Hrana ta zilnica!

13 MAI
Luca 7.18-35
Din temniţa în care îl închisese Irod (cap. 3.20), Ioan Botezătorul trimite la Isus doi dintre ucenicii săi, ca să se intereseze cu privire la El. Din întrebarea pusă de Ioan se vedeau lămurit îndoiala şi descurajarea lui.

 El vestise împărăţia şi iată că obţine închisoarea. Era, într-adevăr, cu putinţă ca Isus să fie „Cel care vine"?
Multe persoane, văzând starea actuală a Bisericii, persecuţiile la care sunt supuşi cei credincioşi în multe ţări şi indiferenţa lumii faţă de Evanghelie, ajung să se îndoiască de puterea Domnului şi de împărăţia Lui. 

Dar împărăţia nu va veni înainte de răpirea Bisericii şi de împlinirea evenimentelor profetice.
Lucrările lui Isus! - acestea sunt conţinutul răspunsului la întrebarea celor doi trimişi.
Ioan dăduse mărturie despre Domnul. Acum este rândul Domnului ca, înaintea aceleiaşi mulţimi, să dea mărturie despre Ioan. Şi El arată cu tristeţe cum a întâmpinat „această generaţie" privilegiată (v. 31) slujba precursorului Său şi slujba Sa. Nici chemările lui loan la pocăinţă, nici veştile bune aduse de Mântuitorul, care ar fi trebuit să producă bucurie şi laudă, nu au găsit ecou în masa poporului, nici la conducătorii acestora.

Iesiti-i in intampinare!

    Imi amintesc ca undeva in 2014, in calendarul zilnic, Samanta Buna era o marturisire a unui pastor.

     „Datorită activităţii mele de predicator, eram urmărit tot timpul. Din nou urma să fiu întemniţat şi am fost obligat să mă ascund pentru un timp de poliţie în munţi. Era iarna. Câteodată se arătau şi lupi; dar de aceştia mă temeam mai puţin decât de oamenii, care erau pe urmele mele. Într-o noapte a fost foarte rece. Eram complet epuizat şi m-am rugat: Doamne, trimite-mi o pătură, altfel voi îngheţa de frig! Apoi am adormit. De frig, n-am mai simţit nimic. Ştiţi de ce? Când m-am trezit dimineaţa, era încă întuneric beznă. M-am mişcat şi am vrut să mă ridic. Atunci s-a ridicat chiar de lângă mine un animal şi a dispărut printre copaci. A fost un câine? Sau un pui de lup? Nu ştiu. Dar animalul a petrecut întreaga noapte aproape de mine ţinându-mi de cald.

     Dumnezeu este incomparabil in marimea si bunatatea Sa. El nu mi-ar fi putut trimite o patura mai calduroasa"

    Citind aceasta marturisire m-a facut sa ma gandesc ca primii crestini nu erau doar cei din vremea Domnului Isus, ci mai traiesc inca si printre noi.  Este atat de fascinant sa citesti istoria primilor crestini si undeva in adancul inimii tanjesc sa am o viata ca a lor, sa am in jurul meu oameni ca si ei, sa fim toti una, insa din pacate ramanem in suflet cu durerea, pentruca nici macar noi, nu suntem cum ar trebui sa fim, daramite sa mai avem pretentii de la altii..Diferenta este izbitoare dintre ceea ce au trait ei si ceea ce traim noi astazi. Daca astazi in odaia noastra lumineaza candelabrele luxoase, in odaita primilor crestini lumina flacara Duhului Sfant. Daca noi simtim din plin ca traim pe pamant, fie datorita confortului, fie datorita bolilor sau datorita suferintelor, ei simteau ca sunt in cer. Astazi candela noastra nu mai arde, unde si unde mai palpaie o flacara. Astazi inima noastra nu mai tanjeste dupa Cel care vine. Bajbaim prin intunericul lumii acesteia, ne luptam sa ducem inainte doar o forma de religie, incercand sa impresionam de prea multe ori cu piosenia noastra, cu programele noastre, cu faptele noastre caritabile. 

   Traim sub aceasta falsa eticheta de crestin, insa uitam ca exista Unul care ne cunoaste inima si gandurile. De El nu ne putem ascunde si pe El nu-L putem impresiona. Inaltam rugaciuni reci, fara pasiune, fara lacrimi, fara esenta. Inaltam rugaciuni doar de cerere, “Doamne da-mi, Doamne fa-mi, Doamne ajuta-ma, Doamne vindeca-ma, Doamne da-mi un job, Doamne da-mi o nevasta, un barbat”… si as putea continua inca o fila intreaga si spun asta pentru ca vad biletele care sunt trimise la slujitori pentru rugaciune. 

   Uitam insa sa mai trimitem un bilet in care sa-I cerem Domnului Sa-si implineasca planul Lui, sa se faca voia Lui, sa ne arate calea Lui? Cati mai simtim durere in suflet pentru cel de langa noi care este in incercare?  Cand suntem noi bolnavi…se cutremura zidurile bisericii, am ajuns la capatul lumii, cand e vecinul de langa noi…abia deschidem gura si ne gandim..."asta-i viata".

    Daca mai e si o sora sau un frate pentru care avem un “cui” in inima…atunci uitam si care-i motivatia rugaciunii. Trebuie sa ne recunoastem starea si sa vedem ca daca Domnul ar veni la noapte s-au azi, putini...am fi gata de plecare.

    S-au schimbat atat de multe lucruri, de-atunci si pana acum, iar daca astazi suntem in viata, sa-i multumim Domnului. A mai ramas atat de putin timp si tot ce ne-a ramas este doar indurarea lui Isus. Sa aprindem focul in inima noastra, sa luam ulei in candela si sa iesim in intampinarea Mirelui nostru drag, pentru ca El se apropie!

Mesajul din vis-ISUS REVINE!

Barbati galileeni, de ce stati si va uitati spre cer?Acest Isus care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergand la cer!

Fapte 1:11

Trezindu-ma de dimineata sa-mi conduc sotul care pleca in delegatie, am hotarat sa nu mai adorm, ci sa citesc in Biblie. Nu stiu de ce am ales cartea Faptele Apostolilor, pentru ca sunt cu cititul in Vechiul Testament, dar citind acest verset am tresarit deoarece m-a facut sa imi amintesc o imagine din visul pe care l-am avut azi noapte. De fapt nu stiu daca am visat sau nu, dar stiu clar imaginea pe care am vazut-o si care a ramas in mintea mea.

Parca aveam deschis laptopul, iar  jos pe bara, in coltul stang unde avem iconita cu "start", punand mouse-ul  pe ea, mi-a aparut o imagine destul de marisoara in acel colt. In imagine era Domnul Isus imbracat intr-o manta alba stralucitoare avand bratele deschise, iar in jurul Lui erau doar raze stralucitoare. La capatul razelor statea scris ceva in multe limbi. Singurele cuvinte scrise in partea de jos a imaginii pe care le-am retinut si care erau scrise in limba romana,  au fost "ISUS REVINE". 

Am stat si m-am gandit daca a urmat ceva dupa aceasta imagine. Absolut nimic, este tot ce am retinut, si poate daca nu citeam acest verset, nici macar nu mi-as fi amintit.

Multe lucruri au promis oamenii si nu s-au tinut de cuvant, multe prognoze si hotarari s-au  facut si s-au luat, dar n-au fost duse la indeplinire. Tocmai din acest motiv oamenii au inceput sa fie mai precauti si  exista acest  procentaj de nesiguranta, care ne face sa fim cu "arma in mana",  sa fim  vegheatori si sa nu ne bazam suta la suta ca tot ce se spune se si implineste.

Bineinteles aceasta este valabil in privinta oamenilor, insa cand e vorba de Scriptura lucrurile stau total diferit. Biblia este Singura Carte credibila care a ramas si peste mii de ani neschimbata, avand aceeasi valoare care nu poate fi tagaduita de nimeni.

Fiecare cuvant s-a implinit si se va implini in totalitate. Eu cred lucrul acesta cu tarie si nimeni, si nimic nu ma va face sa imi schimb parerea si crezul.

De-aceea, cand Domnul Isus s-a inaltat la cer si cei doi barbati imbracati s-au aratat multimii care privea inmarmurita cu  capul ridicat spre cer, la Domnul Isus, cuvintele lor ne fac sa dam crezare la ceea ce au spus.

ISUS CARE S-A INALTAT VA REVENI IN ACELASI FEL ASA CUM UCENICII L-AU VAZUT RIDICANDU-SE LA CER!

Cand...? Nu stim si nu este treaba noastra, dar avem certitudinea  suta la suta ca 

EL VINE.

De-aceea sa ne rugam Domnului sa avem un duh de veghere in permanenta si sa nu obosim pe cale, pentru ca vremea este aproape.

Hrana ta zilnica!

12 MAI
Luca 7.1-17
Ce nobile sentimente întâlnim la centurionul din Capernaum: afecţiune puternică pentru un simplu rob; bunăvoinţă faţă de Israel; smerenie („nu sunt vrednic...", declară el; comp. cu v. 4); simţul datoriei şi supunere faţă de autorităţi, căpătate în viaţa militară (v. 8)! Dar nu aceste calităţi morale au fost cele pe care le-a admirat Domnul, ci credinţa acestui străin. Isus i-o citează ca exemplu. Credinţa există numai prin obiectul pe care ea îl acceptă: aici, atotputernicia Domnului. Cu cât obiectul va fi recunoscut în grandoarea sa, cu atât mai măreaţă va fi credinţa. Fie ca Hristos să fie mare pentru inima noastră!
Apropiindu-Se de Nain, Domnul şi mulţimea care-L însoţea întâlnesc un alt cortegiu; este unul de înmormântare, ca cele pe care le putem vedea pe străzi (Eclesiastul 12.5b: amintire tragică a faptului că moartea este plata păcatului). Acesta însă este unul deosebit de trist, pentru că era vorba de unicul fiu al unei văduve. Mişcat de milă, Isus mai întâi o mângâie pe sărmana mamă, apoi atinge sicriul (aşa cum îl atinsese pe lepros în cap. 5.13, făra a deveni necurat; comp. cu Numeri 19.11). Şi iată că mortul se scoală şi începe să vorbească!
Să nu uităm că mărturia verbală este o dovadă necesară a vieţii care este în noi (Romani 10.9).

Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!``

Cand imi mergea bine ziceam: "Doamne, nu ma voi clatina niciodata..."

Sa sune oare aceste cuvinte a mandrie...?
Oare, nu am fost si noi cuprinsi niciodata de acest pacat....?

Ma uit la David, cat de sincer este cu Dumnezeu si recunoaste starea care l-a cuprins.

Nu cumva si noi ne asemanam cu acei pauni care-si umfla penele frumos colorate?

Traversam in viata diferite perioade.Cand urcam pe munte, cand  ne gasim in vale, dar atitudinea noastra fata de Dumnezeu difera atat de mult....si este atat de schimbatoare.

Rar vezi oameni care sa aibe aceeasi atitudine de multumire si de smerenie atunci cand sunt pe munte.
Cand suntem in perioada de glorii, cand totul ne merge bine, cand situatia financiara ne ofera parca mai multa siguranta, atunci....incepe undeva in inima noastra sa vina un duh de mare siguranta (asta sa nu zic ca  e un duh de mandrie), siguranta, dar nu in Dumnezeu, ci in fortele noastre proprii.Ori, este cea mai mare greseala posibila.
Si David era pe munte si zicea in sinea lui: "Doamne, nu ma voi clatina niciodata...", desi in versetul de mai jos recunoaste ca doar prin bunavointa Domnului a ajuns unde a ajuns, dar cu toate acestea, credea ca de-acolo...nimic nu il va dobori. Iata ca Domnul a ingaduit sa urce pe munte, insa ....si-a intors fata de la el.
"...dar Ti-ai intors fata de la mine si m-ai tulburat"

Atunci cand atitudinea noastra nu este placuta inaintea Domnului, avem neplacuta experienta in care Domnul isi  intoarce fata de la noi, si sunt atata motive care-L pot face pe Dumnezeu sa-si intoarca fata de la noi.
Nu numai mandria Il face pe Dumnezeu sa-si intoarca fata, ci o multime de atitudini, de sentimente, de vorbe, de ganduri murdare, pacate ascunse, toate aceste adunate pun o bariera intre noi si Dumnezeu.
Poate ca unii dintre noi am trecut sau trecem printr-o asemenea stare, in care simtim ca Dumnezeu si-a intors fata de la noi, ca nu ne mai raspunde la rugaciuni, ca nu ne mai asculta. Ce e de facut?
David a facut ceva, (v.8): Doamne, eu am strigat către tine, şi m'am rugat Domnului.
Acelasi lucru trebuie sa-l facem si noi, sa strigam si sa ne rugam Domnului:
"Sa-si intoarca fata iarasi spre noi"

Psalmul 30
Te înalţ, Doamne, căci m'ai ridicat, şi n'ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
 Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m'ai vindecat.
Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, Tu m'ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă.Cîntaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt!
Căci mînia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plînsul, iar dimineaţa veselia.
  Cînd îmi mergea bine, ziceam: ,,Nu mă voi clătina niciodată!``
  Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezasei pe un munte tare... dar Ţi-ai ascuns Faţa, şi m'am turburat.
  Doamne, eu am strigat către tine, şi m'am rugat Domnului, zicînd:
,,Ce vei cîştiga dacă-mi verşi sîngele, şi mă pogori în groapă? Poate să Te laude ţărîna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?
  Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!`` -
  Şi mi-ai prefăcut tînguirile în veselie, mi-ai deslegat sacul de jale, şi m'ai încins cu bucurie, pentruca inima mea să-Ţi cînte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!

Hrana ta zilnica!

 11 MAI
Luca 6.39-49
Dacă un mic corp străin se depune pe lentila unui microscop, atunci prin el nu se mai poate vedea nimic. La noi însă, în mod ciudat, se petrece un fenomen invers: cu cât este mai mare „bârna" pe care o avem în ochi, cu atât vedem mai bine „paiul" din ochiul fratelui nostru.
În versetul 46, Domnul Isus ne pune o întrebare la care trebuie să reflectăm: „Pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, şi nu faceţi ce spun?".

 Nu suntem adesea prea uşuratici şi prea inconsecvenţi când pronunţăm Numele Domnului Isus în rugăciunile noastre? 

Nu avem dreptul să-L numim astfel, dacă nu suntem dispuşi să facem voia Lui în toate privinţele (1 loan 2.4). Mulţi copii din părinţi creştini L-au primit, prin har, pe Isus Hristos ca Mântuitor al lor; dar, dacă nu-L recunosc şi în autoritatea Lui ca Domn, putem oare spune despre aceştia că s-au întors cu adevărat la El? Adevăratul creştinism constă în a nu mai trăi pentru noi înşine, ci pentru Acela care a murit pentru noi, în a-I sluji şi în a-L aştepta (1 Tesaloniceni 1.9,10; 2 Corinteni 5.15).
A zidi speranţele „pe pământ" înseamnă a merge spre o mare ruină (v. 49). Cât despre noi, să mergem cu hotărâre la Isus, să-I ascultăm cuvintele şi să le punem în practică (v. 47)!

O zi binecuvantata!

Cat de placute sunt locasurile Tale Doamne al Ostirilor!

Sufletul meu suspina si tanjeste de dor dupa curtile Domnului, inima si carnea mea striga dupa Dumnezeul cel viu.

Ferice de cei ce locuiesc in Casa Ta! Caci ei inca mai pot sa te laude!

Ferice de cei ce-si pun taria in Tine, in a caror inima locuieste increderea!

Caci mai mult face o zi in CurtileTale decat o mie in alta parte.

Domnul este un soare si un scut, Domnul da indurare si slava si nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana!

O zi binecuvantata de Domnul!

Hrana ta zilnica!

10 MAI

Luca 6.20-38

De câte ori nu ne simţim sufocaţi de aceste învăţături ale Stăpânului... Să le lăsăm să ne pătrundă în inimi şi în special să le trăim! 

Cea mai mare parte a acestor cuvinte se regăsesc în Matei 5-7; aici însă ele sunt mai personale - nu se spune: „ferice de aceia...", ci „ferice de voi...".

Versetul 31 constituie un rezumat al îndemnurilor adresate „vouă, care ascultaţi" (v. 27): „Cum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel" (v. 31). Să ne purtăm bine cu semenii noştri, dacă vrem să dăm ascultare acestui cuvânt!

Toate aceste trăsături de caracter sunt străine de firea noastră orgolioasă, egoistă şi nerăbdătoare. Domnul subliniază că ele sunt ale lui Dumnezeu însuşi şi că prin ele vom fi recunoscuţi că suntem copiii Tatălui ceresc ... pe pământ (v. 35b, 36). În cer, într-adevăr, nu vom mai avea ocazia de a le manifesta, pentru că acolo nu vor mai fi nici vrăjmaşi de iubit, nici nedreptăţi de îndurat, nici necăjiţi de mângâiat. Avem responsabilitatea şi privilegiul ca aici, pe pământ, să semănăm cu Isus, să reflectăm blândeţea, dragostea, smerenia şi răbdarea acestui Model desăvârşit care, când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri, iar când era chinuit, nu ameninţa (1 Petru 2.21,23).