Optimisti si pesimisti!

De foarte multe ori m-am confruntat cu oameni care refuza sa creada ca intr-o zi Dumnezeu va pedepsi omenirea. 

Tinand cont de  atributele lui Dumnezeu " bunatatea, dragostea si mila LUI", oamenii "optimisti" refuza  sa creada ca  "pedeapsa va fi vesnica, intr-un loc vesnic" si spera ca  Dumnezeu nu va condamna pe nimeni. Numai ca printre atributele lui Dumnezeu nu se gaseste doar acestea pe care deseori  cautam sa le invocam in momentele acelea cand ne "impiedecam pe cale", (asta ca sa nu zic, momentele cand "pacatuim". Mizam pe faptul ca " Domnu-i bun si ne iubeste asa cum suntem". Deseori uitam ca Domnul nu este doar dragoste, bunatate si mila, El este sfant, drept si credincios promisiunilor Sale.

Sfintenia este podoaba casei Sale, El este drept în toate căile Lui si milostiv în toate faptele Lui. El iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.

Un avertisment pe care il avem in Scriptura si pe care Dumnezeu il da acestor oameni "optimisti" se gaseste in evanghelia lui Marcu 16:16, "Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit".
Insa  tot in Scriptura gasim si o incurajare pentru o alta categorie de oameni, opusul celor optimisti, adica pesimistii. 
Acesti oameni sunt ingrijorati dupa ce se intorc la Hristos, ca nu vor putea sa-si duca pana la capat marturia credintei lor. Intotdeauna se vad slabi si neputinciosi, si intr-o oarecare masura este adevarat acest lucru, "fara Hristos, suntem slabi si neputinciosi".
 Dar vreau sa spun ca atunci cand in mintea noastra se strecoara un asemenea gand, sa ne amintim  ceea ce le spunea  Pavel sfintilor din  Filipi:
"Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos."

Cine nu crede va fi osandit, dar si daca am crezut si L-am acceptat, Dumnezeu ne va da taria si credinta sa ducem pana la capat ceea ce am inceput, si asta nu o putem face noi, ci doar EL!

Hrana ta zilnica!

17 IANUARIE
Psalmul 56
Ca şi Psalmul 34, şi acesta corespunde momentului de tristă experienţă a lui David la Gat

 (1 Samuel 21.11-15).
Versetele 5 şi 6 Îl evocă pe Domnul în relaţiile Sale cu cei care se strângeau ca să-L pândească pentru a-L lua apoi prin surprindere şi a-I răstălmăci cuvintele (Matei 22.34,41; Luca 11.53; 20.20). La răutatea lor, Domnul Isus răspundea priu încrederea Sa în Tatăl Său. Să facem şi noi după exemplul Domnului nostru! Pentru a se încrede însă cineva în Dumnezeu, trebuie mai întâi să-L cunoască. 

Un copil mic nu acceptă în general să meargă de mână cu un străin. Dar avem Cuvântul şi el ni-L descoperă pe Cel în palma Căruia ne putem încrede! Iată de ce, în două rânduri, cel credincios strigă: „In Dumnezeu voi lăuda Cuvântul Său; În Dumnezeu mă încred" (în v. 4 şi în v. 10,11). Cei răi pândesc paşii credinciosului (v. 6), dar Dumnezeu numără toţi aceşti paşi; ştim că El ne cunoaşte până şi numărul firelor de păr de pe cap (Matei 10.30). Iar aici vedem cum El Se preocupă de orice lacrimă a copiilor Săi, chiar şi de cele mai tainice. Astfel deci, dacă în plecările şi în sosirile mele („în rătăcirile mele" - v. 8) va trebui să întâlnesc o cursă întinsă de vrăjmaş, am asigurării ca Cel care mi-a salvat sufletul de la moarte veşnică îmi va păzi şi picioarele de cădere (v. 13; Psalmul 94.18; 116.8; ).

Hrana ta zilnica!

16 IANUARIE
Psalmul 55.12-23
Cel despre care vorbeşte David în versetele 12-14 era probabil Ahitofel ghilonitul, căruia cartea 2 Samuel îi rezervă trei capitole (15, 16 şi 17), în care ne relatează trădarea şi sinuciderea sa. 

In sens profetic însă, aceste cuvinte se referă la nefericitul Iuda. Există oare vreo expresie cu o mai mare putere de sugestie a legăturilor de afecţiune decât cea din versetul 13, care îl numeşte „sfătuitorul meu şi prietenul meu"? Iată o dovadă că cele mai mari semne de dragoste şi de încredere nu pot câştiga inima omului firesc, în care se dă război împotriva lui Dumnezeu (v. 21; comp. cu Marcu 14.45). Să ne gândim apoi la sentimentele Domnului în timpul călătoriei Sale pe pământ. El nu Se putea bizui pe nimeni, nu Se putea încrede în nimic (loan 2.24). Dar, în faţa unei asemenea desfăşurări a răului, psalmistul ne invită: „Aruncă asupra Domnului povara ta..." (v. 22). Pentru că o povară îl încurcă pe om în alergare, iată de ce în Evrei 12.1 se face din nou auzit îndemnul: „dând la o parte orice greutate, ... să alergăm cu răbdare". Aceasta nu înseamnă că vom fi imediat cruţaţi de încercare, ci doar că încercarea încetează a ne mai fi o povară din momentul în care am aruncat-o asupra lui Dumnezeu, lăsându-I Lui grija să Se ocupe de ceea ce ne nelinişteşte.

Hrana ta zilnica!

15 IANUARIE

Psalmul 55.1-11
Apăsat de cei răi care-1 urmăresc cu patimă („cu mânie"), cuprins de nelinişte şi de „spaime de moarte" (v. 3,4), credinciosul nu răspunde el însuşi la „glasul vrăjmaşului", ci se îndreaptă către Dumnezeu. Aceasta este ceea ce avem şi noi de făcut întotdeauna, în loc să ripostăm la cuvinte veninoase,... dar nu pentru a cere răzbunare, aşa cum a făcut David în aceste versete. Sub aspect profetic, psalmii ne poartă dincolo de timpul prezent al harului, în zilele când împărăţia nu va putea fi instaurată decât prin judecarea celor nelegiuiţi. Răutatea lumii încă nu a atins astăzi intensitatea pe care o va cunoaşte în această perioadă cumplită. Ea este încă domolită, frânată, prin prezenţa Duhului Sfânt pe pământ (2 Tesaloniceni 2.6,7). Totuşi, în acest timp, ea se manifestă deja sub formele descrise aici: violenţă şi certuri (v. 9), nelegiuire şi răutate (v. 10), stricăciune, asuprire şi înşelăciune (v. 11). Cel răscumpărat nu se poate simţi în elementul lui într-o asemenea lume. Ca şi rămășița credincioasă, el suspină după locul liniştit de odihnă fVi 6)i după Casa Tatălui, care este deopotrivă speranţa lui şi tema cântării lui:
Curând vă spun adio, lucruri moarte,
Îmi voi lua zborul de la voi departe,
Spre veşnicul sălaş de sus,
Spre Hristos Isus!

Da, am incredere 100%, pentru ca este pocait!

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Matei 5:13

Cu ceva vreme in urma mi s-a intamplat un lucru. Gateam si fiindca eram in zi de jertfa nu puteam sa gust mancarea.M-am straduit sa pun sare si toate celelalte condimente "dupa ochi", insa din paacte nu mi-a prea  iesit. Am facut o mancare mai mult pentru "oameni bolnavi", dar este bine ca sare se poate adauga. Atunci mi-a venit in minte versetul din Matei care spune, "VOI sunteti sarea pamantului". Intr-adevar sarea nu este de nici un folos daca nu mai are caracteristicile sale. 

Tot in versetele urmatoare Domnul Isus spune, "VOI sunteti lumina lumii".

Sare si lumina!

Aseara  povestea cineva  despre un prieten de-al lui care si-a achizitionat  o masina, bineinteles la mana a doua. Intrebat fiind acel prieten, "cati km are", acesta a dat raspunsul, are "X"km. Bineinteles ca a urmat intrebarea, "si esti convins ca sunt km reali?". Raspunsul acelui domn a fost asa:

"sunt convins 100% ca sunt km reali, pentru ca de la cine am cumparat-o, este pocait"

Frumos raspuns si frumoasa marturie!

Tot aseara, discutand cu o alta persoana, imi povestea o discutie care a avut loc la o inmormntarea unei crestine, si care a facut-o sa-si plece capul. Cum se intampla la priveghi, mai ales la sate, vin cei din sat, vin rude, cunostinte din toate partile iar acolo se poarta tot felul de discutii. Printre multele discutii si intrebari, cineva a spus ca indiferent de religie toti avem acelasi Dumnezeu, insa nu inteleg de ce unii pocaitii vor sa faca pe sfintii mai mult. Eu, spunea acel domn, cunosc si chiar am prieteni pocaiti, care sunt asa de treaba si ma inteleg foarte bine cu ei. Ei niciodata nu refuza sa bea un pahar, fumeaza si nu cred ca facand acest lucru savarsesc un pacat.

Si-aici este vorba tot de o marturie a unui alt crestin.

Nu este o noutate ca sant si " altfel de pocaiti".

Noi purtam Numele Domnului. In Ieremia 15:16 este scris:

Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!

Fiecare crestin prin comportamentul sau, prin vorbirea sa, in umblarea sa este o marturie pentru cei din jur. Insa asa de trist este ca uneori nu ne dam seama ca tot ceea ce facem poate aduce onoare sau poate aduce ocara Numelui Sau.

Fiecare ne cunoastem viata, defectele si calitatile pe care le avem.

Cunoastem umblarea, ne cunoastem faptele din ascuns, cunoastem totul, dar mai presus de noi este Unul care ne cunoaste si gandurile ascunse.

Vorbele noastre-l pot impresiona pe cel de langa noi, insa mai presus de vorbe il va impresiona MARTURIA NOASTRA.

De multe ori credem ca "micile noastre scapari sau greseli", nu sunt luate in seama.

Ne inselam amarnic. Nimeni nu este atat de monitorizat in ceea ce face ca si un crestin, si va spun din propria mea experienta de la locul de munca. De fiecare data, in anumite situatii cand s-a impus un alt comportament pentru un crestin, ochii au fost pe mine sa vada ce voi face. Stiti, "lumea" stie foarte bine cum ar trebui sa fie un crestin adevarat, cunosc fiecare detaliu, stiu ce este  si ce nu este ingaduit la un crestin, doar ca ne lasa sa vada ce pozitie luam, si in acele momente niciodata nu vom fi criticati, din contra vom fi batuti pe spinare ca suntem " baieti de gasca", insa ceea ce facem ramane marturie pentru ei.

Ce fel de marturie esti tu pentru cei din jurul tau?

Ce fel de marturie sunt eu pentru cei din jur?

Poate esti un intreprinzator si ai un numar de angajati, ce spun angajatii despre tine?

Oamenii au incredere 100% ca esti un om cinstit si corect, pentru ca esti pocait?

....sau marturia ta face de rusine Numele lui Isus Hristos?

Cred ca este o provocare la care trebuie sa cautam sa ne raspundem fiecare. 

Daca  am adus onoare, Dumnezeu sa ne binecuvinteze, daca am adus ocara, Dumnezeu sa ne ierte si sa ne ajute sa devenim marturii vii.

 

 

 

 

O calatorie fericita

Eu nu sunt "Charlie", eu sunt crestin!

Am tot evitat aceste zile sa scriu pe blog despre acest subiect sau sa intru in vreo polemica cu cineva pe aceasta tema, "je suis charlie...sau nu " ?

In urma cu vreo doua ore am primit un mesaj prin care ni se cerea sa venim in rugaciune si sa mijlocim inaintea lui Dumnezeu pentru un mare oras  din Irak, unde sute de crestini, printre care femei si copii sunt in mare pericol. Grupul islamic radical a intrat in acest oras unde sunt foarte multi crestini, iar acestia sunt la un pas de a fi decapitati din cauza credintei lor.

Nu este pentru prima oara cand crestinii din acest oras au fost atacati si omorati, dar nu numai in acest oras, ci in tari ca Nigeria, Siria, Africa, Iran, Irak, etc.

Aici au murit oameni intr-adevar nevinovati, oameni care nu au luat in desert numele nimanui, oameni care nu au adus blasfemie nimanui, oameni care nu au facut o caricatura nimanui, si totusi...au fost ucisi in cele mai barbare moduri.

  Cu toate acestea n-am vazut un miting de solidaritate pentru ei, n-am auzit sa se se adune "mai mari lideri ai lumii" si sa se solidarizeze. In Franta au fost doar trei zile de teroare, crestinii sunt decapitati, torturati si persecutati  de ani de zile si nimeni nu li s-a alaturat sa spuna, "je suis  un chrétien", nimeni nu si-a pus  nici o pancarta in care sa spun, "EU SUNT CRESTIN"

Nu am nimic cu nimeni, fiecare raspunde in fata lui Dumnezeu pentru ce face, pentru ce spune, pentru ce deseneaza, insa am ceva pe suflet -Numele lui Dumnezeu nu este aparat nici macar de cei care ar trebui sa il apere.

 Dumnezeu nu are nevoie sa fie aparat de nimeni,  insa acest lucru nu scuza nepasarea noastra sau prea putina noastra implicare si sustinere in rugaciune pentru cei care dau totul pentru HRISTOS.

Astazi o lume intreaga s-a virusat cu acest slogan, oriunde deschizi sa citesti prima data dai de acest slogan, "je suis charlie", de parca a ajuns un fel de salut pentru intreg pamantul, si asta doar pentru trei zile de teroare, trei zile in care cativa insi au ingenunchiat o natiune, cativa insi care au trecut la extrema punand mana pe arma, desi nu aveau nici un drept de a-si face singuri dreptatea.

In cartea Amos am dat asta seara de un verset tare interesant:

"....Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?"

Ceea ce s-a intamplat oare nu stia Domnul? 
Ma intreb... nu ar trebui sa ne alaturam si noi miilor de martiri care isi dau viata pentru Hristos, spunand
DA, SI EU SUNT CRESTIN!

 Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră.

  Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
  Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

 Apoc.6:9-11

Iata ce fac acesti crestini martiri, implinesc numarul.

..................

Eu nu sunt "Charlie", eu sunt crestin!

Hrana ta zilnica!

14 IANUARIE
Psalmul 54
După Doeg edomitul, zifiţii au fost aceia care, tot mişeleşte, au urzit un complot împotriva lui David. Ei l-au informat pe Saul despre acţiunile şi gesturile rivalului său, ajutându-1 să-i dea de urmă. Avem această istorisire relatată în 1 Samuel 23.19 ..., însă un detaliu semnificativ nu este menţionat acolo. Este această rugăciune încrezătoare, pe care împăratul respins a înălţat-o către Dumnezeul său în ceasul primejdiei.
In acelaşi fel, în viaţa creştinului, în împrejurările de fiecare zi, trebuie „urzită" în taină o ţesătură de rugăciuni înspre Dumnezeu. Este ceea ce găsim, de pildă, pe tot parcursul cărţii Neemia (Neemia 1.11; 2.4; 4.4; 5.19; 6.14...). Lumea, care nu-L pune pe Dumnezeu înaintea ei (v. 3), şi care nu poate înţelege nimic din puterea rugăciunii, va atribui unor întâmplări favorabile, unui «hazard de succes» felul în care scapă cel credincios din primejdiile care-1 ameninţă (un exemplu concludent îl avem în 1 Samuel 23.26, unde putem vedea cum Saul îl caută pe David întotdeauna pe latura muntelui pe care acesta nu se mai află). Cel răscumpărat cunoaşte însă numele Celui care îl scapă din toate necazurile şi preamăreşte acest nume (v. 1,6,7). 

Dumnezeu este ajutorul său şi, mai mult decât atât, în tot timpul încercării, El susţine sufletul care ar putea fi descurajat (v. 4).