Stau si urmaresc cu mare atentie ceea ce se intampla in toata Europa, ma refer la imigrantii din Siria, Libia, si Afganistan, veniti in Europa cu sutele de mii. Doar intr-o singura noapte, 7000 de imigranti au patruns in Serbia, asta dupa ce Macedonia a cedat presiunilor de la granita ei.
Comisia Europeana a propus tuturor statelor din Uniune, sa se faca redistribuirea imigrantilor care fug din calea razboiului si a foametei. Doar in cursul anului 2015 numarul lor a fost de 340 000 mii, dublu fata de aceeasi perioada a anului 2014. Intr-adevar sunt familii care si-au pierdut tot, poate chiar pe cel drag de langa el si pe deasupra mai suiera si gloantele pe la urechea ta.Nu-i placut deloc....!
Pe de alta parte acest moment este foarte prielnic, ca printre cei " oropsiti" care cer azil in mai toate tarile Europei, este momentul prielnic de a se infiltra tocmai persoane de care tocmai "ei" fug.
Dar cine-i poate cunoaste...? Cine garanteaza ca nu...?
Mi-am amintit despre Turnul Babel...
Exodul cu care ne confruntam azi, nu stiu daca nu se aseamana ceva cu....Turnul Babel , in Europa si nu numai...
Pe de alta parte citeam despre Slovacia care a hotarat cine sa-i calce pragul. Fiind o tara preponderent crestina, aceasta tara accepta imigranti doar crestini, motivand ca in tara lor sunt doar crestini si pe deasupra nu au nici moschee.
Mi-a venit fulger in minte o intrebare...
"oare daca d-nul prim-ministru a dat unda verde pentru cea mai mare moschee...la noi vor veni doar musulmani...?"
25 AUGUST Fapte 1.15-26 Petru - un Petru deplin restaurat - ia cuvântul în mijlocul celor dintâi ucenici. Le aminteşte de sfârşitul mizerabilului Iuda, care se spânzurase (Matei 27.5-8). Ce moarte teribilă, însă ce soartă veşnică infinit mai groaznică (v. 25)! Apoi, sprijinindu-se pe lumina şi pe autoritatea Scripturilor, Petru arată necesitatea înlocuirii ucenicului căzut. Doisprezece apostoli trebuiau să fie martorii, într-un fel oficial, al acestui act fundamental al creştinismului: învierea Domnului Isus (comp. cu 1 Corinteni 15.5). Iosif (zis lust) şi Matia se aflau printre aceia care avuseseră privilegiul de a-L însoţi pe Isus în timpul lucrării Sale; probabil că făcuseră parte dintre cei şaptezeci pe care-i trimisese odinioară (Luca 10.1). După ce I-au cerut Domnului, Celui care cunoaşte inimile tuturor, să arate alegerea Sa, ei trag la sorţi şi este desemnat Matia. A trage astăzi la sorţi pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu nu mai este un lucru potrivit, deoarece acum este prezent Duhul Sfânt şi El le dă celor credincioşi discernământul de care au nevoie. Este interesant în această privinţă să comparăm scena de aici cu cea din Fapte 13.2, unde Duhul Sfânt porunceşte: „Puneţi-Mi deoparte acum pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat"
24 AUGUST Fapte 1.1-14 Luca, autorul inspirat al cărţii „Faptele Apostolilor", îşi începe istorisirea cu înălţarea lui Isus la cer, chiar dacă relatase deja acest eveniment la sfârşitul evangheliei sale. Pentru ca venirea Duhului Sfânt şi toate lucrările care trebuia să rezulte din aceasta, „până la marginile pământului" (v. 8), decurg din prezenţa lui Hristos în glorie (loan 16.7)! Mai mult, acesl început confirmă că tot ceea ce vor face apostolii corespunde poruncilor pe care le-au primit de la Domnul (v. 2,8) si va justifica lucrarea lor. „Veţi fi martorii Mei", le spune Isus, pentru că ei se gândeau tot la lucrurile de pe pământ (v. 6). Ei deveneau depozitarii adevărurilor minunate cu privire la El: Cel care suferise era acum viu (v. 3). Înălţat la cer sub privirile lor (v. 9), va reveni în acelaşi fel, potrivit promisiunii sigure transmise prin îngeri (v. 11). Şi ei aveau să vestească accste lucruri prin puterea Duhului pe care urmau să-L primească în curând (v. 8). Prima strângere după înălţarea Domnului este dedicată rugăciunii şi toţi apostolii sunt prezenţi. Ajunşi la sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ, să facem în aşa fel încât noi să nu fim absenţi de la aceea care va fi ultima înainte de întoarcerea Lui (citiţi Evrei 10.25).
Rămăsese pentru Domnul de împlinit aici, jos, un ultim serviciu al dragostei cu privire la ucenicul Său, Petru. In trei rânduri, acesta îşi tăgăduise Stăpânul. De trei ori trebuie să fie testat printr-o întrebare dureroasă: Ai pretins a avea mai multă iubire pentru Mine decât aceştia, dar nu ei M-au tăgăduit (Marcu 14.29); unde este această dragostea fierbinte de care vorbeai?
Eu n-am avut nicio dovadă cu privire la ea...
Doamne, Tu ştii, Tu, care-mi citeşti inima - este tot ce poate răspunde, în final, sărmanul ucenic. Isus îl va pune oare deoparte? Dimpotrivă, acum, când şi-a pierdut încrederea în sine însuşi, Petru este bun pentru lucrare! „Paşte mieluşeii Mei,... oile Mele" - îi spune Stăpânul cu tandreţe. Ocupându-se de aceia pe care Isus îi iubeşte, Petru va avea ocazia să-şi arate dragostea pentru Domnul său.
Evanghelia se încheie. Insă tot ce a făcut, a exprimat sau a dovedit Persoana infinită care o umple este de un interes de nepreţuit, iar Dumnezeu nu a uitat aceasta (v. 25). Câte cărţi inepuizabile, pe care le vom citi în veşnicie!
Pentru timpul pezent însă, fiecare răscumpărat să reţină, cu încântare şi ca un apel personal, cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului său: „Tu urmează-Mă!"
Motivata fiind de un articol pe care l-am citit ieri, aseara doream sa scriu gandurile care mi-au trecut prin cap, insa era foarte tarziu si fiindca aveam la mine nepoteii mei scumpi, am vrut sa petrec mai mult timp cu ei, asa ca am abandonat ideea. Numai ca azi de dimineata, in timp ce ei inca dormeau, ascultam la radio Vocea Evangheliei o emisiune care este in fiecare sambata cu prezbiterul Ioan Asaftei si culmea.....acelasi subiect de ieri, ”Toamna Vietii”.
Asa ca de data asta nu mai abandonez, las la o parte totul si o sa imi astern gandurile.
Pornind de la intrebarea pe care si-o punea autorul acelui articol,
”Cum sa-mi petrec urmatorii ani pe care ii mai am de trait?”.
Daca pana in urma cu cativa ani eram convinsa, de altfel si conform studiilor se spune ca varsta a doua incepe la 55 de ani, astazi nu mai am aceeasi convingere. Bineinteles studiul era cu ceva ani buni in urma, cand speranta de viata era mult mai lunga, insa la cum stau lucrurile cred ca si aceasta varsta s-a diminuat. Cand aveam 35-37 de ani, cei mai mari ca mine imi spuneau....ai sa vezi dupa 40-45....viata e altfel.Nu credeam, dar se pare ca au avut dreptate. Pot spune ca incepe un alt ciclu al vietii. Cum spunea fr. Asaftei, intram in toamna vietii, intram in perioada in care strangem recolta. Multora nu le place acest anotimp, la propriu vorbind, insa este cel mai frumos anotimp, pentru ca in aceasta perioada te bucuri de tot ce ai semanat, de tot ce ai muncit, de toata alergarea din timpul primaverii si verii si in aceasta perioada a anului, toamna, iti umpli hambarele.Cu alte cuvinte iti faci provizii pentru iarna.
Tot asa este si in viata de zi cu zi. Daca pana cu ceva ani in urma munceam ca sa strang, sa imi fac, astazi anii ma fac sa imi schimb gandirea. Poate ca nu as vrea...dar primesc semnale ca trebuie.
Zilele trecute vorbeam cu unul din sefii mei, care este de aceeasi varsta cu mine, tocmai venea de la medic. Daca pana acum era ”ca un tractor”, astazi e ca un tractor care face pana la fiecare iesire pe camp. Incep analizele, constati ca ai tensiune, ai colesterol, ficatul e marit, inima isi schimba turatia, glicemia crescuta, trigliceride ...multe la numar, artrita te avertizeaza ca trebuie sa tragi pe dreapta pentru o mica pauza....iata ca clopotelul organismului te avertizeaza...intri intr-o alta etapa.
Ce facem in aceasta situatie....?
Personal nu m-am confruntat inca cu ”mecanicul organismului”(doctor), insa nu este exclus sa trec sa vad ce mai face....dar cu toate acestea, cheful pe care il aveam...s-a diminuat. Daca dimineata ma trezeam si nu vedeam rasaritul soarelui asa cum trebuie prin geamul de la bucatarie, luam solutia de geam in mana, un servetel si automat curatam geamul de praf, chiar daca era 7 dimineata. Acuma....incep sa accept sa vad rasaritul si mai in ceata. Daca munceam 5 zile pe saptamana la birou, aveam grija sa fac in asa fel incat toate hainele sa fie imbracate si sa ajunga la rand. Astazi...e suficient doua randuri, unul pe mine si unul in dulap.Si-atunci ma intreb....de ce atata amar de kg de haine.....? De ce nu mai gasesc un loc in dulap...? Oricum am constatat ca multe ma incurca, asa ca tot la 2-3 saptamani....le mai spun adio la inca vreo 2-3 rochite, fustite, bluzite si ce-or mai fi...
Si iar in vine in minte intrebarea....de ce m-oi fi spetit sa muncesc si sa-mi cumpar atatea? Cu banii aceea puteam cumpara o bluzita sau o rochita la un copilas orfan....
Eh, tarziu mi-a venit in gand...
Vine o vreme cand incepem sa gandim altfel, nu ca...la 30-32 n-am gandi, insa incepem acum sa gandim ”ALTFEL”, si cred ca la 60 voi gandi ”si mai altfel”.
Problema este...ce trebuie sa fac in continuare...? Sa ma lupt cu mine insami sau sa accept cursul vietii ?
Cartea Eclesiastul ne da multe sfaturi in acest sens si cred ca trebuie aprofundata mult dupa 45 de ani. Bine este si inainte, ca sa stim sa fim cumpatati.
Solomon spune:
Dar adu-ţi
aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele
cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio
plăcere în ei”. Ecles.12:1
Vine o vreme cand indiferent ce vrem noi, vom face doar ceea ce putem. Fiecare lucru isi are vremea lui, de-accea trebuie sa fim intelepti si sa nu ne trezim in toamna vietii, ca am muncit primavara si vara degeaba. Sa fim intelepti si sa facem provizii (spirituale) pentru iarna care bate la usa oricui indiferent de varsta. Aici pe pamant nu suntem decat niste pasari migratoare, care la vremea hotarata ne indreptam spre Patria cereasca. Suntem ca o frunza purtata de vant, insa oricat de puternic ar fi vantul exista frunze care care nu cad, si asta doar pentru ca suntem ancorati in Domnul. Este ca si in viata de zi cu zi. Uitati-va ce temperaturi am avut pana saptamana trecuta...ne topeam... si iata brusc mi-am scos din dulap haine groase, incaltari adecvate, pentru ca toamna a venit brusc.Tot la fel ma pot trezi intr-o dimineata si cu fulgi de zapada in geam....
Putem stii noi...?
Cantarea urmatoare are cuvinte extraordinare la care ar fi bine sa meditam
Ca păsările migratoare
Şi noi emigranţi ne numim
Mereu, către ţara cu soare
Prin valuri şi vinturi plutim
Refren:
În urma-i furtuna, pentru totdeauna
'Nainte e ţara şi soarele cald
Cetatea de aur, cu porţi aurite
Cu străzi aurite, şi cer de smarald
Aicea lăsam colivia
Şi cuibul de vreascuri uscat
'Nainte privim veşnicia
Şi locul spre care-am plecat.
Şi nu ne vom pierde în larguri
Pe-oceanele pline cu nori
Că-n faţă se văd trei catarguri
E al mîntuiri vapor.
Credinţa, nadejdea, iubirea
Ne poarta cînd am obosit
Căci Domnul e totul, mărirea
Şi soarele făr-asfinţit.
Numai şapte ucenici sunt prezenţi la întâlnirea pe care Isus le-o fixase în Galileea (Matei 26.32; 28.7). Şi din nou pare să fi uitat ce aşteptau. Simon Petru, pe care Domnul îl făcuse totuşi pescar de oameni, se întoarce la vechea lui îndeletnicire. Ce să fie de mirare că, „în noaptea aceea, n-au prins nimic"? Cum ar putea fi rodnică munca făcută după propriile gânduri şi departe de prezenţa Domnului? El îi prevenise că, despărţiţi de El, nu vor putea face nimic (cap. 15.5). Când însă El este cu ei, totul se schimbă. Partea dreaptă a bărcii nu are faţă de partea stângă decât un singur (dar esenţial) avantaj, anume că Isus le-o indicase.
Are loc întâlnirea cu Stăpânul care pregătise totul mai dinainte pentru slujitorii Săi obosiţi. Deşi n-avusese nevoie do peştele lor (v. 9), totuşi El nu dispreţuieşte niciun rod al muncii lor (v. 10), ci îi numără cu exactitate (v. 11).
Dragi prieteni, cât de des, ca şi aceşti ucenici, uităm de măreaţa şi de apropiata noastră întâlnire!
De câte ori, de asemenea, în mijlocul circumstanţelor noastre, în eşecuri, ca şi în succese, ar trebui să-L putem distinge mai repede pe Cel care ne vorbeşte şi să recunoaştem: „Este Domnul" (v. 7)!
