Cantitate si calitate

Printre cei ce-s buni crestini
Cum ne spune si-n Scriptura,
Nu se poate ca s-ajunga
Ici pe-colo-o uscatura!

Cel ce spune ca-ntre frati
E si el cu ei un frate,
Nu se poate sa nu lupte
Pentru-a fi de calitate!

Pentr-o sora de credinta
Care crede ca e tare,
Nu se poate sa nu vina
Permanent la Adunare!

Pentru cel de la amvon
Ce cinsteste Sfânta Carte,
Nu e bine sa vorbeasca
Renuntând la calitate.

Noi acei care tânjim
La a fi pe Calea vietii,
Nu se poate sa cedam
Din marimea cantitatii.

Când doresti sa ai credinta
De o buna calitate,
Sa alergi dupa iubirea
De o larga cantitate.
                                            Amin.

                                                                           Autor: Gheorghe Barbu

Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea
tot sufletu-mi suspină:
când oare, când te voi vedea,
când oare-n tine voi intra
să cânt în mântuirea ta
pe marea cristalină?

Ierusalim, sfânt dor nestins
ce dulce va fi-n tine
când lungul zbucium va fi-nvins
când Țelul drag va fi atins
iar plânsul șters, uitat și stins
și zările senine.

O, Rai cu ziduri de topaz
iubirea mea te cheamă
cu rugăciunile-n extaz,
cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az'
strigându-ți: ia-mă, ia-mă!

O, pân-atunci, Ierusalim,
trimite-ne din tine
arvuna harului sublim
pe care-l cerem și dorim
biruitori să moștenim
comorile-ți divine.

 

                                           Traian Dorz 

S-a meritat!

În veacu-acesta sumbru de întuneric groaznic,
Tu, Doamne, cu răbdare, ne pregăteşti de Praznic;
Şi-n timp ce cu noroaie ne-mproaşcă cel viclean,
Tu ne găteşti serbarea la malul de mărgean.

Iubirea Ta curată e-un soare mult mai mare
Decât ce beznă neagră ar vrea să ne-mpresoare;
Şi mult mai sclipitoare e slava Ta de vis
Decât e defăimarea cernitului zapis.

Şi crucea de pe umeri, Isuse, ni-e mai dragă,
Decât comori cât munţii, şi-arginţi cât lumea-ntreagă.
Ne-ai dat atâta slavă, atât noian de har,
Că parcă tot amarul e-un dulce de nectar.

În mijloc de batjocuri, eşti lângă noi într-una;
Ne-mbraci cu Adevărul, mai tare ca minciuna;
Compui dintr-o furtună un tril de ciocârlii;
Suspinul şi durerea, le schimbi în simfonii.

Şi-aşa cum în adâncuri de şisturi discordante,
Cărbunele devine filon de diamante;
Aşa lucrezi Tu, Doamne, în ghemul de pământ
Ceva ca o minune, ceva frumos şi sfânt...

...O operă sublimă, ceva ce nu-i din fire,
Ceva din alte sfere, din zări de nemurire;
Ne faci prin toate-acestea, să fim Mireasa Ta,
Cea nobilă, curată, ca fulgii albi de nea.

Şi-atunci când în mărire vom sta fără cuvinte,
Uimiţi de strălucire, la malurile sfinte,
Vom spune poate-n şoaptă, că tot ce-am îndurat,
Tot drumul plin de lacrimi, O, da... s-a meritat!

                     Autor: Valentin Popovici

Multi chemati, putini alesi!

Mulţi chemaţi, puţini aleşi, mulţi rodiţi, puţini culeşi

Mulţi porniţi, puţini ajunşi, mulţi atinşi, puţini pătrunşi

 Multe vorbe, puţin Duh, arderi multe fără rug

Multă cale, puţin drum, jar puţin şi prea mult fum

 Alergare şi mult zel, rătăcire fără ţel  

Pocăinţă de pe buze, flăcări ucise de spuze  

Vorbe puse-n rugăciuni, gheaţă multă în tăciuni

Multe haine nespălate, ape tulburi, necurate

 Multă dogmă, puţini sfinţi, mulţi născuţi fără părinţi

Multe zaruri aruncate, puţin crez fără păcate

Puţin grâu, multă neghină, Edenul , fără grădină

Hambare rămase goale, norii dezbrăcaţi de poale 

  Amăgiri către desfrâu, corabia fără frâu

Pământean şi plin de lut, omul surd şi omul mut

 Înţelepciune deşartă, cale largă fără poartă 

Cale strâmtă şi îngustă, crucea, care nu se gustă 

  Trup adus la mântuire, mireasă fără de mire

Multă fire pământească fără ancoră cerească

Multă umbră, puţin soare, alergări fără picioare 

Temple multe, multe goale, potirul pus între oale. 

 Mult botez, puţină apă, prea mult cer căzut în groapă

Aripi frânte, neîntinse,victorii multe, învinse

Multe mâini împreunate,prea puţine mâini curate 

Puţin prund, prea multă zgură, dragoste pusă sub ură. 

Fără dragoste şi pace, trupuri reci, de carapace

Fără Paşte, fără Miel, murim toţi şi toţi la fel.

 Cinci fecioare mult iubite, dar şi cinci nesăbuite 

Multe candele aprinse, raze de soare prea ninse. 

  Rânduieli fără poruncă, câştiguri fără de muncă

Pietre cu care se-aruncă, piatra unghiului din stâncă

Pietre-n care se coc pâini, aripi multe fără mâini 

Prea puţină veşnicie, si prea multă erezie. 

  Multe puţinuri oculte si puţine lucruri multe 

Mult noroc crezut a har, prea necurăţit pahar

Mult Sodomă, puţin Lot, prea mult puţin pus în tot 

 Prea mult Cain, puţin Abel, prea mult Saul, puţin Pavel.  Prea mult Lazăr înfăşat, puţin Lazăr înviat

Prea lung drum către Damasc, prea mulţi şerpi care mai nasc

 Prea mulţi îngeri, prea căzuţi, puţini martori nevăzuţi 

Puţin cer, prea mult pământ, prea mult zgomot, puţin cânt.

  Multă apă despicată de păcate tulburată

Multă lume, puţin om, prea mult şarpe, doar un pom

 Mult Adam, puţin Cristos, prea mult drum încă ne-ntors 

Prea mulţi fii rătăcitori, puţin soare, prea mulţi nori

  Prea mulţi corbi, hulubi puţini, multe coroane de spini

Prea multe alunecări, de pe drumuri pe cărări

Mult prea multă amăgire, dragoste fără iubire 

Prea mic suflet şi prea gol, pământul ajuns la pol

  Multe rugi, puţină rugă, in genunchi prea multă fugă

 Multă zarvă, rar repaos, invălmăşală în haos

Preoţie doar pe bani, fără Duh din Ghetsimani 

Plînsul doar în lumânare, fără chip şi-asemănare  

  Suflet gol şi fără haină… fără Cina Cea De Taină

Rătăcire, multă ură, foc aprins fără căldură

 În târg, vănzători ca Iuda, cumpărători , doar cu truda 

Apa prefăcută-n vin, amestecată-n venin. 

   Seminţe neîncolţite, semănători de cuţite

Multe chipuri în icoane, lângă mâinile-n piroane

 Multe braţe răzvrătite, lângă braţe răstignite 

Omul bun ca omul rău si bârna din ochiul tău. 

  Luminaţi de lumânări, fără Duh suflat în nări

Multe ziceri, puţin har, puţin dulce, mult amar

 Prea mult fum, prea multă ceaţă, puţini fraţi schimbaţi la faţă 

Multă fală şi mândrie, prea multă idolatrie.   

Multe ziduri cu spărturi, multe dărăpănături

Mult ogor cu prea mulţi spini, rod puţin printre smochini

 Mult păcat fără căinţă, prea puţină pocăinţă 

Alergări fără de rost, imbuibări şi puţin post. 

  Lanuri multe, multe mori, prea puţini secerători

Proorocii fără folos, si proorocul mincinos

Credincioşi fără credinţă, uitători de umilinţă 

Cuvântul făcut ecou, prea puţini născuţi din nou. 

Uşi deschise, fără zar, doar cât timpul e de har 

Mulţi chemaţi, puţini aleşi, Tu, ce faci? Intri sau ieşi?

                            de Teofil Mindrutiu

sursa: http://ioan17.wordpress.com/

Vine Domnul!

Se-ntampla multe pe pamant

Si speriat e omul,
Dar nu asculta din Cuvant:
E semn ca vine Domnul!

Cutremure se inmultesc
Pamantu-i o ruina
Si molime se intetesc:
Da, Domnul vrea sa vina!

Pamantu-a devenit steril
Nu-si da verdeata rodul
Iar omul moare de copil
E semn ca vine Domnul!

Razboaie-apar pe continent
De-opreste sange-n vine
Si se produce armament:
E semn ca Domnul vine!

Iubirea toata s-a racit,
Prea multi ridica tonul.
Si crimele s-au inmultit:
E semn ca vine Domnul!

Copii n-asculta de parinti
Ce le vor numai bine,
Iar altii si-au iesit din minti:
E semn ca Domnul vine!

Chiar clima toata s-a schimbat
Se tulbura tot anul.
Si lunile s-au incurcat:
E semn ca vine Domnul!

Si ura este peste tot,
Nu mai auzi de bine,
Se naste oricand un complot:
E semn ca Domnul vine!

Mergand si pe la procuror
Se zbuciuma tot omul,
Durerea-i partea tuturor:
E semn ca vine Domnul!

De bani, se-aude-n orice loc
Ca n-ar ajunge bine,
Chiar casele se pierd in foc:
E semn ca Domnul vine!

S-a dus respectul pentru sef
Nu mai conteaza rolul
Munceste cine are chef:
E semn ca vine Domnul!

Se-aduna toti si-o spun deschis:
Pamantul nu mai tine!
Dar nu vorbesc de Paradis:
E semn ca Domnul vine!

Despre Isus se va vesti
Sa fie marturie.
Si-un adevar se va rosti:
Ca Domnul o sa vie!

Cand asta s-o sfarsi de spus
Si fi-vom doar lumina,
Ca sa ne ia la Sine sus
Chiar Domnul o sa vina!

Viorel Dascalu

Batea la poarta cerului ...

Batea la poarta cerului o raza,

Batea sfios si-ncet ca o streina...
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul

Dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai cel vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?

De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!

Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:

- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"

                                                                                                

                                       de Vasile Voiculescu

Suntem si noi o raza care stralucim....? 

Blandul Pastor.

Odata L-am vazut trecand
cu turma pe Pastorul bland
mergea cu dansa la izvor
blandul Pastor, blandul Pastor.

Pe-o oaie ce cazuse jos
a ridicat-o El duios
si-a dus-o-n brate iubitor
blandul Pastor, blandul Pastor.

P-o alta care la pamant
zacea cu piciorusul frant
El o lega mangaietor
blandul Pastor, blandul Pastor.

El le-a iubit cu dor nespus
si viata pentru oi Si-a pus
si pentru mantuirea lor
blandul Pastor, blandul pastor.

- Dar mai tarziu L-am intalnit
cu spini era impodobit
intr-o multime de popor
blandul Pastor, blandul Pastor.

Cand l-am vazut, L-am intrebat
cine-s cei ce L-au scuipat
- A suspinat sfasietor
blandul Pastor, blandul Pastor.

Si mi-a raspuns indurerat: -
sunt cei ce M-au incununat
sunt oile ce le-am fost lor
blandul Pastor, blandul Pastor.

Toti cei ce ma batjocoresc
si cei ce Crucea-Mi pregatesc
sunt cei la care iubitor
Le-am fost Pastor, le-am fost Pastor.

Tacu... si ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini
plangea de mila oilor
blandul Pastor, blandul Pastor.

Si-atuncea „oile”- au venit
pe Cruce sus L-au rastignit
El se ruga spre mila lor
Blandul Pastor, blandul Pastor.

E sarbatoare la Florii!

E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul ... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

                                                                   Autor: Petrica  Dugulescu

Mama, sora si sotie, toate cuprinse in cuvantul FEMEIE!

Cele mai frumoase ganduri si urari alaturi de toata dragostea mea, le-am facut buchet si le-am asezat aici pentru tine, pentru mine, pentru noi "FEMEILE"

Ce făptură minunată ai creat Părinte Sfânt
Să ne fie mângâiere şi-ndrumare pe pământ,
Câtă dragoste sublimă şi ce blândă bunătate,
În firava ei făptură, Doamne, Tu le-ai pus pe toate.

Mama stă în rugăciune mijlocind necontenit
Pentru-ai săi micuţi pe care Tatăl Sfânt i-a dăruit.
Zi şi noapte ea veghează, le vorbeşte cu mult dor
Despre marea Lui iubire,despre Fiul Salvator.

Domnul a făcut femeia ca tovaraşă de viaţă
şi soţie credincioasă- aşa biblia ne-nvaţă-
Când bărbatul se-osteneşte pentru pâinea cea de azi
Ea să-i fie mângâiere şi lumină în necaz.

Simţi cum greul te apasă şi nu vezi nici o scăpare,
Valurile te frământă şi durerea e prea mare,
Cauţi o sora în credinţă şi te rogi şi tu cu ea
Iar povara de pe umeri nu mai este-aşa de grea!

Ce făptură minunată ai creat Părinte Scump:
Mamă ,soră şi soţie toate prinse într-un cuvânt.
Pentru ea, pentru "Femeia" înaintea TA venim
Şi cu multă reverenţă Ţie, Doamne-Ţi mulţumim!  

                                                 Autor Maria Luca

Grea e apasarea mortii!

Psalmul 116:15

 “Scumpa este, inaintea Domnului, moartea celor iubiti de El…”

Grea e apasarea mortii, pentru cei ramasi in viata,
Un izvor de lacrimi multe e suflarea ei de gheata!
Pentru cel in suferinta, moartea e o mangaiere,
Dar, in urma ei, ridica piramide de durere...

Ferma si necrutatoare, cu privirea ei cea rece,
Aducand melancolie peste tot pe unde trece,
Borna de hotar amara, ca un semn in Sfanta Carte,
Existenta, tuturora, ea, in doua, ne-o desparte…

Umbra ei ne urmareste, fara urma de ragaz,
E fantana nesecata, de tristete si necaz,
Fara de ingaduinta, in lucrarea ce o face,
Ca un rug, ce, viata noastra, in cenusa o preface!

Mohorata, manioasa si amarnic incruntata,
Piatra temeliei lumii, pe pamant a fost lasata,
Pas la pas, ne insoteste printre vremile trecute,
Ca rasplata omenirii, pentru relele facute...

Plaga mortii ne coseste, aspra si necrutatoare,
Nu avem alternativa, nu exista rezolvare!
Caci asa, pentru vecie, este de la Dumnezeu,
Oamenii, cu toti sa trecem prin temutul defileu...

Inteleptul si nebunul, pe sarac si domnitor,
Ii aduce, intr-o clipa, la acelasi numitor!
Bariera ei coboara, dupa cei la cer plecati,
Toti cei vii santem pe lista, lista celor condamnati!

Spaima ei ne copleseste, oricat am fi de tari,
Cand primeste-n locuinta, unul dintre locatari.
Numele-i aduce groaza, atunci cand il pomenim,
Insa Cartea ne invata, la sfarsit sa ne gandim...

Cine, oare, iti va spune ca, de grija, o sa-ti poarte,
Ca-ti ofera siguranta si protectie de moarte?               
Sa scapam de spini de teama, nu ne este cu putinta,
Decat daca incolteste un graunte de credinta!

Nu lasa, pe nimeni, Doamne, ca sa plece dintre noi,
Fara viata pregatita, judecatii de apoi!
Da-ne aripi de speranta desfacute pentru zbor,
                   Catre cerul fara moarte, cu prezent si viitor !                       

                                                                                   Amin!

                                                         Autor  Dorel Gaftoneanu

Adresa mea !

Adresa mea oricui o dau cu plăcere;
O stradă, un număr, un loc în oraş;
O casă modestă, cu multe unghere,
O curte cu flori şi un dulce sălaş.

Dar alta-i adresa, v-aş spune de-ndată:
Pe strada durerii noi azi locuim,
O casă de visuri, din lut ridicată,
Cu geamuri deschise spre Ierusalim.

Sunt în şantier, reparaţii totale,
Şi Şef de lucrări este Domnul Isus...
Se toarnă chesoane, se sapă canale,
În casa iubirii sunt jertfe de-adus.

Adresa mea-i numai căsuţă poştală;
E doar camuflaj, eu aici sunt hoinar,
În cer, lângă Domnul, e-adresa reală;
Aici domiciliul e doar temporar.

Cândva, la adresa aceasta din vale,
Va fi un afiş, anunţând c-am plecat:
"S-a dus, s-a mutat în domenii regale...
Din casa cea veche, s-a dus la palat!" 

                                                Valentin Popovici

O seara minunata!

De ce plang, Doamne? 

Ca am sufletul plin de dragoste, de dor si de credinta, 

Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin 

Sa simt tot ce mi-ai dat?

 Iti port recunostinta!

 Mi-ai dat iubire si speranta in destin, 

Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata

Cum as putea sa plang ca am sufletul plin? 

Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata. 

Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum, 

Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat.

Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum, 

Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.

O seara minunata!

Mă simt iubită încă de dimineaţă
Când, abia din vis m-am deşteptat,
Scăldată în razele soarelui
Păşesc din nou spre viaţă.

Apoi, mă ţii pe palme-n ziuă
Şi văd minunile ce Le-ai lăsat,
Plăpând îmi mângâi faţa
Cu o rază caldă de iubire.

Iar când luminile se lasă
În binecuvântata înserare
Ce se-aşterne încet...
Simt iubirea Ta cea dulce.

Când bezna nopţii s-a lăsat
Mă cuprinzi din nou în palme,
La pieptul Tău m-aşezi uşor
Şi duios mi-arăţi iubire.

E toamna iar....

A câta oară spun: e toamnă iară?
A câta oară roade îmi culeg?
A câta oară ochii-mi numărară
Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară?
Ai ştii să-mi spui acum a câta oară?

În geamul meu bat frunze-ngălbenite.
Desprinse de pe ramurile lor,
În ele văd o lume pe sfârşite
Sunt triste frunzele... sunt ruginite
Ai şti să-mi spui ceva din taina lor?

Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa.
Viaţa nouă-n rodul copt, cules.
Aceasta va rămâne-n primăvară
Pentru eterna, fericita Ţară
Ca o comoară-n tainic înţeles.

A câta oară spun: e toamnă iară?
Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?
Când an de an cocorii se-nşirară
De ce să mai întreb a câta oară?
Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram!

Odată, n-oi mai întreba: "a câta oară"?
Căci forma vieţii din trecut s-a dus...
În existenţa mea spirituală
În noua şi cereasca primăvară
Nemuritor voi fi lângă Isus!

Mergea un bătrânel

Mergea un bătrânel spre adunare.
Trecea încet prin văile aurii
Și el citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura sfântă, cartea din vecii.

Și cum mergea și se oprea deodată
Tot răscolind prin psalmi și prin profeți
Un om bogat cu firea-ndestulată
Îl înfruntă râzând cu ochi șireți.

Bătrâne, văd că ești un om cu carte,
Ești plin de-nvățătură până-n dinți,
Și, tot citind, gândești că după moarte
Te-or așeza ispravnic pentru sfinți.

Măi omule, zadarnică ți-e truda,
Cum, tu în rai, tu rob din neam în neam?
Nu intră, bre, în slavă, caracuda,
Ci, cei bogați, un Iov, un Avraam.

Tu, dacă mori, te-or duce pe trei scânduri,
Fără slujire, fără lumânări,
Eu pun alai de preoți, rânduri, rânduri,
Cu rugăciuni spre sfintele-ndurări.

Ce poți tu da pentru pomeni, răspunde?
Și pentru parastasul tău cât dai?
Eu dau oricât, că, uite, am de unde,
Și-atuncea, tu sau eu ajung în rai?

Stăpâne, să mă ierți de îndrăzneală,
Dar dumneata cunoști mai mult ca noi.
Dar raiul nu-i pe bani, nu-i pe tocmeală,
Și bani în rai n-ar fi decât gunoi.

Că toți murim, acesta ne e datul,
Dar iată că 'naintea lui Hristos,
Oricâte pungi aș stăpâni, bogatul
Nu-i alta doar decât un păcătos.

Și nu s-a dat sub cer decât un Nume,
Decât o slujbă și decât un vad,
Fără iertarea lui Hristos anume,
Nu poți intra, să știi, decât în iad.

Mă, pui de rob, nu ți-ai trecut măsura?
Te crezi om înțelept și cărturar
C-ai buchinit și tu pe brânci Scriptura,
Și te-ai făcut duhovnic din plugar?

Ia cugetă, bătrâne, cum adică,
Vrei să mă legi cu proștii-ntr-un mănunchi?
Eu, muntele, să-nvăț de la furnică?
Eu, leul, să mă târâi pe genunchi?

Nu vezi, la răsărit, la soare-apune,
La miazănoapte și la miazăzi,
Pământ și ape ale cui sunt, spune?
Sunt ale tale sau a cui or fi?

Stăpâne, cât cuprinde-n zări, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aș vrea.
Că, uite, mie-mi spune-această Carte
Că eu am mult mai mult ca dumneata.

A dumitale-i brazda asta multă,
Al dumitale-i bolovanul greu,
A dumitale-i valea, dar ascultă:
Privește cerul, ceru-ntreg e-al meu!

                                                                Costache Ioanid

O zi minunata !

Avand in vedere frigul care a cuprins intreaga tara si ploile care parca nu se mai opresc, va las in  compania unei poezii minunate.

Pentru orice biruinţă există o luptă! 

Pentru orice luptă există o strategie biruitoare!

E DULCE VIATA CU ISUS!

Ce dulce-i viaţa cu Isus
Sub crucea Lui când te apleci,
Cu El ai vrea ca să rămâi...în veci de veci.

De rătăceşti nefericit,
Viaţa în chinuri îţi petreci,
De Îl ai pe Domnul, ai  alin...în veci de veci.

De stai într-un bordei sărac,
Prin mii de greutăţi să treci,
De Îl ai pe Domnul, eşti bogat...în veci de veci.

Poţi să pierzi averi şi ranguri,
Bogăţii cu rodul în spic;
Dacă n-ai pierdut credinţa,
Încă n-ai pierdut nimic.

După chip, cunoşti o floare;
Păsările – după cânt;
Aurul – după culoare;
Şi pe om – după cuvânt.

ISUS, e fericirea ta!
O, suflete, tu nu uita!
El bucurie îţi va da...în veci de veci.

Te-ai intrebat, ce este viata?

Astazi, cand  mai adaug inca un an...m-am gandit... la multe.

Cu fiecare an, ma apropii mai mult  de Domnul meu.Anii trec, viata se duce, iar pe noi crestinii acest lucru nu trebuie sa ne sperie deloc.De fapt, fiecare an scurs aici pe pamant, ne apropie de casa.

Vroiam sa scriu...altceva, dar ochii mi-au ramas asupra unei poezii care mi-a placut tare mult.

Tanar sau batran, sarac sau bogat,
Fericit sau nefericit, implinit sau neimplinit
Se naste intrebarea: Ce este viata?

 
Stau si gandesc, ma trezesc tarziu,
Aud in ureche un susur de cascade.
E glasul ce se-aude din timpuri stravechi:
Oare ce este viata?

 
Alergam si privim, iubim si uram,
Muncim si chiulim, stam si gandim,
Ne luptam si murim.

 Ce este viata?

 
Mama, copiii, tata, prieteni, rude, dusmani,
Revolutii, razboaie, sange si ploaie,
Noroi si soare...totu-i o boare
Ce trece incet...
Ce este viata?

 
Ne luptam sa traim si soarta-si lasa
Amprenta greoaie.
Am vrut sa fiu fericit si-am privit,
Dar privirea-mi se ratacise.
Ce este viata?

Ma uit pe un drum ce trece greoi printre ani,
Mi se pare departe si totusi e aproape
E ieri, ba nu, parca-i azi.
Ce este viata?

Nu, nu poate sa fie, simt pe propria-mi suflare
O farama din mare.
E o mana ce bate la usa-mi din mine:
Oare e nemurire?

Stau si gandesc si inima-mi bate puternic.
Ma simt vinovat, din ploaia de ani
Am cautat doar vant.
Ce este viata?

  Nemurirea-mi vorbeste,
Da, trebuie sa fie!
Bani si glorie, imparatie, prostie, neant
Totu-i desert, cand stai si te-opresti...
Dar, ce este viata?

Sunt jos in colb in moloz si-n scursori,
Si toate-s de-a valma in mintea-mi cu ceata,
Dar, uite, o raza de viata!

Incep sa-nteleg...
Viata nu-i de la noi.
Viata-i de-acolo, din nemurire!

 Viata-i Isus!
Da! L-am gasit, si-s mantuit.

Stai si gandeste, nu-i o poveste
Sunt gandurile tale, si-au aripi sa zboare...
Te rog intelege, El ESTE VIATA. 

O seara binecuvantata cu Domnul!

Nimic nu poate fi mai frumos decat sa te stii protejat de Dumnzeu.Orice val ar veni peste tine, El e cu tine, si este minunat acest lucru !

Opreste-te-n tacerea ascultarii

S-auzi duiosul glas al indurarii

Sa simti in duh atingerea iubirii

Sa clocotesti sub raza fericirii.

Caci poti trai momente-asa divine

Cand Domnu-si pleaca fata peste tine

Nu te gandi deloc la ce te-asteapta

Nu te lasa chemat de nici o soapta !

Nu cauta solutii la probleme

Si n-asculta durerea care geme...

Stai doar cu Domnul in singuratate

Si lasa-i LUI in stapanire toate.

E harul Domnului cu tine..!

E harul Domnului cu tine si trebuie sa recunosti!

E harul Domnului vezi bine, caci alte mii nu sunt ca Tine

N-au harul de-a fi sanatosi.

E harul Domnului cu tine si trebuie sa recunosti!

E harul Domnului vezi bine, caci zi si noapte-i peste tine

E o mana ce te-a protejat.

E harul Domnului cu tine si trebuie sa recunosti!

E harul Domnului vezi bine,  caci alti parinti n-au ca si tine

Copiii binecuvantati.

E harul Domnului cu tine si trebuie sa recunosti!

E harul Domnului vezi bine, caci fara merit chiar de tine

ISUS HRISTOS s-a indurat !