Hrana ta zilnica!

11 DECEMBRIE

Apocalipsa 6.1-17

Dacă uneori suntem uimiţi de severitatea judecăţilor lui Dumnezeu, aceasta este pentru că nu ştim să ne suim prin credinţă în cer. Aşteptând să glorificăm sfinţenia desăvârşită a lui Dumnezeu (cap. 4.8), contemplând în Mielul înjunghiat dragostea divină şi, în acelaşi timp, dispreţul omului răzvrătit faţă de această dragoste, putem înţelege cât de dreaptă, de meritată şi de necesară este judecata. Şi putem verifica astfel că nimic nu este făcut la întâmplare.

Dumnezeu are sub control tot ceea ce se petrece pe pământ. Căile Lui în judecată sunt nu numai descrise anticipat în această carte simbolică (cap. 5.1), ci şi desfăşurate exact la momentul hotărât, când Mielul rupe pecetea. Deschiderea primelor patru peceţi este însoţită de apariţia a tot atâţia cavaleri. Ei reprezintă, respectiv, cucerirea teritorială, războiul civil, foametea şi calamităţile ucigătoare care se vor succeda pe pământ (comp. v. 8 cu Ezechiel 14.21). După ruperea celei de-a cincea peceţi apar o mulţime de martiri, care-L imploră pe Dumnezeul suveran să le facă dreptate. Iar ruperea celei de-a şasea peceţi este ca un răspuns la strigătul lor, sugerând o revoluţie cumplită; toate autorităţile sunt răsturnate.

Cât de străin sună alăturarea acestor cuvinte: „mânia Mielului” (v. 16; Psalmul 2.12)!

Hrana ta zilnica!

10 DECEMBRIE

Apocalipsa 5.1-14

O întrebare ţine universul în suspensie: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?" (v. 2). Altfel spus, cine va exercita judecata? Numai Unul poate s-o facă: Acela care este fără păcat (comp. cu loan 8.7), învingând prin însăşi perfecţiunea Sa pe Satan şi lumea. Hristos este „Leul din seminţia lui Iuda" (v. 5), desemnat deja în Geneza 49.9, dar imediat după aceea El este văzut ca un Miel care pare înjunghiat. Pentru a triumfa asupra lui Satan şi a umple cerul de o mulţime de făpturi fericite şi recunoscătoare, a fost nevoie de crucea lui Isus. Şi sacrificiul Său este amintit inimilor tuturor sfinţilor în modul cel mai emoţionant. În acest cer, unde totul vorbeşte despre putere şi despre măreţie, amintirea permanentă a umilinţei scumpului nostru Mântuitor este cel mai izbitor contrast.

Smerenia Lui, blândeţea Lui, dependenţa Lui, răbdarea Lui... toate aceste perfecţiuni morale pe care le-a manifestat aici Isus nu vor înceta niciodată să fie vizibile, dându-ne pentru veşnicie măsura dragostei Lui.

Atunci, cântării celei noi intonate de sfinţii glorificaţi îi va răspunde ecoul universal al tuturor sferelor creaţiei. Vrednic este Mielul să primească puterea şi bogăţii şi înţelepciune şi tărie şi onoare şi glorie şi binecuvântare!

Hrana ta zilnica!

9 DECEMBRIE

Apocalipsa 4.1-11

Aici începe cea de-a treia parte a cărţii, anunţată în capitolul 1.19. Bineînţeles, toate detaliile viziunii sunt de înţeles într-un sens simbolic. In mod sigur, în cer nu vom vedea niciun tron material; acesta este, simplu, marca guvernării imperiale. Totuşi, interpretarea acestor simboluri nu este nicidecum lăsată în seama imaginaţiei noastre; ne este dată chiar în Biblie, în alte pasaje.

Pentru a contempla aceste lucruri care „trebuie să aibă loc" curând (după ce Biserica va fi răpită), apostolul este invitat să se suie în cer. Şi creştinul trebuie întotdeauna să privească evenimentele de pe pământ dintr-o poziţie cerească, pentru a le vedea în adevărata lor perspectivă, avându-L pe Hristos în centru.

Potrivit promisiunii făcute Filadelfiei, răscumpăraţii Domnului vor fi feriţi de ceasul încercării. Atunci când încercarea vine peste lume (cap. 6), pe răscumpăraţi îi vedem deja strânşi în glorie. Ei sunt reprezentaţi prin cei douăzeci şi patru de bătrâni care se prosternează aruncându-şi cununile înaintea tronului. Ei îl celebrează pe Dumnezeul Creator, iar în capitolul 5 îl vor adora pe Dumnezeul Răscumpărător.

Hrana ta zilnica!

8 DECEMBRIE

Apocalipsa 3.14-22

Un ultim stadiu caracterizează creştinătatea. Trăsăturile sale pot fi recunoscute astăzi: mulţumirea de sine, lipsă de ardoare, indiferenţă, pretenţii religioase de a poseda tot, de a cunoaşte tot (Deuteronom 8.17; Osea 12.9). „N-am nevoie de nimic" (v. 17): este ceea ce par a spune şi creştinii care neglijează rugăciunea.

 In Laodiceea lipsesc trei lucruri esenţiale:

* aurul - dreptatea adevărată, după gândul lui Dumnezeu;

 *veşmintele albe - mărturia practică decurgând din cea dinainte; 

*„alifie pentru ochi" (v. 18) - discernământul pe care-1 dă Duhul Sfânt. 

Nu este însă prea târziu pentru cel care are urechi de auzit! Domnul dă succesiv: un sfat - ca fiecare să se grăbească să cumpere de la El tot ce-i lipseşte (comp. cu Matei 25.3); o încurajare - cei iubiţi de Hristos sunt mustraţi şi pedepsiţi; un îndemn - să fie cu râvnă, să se pocăiască; şi o promisiune de nepreţuit, cea din versetul 20. Pe aceia care II vor primi în inima lor, Isus, la rândul Lui, îi va primi în cer, pe tronul Său (v. 21).

Dragi prieteni, acesta este sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ. Oricât de mare ar fi însă căderea, prezenţa Domnului încă mai poate fi experimentată. Ea face inima să ardă de o bucurie inexprimabilă, cum au încercat-o doi dintre ucenici într-o seară de neuitat, atunci când Isus intrase să rămână cu ei (Luca 24.29).

Hrana ta zilnica!

7 DECEMBRIE

Apocalipsa 3.1-13

Secolele au trecut. Din mijlocul Tiatirei, Dumnezeu trezeşte reforma, o puternică mişcare animată de Duhul Lui. Apoi declinul îşi face din nou lucrarea. Moartea spirituală invadează Biserica din Sardes. „Aminteşte-ţi,... pocăieşte-te!" este ea îndemnată (v. 3; comp. cu cap. 2.5,16; 3.19). Cine este aici învingătorul? Cel care nu şi-a murdărit veşmintele.

Cunoaştem noi acest fel de victorie pentru a rămâne curaţi? învingătorul din Sardes va fi îmbrăcat în veşminte albe şi, spre deosebire de biserica lui, căreia îi mergea „numele că trăieşte", numele său nu va fi niciodată şters din cartea vieţii.

Filadelfia (dragoste frăţească) este fiica „Trezirii" din secolul anterior (secolul 19). Ea este caracterizată de:

1. Puţina putere Domnul însă tine deschisă pentru ea uşa evangheliei.

2. Credinţă în Cuvântul Lui El va fi credincios promisiunii „Eu vin curând".

3. Ataşament pentru Numele Lui Numele Lui cel nou va fi partea ei.

Dispreţul lumii? El va răspunde la aceasta prin aprobarea Sa publică: „Vor cunoaşte că Eu te-am iubit" (v. 9).

Noi suntem moştenitorii responsabili de mărturia Filadelfiei. Fie ca Domnul să ne ajute să manifestăm trăsăturile ei şi să nu pierdem cununa!

 Pentru că El va dovedi mai multă bucurie să dea această recompensă, decât învingătorul să o primească.

Hrana ta zilnica!

6 DECEMBRIE

Apocalipsa 2.11-29

In perioada Smirna, zece mari persecuţii colective nu reuşesc să pună capăt credinţei creştine. Dimpotrivă, «sângele martirilor a devenit sămânţa Bisericii». Atunci Satan dă curs unei alte tactici - urmează Pergam (v. 13). Ceea ce n-a putut face violenţa va face favoarea autorităţilor. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creştinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulţi l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, mondenitatea (alunecarea spre lumesc) şi introducerea învăţăturilor străine (v. 14, 15).

In Tiatira însă, biserică care ţine până la sfârşit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soţia lui,

Izabela 1-a împins să facă rău (1 împăraţi 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Şi cunoaştem rolul politic pe care a dorit mereu să-1 joace. Ei bine, dominaţia pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganţă le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe ruguri, ... dar care sunt adevăraţii biruitori. 

Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineaţă.

Hrana ta zilnica!

5 DECEMBRIE

Apocalipsa 2.1-10

Aceste scrisori către cele şapte adunări din Asia descriu, în tot atâtea tablouri succesive, istoria creştinătăţii responsabile. Domnul Se prezintă fiecăreia dintre aceste biserici, face un inventar exact a ceea ce găseşte ... şi a ceea ce nu găseşte, dă îndemnuri şi promite răsplătirea Sa celui care învinge.

La Efes, aparent totul mergea cât se poate de bine (v. 2,3). Domnul însă priveşte la inimă (Ieremia 2.2). Din nefericire, nu vede acolo răspunsul la propria Sa dragoste; El a încetat să mai ocupe acolo primul loc. Ori, dacă un râu este «tăiat» de la izvorul său, oamenii situaţi pe malurile râului la vărsare nu vor remarca imediat. Cât timp apa se scurge, malurile rămân tot verzi; şi, pentru câtva timp, se va putea vedea acolo aceeaşi animaţie... 

Dragi prieteni, să ne întrebăm ce este nu cu zelul nostru, ci cu afecţiunile noastre faţă de Hristos.

Pentru a frâna acest declin, Domnul cel credincios va recurge la un remediu ciudat: încercarea. Lasă frâu fiber puterii lui Satan.

După Efes (binevoitor) urmează Smirna, care semnifică „amărăciune". Aceasta a fost perioada martirilor sub cruzii împăraţi romani (în secolele 2 şi 3), când, în arene, înaintea fiarelor sălbatice, creştinii „Smirnei" au avut ocazia să-şi arate dragostea pentru Mântuitorul lor printr-o credincioşie până la moarte.

Hrana ta zilnica!

4 DECEMBRIE

Apocalipsa 1.12-20

Fiul Omului, care aici apare în atributele dreptăţii sfinte şi neînduplecate, să fie oare Isus cel umil din evanghelii, Mântuitorul nostru blând şi bun? Odinioară loan s-a plecat la pieptul Lui cu încredere (loan 13.25). Aici cade la picioarele Sale ca mort. Ce contrast!

Nu trebuie să uităm de această latură a gloriei lui Hristos: Tatăl I-a dat toată judecata Fiului (loan 5.22); şi această judecată trebuie să se exercite în viitor asupra celor care nu vor fi crezut (cap. 19 şi 20). Însă de acum, cât timp Biserica este pe pământ, El ia cunoştinţă de starea fiecăreia dintre adunările Lui de pe pământ (cele şapte sfeşnice de aur care trebuie să strălucească în absenţa Lui). Da, Domnul poate ierta totul. El a murit şi a înviat pentru a ne da iertarea şi viaţa (v. 18). Insă El nu poate trece nimic cu vederea. Ochii Lui sunt ca o flacără de foc; nimic nu-I scapă (cap. 2.18; 19.12).

Versetul 19 ne oferă planul general al cărţii:

1. lucrurile pe care le-ai văzut - această apariţie solemnă a Domnului în glorie (cap. 1.12...);

2. lucrurile care sunt - istoria actuală a Bisericii în responsabilitate (capitolele 2 şi 3);

3. lucrurile care vor fi după acestea - evenimentele profetice care se vor împlini după răpirea Bisericii (capitolele 4-22).

Hrana ta zilnica!

3 DECEMBRIE

Apocalipsa 1.1-11

Apocalipsa este o carte dificilă. Şi totuşi, câte motive avem să nu neglijăm lectura ei!

1. Este „descoperirea lui Isus Hristos", a scumpului nostru Mântuitor.

2. Această descoperire este făcută de El robilor Săi, printre care este fericit să se numere şi loan evanghelistul, exilat în insula Patmos.

3. Ne vorbeşte nu despre un viitor vag şi îndepărtat, ci despre lucruri care trebuie să aibă loc „în curând"

.4. De asemenea, să nu uităm că lectura serioasă a unei părţi din Scriptură este îndeajuns pentru a aduce binecuvântare sufletului nostru (v. 3), pentru că ea este Cuvântul lui

Dumnezeu. Nu ni se cere să-1 înţelegem complet, ci să-1 păzim (Luca 11.28). De vreme ce este vorba despre gloriile lui Isus, adorarea izbucneşte spontan. „A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat. .." (v. 5). Să remarcăm timpurile verbelor: El ne iubeşte (prezent) - dragostea Lui este mereu prezentă şi neschimbată. Dar ne-a spălat (trecut) - este o lucrare împlinită, încheiată, desăvârşită. Să mai remarcăm şi ordinea acestor verbe: pentru că ne iubeşte, Hristos ne-a spălat de păcatele noastre. Din contră, trebuia să fim spălaţi, pentru a fi făcuţi de acum „o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru" (v. 6; cap. 5.10; 20.6b). Ceea ce a făcut din noi depăşeşte ce a făcut pentru noi.

Hrana ta zilnica!

2 Decembrie
Iuda 14-25

Trebuia să ajungem la penultima carte a Bibliei pentru a înţelege ce a descoperit Dumnezeu cu ocazia potopului. Profeţia lui Enoh II contemplă pe Domnul venind cu sfinţii Săi pentru judecata celor necredincioşi. Toţi păcătoşii vor da atunci socoteală de toate lucrările lor şi de toate cuvintele lor provocatoare, inclusiv de cârtirile lor. „Ei sunt cârtitori, nemulţumiţi (de soarta lor)..." (v. 16; 1 Corinteni 10.10), dovadă că necredinţa şi satisfacerea poftelor nu aduc fericire!
 In ce ne priveşte, să veghem să nu fim nerecunoscători şi nemulţumiţi cu privire la partea pe care ne-a dat-o Domnul., iar voi, preaiubiţilor...!".
 In mijlocul celor mai grave desfăşurări ale răului, credinciosul are mereu o linie de comportament: zidire reciprocă, rugăciune, aşteptarea Domnului, grijă de fraţi. Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Isus Hristos sunt numiţi împreună, ca o asigurare că, din partea divină, nu ne va lipsi nimic (v. 20,21). Dacă ne poticnim (v. 24), numai noi suntem responsabili, în vreme ce, fiind păstraţi în Isus Hristos" (v. 1; loan 6.39), noi înşine trebuie să ne păstrăm în bucuria dragostei lui Dumnezeu (v. 21). Da, să gustăm de acum acest „belşug de bucurie" şi să-I dăm Dumnezeului nostru Mântuitor închinare şi adorare.

Hrana ta zilnica!

1 DECEMBRIE

Iuda 1-13

O trâmbiţă poate suna şi numai pentru plăcerea celor ce o ascultă, dar ea trebuie să răsune pentru a-i stimula pe luptători. Iuda ar fi dorit să-i întreţină pe fraţii săi cu subiecte dintre cele mai edificatoare. Insă, în faţa progresului răului care se strecurase deja „printre credincioşi", slujba lui, un adevărat strigăt de alarmă, s-a mărginit să-i îndemne să lupte cu orice preţ pentru adevăr. Câţi copii ai lui Dumnezeu au nevoie să le fie amintit mereu ABCul adevărului creştin, când Duhul ar dori ca ei să se ocupe cu binecuvântări mai înalte (Evrei 5.12)! ,Aţi cunoscut toate odată pentru totdeauna..." (v. 5). Am făcut noi vreun progres sau, dimpotrivă, am dat înapoi, după întoarcerea la Dumnezeu?

Ca şi a doua epistolă a lui Petru, şi epistola lui Iuda foloseşte exemple solemne din Vechiul Testament pentru a ne zugrăvi apostazia morală din zilele din urmă.
 Aceasta este caracterizată de două trăsături: abandonarea norului, schimbat în desfrănare, şi dispreţul faţă de autorităţi, sub toate formele (2 Petru 2.10,11).
Această ultimă tendinţă se afirmă deja în familii, în şcoli şi în viaţa socială şi profesională. Cum ar putea un copil care nu se supune părinţilor să accepte mai târziu autoritatea Domnului?

Hrana ta zilnica!

30 NOIEMBRIE

3 loan 1-14

Cea de-a doua epistolă interzicea să-i primim pe aceia care nu aduc „învăţătura lui Hristos". Cea de-a treia îi îndeamnă pe credincioşi să-i primească şi să-i ajute pe aceia care o învaţă (comp. cu loan 13.20). Veghind la binele slujitorilor Domnului, luăm parte la evanghelie (v. 8).

In această scurtă epistolă ne sunt prezentate mai multe persoane. Gaius, destinatarul ei, era un preaiubit al cărui suflet prospera, care lucra cu credincioşie şi a cărui dragoste era recunoscută public. Dimitrie, numit mai apoi, avea de asemenea o mărturie bună (1 Timotei 3.7). Din contră, în aceeaşi adunare, Diotref iubea să fie cel dintâi (1 Petru 5.3), spunea vorbe rele pe seama apostolului, nu primea pe fraţi şi alunga pe unii din adunare. loan menţionează de asemenea fraţi evanghelişti care „pentru Numele Său au plecat" (v. 7; vezi Fapte 5.41). Numele prin excelenţă este Cel al lui Isus; El le este de ajuns ca mesaj şi ordin de misiune (Fapte 8.35).

„Nu imita răul, ci binele", recomandă apostolul (v. 11; 1 Tesaloniceni 5.15). Exemple de bine, ca şi de rău, găsim şi în această epistolă, cum găsim şi în jurul nostru. Pe care le vom urma? Să-L urmăm înainte de toate pe Domnul Isus, în care niciodată n-a fost altceva decât binele (Marcu 7.37).

Hrana ta zilnica!

29 NOIEMBRIE

2 loan 1-13

După ce, în prima lui epistolă, a prezentat trăsăturile adevărului, apostolul ne înfăţişează în două scurte scrisori acest adevăr „în umblare". Şi aici el nu alege ca exemplu un părinte în credinţă (1 loan 2.13), ci o doamnă creştină, împreună cu copiii ei, dintre care unii, spre marea lui bucurie, umblau în adevăr. Tineri creştini, să ştiţi că nimic nu-i bucură mai mult pe aceia care vă iubesc decât să vadă că voi nu numai că cunoaşteţi, ci şi că umblaţi în învăţăturile Cuvântului (v. 4; 3 loan 4). Purtarea copiilor este proba care arată dacă o casă creştină este condusă după adevăr. Într-o epocă în care totul este corupt, căminul este ultima celulă în care copilul poate să se dezvolte la adăpost de întinăciune. Dar adevărul trebuie apărat împotriva vrăjmaşilor de afară (v. 10; Fapte 20.30). Adevărata dragoste ne obligă să nu primim nimic de la asemenea persoane.
 Am suporta noi ca un vizitator să ne spună minciuni despre cineva care ne este foarte drag?
Şi cine ne este mai drag decât Domnul Isus? O creştină, un copil întors la Dumnezeu au competenţa nu să discute cu asemenea persoane, ci... să le închidă uşa. Adevărul este comoara noastră cea mai mare.
Să nu facem vânzare cu el! (Proverbe 23.23).

Hrana ta zilnica!

28 NOIEMBRIE

1 loan 5.1-21

Epistola lui loan, ca şi Evanghelia lui, atestă că avem viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (comp. v. 13 cu loan 20.31). Necrezând, după atâtea mărturii, înseamnă a-L face pe Dumnezeu mincinos (v. 10). Acum însă copilul lui Dumnezeu se bazează pe certitudini: „Ştim..." nu încetează să repete apostolul (v. 2,13,15,18,19,20). Şi credinţa noastră nu numai că îşi însuşeşte mântuirea, ci triumfa asupra lumii prin aceea că, privind dincolo, se leagă de ceea ce este nepieritor (v. 4). Ce fericire să ştim de asemenea că Dumnezeu ne ascultă şi că ne dă ceea ce cerem după voia Lui (v. 14)! «Creştinul însuşi n-ar dori să-i fie dat vreun lucru contrar voii lui Dumnezeu». Dar cum să cunoaştem această voie? Prin priceperea pe care ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu (v. 20; Luca 24.45). „Şi noi suntem în Cel adevărat”, spre deosebire de lumea întreagă care „zace în cel rău" (v. 19). Cel rău nu are în arsenalul lui niciun obiect cu care să-1 poată seduce pe omul nou care este în noi. In schimb, el ne oferă mulţi idoli buni să ispitească bietele noastre inimi fireşti. Copii ai lui Dumnezeu, să ne păzim sentimentele noastre, încât să fie în totalitate (neîmpărțite) pentru Domnul (v.21;1 Corinteni 10.14).

Hrana ta zilnica!

27 NOIEMBRIE

1 loan 4.11-21

Două fapte cu implicaţii nelimitate dezvăluie oamenilor dragostea divină: Hristos dându-Şi viaţa pentru noi (cap. 3.16) şi Dumnezeu trimiţându-Şi Fiul (cap 4.10). Şi acum această dragoste le este făcută cunoscut într-un al treilea mod: prin aceea că răscumpăraţii Domnului se iubesc unul pe altul. Astfel Dumnezeu este - sau ar trebui să fie - făcut vizibil (v. 12) de când Isus nu mai este pe pământ (loan 1.18). Nu este posibil să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu-i iubeşti pe copiii Lui. Când cineva ne este într-adevăr drag, ne este la fel de drag tot ceea ce este legat de el. De exemplu, cineva care îşi iubeşte cu adevărat soţul sau soţia iubeşte şi familia lui sau a ei. Şi Dumnezeu nu Se mulţumeşte cu o dragoste în cuvinte (cap. 3.18). In această epistolă se repetă în mod constant expresiile „dacă zicem..." (cap. 1.6,8,10), „cine zice..." (cap. 2.4,6,9) şi „dacă zice cineva..." (v. 20). Împreună cu apostolul putem spune: „Noi ÎI iubim..." (v. 19). Atunci s-o şi arătăm!

In aceste versete am întâlnit:

1. dragostea pentru noi (v. 9): este mântuirea deja împlinită;

2. dragostea în noi (v. 12,15,16), turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt;

3. dragostea cu noi (v. 17), dându-ne siguranţa că în curând ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. Astfel este activitatea desăvârşită faţă de noi a acestei dragoste divine!

Hrana ta zilnica!

26 NOIEMBRIE

1 loan 4.1-10

Adevărul are întotdeauna «falsificatori». Şi, după cum fiecare cetăţean, riscând multe necazuri, trebuie să ştie să recunoască moneda ţării lui, noi trebuie să ştim să deosebim de unde provin diferitele învăţături care ni se prezintă. Fiecare dintre ele trebuie probată
(v. 1;1 Tesaloniceni 5.21) şi Cuvântul ne dă mijlocul sigur de a nu confunda «monedele false» cu cele bune. Cele din urmă poartă însemnul lui Isus Hristos venit în carne (v. 3).

Cât despre firea Lui, această epistolă ne învaţă că Dumnezeu este lumină (cap. 1.5) şi dragoste (v. 8, 16) Sursa unică a întregii iubiri este în El. Dacă cineva iubeşte, acesta este deci semnul că este născut din Dumnezeu (v. 7). Reciproc, cine nu iubeşte nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Trebuie să ai acea fire care iubeşte, pentru a şti ce este dragostea (1 Tesaloniceni 4.9). Şi această dragoste, care este iniţiativa lui Dumnezeu faţă de noi (v. 10, 19), a răspuns perfect stării făpturii Sale. Omul era mort: Dumnezeu L-a trimis pe Singurul Lui Fiu pentru ca noi să trăim prin El (v. 9); omul era vinovat: Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui pentru a fi ispăşirea pentru păcatele noastre (v. 10; cap. 2.2); omul era pierdut: Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii (v. 14; loan 3.17).

Hrana ta zilnica!

25 NOIEMBRIE

1 loan 3.13-24

Ura lumii faţă de copiii Tatălui nu ar trebui nicidecum să ne surprindă (v. 13; comp. cu loan 15.18...). Mai curând amabilităţile ei ar trebui să ne pară suspecte. In ce priveşte dragostea, lumea nu poate produce decât contrafaceri, motivele ei nefiind niciodată sincere, niciodată total dezinteresate. Adevărată este doar dragostea lui Dumnezeu, care-şi are izvorul în El însuşi, nu în obiectul ei. Cu o asemenea dragoste avem nevoie să fim iubiţi, pentru că în noi nu este nimic vrednic de iubit (Tit 3.3). Şi crucea este locul unde vom învăţa să cunoaştem această dragoste divină infinită (v. 16).

Versetele 19-22 subliniază necesitatea unei conştiinţe bune, a unei inimi care nu ne condamnă. 

Dacă facem numai ceea ce îi este plăcut Domnului, El va putea răspunde fără excepţie la toate rugăciunile noastre. Părinţii care aprobă purtarea copilului lor îi oferă cu plăcere ceea ce cere (v. 22; comp. cu loan 8.29; 11.42). 

A rămâne în El - aceasta este ascultarea. El în noi - aceasta este comuniunea care rezultă din ascultare (v. 24; cap. 2.4-6; 4.16; loan 14.20; 15.5,7). 

Cufundaţi în mare un vas deschis; el va fi în acelaşi timp şi spălat şi umplut Aşa să fie şi inimile noastre în dragostea lui Hristos!

Hrana ta zilnica!

24 NOIEMBRIE

1 loan 3.1-12

Ceea ce constituie, într-o familie normală, legătura dintre membrii ei este dragostea.

Copiii o primesc şi o învaţă de la părinţii lor, apoi o imită şi o realizează între ei. Este o imagine ştearsă a dragostei pe care ne-a dăruit-o Tatăl, numindu-ne copii ai Săi! Această dragoste nu suntem chemaţi s-o înţelegem, ci s-o vedem (v. 1) şi, constatând-o, să-i răspundem.

Din versetul 9, unii credincioşi ar putea deduce că nu au viaţa de la Dumnezeu, pentru că li se întâmplă să păcătuiască (vezi cap. 5.18). Dar să înţelegem bine că adevăratul «eu» al creştinului este omul cel nou, şi acesta nu poate păcătui.

Împărţirea omenirii între copii ai lui Dumnezeu şi copii ai diavolului este stabilită în modul absolut prin versetele 7-12 (comp. cu loan 8.44). Astăzi, în multe medii religioase, această diferenţă nu este cunoscută. Că sunt creştini mai mult sau mai putin practicanţi, aceasta este recunoscut. Dar că unii se declară salvaţi, în timp ce alţii ar fi pierduţi, aceasta îi taxează de orgoliu şi de îngustime pe cei care s-au pus la adăpost. Neînţelegerea lumii, care poate merge până la ură, ne dă ocazia ca aici, pe pământ, să semănăm puţin cu Isus (v. lb; loan 16.1-3).

 Curând vom fi asemenea Lui, în glorie, şi II vom vedea cum este (v. 2).

Hrana ta zilnica!

23 NOIEMBRIE

1 loan 2.20-29

„Şi aceasta este promisiunea pe care El ne-a dat-o: „viaţa eternă" (v. 25). loan se referă la acest cuvânt al Păstorului celui bun: „Oile Mele ascultă glasul Meu... şi Eu le dau viaţa veşnică" (loan 10.27,28). O altă promisiune a Domnului era darul Duhului Sfânt (loan 16.13). Această „ungere din partea Celui Sfânt" se află astăzi nu numai peste cei numiţi „părinţi", ci şi peste „copilaşii" în Hristos, pentru a-i călăuzi în tot adevărul. , Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" - a spus Domnul Isus - „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (loan 14.6). Apostolul confirmă aici că acela care-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. „Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine - le-a spus Isus fariseilor - aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu" (v. 23; loan 8.19). Tatăl nu poate fi cunoscut în afara lui Isus (Matei 11.27).

 De aceea vrăjmaşul depune atâta efort împotriva Fiului sfânt al lui Dumnezeu şi mai ales pentru a arunca îndoială asupra existenţei Lui veşnice şi a divinităţii Lui. 

Să ştim să recunoaştem vocea mincinosului (v. 22).

Ceea ce este „de la început rămâne valabil până în „ceasul din urmă" (v. 24, 18). Faţă de toate „noutăţile", siguranţa noastră constă în a rămâne la învăţătura de la început (Galateni 1.8,9).

Hrana ta zilnica!

22 NOIEMBRIE

1 loan 2.12-19

Pavel îi priveşte pe creştini ca formând Adunarea lui Dumnezeu. Pentru Petru, ei constituie poporul Său ceresc şi turma Lui. Pentru loan, ei sunt membri ai familiei Sale, uniţi prin aceeaşi viaţă primită de la Tatăl. In general, într-o familie, fraţii şi surorile au vârste şi stadii de dezvoltare diferite, chiar dacă relaţia şi partea de moştenire a ultimului născut sunt aceleaşi ca şi ale fiului de douăzeci de ani. Aşa este şi în familia lui Dumnezeu. In ea se intră prin naşterea din nou (loan 3.3), după care urmează, în mod normal, o creştere spirituală. Copilaşul, care ştia numai să-şi recunoască Tatăl (comp. cu Galateni 4.6; Romani 8.15-17), trece la stadiul tinereii şi al luptelor.

 Aceste lupte au ca miză inima lui: va fi ea pentru Tatăl, sau pentru lume? Pofta cărnii, cea a ochilor şi lăudăroşia vieţii sunt cele trei chei pe care le foloseşte cel rău pentru a introduce lumea în orice inimă în care găseşte loc.

In final, tânărul devine, sau trebuie să devină, un tată, având o experienţă personală cu Hristos.

Şi tocmai copilaşilor, apostolul le scrie cel mai mult, pentru că, prin lipsa lor de experienţă, sunt cei mai expuşi la „orice vânt de învăţătură". 

Să fim atenţi să nu rămânem copilaşi tot restul vieţii (Efeseni 4.14).