din neam în neam; ca să avem belşug de pace(Ps.72:5,7) şi copiii care ni se vor naşte să laude pe Domnu(lPs.102:18).
Ah, pune capăt răutăţii şi întăreşte pe cel neprihănit – Tu, care cercetezi inimile şi minţile, Dumnezeule drept!(Ps.7:9). Stârneşte pe mulţi să fie de partea Ta împotriva celor răi şi împotriva celor ce fac răul(Ps.94:16).
Stârpeşte, Doamne, din ţară duhul necurăţiei(Zah.13:2), şi dă oamenilor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului(Ţef.3:9).
Aşează-ne deasupra tuturor neamurilor, cu întâietate în slavă, faimă şi măreţie, făcându-ne un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul nostru(Deut.26:19).
 Mă rog pentru dezbinare şi reparare a rupturilor dintre oameni, pune dragoste in inimile romanilor. Mă rog pentru succesul tuturor iniţiativelor de reformare a comportamentului oamenilor,  pentru încetarea năravurilor nepotrivite şi păgâne, pentru susţinerea credinţei şi a virtuţilor  şi pentru ca ele să câştige reputaţie.
Dă-ne ajutor ca să scăpăm de necaz, căci ajutorul omului este zadarnic. Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari(Daniel11:32); da, Dumnezeu va zdrobi pe vrăjmaşii noştri(Ps.60:11-12); fă-i ca praful cu sabia Ta şi ca pleava luată de vânt cu arcul Tău(Isa.41:2)
Fă ca să fim un popor mântuit de Domnul, Scutul care ne dă ajutor şi Sabia care ne face slăviţi(Deut.33:29); şi arată-le duşmanilor noştri că Domnul se luptă împotriva lor(Exod 14:25).
“Este scris” ca nici un Cuvant care vine de la Dumnezeu  nu este lipsit de putere(Luca 1:37)”Este scris”caci” Cuvantul Tau este ca un foc si ca un ciocan care sfarama stanca”(Ieremia 23:29)si
“Este scris”caci Tu Doamne ramai credincios Cuvantului Tau Evrei10:23.
Te rugam sa ne iesi in intampinare Doamne!

Câteva ganduri!

-In timp ce tu țipi la mama ta...altul tocmai a pus o floare pe mormântul mamei lui.
-În timp ce tu ignori un "te iubesc", altcineva plânge pentru că tocmai a auzit " vreau să divortam".
-În timp ce tu stai în fața dulapului zece min. pentru ca nu știi în ce sa te îmbraci, altul poarta zilnic aceleași haine.
-În timp ce tu stai la semafor în noua ta mașină, altul sta in frig si vinde ziare.
-În timp ce tu te plângi că vrei mai mult, altul nici nu-și permite să viseze la ceea ce tu...ai deja.
Realizezi cât ești de binecuvântat?