Versetul zilei

17 august 2013

Cornel Avram - Pericolul prieteniei cu lumea

Astazi mi-am facut timp sa ascult un mesaj extraordinar.
Nu va i-a decat 60 de minute, dar merita sa va faceti timp sa ascultati acest mesaj, este cruda realitate in care traim.
Ma rog ca Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa constientizam fiecare eveniment si fiecare moment in care ne gasim astazi.

Hrana ta zilnica !

17 August
2 Împăraţi 24.1-20
După cum spune profeţia din Isaia 10, puterea asiriana a fost anihilată. Pe ruinele ei s-a ridicat imperiul babilonian, înglobând aproape întreaga lume antică, inclusiv Egiptul. În consecinţă, va fi cunoscut ca primul mare imperiu al naţiunilor. Este un punct de cotitură în istoria lumii. Israel este lăsat deoparte; încetează să mai constituie centrul guvernării lui Dumnezeu pe pământ. Guvernarea este destinată acum naţiunilor (popoarelor neiudaice), iar ceea ce numim timpul naţiunilor urmează să înceapă. Ea durează şi astăzi.
Ioiachim, împăratul lui Iuda, devenit şi el vasal lui Nebucadneţar, se revoltă după trei ani, iar fiul său Ioiachin (sau Ieconia), care-i succedă, urmează aceeaşi cale rea. Atunci are loc prima deportare a lui Iuda la Babilon. Eveniment solemn! Chiar şi aşa, mai rămâne o ultimă şansă pentru poporul sărac al ţării, care scapă de deportare. Ca suveran, Nebucadneţar îl aşază pe tronul lui Iuda pe un al treilea fiu al lui Iosia: Zedechia. Dar nici acesta nu acţionează altfel decât predecesorii lui. Adânca orbire a acestor din urmă trei împăraţi este mult mai de nescuzat, deoarece profetul Ieremia n-a încetat pe parcursul domniei lor să-i avertizeze din partea Domnului.

16 august 2013

Concediu "real"-Venetia

Daca pana acuma v-am purtat virtual prin concediu si weekend-uri, aseara am vrut sa va plimb putin prin Padova si prin Venetia, insa nu a mai reusit....fiind foarte obosita.
Niciodata planul nostru nu e la fel cu planul lui Dumnezeu. Planul meu a fost altul pentru perioada de concediu, insa Dumnezeu a avut alt plan..si e minunat planul LUI.
Prima data as vrea sa Ii multumesc ca prin ajutorul Lui, am cunoscut o familie minunata si datorita lor suntem astazi aici si le multumesc mult.
Dupa un zbor minunat, in care nici macar nu am apucat sa ma fac comoda, am ajuns in urma cu trei zile in Venetia Treviso, dupa care am plecat la Padova unde am fost asteptati.

 Si daca tot nu m'am obosit prea mult, am iesit la o plimbare pana pe la miezul noptii.In afara faptului ca am ajuns obosita "rupta"(eu care nu merg prea mult pe jos),in rest a fost minunat.

          Impreuna cu cele doua prietene, am iesit la o plimbare prin Padova, de'altfel un oras foarte frumos
 
Ieri am "navigat" prin Venetia.Fiind perioada concediilor o multime de romani la fiecare colt.
 Avand in vedere ca ieri a fost 15 aug. o sarbatoare foarte mare, si multimea turistilor a fost pe masura, cu alte cuvinte"furnicar"

 
Stiind ca Venetia este orasul indragostitilor, m'am intrebat ce semnificatie au aceste lacate la fiecare pod...? Fiecare indragostit care ajunge acolo pun un lacat, isi scrie numele pe el si arunca cheia in mare.

Sunt locuri minunate insa timpul e limitat ne pregatim de o noua plimbare.
"Voi lauda pe Domnul din toata inima mea, voi istorisi toate minunile LUI"


Hrana ta zilnica!

16 August
2 Împăraţi 23.24-37
În pofida credincioşiei împăratului lor, poporul nu se întorsese la Domnul cu toată inima (Ieremia 3.10). „Vicleana Iuda" n-a învăţat lecţia din pedeapsa suferită de „necredincioasa Israel". Astfel, acum va sosi ceasul când această seminţie va fi, la rândul ei, izgonită din ţară.
Pentru a-Şi împlini scopurile, Dumnezeu S-a folosit atât de marile popoare ale antichităţii, cât şi de naţiunile moderne, agenţi inconştienţi de gândurile Sale faţă de Israel. El controlează evenimentele mondiale şi le foloseşte pentru a-i proteja sau disciplina pe ai Săi.
Cele două mari puteri din vremea lui Iosia erau Egiptul şi Asiria. Situate la extremităţile opuse ale Canaanului, aceste două împărăţii aflate în permanent conflict trebuia să traverseze teritoriul lui Israel pentru a lupta una contra celeilalte. Iosia, luând partea împăratului Asiriei, încearcă să împiedice trecerea lui faraon Neco, dar este omorât de acesta la Meghido.
 Vai, măcar dacă s-ar fi despărţit de lume şi de alianţele ei cu aceeaşi grijă cu care se despărţise de rău! El a luat parte la o dispută care nu-1 privea şi a suferit consecinţele-i fatale (Proverbe 26.17).
După o domnie rea de trei luni, Ioahaz, fiul lui Iosia, cade sub puterea lui Neco. Acesta îl deportează şi-1 înlocuieşte cu fratele lui, Ioiachim, care nu se va purta mai bine decât Ioahaz.

15 august 2013

Hrana ta zilnica !

15 August
2 Împăraţi 23.12-23
Iosia îşi urmează curajoasa lucrare de curăţire. Şi iată că în mijlocul mormintelor preoţilor idolatri remarcă un alt mormânt. Este cel al omului lui Dumnezeu care anunţase evenimentele care se împlineau acum. Oasele morţilor zăceau acolo, unele lângă altele, însă destinul lor etern diferea. Domnul, la venirea Sa, va deosebi şi va învia dintre cei morţi trupurile credincioşilor care „au adormit" (1 Tesaloniceni 4.13 ...). Ceilalţi vor fi lăsaţi să aştepte învierea pentru judecată.
Iosia a înţeles că, înainte să celebreze Pastele Domnului într-un fel demn, toată necurăţia trebuia îndepărtată din ţară, căci nu poate exista vreun acord între adorarea Dumnezeului celui sfânt şi orice se află în asociere cu idolii (2 Corinteni 6.16, 17). Dacă cel credincios doreşte să rostească Numele lui Hristos într-un fel demn, este invitat să se depărteze de fărădelege şi să
se cureţe de „vasele de ocară" (2 Timotei 2.19). Poate fi dureros să ne separăm, să ne retragem, să ne curăţăm şi, fără îndoială, vom fi acuzaţi de mândrie şi de îngustime. Dar aceasta este ceea ce Dumnezeu ne solicită înainte de a întreprinde orice lucrare pentru El. Să vedem care este consecinţa binecuvântată pentru Iosia şi pentru tot poporul: „Pentru că nu se sărbătorise Paşte ca acesta din zilele judecătorilor" (v. 22).

14 august 2013

Hrana ta zilnica !

14 August
2 Împăraţi 23.1-11
După cuvântul de judecată pe care Domnul tocmai îl pronunţase, Iosia ar fi putut concluziona: La ce bun atunci să curăţ acest loc asupra căruia Domnul îşi va aprinde mânia? Dar acesta nu este niciodată şi raţionamentul unui credincios adevărat. Chiar în ajunul judecăţii finale, Scriptura porunceşte: „Cine este sfânt să fie sfinţit în continuare" (Apocalipsa 22.11). Aplicând cuvintele care i-au fost citite din Deuteronom 31.11, împăratul recunoaşte valoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi se preocupă să-1 facă auzit la „tot poporul, de la mic până la mare" (v.2). Avem şi noi aceeaşi dorinţă de a face cunoscut în jurul nostru Cuvântul cel viu şi eficace?
Râvna pentru casa lui Dumnezeu îl „mistuie" pe Iosia, cum II va mistui, mai apoi, pe Unul mai mare decât el (Ioan 2.15-17). Să ne amintim cu ocazia aceasta de întrebarea pe care apostolul Pavel le-o pune corintenilor: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? ... că templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi?" (1 Corinteni 3.16-17; 6.19). Am primi noi oare vreun vizitator nobil într-o casă plină de dezordine şi de praf? Se va simţi el însuşi bine acolo? Cu cât mai mult trebuie să ne îngrijim când este vorba de Oaspetele divin care doreşte să-Şi facă locuinţa în inima noastră! A-I da onoarea cuvenită înseamnă, în primul rând, să punem această inimă în ordine, îndepărtând tot ceea ce o împovărează şi o spurcă.

13 august 2013

Un sfat...

Proverbe 15:4
Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. 
Psalmul 1
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.
Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
 De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.
 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.


Toate Ii sunt supuse, dar omul....NU !

In sfarsit...concediu...!
Sunt in prima zi de concediu...si e atat de bine.Inca sunt acasa si ma pregatesc sa plec, dar nu inainte de a mai scrie cateva randuri., pentru ca nu stiu "cand" si "daca", voi mai putea scrie ceva.
Stiu ca plec....dar nu stiu daca ajung....pentru ca Dumnezeu este in controlul tuturor lucrurilor.Asa cum citeam azi de dimineata un cuvant din cartea Marcu 4: 39, 41,
El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare....I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”

CINE ESTE ACELA? Te-ai intrebat vreodata CINE ESTE ACELA ?

Isaia 51:10, 15
Nu eşti Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile şi al cărui nume este Domnul oştirilor.
EL este ACELA, spune psalmistul,
A mustrat Marea Roşie, şi ea s-a uscat; şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.
Psalmii 106:9
EL este ACELA, spune prorocul Ieremia in cap.31:35
Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor:
EL este ACELA care spune David in cartea Psalmi 146:6
El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea.
TOATE Iti sunt supuse DOAMNE!
Psalmi 119:91
După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sunt supuse.
Mi-a venit un gand azi de dimineata in timpul care citeam, 
"singurul care nu Ii este supus lui Dumnezeu , ESTE OMUL!"
Credeti ca nu ar putea sa faca si acest lucru , sa I se supuna?
El care are atata putere? Oh, ba da....!
Numai ca Dumnezeu ne-a dat libertatea aceasta de a alege noi singuri cui sa ne supunem. In puterea noastra sta aceasta alegere, Dumnezeu nu forteaza pe nimeni.
Omul a ales sa nu i se supuna, inca din gradina Edenului. A ales sa nu asculte de Dumnezeu, sa nu creada ceea ce a spus El, sa puna la indoiala cuvantul Lui, omul a ales sa asculte soapta celui rau.Inca din Eden Dumnezeu a vazut acest lucru,
Geneza 6:5
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
Cat de nevrednic este omul! Cat de nerecunoscator! Dumnezeu l-a creeat dupa chipul Sau, i-a dat tot ce era mai frumos pe mana sa, i-a dat gradina Edenului cu tot ce a creeat, dar omul nu a fost multumit....
Cat de rai suntem noi oamenii.....! Cat de rai suntem si astazi, "INCA" ne da mii de binecuvantari, si tot nemultumiti suntem, ne da viata, hrana, apa, soare....ne da totul...si cu toate acestea ne comportam ca si cum nu ne da nimic.....Ne comportam ca si cum TOTUL ne apartine, ne comportam ca si cum EL ne este dator, ne comportam ca si cum EL are obligatii fata de noi, si noi fata de EL....
Omul este singurul care nu vrea sa I se supuna! De ce.....?
PENTRU CA NU ARE DUHUL LUI DUMNEZEU IN EL !
Un om care nu vrea calauzirea Duhului Sfant in viata sa, nu are cum sa i se spuna. Duhul lui Dumnezeu nu a ramas in noi, pentru ca noi suntem fire pacatoasa.
Geneza 6:3
Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă...
Suntem nascuti din pamant si  suntem pamantesti, dar Dumnezeu s-a indurat si ne-a dat aceasta sansa de a ne naste din Duh si de a deveni duhovnicesti.
1 Corinteni 15:47
Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer. 
A fi nascut din nou, a fi nascut din Duh, vom putea pazi poruncile LUI, firea noastra I se va supune, pentru ca vom recunoaste ca EL ESTE DOMN ! Slava LUI !
Ezechiel 36:27
Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.

Doamne  ajuta-ne si da-ne intelepciune, sa putem  intelege  ca nu suntem decat un fir de praf in fata Ta, si ca oricand acest fir de praf,  poate fi purtat de vant .
O zi minunata tuturor va doresc, celor care cititi aceste randuri si Domnul sa va binecuvinteze !