Evolutia evenimentelor internationale prin prisma profetiei.

                        

Hrana ta zilnica!

7 SEPTEMBRIE

1 Tesaloniceni 2.1-12

Insultele şi maltratările suferite de Pavel şi de Sila la Filipi (Fapte 16), departe de a-idescuraja, îi  umpluseră de îndrăzneală. Reacţia furioasă a vrăjmaşului era tocmai dovada că osteneala lor nu fusese în zadar (v. 1). Cu toate acestea, ei nu folosiseră niciuna din metodele obişnuite ale propagandei omeneşti: încântări, şiretlicuri, linguşiri, eforturi de a plăcea (2 Corinteni 2.17). 

Astăzi, evanghelia este prezentată prea adesea sub o lumină atractivă şi sentimentală sau ca o latură a unei lucrări sociale. Slujba lui Pavel nu era nicidecum animată de vreuna din cele trei mari resorturi ale activităţii oamenilor: căutarea gloriei personale, satisfacerea cărnii şi profitul material. Dimpotrivă, suferinţele apostolului dădeau dovadă de un total dezinteres (Fapte 20.35). Două sentimente îl animau: grija continuă de a-I plăcea lui Dumnezeu (v. 4) şi dragostea pentru cei care deveniseră „propriii săi copii". Ca o mamă, îi hrănise şi îi îndrăgise mult (v. 7). Ca un tată, îi îndemna, îi mângâia şi îi învăţa să umble (v. 11,12). Întâi de toate însă dorea ca ei să aibă deplina conştientă a relaţiei lor cu Dumnezeu.

Ce poziţie (atât pentru ei, cât şi pentru noi), că Dumnezeu nu ne cheamă la mai puţin decât la

propria Sa împărăţie şi la propria Sa glorie!

Mai pasim noi pe drumul slavei?

Mai pasim noi pe drumul slavei sau pasim ca oameni de rand pe un drum comun...fara destinatie?

In timp ce unii chiar cred ca Dumnezeu nu mai este interesat de popor, nu vede ce se intampla, nu se implinesc profetiile, totusi noi spunem si gandim in mijlocul incercarilor: 

’Nu esti Tu esti acelasi ieri azi si in veci’?

Pentru ca toti stim ca a ‘fi acelasi’ pentru noi e convenabil ca Domnul sa nu se schimbe dar aceasta in cazul nostru presupune statornicie, sfintenie, inseamna ca ce altii au voie, eu nu am.

Ceea ce ucenicii puteau face, Domnul nu a facut. Opusul sfiinteniei este un trai de rand.

Cerintele lui Dumnezeu sunt precise: daca cineva nu da la o parte propriile lui sentimente nu poate sluji Domnului.

Cei care slujesc Domnului sunt sub disciplina ca sa poata discerne intre ce este sfant si ce este obisnuit, intre ce este curat si ce este necurat.

Confuzia e mare pentru ca disciplina e mica.

Vrem sa fim placuti Domnului,sa ne deosebim de multime? 

Suna frumos…insa de la minte la inima e o distanta pe care putini o strabat, vointa are un rol important.

Cam ce am jertfit noi pentru Domnul in ultima vreme?

Ca sa mai putem spune:’Doamne nu esti Tu acelasi’? Sa nu ne amagim singuri.

Toti vrem sa pasim pe drumul slavei care nu este determinat de timp si spatiu, adica de circumstantele in care te afli.

Dar noi vrem sa-l parcurgem cu…ocolisuri si gandind ca El nu vede…oare?

Sa citim Ezechiel 7:4;9;8:18;…nu numai ca vede dar actioneaza dincolo de ratiunea umana …slava Lui tocmai parasea templul…si sa nu uitam ‘El este acelasi ieri, azi si in veci’…asa cum a pedepsit neascultarea atunci asa o va face in orice vreme.

Cred ca trebuie sa stim si sa cunoastem toate laturile acestui verset cand il rostim.

Hrana ta zilnica!

6 SEPTEMBRIE

1 Tesaloniceni 1.1-10

Capitolul 17 din Fapte ne istoriseşte scurta vizită a lui Pavel şi a lui Sila (sau Silvan; v. 1) la Tesalonic. Ei vestiseră şi trăiseră evanghelia (v. 5). Iar tesalonicenii, la rândul lor, o primiseră (v. 6) şi o trăiau şi ei. Lucrarea lor era o dovadă a credinţei lor (comp. cu Iacov 2.18); osteneala lor confirma dragostea lor; răbdarea lor proclama marea lor speranţă, care doar ea îi putea susţine (v. 3). Astfel, toată lumea ştia că la Tesalonic se aflau creştini (v. 7).

Ştie fiecare om din cartierul meu sau de la locul meu de muncă faptul că eu sunt creştin? 

Intoarcerea la Dumnezeu este semnul public al naşterii din nou, schimbarea de direcţie vizibilă, care corespunde vieţii divine primite în inimă. Intorcându-ne, nu mai avem în faţă aceleaşi lucruri (Galateni 4.8,9). Tesalonicenii au întors de atunci spatele idolilor inerţi şi născociţi, pentru a contempla şi a sluji un Dumnezeu viu, un Dumnezeu adevărat.

Idolii de lemn sau de piatră din lumea păgână au făcut loc idolilor foarte rafinaţi ai lumii „creştinate". Întotdeauna însă este valabil faptul că nu poţi sluji la doi stăpâni (Luca 16.13). Cui slujim noi: lui Dumnezeu, sau poftelor noastre? Şi ce aşteptăm noi? Pe Fiul lui Dumnezeu, sau mânia care vine?

Hrana ta zilnica!

5 SEPTEMBRIE

Coloseni 4.7-18

Pavel, întemniţat la Roma, s-a folosit de acelaşi mesager credincios, Tihic, pentru a trimite cele două epistole ale sale, către Efeseni şi către Coloseni (Efeseni 6.21,22). Alţi fraţi şi oameni ai lui Dumnezeu participau la lucrările lui şi împărtăşeau subiectele sale de rugăciune: Epafra, care, după ce le vorbise despre Domnul colosenilor (cap. 1.7), acum vorbea despre ei Domnului (v. 12), Onisim, Aristarh, Marcu, Luca... şi, de asemenea, Dima, cel care la început fusese foarte strâns legat de lucrare, în timp ce aici este doar pomenit...

Ne putem închipui confuzia lui Arhip auzindu-şi numele în scrisoarea citită înaintea Adunării. Care este această slujbă specială pe care o primise „în Domnul"? Este suficient că o ştiuse el. Iar dacă Duhul lui Dumnezeu nu ne precizează, este pentru ca fiecare credincios să-şi poată pune propriul nume în locul celui al lui Arhip.

Starea dezastruoasă a adunării din Laodiceea, descrisă în Apocalipsa 3.17, arată că ea n-a avut niciun profit de pe urma acestei scrisori care i-a fost apoi comunicată şi ei (v. 16). A rămas săracă, acumulând alte bogăţii şi alte comori decât cele din capitolele 1.27 şi 2.2,3. A rămas goală, neştiind să se îmbrace potrivit cu capitolul 3.10,12,14... 

Domnul să ne ajute să ţinem cont de avertismentele din Cuvântul Lui, iar acesta să locuiască în noi din belşug (cap. 3.16)!

Hrana zilnica!

Hrana zilnica pentru ziua de ieri

4 SEPTEMBRIE

Coloseni 3.18-25; 4.1-6

Capitolul 3.10,11 ştergea toate diferenţele dintre creaturile lui Dumnezeu, pentru a nu menţine decât distincţia fundamentală dintre omul cel vechi şi omul cel nou (comp. cu Galateni 3.27,28). Aici însă creştinul, în care coexistă cele două firi, este examinat în relaţiile sale cu alţii şi în acelaşi timp cu Dumnezeu. Spre deosebire de restul epistolei, unde avem de-a face cu Hristos („Viaţa noastră"), aici El este numit Domnul, pentru a sublinia drepturile Sale şi autoritatea Sa. Copii, femei, soţi, slujbaşi sau stăpâni, fiecare, la locul său şi în felul său, slujeşte „Domnului Hristos". Iar „faţă de cei de afară" (v. 5), care trebuie să fie atitudinea noastră? In primul rând o umblare înţeleaptă, ilustrând adevărul! Apoi un limbaj plin de har şi de fermitate, potrivit situaţiei şi stării fiecăruia! 

De asemenea, rugăciuni (v. 3)! Pavel le solicită pentru el însuşi. Şi remarcăm că nu uşa închisorii doreşte el să o vadă deschisă, ci uşa evangheliei.

Aceste versete corespund celor din Efeseni 5.22-6.9. «în aceste două pasaje este foarte frumos de văzut în ce fel doctrina divină pătrunde în toate detaliile vieţii şi răspândeşte parfumul perfecţiunii sale peste toate relaţiile.»

Hrana ta zilnica!

3 SEPTEMBRIE

Coloseni 3.8-17

Ceea ce a dezbrăcat omul cel vechi se compune din triste zdrenţe, desemnate în versetele 8 şi 9: mânie, răutate, defăimare. .. Să ne fie ruşine să ne înfăţişăm astfel! Să îmbrăcăm mai degrabă veşmintele luminoase ale omului nou, căruia Hristos îi este Modelul desăvârşit (v. 10). Podoabele Sale sunt descrise: milă..., smerenie, blândeţe, îndelungărăbdare, iertare... Iar mai presus de toate, să ne acoperim cu dragostea, care este însăşi natura Sa, pentru că dragostea ne va face recunoscuţi ca ucenici ai lui Isus (loan 13.35).

Starea noastră lăuntrică nu este de mai mică importanţă, în noi trebuie să locuiască: Hristos care este totul (v. 11b), pacea Sa (v. 15), Cuvântul Său (v. 16). Doar a avea Biblia acasă sau chiar la căpătâi nu ne va face nici cel mai mic bine. Bucatele cele mai tonice nu ne hrănesc câtă vreme rămân în farfurie. Cuvântul trebuie să locuiască în noi din belşug (Romani 10.8). Un alt mijloc la care încă nu ne gândim, pentru a fi învăţaţi şi îndemnaţi, sunt cântările cântate lui Dumnezeu de inimile noastre (Psalmul 119.54). Să nu-L privăm de acestea nici pe El, nici pe noi. In fine, pentru fiecare dintre cuvintele sau faptele noastre, o dublă întrebare va servi ca piatră de încercare. Pot eu spune sau face aceasta în Numele Domnului Isus?

Pot eu să-I aduc mulţumiri pentru aceasta lui Dumnezeu Tatăl?

Mai exista o sansa...!: ASCULTAREA - o prioritate !

Mai exista o sansa...!: ASCULTAREA - o prioritate !:  Doua porunci pe care ucenicii le-au primit, iar EI... AU ASCULTAT. Fapte 1: 4 " Pa cand se afla cu ei , le-a poruncit sa nu se de...