Versetul zilei

Se afișează postările cu eticheta marturii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marturii. Afișați toate postările

21 noiembrie 2016

"L-am primit pe Yeshua printr-o familie de romani din SUA"

Ieri am postat una din marturiile acestui frate. Cred ca prin marturia lui am fost motivati si noi sa credem din toata inima promisiunile lui Dumnezeu si totodata cred ca fiecare ne dorim asemenea experiente cu Dumnezeu.
Avem un Dumnezeu mare...dar din pacate uneori Îi limitam puterea...
Doamne iarta-ne!

In marturia urmatoare. Steve povesteste cum l-a cunoscut el pe Dumnezeu,

5 februarie 2016

Seara politistilor!

Aseara am avut un timp binecuvantat la adunare. Au fost invitati  fratii care fac parte din Asociatia Politistilor Crestini, dar pentru ca era o zi de lucru a saptamanii, doar o mica parte din ei au putut onora invitatia.
Au cantat si au avut marturii, iar prin marturiile lor sunt convinsa ca au cercetat multe inimi.
Fiecare ar fi a avut multe de spus, ar fi avut multe de marturisit, insa timpul nu le-a permis acest lucru, dar cei care au facut-o au aratat cum Dumnezeu i-a schimbat si i-a transformat datorita Cuvantului Sau.
Daca doriti, in zilele urmatoare puteti cauta in arhiva bisericii http://www.elim.ro/media/
programul de joi seara, 04.02.2016 si veti vedea marturia acestor oameni deosebiti. 
Unul dintre  fratii politisti declara cu ceva timp in urma:
“Am fost prezentator de discotecă, după aceea am fost şi instructor de dansuri. Întrucât aveam şi prieteni sârbi, am încercat să fac comerţ cu blugi. În cele din urmă, am reuşit să devin subofiţer de miliţie. În anul 1992, pe când mă adânceam în tot felul de păcate, am primit o invitaţie să particip la programul de evanghelizare a Bisericii Elim din Timişoara. În toată această perioadă, Dumnezeu m-a trecut prin fel şi fel de încercări. Mai întâi, primul meu şef, căruia îi plăcea ţuica, era indignat de faptul că nu mai avea companie la pahar. Atunci, sub pretextul unei informări, a semnalat conducerii Poliţiei Judeţene Timiş că nu vreau să-mi îndeplinesc îndatoririle. Atunci l-am pus pe Dumnezeu la încercare pentru prima dată, rugându-mă: “Doamne, Tu ştii că nu acesta este adevărul, şefii de la judeţ îl vor crede numai pe el. Te rog să intervii Tu, Doamne, şi Te rog să-1 faci să mă lase în pace”. La mai puţin de o săptămână, am primit vestea că vine un alt şef de post”, declară Briciu Marin, şeful de post de la Pietroasa.
Poliştiştii credincioşi, cu arma din dotare într-o mână şi cu Biblia în cealaltă, pioşi şi cu vorba dulce, ies în mijlocul comunităţii şi înalţă rugăciuni pentru răufăcătorii dispuşi să se căiască. “Doamne Iisuse Hristoase, ne rugăm Ţie pentru infractori, Doamne din ceruri, ca să îi faci să nu mai fure”.

Sa continuam sa ne rugam ca prin marturia lor, la servici, pe strada si oriunde sunt, Dumnezeu sa intoarca tot mai multi colegi de ai lor. 

21 ianuarie 2016

Cum m-am intors din moarte clinica !

Cautand sa ascult un mesaj acum inainte de culcare, am dat de marturia acestei surori dragi.
Personal am cunoscut-o  si-I multumesc Domnului pentru acest lucru.
Cu aproximativ doi ani in urma, sotul meu a ajuns cateva zile, in casa la aceasta familie prin intermediul unei persoane. Mi-a povestit la telefon despre aceasta familie minunata si mi-a spus ce momente inaltatoare au avut impreuna in rugaciune. In aceeasi zi seara, undeva in apropiere de Timisoara se tinea o seara de rugaciune la biserica din localitatea respectiva. Fiind singura  acasa si neavand program la noi la biserica, am hotarat sa merg la rugaciune impreuna cu o sora din biserica. 
A fost o seara prelungita de rugaciune si acolo am avut parte de o lucrare din partea Domnului care a fost cu ”DA si AMIN”. In momentul in care acesti frati veneau dinspre Oradea si se pregateau sa intre in biserica pentru ca deja era inceputa rugaciunea, sora a primit din partea Domnului chiar la usa, sa vina si sa imi vorbeasca. Bineinteles ca nu a stiut cine sunt si nici eu nu stiam ca sotul meu de fapt era in casa la aceasta familie.
Atat sora cat si fratele au primit daruri deosebite din partea Domnului si slujesc cu ele.
 La final cand i-am povestit prin telefon sotului ce mi-a vorbit Domnul, explicandu-i mai amanuntit prin cine am avut lucrarea, am aflat ca de fapt este exact familia unde Domnul l-a trimis sa faca o lucrare.
Oare nu cunoaste Domnul totul???

30 decembrie 2015

Seara marturiilor!

”Cant Domnului ca mi-a facut bine”, asa incep versurile unei  cantari.
Oh, daaaa... mult bine mi-a facut mie, mult bine ti-a facut si tie.
 De-aceea asa cum ne-am obisnuit in biserica in care merg eu, ultima seara din an avem o seara a multumirii  si in mod special frati si surori vin inaintea Domnului si inaintea bisericii cu marturia lor. Sunt marturii despre modul cum Dumnezeu a lucrat in viata lor, i-a vindecat de cancer si alte boli grave, le-a adus eliberare, i-a scapat din accidente, le-a mantuit copiii si multe alte binefaceri asa cum numai Domnul stie sa o faca.
 Va invit asadar, maine, 31.12.2015 ora 18 sa urmariti aceste marturii spuse chiar de cei in cauza.Programul va fi transmis live pe http://www.elim.ro/
Daca si tie ti-a facut Domnul mult bine, marturiseste si spune tuturor lucrul acesta, pentru ca Dumnezeu sa ia toata slava si gloria.
El este vrednic de cinste si Lui Ii aducem glorie!

19 noiembrie 2015

Marturia Danei Roba!

Am dat din intamplare peste aceasta marturie. Inainte de a porni acest video, trebuie sa stiti ca in acest video sunt imagini asa cum spunea si Dana, imagini in care diavolul isi batea joc de ea, asa cum si-a batut joc de multi dintre noi, singura diferenta este ca unii dintre noi nu am fost cunoscuti in mass media asa cum a fost ea. Fiecare am avut in viata noastra pacate cu care ne-am fi rusinat, insa cui i se iarta mult, iubeste mult.
Dana a avut o viata tumultoasa si pentru orice crestin acest mod de viata este dezgustator, insa traind in lume acest mod de viata a fost unul normal.

Dana este o marturie vie in ceea ce priveste schimbarea pe care a facut-o Dumnezeu in viata ei.
 Cat priveste micile ”ajustari” pe care le mai are de facut...haideti sa nu o judecam, ci mai bine sa ne rugam.
 La vremea potrivita Dumnezeu ii va arata voia Lui si in privinta aceasta, (”machiajul”, lucru  in care multi se poticnesc si lungimea fustei). Eu nu ma machiez, dar nici nu o judec! Las judecata in mana Celui care este drept sa ne judece. Cat despre exterior...degeaba ai rochie lunga, fata nemachiata daca inima nu este curata si sincera. Cred ca Dumnezeu care a inceput in ea lucrarea o va duce la capat, la desavarsire, pentru ca acesta este Dumnezeul in care ne incredem!

17 iulie 2015

19 ani petrecuti in biserica....!

  Va recomand sa cititi aceste cuvinte!!!!
Sunt doar cateva ganduri, insa pe blogul fratelui Dan Ghimbasanu, veti gasi intreaga marturie sau cum vreti sa numiti aceste cuvinte.

Ascultați, căci am lucruri mari de spus, și buzele mi se deschid ca să învețe pe alții ce este drept. Căci gura mea vestește adevărul, și buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit știința. (Proverbe 8:6-9)
O radiografie a celor 19 ani de credință trăiți în bisericile evanghelice

1996 - 2015


CUPRINS
I. INTRODUCERE
II. SCURTĂ ISTORIE PERSONALĂ
III. ATACURILE ASUPRA BISERICII LUI CRISTOS
Primul front:
ATACUL MODERNISMULUI
Al doilea front:
AMESTECUL COPIILOR LUI DUMNEZEU CU OAMENI LUMEȘTI
Al treilea front:
ATACUL DUHULUI DE RÂS ȘI DE NESERIOZITATE
Al patrulea front:
DEFOCALIZAREA PĂSTORILOR DE LA SLUJBA
ÎNCREDINȚATĂ DE DUMNEZEU
Al cincilea front:
ATACUL ÎMPOTRIVA VORBIRII DUHULUI SFÂNT ÎN
ADUNĂRI
IV. AM VĂZUT DIN NOU VIAȚA DIN DUMNEZEU
V. ADEVĂRUL
VI. TIPARUL DUPĂ CARE LUCREAZĂ DUMNEZEU
VII. DECIZIE DE RETRAGERE DIN SISTEMUL EVANGHELIC
VIII. CE URMĂRESC? DE CE AM SCRIS LUCRURILE ACESTEA ATÂT DE PE FAȚĂ?
IX. PORNIȚI ÎN CĂUTAREA VIEȚII


I. INTRODUCERE
A scrie rândurile următoare nu mi-a fost ușor. Dar Dumnezeu mi-a vorbit prin textul din Proverbe 8:6-9, pe care l-am scris la început. Așa că sunt liniștit pentru că spun faptele așa cum s-au întâmplat, fără să caut să le sucesc. La sfârșitul mesajului voi trage concluzia din perspectiva darului duhovnicesc de mic „văzător” pe care mi l-a dat Dumnezeu.
O privire de ansamblu
Ca să pot avea o astfel de privire de ansamblu a ultimilor 19 ani în bisericile evanghelice din Galați, Dumnezeu a făcut următoa-rele lucruri, pe care nu eu le-am regizat și nu eu le-am urmărit:
am fost în miezul evenimentelor, fiind aproape nelipsit de la întâlnirile adunării
‒ în majoritatea acestor ani am fost aproape de sfera conducerii, fie în comitetele bisericilor, fie între liderii slujitori (misionar, lider de grupă, slujitor la cateheză, predicator, secretar al comitetului). Astfel am putut vedea ce se întâmplă „la vârf”
timpul pentru care am făcut această privire de ansamblu este destul de îndelungat (aproape 20 de ani), astfel încât să nu fie judecăți pripite. Au trecut destui ani pentru ca fiecare dintre cei care apar în această relatare să se canalizeze pe un anumit făgaș, și să nu se poată spune că Dumnezeu nu i-a dat timp să vadă adevărul, să se poată pocăi, etc.
de doi ani de zile Dumnezeu m-a scos într-un mod forțat din adunările evanghelice, ca să pot privi retrospectiv la tot ceea ce s-a întâmplat, la toate evenimentele prin care m-a trecut El, și să văd felul în care El a lucrat în toți acești ani
în ultimul timp, Dumnezeu m-a dus să pot vedea din nou viața, așa cum o știam din „slava primului templu”, o viață care nu credeam că mai există.
Temeri
Știu că unii mă vor acuza că nu fac decât să destabilizez biserica, dar dacă adevărul o destabilizează, atunci ce o mai poate reabilita?
Pocăința
Am beneficiat de o pocăință profundă, de o naștere din nou radicală, care m-a determinat să arunc 3 saci cu cărți lumești, toate discurile și casetele cu muzică rock, și să mă avânt cu o sete aprinsă în citirea bibliei și cărților duhovnicești.
Slava primului Templu”
Dumnezeu a îngăduit să mă aducă la pocăință în anul 1996, la Templul Penticostal, cu puțin timp înainte ca vechea generație de credincioși (Iacob Dumitrașcu, Alexandru Ghiță, Petre Plășoianu, Ștefan Bordiciuc) să plece la Domnul sau să fie marginalizați, astfel încât am avut harul să mai prind vreo 5 ani în părtășia unor oameni sfinți. Pe vremea aceea, cei ce se urcau la amvon erau oameni serioși, cărora nici prin cap nu le trecea să facă vreo glumă. Îmi aduc aminte cum spuneau de la amvon, cu o față gravă, că tocmai ce veniseră dintr-o săptămână de lupte grele spirituale, și eu mă gândeam ce or fi acelea.

1 aprilie 2015

Cine este Alin LOLOS?

Nu putini am auzit despre Alin Lolos. Drept e ca unii poate au auzit mai putin, altii mai mult, dar citind cele ce urmeaza puteti sa aflati cate ceva despre el.

Sunt omul care crede cu acuratete tot ce este scris in SCRIPTURA si asta si predic. Hristos Isus DOMNUL m-a schimbat din starea de pacat si vicii, in a face voia lui Dumnezeu. Deci, se poate. Voi toti care ati auzit marturia mea, la cum Dumnezeu a lucrat in viata mea, nu aveti acum nicio scuza, stiti bine ca intr-o zi veti muri si daca nu va pocaiti si daca nu va incredeti in DOMNUL ISUS HRISTOS pentru ca El sa va poata justifica in fata DREPTATII LUI DUMNEZEU TATAL, veti avea o pedeapsa vesnica pentru pacatele voastre. Vreau sa va zic ca va iubesc si va respect, va rog cititi Biblia si veniti la Dumnezeu in termenii Lui Dumnezeu, nu dupa parerile oamenilor, nu dupa traditii, nu dupa un cult, ci asa cum este scris, prin DOMNUL ISUS HRISTOS revelat in Scripturi.
Nu reprezit niciun cult sau religie si nu vreau sa fiu pus in tiparul unui cult, religie sau denominatiune, ceea ce sunt, sunt numai prin Harul lui Dumnezeu, sunt crestin si cred cu tarie ca Scriptura este Cuvantul Divin, Infailibil si Adevarat al Marelui Creator Dumnezeu. Vreau si la asta lucrez zilnic, ca sa ii pun pe oameni dupa Cuvantul lui Dumnezeu si nu dupa culte, religii sau denominatiuni. Coloseni 1:28 “Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. 29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.”
De cand Dumnezeu m-a mantuit, m-a facut madular al trupului lui Hristos ca si pe toti cei nascuti din Duhul Sfant, care este Biserica Rascumparata (1 Corinteni 12:12-31). Multi cauta membralitatea dar Hristos Domnul cauta oile pierdute ca sa le faca madulare Bisericii Lui. Membralitatea ti-o da oamenii, dar a fi madular in trupul lui Hristos este un act Divin obtinut numai prin Duhul Sfant. Membralitatea dintr-un catastiv al unui cult ti-o poti pierde din multe motive, dar atunci cand esti madular al Bisericii lui Hristos vei ramane in trupul lui Hristos pentru ca El a zis in Ioan 6:37 “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” si Filipeni 1:6 “Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos.” Apocalipsa 3:5 “Cel ce va birui va fi imbracat astfel in haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea vietii si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui.”

Mai multe puteti citi in continuare pe blogul lui: http://www.faracompromis.ro/despre-mine-alin/

31 martie 2015

Dumnezeu scoate tineri pe care ii va folosi cu toata puterea. Roaga-te sa fii si tu unul din ei!

Am ascultat aceasta marturie...de nenumarate ori, dar lacrimile apar de fiecare data.
Intamplator am dat peste ea, pe youtube si nu as putea sa nu o postez.
Personal il cunosc pe Ciprian, pentru ca slujim in aceeasi biserica. Este un om extraordinar, un bun credincios plin de Duhul Sfant si Dumnezeu il foloseste cu putere pe oriunde merge, pentru ca el implineste ceea ce ne-a spus Hristos: "mergeti in toata lumea si faceti ucenici".
Ma rog ca Dumnezeu sa scoata tineri ca si el, plin de Duh si de puterea Domnului.
Domnul sa toarne Duhul Sfant peste noi, peste copiii nostri si prin puterea Lui sa mergem si sa-I marturisim minunile Lui.

26 februarie 2015

Marturie LUIGI MITOI!

Citisem pe un blog crestin nicolaegeanta.blogspot.ro un titlu care mi-a atras atentia, 
"marturia pastorului Luigi Mitoi".
Nu puteam sa nu deschid sa citesc pentru ca este unul dintre pastorii ale carui mesaje le urmaresc cu mare drag.Dumnezeu il foloseste cu putere si ma rog sa o faca si in continuare.

Pastorul Luigi Miţoi a crescut fără părinţi de la vârsta de şase luni şi chiar dacă ambii părinţii trăiau, el a fost abandonat de ei şi crescut de bunici. În adolescenţă, a devenit boxer şi a învăţat să se lupte pe stradă cu alţii, mai ales cu cei care îşi bătuseră joc de el când era mic. Viaţa l-a învăţat să fie un om dur, atât la propriu, cât şi la figurat. Aceste alegeri au fost făcute, probabil, mai ales datorită suferinţei de a fi fost abandonat într-un mod atât de crunt de părinţi.
        În jurul vârstei de 21 de ani, a venit un moment în viaţa lui când Dumnezeu l-a atins personal, iar ca răspuns, el pur şi simplu s-a prăbuşit la picioarele lui Cristos, a înţeles că puterea şi succesul nu stau în lupta cu oamenii, nici în prietenii pe care îi ai pe stradă, ci depind doar de relaţia spirituală cu Dumnezeu. Doar El îţi poate da un nume nou şi... veşnic.

Reporter RVE:
         Cum s-a transformat viaţa dumneavoastră când L-aţi întâlnit pe Dumnezeu? Credeţi că a fost nevoie de transformarea vieţii pe care o aveaţi?

Luigi Miţoi:
         A fost nevoie de o reală transformare. Aceasta s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă şi a fost declanşată de un anumit eveniment.

Reporter:
         Care a fost acel eveniment?

Luigi Miţoi:
         Evenimentul cu care a început schimbarea mea a fost în 1984, la câteva luni după ce m-am căsătorit. Una dintre mătuşile soţiei mele era convertită de mult timp şi, întâmplător, am avut o discuţie mai aparte cu ea. În timpul acestei conversaţii, ea mi-a vorbit despre Isus.

Continuarea interviului o gasiti pe situl biserici:  http://bethanynewsite.com

13 februarie 2015

Vieti schimbate !

Cel mai minunat lucru este sa vezi cum oamenii sunt transformati. Dar cine poate face acest lucru?
Doar  DUMNEZEU!
Iulian Siminiuc, petrece 11 ani in inchisoare din cauza unei crime. Acolo, privat de libertate, Il cunoaste pe Dumnezeu si viata lui se schimba radical. Cu toate ca a mai ramas cativa ani inchis, sufletul lui era liber!

23 decembrie 2014

FAGADUINTE SI RESTRICTII

Indiferent de situatia si nevoile care ne preseaza uneori incat trebuie sa plecam departe pentru a asigura cele de trebuinta familiei, Copiii Domnului nu-l uita pe Dumnezeu si cauta partasie cu El si cu fratii oriunde ar fi.
In aceasta inregistrare veti putea auzi o marturie extraordinara in care s-a confirmat inca odata ca rugaciunea si postul sunt armele prin care putem birui, dar totodata si un mesaj al fratelui Mihaita Danila.
Chiar daca gospodinele sunt ocupate cu pregatirile la bucatarie, va recomand sa ascultati acest mesaj.
Mare Dumnezeu avem, slava LUI!

10 decembrie 2014

Marturia in intregime.Merita citita!

Cei care urmariti blogul meu, stiti ca in urma cu cateva zile am postat o farama din marturia extraordinara a unui tanar extrem de curajos, care a vrut sa vada pe propria piele cum este sa fii copil al nimanui.
Sincer pe mine m-a marcat mult, am plans si m-am rugat  mult pentru aceasta categorie de oameni. Am realizat ca traim intr-un mare fariseism, poate chiar ne autoamagim ca suntem crestini si asta este dureros.
La putin timp dupa ce am postat marturia, dand si link-ul unde se putea citi toata, am fost sunata de mai multe persoane, spunandu-mi ca pagina unde am directionat cititorii nu poate fi gasita.
Am fost mirata si intristata in acelasi timp. Eu am citit-o, insa vroiam sa fie citita de cati mai multi crestini.Asa ca am luat legatura cu Catalin, cel care a trecut prin aceasta experienta si intr-adevar mi-a confirmat ca postarea a fost stearsa. Din respect pentru el am facut si eu acelasi lucru.
Catalin este un baiat cu un caracter deosebit si parca nu dorea sa supere pe nimeni, asa ca a decis sa stearga postarea. Insa durerea din suflet striga mai tare si Domnul i-a adus calauzire in aceasta directie, trebuie postata sau nu?!
Cred cu tarie ca a facut cel mai bun lucru de a reposta marturia, pentru ca indiferent cat de dureros este adevarul, cineva trebuie sa ni-l spuna, iar daca Dumnezeu a hotarat ca prin el sa ne vorbeasca, ii multumim si ma rog ca Domnul sa il binecuvinteze.
I-am cerut acordul de a publica marturia, in cazul in care se va hotari sa reposteze aceasta experienta.  
Iata ca astazi fac acest lucru, in speranta ca aceste cuvinte vor fi  un mare semnal de alarma pentru noi toti.
Catalin Ciuculescu (inainte)

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el… Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili… Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”… :) Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem in numele lui Isus pentru ce urma sa facem… Dumnezeu a stat in spate la tot… Datorita Lui citesti asta… M-a invatat si mi-a aratat ca viata nu e ce cred eu… Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc… O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor… Incepe…

Catalin-omul strazi pentru 4 zile si 4 nopti!

1.
 N-am plecat demult… L-am salutat pe Bir… El a apucat in dreapta, eu in stanga… Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant… Cand esti prost imbracat te simti inferior… Eu nu sunt “om al strazii” decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator… Treci pe langa oameni, te uiti in ochii lor, ei te “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari… Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat… L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine… Am trecut de el, dar m-am intors… Avea niste “fierotanii” intr-un carut… L-am intrebat ce face cu ele… Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”… L-am intrebat daca pot vinde si eu… “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat… Pana si el se uita ciudat la mine… Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei… 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari… “Bine”, i-am zis, si-am plecat…

Acum stau intr-un cimitir… M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor… M-a vazut o doamna… S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi… Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata… Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”… Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum… Tot proaspata… E adanca… Intunecata… Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata… Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce… Sufletul ar trebui sa meaga in Cer… Eh, macar am avut liniste… Ma  duc mai departe… Sunt curios…

Stau pe niste scari reci… Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea… Am trecut acum cateva minute printr-o piata… Ma plimbam printre “bunatatile” expuse… Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”… Am trecut de el, apoi m-am intors… L-am intrebat ce face… “Ce sa fac? Pe-aici.”… M-a-ntrebat si el ce fac… “Ce sa fac? Ma plimb.”… M-a-ntrebat pe unde stau… I-am zis ca pe afara… “Nu ti-e frig?”, mi-a zis… “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns…  L-am intrebat daca are izmene… Avea… O pereche… M-a intrebat de unde sunt… Daca mai am frati…

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga… L-am intrebat ce mananca… Zicea ca mai sunt oameni care mai dau… M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate… I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini… “Asa e”, a intarit si el… Zicea ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie…

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana… “Uite aici, mancati”… A intins-o spre mine… “O-mpart cu el”, i-am spus… “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz… “Mancati ca e pui… E fain… E cald”, ne-a zis binefacatorul… A plecat… Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”… Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea… Acum 11 ani, imi amintesc perfect… Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes… El era acolo pe o banca… Se legana si avea un tic ciudat cu limba… Tot om al strazii era si atunci… Am plans de-am rupt… Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut… M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang… I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”… Mi-a zis sa nu mai plang… I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat… Dumnezeu e bun…



2.
Dupa ce s-a inserat m-am intalnit cu Bir… Am mancat bucata de pui pe care o primisem in timpul zilei… Ne-am dus in zona caminelor studentesti unde am dat de vreo cativa baieti slab imbracati, care suflau in niste pungi colorate in argintiu… Ne-am asezat pe o chestie din ciment si ne uitam la televizor, prin geamul unui local unde se poate manca… Se uita la meci si unul din baietii care “inspirau” bronz… Ne privea ciudat, ca nu eram de-ai locului… L-am intrebat daca ii era frig… “Mie? Nu!”, si s-a intors spre televizor… Era prea frig asa ca ne-am ridicat si ne plimbam ca sa ne incalzim…

Cand traiesti pe strada timpul trece greu… N-ai nici un motiv pentru care sa te grabesti, nu te-asteapta nimeni… Timpul pare mai bland cu genul asta de oameni, dar mie mi-a parut mai mult o pedeapsa… De-abia asteptam sa treaca vremea…

Ne-am dus la gara… Mai vazusem oameni adapostindu-se aici de-a lungul anilor… Nu mancaseram nimic de cand incepuse totul, in afara de bucata aia de pui… Am cumparat o paine… Am dat 2,3 lei pe-o paine nu prea mare… Am iesit din magazin si-am dat de unul “ca noi”… Mirosea rau de tot, mai amplificat atunci cand vorbea… Era alcoolic… Ne-am intors, zicandu-i ca am luat o paine… L-am intrebat daca a mancat si daca nu vrea o bucata de paine… S-a uitat mirat la noi, si-a lasat colturile gurii in jos si ne-a-ntrebat: “Pai si voi ce mancati?”… I-am spus ca ne descurcam cu painea aia… “Dati-mi o bucata de paine, hai! Stai!”… Si-a bagat mana in plasuta, a scos niste branza topita si incerca sa rupa recipientul ala cu unghia… “Am primit-o si eu”, ne-a zis… N-a izbutit sa o rupa… I-am strans mana si-am plecat… Am mancat cu pofta painea…

Ne-am cautat loc de dormit… Sala de asteptare era mai calduroasa… Pe la 1 dimineata au venit doi oameni de la “protectia” garii sa ne intrebe daca avem bilet. Cine nu avea, trebuia sa iese… Noi n-aveam si-am iesit… Ne-am dus in pasajul subteran, am dormit putin pe jos, dar era prea frig… Ne-am ridicat si am dat de niste vagoane scoase din uz… Cineva din gara striga: “Ba, ce faceti acolo? Treceti inapoi!”… Ne-am continuat cautarea in ciuda a ceea ce ceruse el… Erau lacate la toate usile vagoanelor… Am lasat un Nou Testament in plasa unui om al strazii care dormea adanc in frigul de afara… Ne-am intors in pasaj si-am indurat iarasi frig… Ne-am mai dus pe la ora 5 in sala de asteptare… Nu ne-a mai scos nimeni…

Imi deschid ochii si vad un tanar in sala de asteptare… Citea… Biblia… A trecut de 6 ori pe langa mine si nici macar o singura data n-a cutezat sa ma priveasca in ochi…. M-am intrebat “ce folos?”… Se vede aiurea rau de tot de “afara”… Am vrut sa merg sa-l intreb daca a inteles ceva din ce citise, dar mi-a fost prea rusine… Rusine de el, de oamenii din sala, dar si mai tare de mine…. Nu eram mai bun decat el, asa ca, avand gandul spre Dumnezeu, am invatat doar din ce am vazut…

Nu credeam ca o sa fie asa greu sa traiesti pe strada… Frigul iti face ochii rosii si iti schimba timbrul vocii… Nu mi-a trebuit prea mult timp sa inteleg ca viata pe strada parca nu e viata… Si uite cum, intre timp, s-a facut si lumina… A fost o zi grea… Foarte grea… Prea grea… Bir n-a mai rezistat, il apucase frugul si s-a dus acasa… Ne-am salutat…



3.
Am iesit din gara… Am intalnit alti doi oameni pe strada… I-am intrebat unde dorm… “Ce-i cu intrebarea asta?”, mi-a zis raspicat unul din ei… Le-am explicat ca nu sunt din oras si ca sunt in cautarea unui adapost… Mi-au dat toate explicatiile de care aveam nevoie… Le-am lasat cate un Nou Testament… “Le-am primit si eu si-acum le dau si la altii ca mi-au dat mai multe”, le-am spus… Le-au luat, am plecat si am vazut de departe cum si le puneau in buzunarele de la piept…

Am trecut pe langa persoane pe care le cunosteam… Nu m-au recunoscut, poate si datorita faptului ca nu prea s-au uitat la mine… Cand am plecat de acasa mergeam cu capul plecat si cu ochii in pamant, simtind oamenii cum se uita la mine… Acum mi-am ridicat eu capul, si ma uit la ei… Isi pleaca pe rand capetele dupa ce ma vad, si privesc pamantul… “Nu le pasa”, imi zic in suflet…

Am intalnit un alt baiat pe strada… Am scos un Nou Testament si, fara sa zic nimic, i l-am pus in mana… Dupa cativa metri m-am intors spre el suficient cat sa vad ca-l rasfoia zambind… Sper ca stia sa citeasca… Si-acum ploua…


4.
Am dormit deja de 3 ori pe bancile de prin parcuri… Ieri a fost soare, azi a plouat… Simt frigul in oasele din zona soldurilor si nu numai… Habar n-am cat e ceasul… N-am putut sa dorm prea mult din cauza frigului, asa ca am intrat in catedrala ortodoxa… Mi-am dat si eu caciula jos din cap si am inaintat spre unul din scaunele din biserica… Se pare ca stau pe un loc “cumparat”… Deasupra capului meu e un nume gravat in lemnul scaunului: “Dr. Octavian Neagoe”…

Vad oameni sarutand obiecte, altii trec pe langa mine voind sa ajunga in locul unde se face spovedania, marturisirea… I-am multumit lui Dumnezeu in inima mea pentru Scriptura si ca mi S-a descoperit si mie… E o favoare… M-am spovedit si eu Cui trebuie, lui Dumnezeu… E bine…

In stanga mea era un om care canta cu preotul… Cunostea cantarile… L-am ascultat de mai multe ori… Intr-una din pauze i-am spus “cantati fain”… Si-a plecat capul, semn ca m-a auzit… A fost o slujba faina, slujba in care am auzit vorbindu-se despre Isus si despre pocainta… Ziceam si eu “amin” unde consimteam… Cel care asigura protectia si paza bisericii se uita la mine… De fiecare data cand ni se intalneau privirile imi plecam capul…

Am stat vreo 4 ore in biserica… Dupa slujba, omul din stanga mea s-a uitat la mine si mi-a spus ca si-a dorit sa fie preot, dar, din cauza persecutiilor din timpul comunismului, a renuntat… Mi-a strans mana si a plecat… Un altul, trecand pe langa mine, mi-a zambit, in timp ce isi plecase capul… Am zambit si mi l-am plecat si eu… S-a intors din drumul lui catre iesire, mi-a strans mana si m-a intrebat ce fac… “La slujba”, i-am raspuns… M-a surprins gestul lui… Am vorbit apoi cu cel care statuse in dreapta mea… Am vorbit despre cuie, topoare si lopeti… M-am bucurat de ei…


5.
M-am dus la un centru de adapost pentru oamenii strazii… Nu m-au lasat sa dorm peste noapte pentru ca nu eram pe lista… Imi trebuia si buletin, dar eu, cum plecasem fara nimic dupa mine, nu aveam nici o sansa… Am salutat si am iesit…

Am trecut pe langa libraria crestina “Kerigma”… M-am intors din drum si mi-am zis “sa fac un test”… Inlauntru erau doua doamne si un copilas… Am intrebat daca mai era deschis… “Nu. De la 5 (17:00) am inchis”… Era undeva cam pe la 7 ceasul… “Voiati ceva?”, m-a intrebat vanzatoarea… Le-am zis “nu, voiam doar sa ma incalzesc putin”… “Pai haideti, stati sa va-ncalziti”, i-a fost replica… Stateam acolo si ma bucuram in inima mea vazand si copilasul jucandu-se pe langa mine… Dupa 2-3 minute i-am spus doamnei care m-a primit ca a fost un test… “Cum asa?”, a intrebat… I-am spus povestea… M-a recunoscut abia dupa ce a auzit tot… Noi ne mai intalniseram de 3 ori… M-a rugat sa mai stau si asa am facut… Am plecat de acolo “incalzit” si cu o jumatate de portie de salata cu pui… A fost faina :)

Am intalnit un “batranel al strazii” putin mai tarziu… M-am oprit sa-l salut si am povestit de una si de alta… Era mai “tare de urechi” asa ca vorbeam mai “cu volum”… L-am intrebat daca ii era foame… “Nu, multam, am mancat”… Mi-a zis ca i-e frig, ca mai sta putin si pleaca… I-am pus mana pe umarul stang si am terminat cu “Doamne ajuta!”… La fel a incuviintat si el…

M-am oprit la un brau de marmura chiar in centru… Mi-am intors capul si in fata mea stateau doua cunostinte… M-au auzit cand vorbeam cu batranelul, mi-au recunoscut doar vocea si m-au urmarit… M-au cinstit cu un ceai cald, de care m-am bucurat mult, si le-am povestit din cele pe care apucasem sa le vad… M-au intrebat daca mi-e foame… Nu mi-era… Inca mai aveam aproape jumatate de paine… In catedrala citisem Matei 6, asa ca Dumnezeu implinea ce promitea… Am primit niste banuti, ne-am salutat si ne-am urat “somn usor”… :)

In fata garii se legana cineva si facea cu mana masinilor oprite la semafor… Era baiatul care imi daduse bucatile de pui cu o zi mai inainte… Asculta muzica… In timpul in care ii intindeam mana si-a dat castile jos… L-am intrebat ce face… I-am spus ca mi-a dat de mancare si mi-a raspuns ca “stie Dumnezeu cate-am facut”… L-am intrebat daca ii era foame, voind sa impartim painea… Mancase… I-am spus “multumesc” si l-am imbratisat…

Cei de la paza garii nu ma lasau sa stau in sala de asteptare decat daca aveam bilet… Le-am spus cine sunt si de ce faceam ce faceam… Erau mirati dar nu m-au crezut, gandindu-se ca multi dintre cei de pe strada inventeaza tot felul de povesti… M-am dus la casa de bilete si mi-am luat un tichet aiurea pana la “Baile Calacea”… Acum stau in gara langa un om care a facut pe el… Miroase greu … Cineva de la paza il indeamna sa iese… “Astea-s regulile”…

Pe la 5 dimineata m-am reintalnit cu fetele care imi oferisera ceaiul cu o zi inainte… Au intrat in sala de asteptare si-am vorbit, ceea ce a creat putina mirare intre cei prezenti… Unul ca mine sa vorbeasca unora ca ele… Ne-am salutat, apoi iesisem sa ma dezmortesc putin… La intoarcere le-am vazut iesind din sala de asteptare, unde imi lasasem plasa… Mi-au pus acolo niste sandwichuri… Eu nu ma dau in vant dupa ardeiul gras, asa ca a pus Dumnezeu ardei in toate sandwichurile… A vrut sa ma invete… N-am comentat si am mancat cateva cu bucurie si multumire… Celelalte sandwich-uri au ajuns si la altii impreuna cu cate un Nou Testament… Mi-au urat sanatate… M-am oprit pe o banca acum… Cred ca o sa trag un pui de somn…



6.
L-am reintalnit pe cel cu care am impartit cele doua bucati de pui din prima zi de cand am inceput tot… M-a salutat si m-a intrebat ce fac, apoi m-a sfatuit sa am grija ca sunt “comunitarii” prin zona… Tot el mi-a zis “du-te ca dau pocaitii de mancare!”… Mi-a amanuntit cum sa ajung acolo… Am trecut strada si am vazut o batranica aplecata mult de spate… M-am oprit in dreptul ei, timp in care o alta doamna traversa strada spre noi… A trebuit sa ma aplec destul de mult incat sa-i vad fata batranei… Tragea dupa ea un geamantan pe roti… A ajuns la noi si doamna care trecuse strada… S-a oferit, la randu-i, s-o ajute pe batranica… Femeia in varsta mergea tot “unde dau pocaitii de mancare”…

Doamna care trecuse strada m-a intrebat daca merg sa mananc si eu… “Da”, i-am spus… M-a intrebat multe, printre care ce fac, de unde sunt, pe unde dorm… I-am explicat cine sunt de fapt si ce cautam pe strada… Mi-a zis ca Duhul lui Dumnezeu ii spusese ca era ceva cu mine… M-am bucurat mult in inima mea de favoarea lui Dumnezeu… A mers cu mine de cot pana la locul unde se impartea mancarea, continuand sa povestim… M-a prezentat fratilor cu care facea echipa cu bucuria unui copil… Erau de la biserici diferite si mi-am spus in minte ca asta era o lucrare veritabila, atunci cand penticostalul, baptistul, crestinul dupa evanghelie, unul cu mai multa charisma, sau ce-o mai fi omul, trece de bariere si face alaturi de ceilalti ceva pentru semeni, de dragul lui Dumnezeu…

Deja ma cunosc cativa dintre cei de pe strada… Am intalnit omul care a vrut ne dea branza topita in prima seara si pe alti cativa pe care ii mai vazusem… Petrica, cel de la care a plecat ideea de ajutorare a celor fara casa, vorbea si se ruga pentru ei… Unul mai nazdravan tot vorbea peste el… L-am rugat sa nu mai vorbeasca asa tare ca voiam “sa aud si eu ce zice omu’ asta, ca zice ca si el a stat pe strada”… Mi-a vazut fularul rosiatic… “Da mie fularu’ asta”, mi-a zis… Si l-a asezat la gat cu bucurie… Apoi vorbea iar tare… L-am mai rugat odata sa nu mai vorbeasca… M-a luat deoparte si mi-a spus viata lui… Ca are un handicap si ca nu poate sa-l controleze, ca a vrut sa se sinucida dar nu i-a iesit, si ca acum face cateva lucruri pe care nu vrea sa le faca… M-a intrebat apoi cum ma cheama, unde stau si de unde vin… “Catalin, vin din Oltenia si dorm in gara”, i-am spus… S-a dus repede si a chemat un baiat… Au venit amandoi si a inceput Ionut (numele lui) sa faca ceva emotionant pentru mine… I-a spus celui pe care il chemase de unde sunt, unde dorm si ca sunt amarat… L-a intrebat daca nu puteau face ceva sa ma ajute sa nu dorm in frig… N-a stat pe ganduri baiatul si a zis ca ma ajuta… Voia sa imi dea un pat in ruinele in care dorm ei, in fosta cladire a politiei… Mi-a zis ca si in timpul zilei, daca vreau, pot sa merg sa dorm acolo ca imi da pat… Am fost sensibilizat in suflet…

Cel putin trei dintre ei m-au intrebat daca am primit numar de ordine pentru mancare… Nu luasem, pentru ca inca mai aveam jumatate de paine si inca vreo cateva sandwichuri in plasa de rafie… Le-am zis ca imi iau dupa ce primesc toti… S-a dus Ionut al meu pana in fata randului la Petrica, cel care coordoneaza lucrarea asta, si i-a cerut o portie pentru mine… Petrica, stiind povestea mea, s-a uitat la mine… I-am facut semn zambind si plecandu-mi capul… Stateam pe un boltar… A venit Ionut la mine cu 4 sarmale calde intr-o farfurie de unica folosinta… S-a aplecat si mi-a pus mancarea in mana…

S-a apropiat de mine omul “cu branza topita”… M-a intrebat daca mai vreau supliment ca se duce sa imi ia… I-am cerut doar niste paine pentru ca Ionut uitase sa-mi aduca… Si-a intins mana in farfuria lui si a apucat 2 felii de paine… Le-a scapat pe jos… Si-a cerut scuze… “N-are nimic”, i-am spus, si-am mancat impreuna cu el sezand langa mine… A vazut ca mi se terminase painea si mi-a mai pus repede in mana stanga inca doua felii din portia lui… Fara ca macar sa-i cer, s-a dus apoi sa-mi mai aduca 3 sarmale… I-am multumit, dar eram satul si au ramas pentru el…

Cel care mi-a dat feliile de paine m-a intrebat de ce stau cu farfuria in mana si n-o arunc… I-am zis ca vreau s-o arunc la un gunoi… Mi-a luat-o din mana si mi-a dus-o el… :) Un altul a zis ca eu sunt “din ala care respecta”, timp in care isi subtia grosimea buzelor zambind… Cuiva ii era sete… Omul care imi dusese farfuria la gunoi i-a dat o gura de alcool sanitar… L-am intrebat daca nu-i face rau dupa mancare… “Ba, ce intrebari prostesti pui si tu… Asta imi face bine si inainte si dupa mancare”… Mi-a parut rau pentru el… M-a intrebat apoi daca n-am ceva apa… I-am dat sticla de “juma de litru” umpluta doar pe sfert… Ne-am salutat si mi-au urat sanatate… Am gasit o alta sticla murdara, tot la jumate, pe marginea strazii… Mi-am pus-o in plasa… In parc am intalnit un prieten care nu m-a recunoscut decat atunci cand i-am zambit… Am facut vreo cateva poze, timp in care cativa oameni ne priveau nedumiriti… Mi-a lasat niste bani… Pot sa-mi cumpar bilet… Cred ca nu-mi mai iau pana la “Baile Calacea”… :) Aaa, am primit si o bluza “cu gat” de la Petrica… Tine locul fularului rosiatic…



7.
Am plecat din parc spre catedrala din centru… Inainte de a ajunge m-am “intalnit” cu privirea cuiva… Eram in piata… Se uita indelung la mine… Ma uitam si eu la el… Si-a plecat capul in semn de salut… Mi l-am plecat si eu pe-al meu… Am facut o “fotografie mintala” si am analizat-o mergand pe drumul meu… Era omul din biserica ortodoxa care se intorsese din drumul lui sa ma salute si sa ma intrebe ce fac… Isi aducea aminte… M-am bucurat ca nu uitase de unul ca mine…

Au citit ceva din Petru la biserica… Au mai zis si despre sfintii “nu stiu care”, despre niste mucenici, aparatori si ce-or mai fi, dar asta e partea a doua… :) Eu am luat tot ce-a fost bun, tot ce L-a scos in evidenta pe Dumnezeu… Pe scaunul din stanga mea statea un om al strazii destul de inaintat in varsta, in dreapta la fel… Cel din stanga adormise la un moment dat si sforaia… Ma uit la cel din dreapta si-l intreb daca sa-l trezesc… Ridica din umeri si-si lasa colturile gurii in jos… Era deranjant pentru cativa care se uitau deja la el… L-am atins suficient cat sa ma simta… I-am spus ca se auzea cum sforaie… A tras vinovat aer in piept pe vocala “i” si mi-a zis “mersi”… Mi-am lasat fruntea pe mana stanga… Mi se “taiase filmul” pe loc… Adormisem si eu… Sper ca n-am sforait… M-am trezit la finalul slujbei cand oamenii se “impartaseau”… Am vrut sa iau si eu cina dar vedeam oamenii pupand icoanele inainte si dupa ce luau din mana preotului painea inmuiata in vin si m-am razgandit…

M-am dus la mall… E un loc afara unde sufla aer cald… Am stat acolo si m-am incalzit… M-am dus si mai departe si am zis sa intru… M-am asezat pe un scaun moale si asteptam dintr-un moment in altul sa ma scoata cineva din cladire… Imi parea o alta lume, parca nu prea potrivita cu felul in care aratam eu… Din fericire, nu m-a scos nimeni si-am plecat de buna voie…

Am dormit apoi vreo o ora si jumatate pe o banca in parc… Te doare spatele de la atata mers si stat pe scaune, asa ca simti nevoia sa te intinzi… M-am trezit si m-am dus la gara… Nu mi-am mai luat bilet pana la “Baile Calacea” de data asta… Mi-am luat pana la “Remetea Mare”… Aiurea, ca tot 4 lei a costat… Credeam ca e mai ieftin…
In sala de asteptare e un baiat pe care il stiu, Alexie… Obisnuia sa “se dea” la fata pe care o indrageam in urma cu vreo cativa ani… :) Era un “personaj” baiatu’ asta, ca o pupa in aer si ii zicea ca e frumoasa cu mine de fata… Nu de mult timp a iesit putin din sala de asteptare… Am iesit dupa el cu gand sa-l salut si sa-i spun cine sunt… Mai era cineva care iesise sa fumeze si nu voiam sa ii zic chiar acolo, asa ca l-am atins pe haina si i-am facut semn sa vina deoparte… S-a uitat urat la mine si a luat-o repede spre sala… “Ba, stai sa-ti zic ceva”, i-am zis, neputand sa-mi ascund rasul… M-a “taiat” iar cu o privire si a intrat iute in sala de asteptare… Eu stateam afara si nu ma mai opream din ras… Vedeam cat de urat se uita la mine prin geamul ala si nu puteam sa ma abtin… Dupa vreo cateva minute, in repetate randuri, am vrut sa intru inapoi in incaperea incalzita, dar de fiecare data cand ma apropiam de usa ma pufnea rasul… Am izbutit pana la urma sa imi ocup scaunul, gandindu-ma ca trebuie sa arat tare fioros de se uita asa urat la mine… Eaahh, a fost interesant tare…



8.
E Duminica… Am dormit in reprize in sala de asteptare… Imi propusesem sa merg intr-o biserica in care n-am mai fost niciodata, o biserica despre care auzisem multe… Cum nu aveam ceas, ma trezeam din cand in cand sa verific trecerea timpului privind la “orologiul” de pe peron… Am vrut sa fiu din timp la biserica, sa ma asigur ca prind loc… Am ajuns… Nu pare o constructie mare de dinafara dar interiorul e grandios… Plecasem cu asteptari mici dorindu-mi sa fiu surprins… Am intrat cu caciula pe cap…

La intrare era un om pe ecusonul carui statea scris “ordine”… “Da-ti caciula jos din cap si du-te acolo… Aici e partea fratilor si aici a surorilor”, mi-a spus… M-a directionat spre locurile din spate… M-am conformat indicatiilor… La marginea randului era un frate in varsta… La distanta de 3 scaune de el era un altul, tot in varsta… M-am asezat intre ei, cu gand sa las cate un scaun liber si in dreapta si in stanga mea… Fratele din dreapta mea se uita indelung la mine… Ma studia din cap pana in picioare… Puteam sa-l vad cu “coada” ochiului drept… M-am uitat odata la el si si-a intors privirea… Au trecut mai multi oameni prin fata mea… S-au asezat altii doi langa mine… I-am numarat pe cei care mi-au strans mana, 4 la numar… Nu stiu daca m-au salutat pentru ca au vrut cu adevarat, dar asa era randul…

Am ascultat formatii, instrumente si coruri cantand… Am fost foarte impresionat… A urmat predica… Pe fratele din stanga mea il luase somnul… Imi facea si mie pofta ca doar dormisem putin in gara… M-am stapanit… S-a citit din Luca… A fost vorba despre cine este “cel mai mare”… Am ascultat ce s-a vorbit… Suna frumos… Cineva din fata a incheiat “serviciul” cu o rugaciune…

Avand deja experienta putinelor saluturi de la inceput, m-am dus fix la usa, de data asta… Mi-am pus caciula-n cap si-asteptam… Asteptam pe cineva care sa-mi intinda mana si sa ma salute… Ieseau multi oameni… Cineva s-a manifestat zicand “ce de oameni!”… Eu asteptam… Treceau pe langa mine toti si nimeni-nimic… Doar imi “luau masurile” cu privirea… Cred ca si-au dat seama ca port “S” la camasa, 30 la pantaloni si 42 la incaltaminte… Spre final, un baiat mai tanar “s-a ciocnit” involuntar de privirea mea… De la vreo 2-3 metri mi-a zis “ceau”… Am tot asteptat sa se apropie cineva de mine… Aproape se golise biserica… N-a venit “NIMENI”…

Mi-am facut curaj si m-am dus din nou in biserica… Fratele care condusese “programul” si facuse rugaciunea de la final se indrepta spre usa, insotit de cineva… L-am luat deoparte si i-am zis: “Haideti ca am venit sa va salut eu, daca tot nu ma saluta nimeni”… S-a uitat mirat la mine si m-a intrebat de unde veneam… I-am spus ca “din gara”, aratandu-i vestimentatia mea anapoda… Am primit un zambet fals, de plastic… “Ma asteptam sa fiti diferiti… Am venit de dimineata… Am stat acum la usa si nu m-a salutat nimeni”, i-am zis… “Uite ca s-a gasit unul care sa te salute”, mi-a spus, purtand acelasi zambet ieftin pe fata-i ingrijita… I-am spus ca m-a salutat doar pentru ca m-am dus eu la el… “Acuma, nu mai conteaza… Sa ne bucuram ca am avut ocazia sa ne salutam”, zicea… I-am spus ca “se vorbesc multe la dvs. in biserica dar se fac putine”… Tot zambind, mi-a zis ca “depinde”… M-am uitat in ochii lui si i-am spus doar “ar fi trebuit sa va pese”, timp in care ma-ntorceam spre usa… Mi-am mai aruncat odata privirea in spate pe cand ma pregateam sa ma fac nevazut pe dupa poarta si i-am vazut acelasi zambet frumos pe masura ce vorbea cu altcineva…

Tineam in mana dreapta aceeasi plasa de rafie, in care nu mai aveam nici paine si nici apa, doar niste pungi goale, un Nou Testament si o geaca subtire pe care o asez sub mine cand stau pe rece… Inaintam spre strada si mi-era ciuda sa imi spun “Ai avut dreptate!!!”… Mi-am dorit sa ma insel, dar a fost altfel…

Vad lucrurile diferit acum pentru ca am gustat doar o faramitura minuscula din viata pe care o traiesc cei de pe strada… Oamenii aia sunt puternici… Ma intreb pe langa cati am trecut eu fara sa imi pese… Nu i-am condamnat pe niciunul din cei cei care nu m-au salutat, nici pe cel cu care am vorbit la final… Imi pare doar rau de “noi”, cei care ar fi trebuit sa fim diferiti si sa avem compasiune… De cei care ar fi trebuit sa-L facem pe Dumnezeu cunoscut, vazandu-se in noi… Ce sa zic… Macar a fost temperatura placuta in biserica… Acum ma pun sa trag un pui de somn pe o banca rece si singuratica din “Parcul Rozelor”… Viata nu e “roz” deloc… Oricum, “nu le pasa”, imi zic…



9.
Cand stai pe strada nu te mai ingrijorezi ca s-ar putea sa dormi prea mult… Frigul e cea mai buna “alarma”, te trezeste cand vrea el… Mi-am dat la o parte geaca cu care imi acoperisem genunchii, m-am ridicat de pe banca din parc si m-am dus la catedrala ortodoxa… E liniste si cald acolo… Ma uitam la oamenii care stateau la coada sa pupe icoanele… Unii se duceau  mai in fata si ingenuncheau pe niste scari… Mi-am facut curaj si m-am dus si eu acolo in fata, marsaluind cu capul meu tuns in scari printre cativa oameni… M-am pus pe genunchi si radeam de ce faceam, apoi m-am rugat lui Dumnezeu… M-am ridicat si mi-am recuperat scaunul pe care am stat…

Am vrut sa mai merg la o biserica duminica seara, alta decat cea la care fusesem de dimineata… M-am dus cu asteptari rele de data asta, ca sa nu mai fiu dezamagit… M-am oprit in dreptul unei biserici pe care o vizitasem o singura data in viata in urma cu vreo 4 ani… M-am apropiat de usa dar era inchisa… Pe cele doua usi erau lipite doua foi ce purtau acelasi mesaj cu orele la care se intalneau cei din biserica… Nu aveau program Duminica seara… Mi-am propus sa ma duc in mall si sa stau la caldura, dar mi-am amintit de o biserica aflata nu foarte departe de zona in care eram… Am asteptat 40 de minute dupa un autobuz care, parca intentionat nu mai venea… Mi-am ridicat plasa de pe banca si am vrut sa plec, cand, deodata, a aparut si autobuzul meu… M-a lasat la o distanta de 2 minute pana la biserica…

Sala mare era inchisa… Am vazut luminate ferestrele demi-solului si-am intrat… Mi-am dat de buna voie caciula jos din cap ca sa scutesc pe oricine de eventualele explicatii prostesti… Am deschis usa si-am ramas acolo in spate langa ea… M-am uitat rapid peste cei prezenti… Nu stiu daca erau mai mult de 60-70 de oameni acolo… Eu asteptam sa se intample ceva… Si s-a intamplat ceva ce m-a sensibilizat pana la lacrimi… O sora aflata pe la inceputurile varstei “caruntetilor” s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu vreau sa merg mai in fata… I-am raspuns ca “da, daca ma duceti dvs.”… Si-a pus mana dreapta pe spatele meu si m-a dus exact pe primul rand, pe primul scaun… Mi-a soptit apoi la ureche: “Aici e mai cald… Poti sa-ti dai geaca jos, daca vrei”… M-a lasat in dreptul scaunului si am inceput sa ma bucur mult in sufletul meu, incercand sa impiedic cateva picaturi de apa sarata sa mi se scurga pe obrajii nespalati de 3 zile…

Ei erau in picioare cantand ca Dumnezeu e sfant… In picioare am stat si eu, cu toate ca ma gandeam ca se uitau la “scarile” din capul meu… M-am intors in dreapta, uitandu-ma ca un strain la ei, voind sa vad daca ma ciocnesc cu vreo privire ciudata, dar “astia” aveau ochii inchisi si mainile ridicate spre Dumnezeu… In timpul in care ma bucuram de muzica, am vazut pe baiatul care canta la chitara bass uitandu-se la mine… L-am privit si eu… Mi-a zambit in doua randuri… Pastorul care a condus intalnirea s-a uitat si la mine cand a vorbit bisericii, la fel facuse si predicatorul… M-am bucurat, nu pentru mine, ci pentru orice om al strazii care ar fi putut fi in locul meu…

Se terminase biserica si asteptam sa vad finalul intregii experiente… Un tanar a trecut pe langa mine… Stateam pe scaun, cu capul plecat, privind modelul de pe mocheta, cand s-a apropiat de mine pastorul care condusese seara… S-a asezat chiar langa mine, mi-a intins mana, m-a intrebat ce fac, cine sunt, de unde vin si unde dorm… Am vrut sa ma abtin din a-i spune toata povestea, dar n-am putut… A fost surprins si incurajat de tot ce i-am zis… De-o da Dumnezeu, am sa trec pe la ei cu prima ocazie, in urma invitatiei lui “mai vino pe la noi”… M-am bucurat enorm ca am ajuns la ei…

Da, astaseara asteptarile mi-au fost inselate in cel mai placut si nesperat mod… Mi s-a confirmat ca unde-s multi e mai “rece” si fariseismul unora se vede fara lupa… Am simtit acceptare, in schimb, intr-o biserica redusa ca numar… Si-am inteles ca nu cantitatea determina puterea, ci calitatea… Poti sa ai 6 cai (vorba aia) si sa fie toti frumosi si lenesi, sau poti sa ai doi amarati, dar care sa traga impreuna…

Ma duc sa dorm in aceeasi sala de asteptare… Cred ca-mi iau bilet tot pana la “Baile Calacea”… Haha… Nu mai aveam de gand sa scriu nimic, cand vad iesind de dupa colt un cuplu pe care il cunosc, purtand alaturi copilasul lor… Am stat serios… Amandoi s-au uitat la mine, nu m-au recunoscut si si-au vazut de drum… E amuzanta toata treaba asta…



10.
Mi-am luat bilet… In sala de asteptare a intrat si Ion, cel care mi-a dat bucatile de pui din prima zi… Am stat amandoi aplecati langa caloriferul calduros si am povestit… I-am multumit din nou pentru ce facuse pentru mine… Mi-a zis din nou ca stie Dumnezeu… Voia sa plece din Romania zicand ca Basescu si-a batut joc de el… I-am spus ca vreau sa il ajut si eu cumva… “Tu? Tu sa ma ajuti pe mine?”, zicea, uitandu-se la vestimentatia mea… “Cu ce sa ma ajuti tu pe mine?”… “Poate o sa fac rost si eu de niste bani si-ti dau de-acolo”, i-am spus… “N-ai cum sa ma ajuti”, mi-a replicat Ion… Mi-a zis ca nu voia sa plece, totusi, din tara…

I-am spus ca Sambata am fost la mancare la pocaiti… Si a inceput sa imi vorbeasca asa fain de ei… Mi-a zis multe despre Dumnezeu… Ca e drept, ca e judecator, ca vede… Mi-a predicat fara puncte si subpuncte… Stia multe… “E bine sa te pocaiesti”, mi-a zis… “Pocaitii te ajuta daca te pocaiesti”… In timp ce ii vorbeam, foarte sincer si fara niciun stres, m-a intrerupt si mi-a zis: “Iti miroase gura… Nu e bine sa vorbesti cu gura catre cineva… Poti sa dai microbi”… Cred si eu ca-mi mirosea, dar nu-mi venea sa cred cu cata lejeritate mi-a zis sa am grija cum vorbesc… Am ras in mine de nu mai puteam… Mi-am pus mana dreapta la gura si l-am intrebat daca era bine asa…  A incuviintat…

L-au scos afara baietii de la paza cand au dat tura de la ora 01:00… Am iesit pe peron, l-am intrebat daca are ceva bani si, in urma raspunsului negativ, i-am intins 15 lei din banii fetelor ce imi oferisera ceaiul si sanwichurile cu ardei… I-am multumit mult ca mi-a dat de mancare… Mi-a multumit si el… I-am povestit unui om care se intorcea din Norvegia despre ce faceam si despre cum l-am intalnit pe Ion… Era marcat… A avut deschidere sa ma auda vorbind despre Dumnezeu… M-a trezit sa-l ajut sa-si duca bagajele la trenul de Iasi… L-am imbratisat apoi mi-a spus ca il vazuse pe Ion intr-o crasma cu ceva minute in urma… “E bine ca mi-ati spus”, i-am zis… Ne-am salutat si m-am intors in gara gandindu-ma la ce mi-a spus despre Ion… Nu-mi parea rau, dar speram sa ii foloseasca altfel…

Pe la 6:00 ma trezeste Ion din somn… Adormit si vazandu-i fata in ceata, l-am auzit zicandu-mi doar: “Na, ia si mananca!”, si mi-a pus in mana o caserola transparenta… Eram buimac tare si n-am putut gandi, asa ca am pus-o langa mine… M-am trezit, m-am dezmeticit si am citit pe capacul caserolei “jumeri”… Au intrat cei de la paza garii sa controleze oamenii de bilete… Era 8:15… Seful lor s-a uitat la mine si mi-a zis pe un ton superior ca incep sa cam am vechime in gara… Trenul meu pleca la 8:31… “E si un sfert”, mi-a zis… “Mai am un sfert de ora”, am replicat si eu…

Intr-un parc am deschis caserola de la Ion… Erau doua placinte cu dovleac inlauntru… Dumnezeu stia ca nu ma dau in vant dupa ele si de aia mi le-a si dat… “Figurile” nu-s bune… Le-am infulecat cu pofta multumindu-I pentru ele si pentru Ion… Mi-a parut rau ca ma intrebasem ce facuse cu banii pe care ii dadusem… Intelegeam atunci… Imi luase si mie de mancare din ei… M-a miscat…


11.
Am urcat in tramvaiul 4… La capat de linie era un centru de adapost pentru oamenii strazii… Voiam sa ajung acolo… Nu stiam unde e “strada Invatatorului”, asa ca am intrebat pe cineva care semana a muncitor la drumuri si poduri… Avea o salopeta portocalie cu cateva dungi reflectorizante… “Ma (pe un ton ardelenesc), pa’ si eu merg tat acolo”… Mi-a zis sa merg dupa el… “Mergi la centru’ ala?”, m-a intrebat… I-am raspuns ca da… “Hai ca te duc io, ca stiu unde e…”, imi zice… Peste cativa metri imi spune: “da’ nu mai stiu pe ce strada s-o iau”… Mergeam in spatele lui si ma prapadeam de ras… Se mai apleca dupa cate un “chistoc” de tigara… Avea in picioare niste pantofi negri pe care si-i innamolea in timp ce ne indreptam spre destinatie… Se injura singur… Eu mergeam tot cu juma’ de pas in urma lui… Se tot intorcea dupa mine si-mi zicea “hai ma”… Mi-a fost tare drag de el… Se purta cu mine ca un tata… Am ajuns acolo si era inchis… S-a injurat iarasi si-am mai tras o portie de ras… “Mergem in Balcescu, ca dau nemtii de mancare la unu jumate”, mi-a zis…

Am luat acelasi tramvai si-am coborat prin centru… Am mers pe jos tot povestind… “Ai lingura?”, m-a intrebat… Nu aveam… “Las’ ca-ti dau io ca am trei”, mi-a zis… M-a intrebat unde dorm, de unde sunt si tot asa… S-a uitat la mine si-a zis “Ma, trebuie sa-ti dau niste blugi ca astia ai tai sunt murdari”… I-am zis ca mai stau doar ziua aia si plec… I-am spus ca am mancat Sambata la pocaiti… “Aaa, da ma, si io am mancat acolo”, mi-a spus… “Oameni faini pocaitii astia”, zic eu, “dau de mancare saracilor”… “Da ma, asa e “, incuviinta si el… I-am spus ca as vrea sa ma pocaiesc si eu… “Ma, tu daca te pocaiesti o sa ai cel mai mare noroc”… “Cum asa?”, l-am intrebat… “Aia au fete frumoase… Te insori cu una si ai casa… Daca te pocaiesti pocaitii iti gasesc ei pe-acolo ceva de lucru”… M-a apucat rasul, dar radeam intr-o parte sa nu ma vada el… I-am zis ca vreau s-o fac din inima, nu pentru fete sau casa… “E bine… Da io nu pot, ma… De alcool pot sa ma las, da’ de tigari nu pot, ma, nu pot!”… I-am zis sa se duca si poate ca il scapa Dumnezeu intre timp… Stia multe despre Dumnezeu si mi-a numit cateva biserici la care mersese…

Am ajuns si in Balcescu dar se anulase masa ca era 1 Decembrie… Mai venise inca un baiat care sufla intr-o punga cu bronz si tinea sub bratul drept o sticla de Cola plina pe un sfert… M-a rugat sa beau o gura… M-am uitat la punga din mana stanga, la fata lui si i-am zis “nu, mersi”… M-am gandit apoi ca era lucru mare ca voia sa imparta din sucul ala si cu mine si i-am zis “da-mi, totusi, o gura ca si-asa n-am mai baut de mult”… Am luat o gura si i-am multumit… Stateam pe niste scari de ciment si s-a apropiat “taticul” meu de mine… Dorin il chema… Mi-a zis ca mergem inapoi in centru si imi da el un “snitel”… Mi-a spus povestile multora dintre cei pe care ii vedeam pe strada… Cum ca au avut familii, li s-au destramat si au dat in nebunie… Imi mai zicea de unul care avea un cantar si facuse bani frumosi cu el, suficient cat sa isi aranjeze fain o casa… La un moment dat zice “ma, da’ toata lumea ma stie in Timisoara asta… Mi-e si ciuda”… Radeam de numa’…

Am vazut ca ii pasa de mine… Voia sa imi faca buletin… Zicea ca daca se ia Politia de mine vorbeste el pentru mine, ca sunt colegul lui si ca astept sa imi vina buletinul… Ne-am oprit undeva in centru si i-am zis ca ma duc pe la biserica si dupa aia mai vad eu ce sa fac… Cum vrei tu, mi-a zis tot ca un tata… Avea 45 de ani Dorin… L-am pretuit mult… I-am strans mana si i-am multumit pentru tot…

Imediat dupa ce l-am salutat de plecare l-am vazut pe Bir mergand “la mana” cu bicicleta… Venise sa ma caute… N-am mai stat pe strazi… Simteam cum imi iese aer fierbinte pe nari si ma asteptam sa racesc… 4 zile si 4 nopti pe strada isi pusesera amprenta pe “odorul” meu… Nu miroseam bine deloc… I-am multumit lui Dumnezeu pentru caldura din locul in care sta Bir, pentru apa calda si pentru cartofii prajiti si ouale “ochi” pe care le mancam pe o masuta in bucatarie…


Eeeehhh… Dumnezeu m-a invatat multe zilele astea… Am descris parte din ce am vazut si simtit… Mi-e rusine de mine si ma inclin in fata lui Dumnezeu… Mi-a dat lectii prin cei de la care nu crezi ca poti invata ceva… Dumnezeu e si in ei, chiar daca noi ii judecam si ii privim “murdar”, dar e adevarat: “cum ti-s ochii, asa iti e si inima”… Suntem murdari oridecateori putem face binele si nu-l facem… Suntem murdari cand avem haine curate si minti putrede… Suntem murdari cand vrem o viata mai buna si gandim egoist, ca niste “fraieri” lipsiti de inima… Avem prea mult in comparatie cu cei care n-au nimic… Avem haine, mancare, apa, caldura, pat si acoperaminte, lucruri aparent banale, dar lucruri pe care multi nu le au…
M-a invatat Dumnezeu sa nu mai fac figuri cand vine vorba de mancare, indiferent ca are ardei gras sau dovleac in compozitie… Pretuiesc si timpul acum… Sunt prea multe de facut si vremea trece prea repede… Inainte ii evitam pe cei “de-ai strazii”, acum imi doresc sa mi-i caute ochii… Sper sa raman cu asta in inima… Multi dintre ei sunt alcoolici, pentru ca duc o viata prea grea… Nu i-am condamnat… N-as vrea sa traiesc povestile lor… Sunt prea grele… De aia si-au pierdut mintile cativa dintre ei… Eu nu zic sa le dam bani, zic doar sa incepem sa ne pese… Cand iti pasa stii si ce sa faci…
Parul creste, iar experientele imi raman… Nu vreau sa mai traiesc ce-am trait in cele 4 zile… Au fost doar 4 zile grele, nu 25 de ani de strada, de exemplu, pe care i-a trait Ion… Eu n-am trait nimic… Am apucat doar sa iau o gura mica din amaraciunea numita “viata de strada”… Mi-am facut o idee prea mica… Subiectul scrierii mele nu sunt eu, cum ar putea crede cativa “smecherasi” inarmati cu pusti cu lunete cu 5 tevi… E vorba despre ei, noi si Dumnezeu… Oamenii de pe strada nu au multe, dar impart mai bine ca noi…
Voi toti cei care ati citit cuvintele astea aveti multe… Prea multe… Daca e ceva extraordinar ce voi aveti si ei nu au e SPERANTA… L-am intrebat pe unul ce face… Mi-a dat un raspuns sec, in timp ce ma lasa in urma: “Suflu sa nu mor”… Ai multe… Tine cont de versetul asta: “caci pe saraci ii aveti totdeauna cu voi, si le puteti face bine oricand voiti…” Mai uita-te si in Isaia 58 si o sa vezi ce-ai de facut… A mai zis un intelept ceva: “Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul, si El ii va rasplati binefacerea.“ -  Proverbe 19:17

Dumnezeu sa ne dea multa pasiune pentru El si compasiune pentru oameni!

Aceasta marturie a fost preluata in intregime chiar de pe blogul acestui frate minunat.

8 decembrie 2014

O marturie coplesitoare!

Multe marturii am auzit, multe predici am ascultat, insa pot spune ca aceasta marturie m-a coplesit. 
Am citit-o o data, apoi am recitit-o si-am inteles ca dintre miile de farisei crestini, si eu sunt un fariseu egoist.
Un fariseu egoist, care de nenumarate ori a trecut pe langa acesti oameni fara ca macar sa ma intreb un moment, "oare, care este povestea lor". Un fariseu, care de prea multe ori le-am evitat privirile sau poate mi-am intors capul in partea cealalta fara sa imi pese de ei.
Marturisesc ca sunt  intristata si coplesita in acelasi timp despre experientele pe care le-a avut in biserica. Este trist ca trebuie ca a trebuit "unul" sa se coboare acolo jos, sa intre in pielea acestor "oameni" ai nimanui, si sa ne aduca aminte ca asa cum el a luat imbracamintea unui copil al strazii, tot asa si Hristos ar putea fi in locul celui mai de jos om.
Oare de cate ori nu am trecut pe langa El, si nici macar nu L-am privit?
„Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”
Oare cand vom intelege ca tot ceea ce facem, facem pentru Domnul?
„Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
Marturia este coplesitoare, este lunga dar merita citita.
Marita nu pentru ca este experienta unui tanar pe care unii il cunoastem, altii poate ca nu, dar merita citita pentru ca ne va schimba atitudinea.
Eu una, multumesc Domnului ca am putut citi aceasta experienta a lui Catalin si ma rog ca Domnul sa-l insanatoseasca si sa-l folosesca cu putere in lucrarea Sa.
Doamne scoate-ne pe toti crestinii din zona de confort in care ne desfatam!

Marturia lui Catalin Ciuculescu-omul care timp de patru zile si patru nopti a devenit omul strazi!

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii. Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt. Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el. Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili. Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opera de arta”.  Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem pentru ce urma sa facem. Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap. Am sa le povestesc. O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor. Incepe.
  1. N-am plecat demult. L-am salutat pe Bir. El a apucat in dreapta, eu in stanga. Nu stiu ce face. Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant. Cand esti prost imbracat te simti inferior. Eu nu sunt om al strazii decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator. Trec pe langa oameni, ma uit in ochii lor, ei ma “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari. Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat. L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine. Am trecut de el, dar m-am intors. Avea niste “fierotanii” intr-un carut. L-am intrebat ce face cu ele. Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”. L-am intrebat daca pot vinde si eu. “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat. Pana si el se uita ciudat la mine. Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei. 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari. “Bine”, i-am zis, si-am plecat.

Acum stau intr-un cimitir. M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor. M-a vazut o doamna. S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi. Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata. Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”. Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum. Tot proaspata. E adanca. Intunecata. Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata. Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce. Eh, macar am avut liniste. Ma duc mai departe. Mai am de intalnit multi oameni. In scurt timp o sa-mi fie foame. Sunt curios.

Stau pe niste scari reci. Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea. Am trecut acum cateva minute printr-o piata. Ma plimbam printre “bunatatile” expuse. Am vazut o mandarina pe jos. Mi-a fost rusine s-o iau. In urma mea venea o batranica. S-a aplecat, a luat-o si i-a inapoiat-o vanzatoarei. Mi-am continuat plimbarea. Am vazut un castravete pe jos, m-am aplecat sa-l iau, l-am asezat in ladita si-am primit un “multumesc draga”.

Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”. Am trecut de el, apoi m-am intors. L-am intrebat ce face. “Ce sa fac? Pe-aici.”. M-a-ntrebat si el ce fac. “Ce sa fac? Ma plimb.”. M-a-ntrebat pe unde stau. I-am zis ca pe afara. “Nu ti-e frig?”, mi-a zis. “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns. L-am intrebat daca are izmene. Avea. O pereche. M-a intrebat de unde sunt. Daca mai am frati.

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga. L-am intrebat ce mananca. Zicea ca mai sunt oameni care mai dau. M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate. I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini. “Asa e”, a intarit si el. Mi-a spus ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie.
Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana. “Uite aici, mancati”. A intins-o spre mine. “O-mpart cu el”, i-am spus. “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz. “Mancati ca e pui. E fain. E cald”, ne-a zis binefacatorul. A plecat. Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”. Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea. Acum 11 ani, imi amintesc perfect. Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes. El era acolo pe o banca. Se legana si avea un tic ciudat cu limba. Tot om al strazii era si atunci. Am plans de-am rupt. Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut. El mi-l facea. Plangeam. M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang. I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”. Mi-a zis sa nu mai plang. I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat. Urmeaza sa-mpart bucata mea de carne cu Bir cu care o sa ma intalnesc cand se insereaza. Dumnezeu e bun.