Versetul zilei

27 august 2015

Eroii credintei-remember!

O aducere aminte a fratelui Liviu Olah!

Hrana ta zilnica!

27 AUGUST
Fapte1,22-26; 2.1-41
Pornind de la un text din profetul Ioel, Petru le-a demonstrat iudeilor că puterea care acţiona în mijlocul lor era de origine divină. Ori de câte ori auzim o lectură biblică, oricare ar fi ea, să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne vorbeşte. Acum Petru le aminteşte de drumul minunat al lui Hristos aici, jos, de moartea şi de învierea Sa, anunţate în mai multe pasaje din Scripturi şi atestate de apostoli. Astfel, pe „acest Isus", pe care poporul II răstignise, Dumnezeu L-a pus să şadă la dreapta Sa, făcându-L şi Domn şi Hristos. Ce subiect înspăimântător bentru ucigaşii Lui, convinşi de o astfel de crimă! Străpunşi In conştiinţă, auditorii sunt cuprinşi de căinţă, am putea spune de teamă şi de confuzie deopotrivă. Cum să-L liniştească pe Dumnezeu după o asemenea crimă?
 In primul rând prin pocăinţă, răspunde Petru. Aceasta nu este un simplu regret al unei purtări rele, ci o judecată pe care o facem împreună cu Dumnezeu asupra faptelor comise şi o abandonare a vechii comportări; ea este deja o primă manifestare a credinţei (iată ce apostolul nu mai are nevoie să-i invite să creadă). Trei mii de persoane sunt convertite şi botezate ca urmare a acestei prime predicări.

26 august 2015

Hrana ta zilnica!

26 AUGUST
Fapte 2.1-21

Câteva zile s-au scurs de la înălţarea Domnului. Promisiunea Sa, care este şi a Tatălui, se va împlini (cap. 1.4). Sub formă de „limbi împărţite, ca de foc" (v. 3), Duhul Sfânt, Persoană divină, coboară pe pământ şi rămâne peste ucenici. Imediat, puterea Lui se arată în ei: devin capabili să vorbească în limbi pe care nu le cunoscuseră. 
Dumnezeu remediază astfel, în har, blestemul de la Babel şi le confirmă tuturor că binecuvântarea divină se va întinde peste tot pământul (Geneza 11.1-9).
Sărbătoarea iudaică de la Cincizecime strângea an de an la Ierusalim o mulţime «considerabilă» dintre israeliţii risipiţi printre naţiuni. Şi această afluenţă va fi ocazia celei dintâi mari reuniuni de evanghelizare. Ce subiecte de uimire însă pentru această mulţime!
 Fiecare poate auzi, în propria sa limbă, „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu" (v. 11). Şi cei care le vorbesc sunt nişte „galileeni" fără carte (comp. cu cap. 4.13 şi cu loan 7.15). Nu este necesar să faci parte dintr-o elită, nici să fi făcut anumite studii, pentru a deveni lucrător al Domnului. Dependenţa de El şi supunerea faţă de acţiunea Duhului Său, acestea sunt singurele condiţii necesare.
 De am putea fiecare în parte să le împlinim!

25 august 2015

Primim crestini sau musulmani?

Stau si urmaresc cu mare atentie  ceea ce se intampla in toata Europa, ma refer la imigrantii din Siria, Libia, si Afganistan, veniti in Europa cu sutele de mii. Doar intr-o singura noapte, 7000 de imigranti au patruns in Serbia, asta dupa ce Macedonia a cedat presiunilor de la granita ei. 
Comisia Europeana a propus tuturor statelor din Uniune, sa se faca redistribuirea imigrantilor care fug din calea razboiului si a foametei. Doar in cursul anului 2015 numarul lor a fost de 340 000 mii,  dublu fata de aceeasi perioada a anului 2014. Intr-adevar sunt familii care si-au pierdut tot, poate chiar pe cel drag de langa el si pe deasupra mai suiera si gloantele pe la urechea ta.Nu-i placut deloc....!
Pe de alta parte acest moment este foarte prielnic, ca printre cei " oropsiti" care cer azil in mai toate tarile Europei, este momentul prielnic de a se infiltra tocmai persoane de care tocmai "ei"  fug.
 Dar cine-i poate cunoaste...? Cine garanteaza ca nu...?
Mi-am amintit despre Turnul Babel...
Exodul cu care ne confruntam azi, nu stiu daca nu se aseamana ceva cu....Turnul Babel , in Europa si nu numai...
Pe de alta parte citeam despre Slovacia care a hotarat cine sa-i calce pragul. Fiind o tara preponderent crestina, aceasta tara accepta imigranti doar crestini, motivand ca in tara lor sunt doar crestini si pe deasupra nu au nici moschee.
Mi-a venit fulger in minte o intrebare...
"oare daca d-nul prim-ministru a dat unda verde pentru cea mai mare moschee...la noi vor veni doar musulmani...?"

Hrana ta zilnica!

25 AUGUST
Fapte 1.15-26

Petru - un Petru deplin restaurat - ia cuvântul în mijlocul celor dintâi ucenici. Le aminteşte de sfârşitul mizerabilului Iuda, care se spânzurase (Matei 27.5-8). Ce moarte teribilă, însă ce soartă veşnică infinit mai groaznică (v. 25)! Apoi, sprijinindu-se pe lumina şi pe autoritatea Scripturilor, Petru arată necesitatea înlocuirii ucenicului căzut. Doisprezece apostoli trebuiau să fie martorii, într-un fel oficial, al acestui act fundamental al creştinismului: învierea Domnului Isus (comp. cu 1 Corinteni 15.5). Iosif (zis lust) şi Matia se aflau printre aceia care avuseseră privilegiul de a-L însoţi pe Isus în timpul lucrării Sale; probabil că făcuseră parte dintre cei şaptezeci pe care-i trimisese odinioară (Luca 10.1). După ce I-au cerut Domnului, Celui care cunoaşte inimile tuturor, să arate alegerea Sa, ei trag la sorţi şi este desemnat Matia.
A trage astăzi la sorţi pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu nu mai este un lucru potrivit, deoarece acum este prezent Duhul Sfânt şi El le dă celor credincioşi discernământul de care au nevoie. Este interesant în această privinţă să comparăm scena de aici cu cea din Fapte 13.2, unde Duhul Sfânt porunceşte: „Puneţi-Mi deoparte acum pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat"

24 august 2015

Hrana ta zilnica!

24 AUGUST
Fapte 1.1-14

Luca, autorul inspirat al cărţii „Faptele Apostolilor", îşi începe istorisirea cu înălţarea lui Isus la cer, chiar dacă relatase deja acest eveniment la sfârşitul evangheliei sale. Pentru ca venirea Duhului Sfânt şi toate lucrările care trebuia să rezulte din aceasta, „până la marginile pământului" (v. 8), decurg din prezenţa lui Hristos în glorie (loan 16.7)! Mai mult, acesl început confirmă că tot ceea ce vor face apostolii corespunde poruncilor pe care le-au primit de la Domnul (v. 2,8) si va justifica lucrarea lor. „Veţi fi martorii Mei", le spune Isus, pentru că ei se gândeau tot la lucrurile de pe pământ (v. 6). Ei deveneau depozitarii adevărurilor minunate cu privire la El: Cel care suferise era acum viu (v. 3). Înălţat la cer sub privirile lor (v. 9), va reveni în acelaşi fel, potrivit promisiunii sigure transmise prin îngeri (v. 11). Şi ei aveau să vestească accste lucruri prin puterea Duhului pe care urmau să-L primească în curând (v. 8).
Prima strângere după înălţarea Domnului este dedicată rugăciunii şi toţi apostolii sunt prezenţi. Ajunşi la sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ, să facem în aşa fel încât noi să nu fim absenţi de la aceea care va fi ultima înainte de întoarcerea Lui (citiţi Evrei 10.25).

23 august 2015

Lumea NU se îndreaptă spre pace!

Imi place tare mult cum incheie,
”in viata spirituala nu exista linia de plutire, ori mergi inapoi, ori mergi inainte”
Incotr-o...?

Hrana ta zilnica!

23 AUGUST
Ioan 21.15-25
Rămăsese pentru Domnul de împlinit aici, jos, un ultim serviciu al dragostei cu privire la ucenicul Său, Petru. In trei rânduri, acesta îşi tăgăduise Stăpânul. De trei ori trebuie să fie testat printr-o întrebare dureroasă: Ai pretins a avea mai multă iubire pentru Mine decât aceştia, dar nu ei M-au tăgăduit (Marcu 14.29); unde este această dragostea fierbinte de care vorbeai? 
Eu n-am avut nicio dovadă cu privire la ea...
Doamne, Tu ştii, Tu, care-mi citeşti inima - este tot ce poate răspunde, în final, sărmanul ucenic. Isus îl va pune oare deoparte? Dimpotrivă, acum, când şi-a pierdut încrederea în sine însuşi, Petru este bun pentru lucrare! „Paşte mieluşeii Mei,... oile Mele" - îi spune Stăpânul cu tandreţe. Ocupându-se de aceia pe care Isus îi iubeşte, Petru va avea ocazia să-şi arate dragostea pentru Domnul său.
Evanghelia se încheie. Insă tot ce a făcut, a exprimat sau a dovedit Persoana infinită care o umple este de un interes de nepreţuit, iar Dumnezeu nu a uitat aceasta (v. 25). Câte cărţi inepuizabile, pe care le vom citi în veşnicie! 
Pentru timpul pezent însă, fiecare răscumpărat să reţină, cu încântare şi ca un apel personal, cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului său: „Tu urmează-Mă!"