Versetul zilei

Se afișează postările cu eticheta Poezii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezii. Afișați toate postările

31 martie 2018

E sărbătoare la florii!

Astazi mi-am făcut timp și am fost la fratele Petrica Dugulescu la mormânt 😥
El este “omul”  prin a cărui moarte Dumnezeu m-a cercetat și mi-am pus la modul cel mai serios întrebarea, “daca muream eu...unde-as fi mers?”- 03.01.2008
Astazi poeziile lui au rămas o bogata comoara pentru noi. 
Una dintre ele este aceasta.

E sarbatoare la Florii 
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

„Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim –
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele.”

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul … ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat –
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari –
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

19 ianuarie 2017

Un lung tren....


 Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
   Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
   Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
   Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

   Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
   și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
   Arzători de nerabdare înainte tot privim,
   să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

   Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
   noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
   Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
   Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

   Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
   ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
   Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
   sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

31 decembrie 2016

Un an binecuvantat!


Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis 'napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.

Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!

Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!


28 noiembrie 2016

Radiografie

Radiografie
Suntem săraci în facerea de bine,
Respingători spre inimi sfâșiate.
Suntem adepții stimelor de sine
Și bunătății veșnic amânate.

Suntem banali în scrierea de vise
Stângaci în sărutările pe frunte.
Suntem deschiși cu ușile închise
Înduplecați pe vârful unui munte!

Suntem supuși atâtor fapte moarte,
Evlavioși sub sigla unei forme.
Suntem intelectualii fără carte
Incoștienți că sufletul adoarme!

Suntem profeții zilelor de ieri
Neînfricații clipelor de pace.
Suntem reduși la dogme și păreri
Vorbim aprins unde Biblia tace.

Suntem produsul falsei plecăciuni,
Flămânzii din livada neculeasă!
Suntem adepții rugii în furtuni
Prea plictisiți să fim doar o mireasă!

Suntem în maratonul vieții rece
Și alergăm și parcă-i tot mai greu
Ne-am obosit privind cum viața trece!
Suntem așa, uitând de Dumnezeu.

Christian Dume
miercuri, 23 noiembrie 2016

24 mai 2016

O zi plina de iubire in Hristos!

E dimineaţă...
Isuse blând,
spre  Cer se-nalţă
întâiul gând.

Cu prima rază
Te regăsesc.
Te ştiu de pază
şi-Ţi mulţumesc.

E dimineaţă!
Iubit Isus,
somnul mă-nvaţă
să fiu supus.

Şi iar sub soare
când mă trezesc,
mă uit în zare
şi-Ţi mulţumesc.

Şi-odată-n viaţă
mă voi trezi
privind în faţă
eterna zi...

Salvat prin cruce
prin har ceresc,
Isuse dulce,
Îţi mulţumesc!

                          Costache Ioanid

19 martie 2016

Din viata!

Postasem mai de dimineata acele versuri care m-au pus pe ganduri, ”fericirea si necazul”
Cineva mi-a trimis exact cum se numeste poezia si cine este autorul ei.

Mi-a batut in poarta FERICIREA
Si intrand in curte m-a strigat
Eram dus alaturi cu IUBIREA
A-nchis poarta iute si-a plecat.

Mi-a batut de-adesemeni BUCURIA
A intrat, a stat sub pomii goi
N-a vazut pe nimeni sa-i vorbeasca
Si-a plecat grabita inapoi.

Intr-o seara luminand pe strada
Mi-a batut si Steaua mea - de sus
Tot asa, eram plecat aproape
Si-a strans fusta-n mana si s-a dus.

Mi-a batut in poarta si NECAZUL
Eram dus departe. Linistit,
S-a intins pe tolul de la usa
Si m-a asteptat pana-am venit!

                               Autor. Virgil  Carianopol
                                     Din volumul INEDITE- 1966

1 martie 2016

Dor de primavara!

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?

O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

                                                Autor: Valentin Popovici

12 februarie 2016

Când am cântat cu inima uşoară,
Fără de griji un cântec alintat,
Mi se părea că îngerii coboară
În ritmul veseliei de chitară …
Ştiu însă azi că-atuncea n-am cântat!

Dar când am fost cu inima mâhnită,
Sub cruce apăsat şi-mpovărat,
N-a fost nici melodie strălucită,
Nici vers de poezie iscusită…
Dar ştiu acum că-atuncea am cântat!

Când am cântat ca să se-audă bine,
Cu sunet sigur, bine intonat,
Să nu mai cânte nimenea ca mine,
Şi să fiu lăudat de orişicine…
Oricum aş fi cântat, n-a fost cântat!

Dar când am fost cu inima zdrobită
Şi către Domnul bun am suspinat,
Rugându-L să mă scoată din ispită.
Şi vocea mi-era-n lacrime topită,
Nu se-auzea nimic…, dar am cântat!

sursa: https://vpopovici.wordpress.com/2013/05/16/cand-am-cantat/

28 ianuarie 2016

Inca un ceas!

Să fie-o zi de împăcare!
Adesea spun că vreau Acasă,
Acum să plec, parcă n-aş vrea,
C-atâtea aş lăsa în urmă,
C-atât de multe aş avea,
Să pun în ordine Părinte...
Te rog mai lasă-mi doar un ceas,
Să nu regret nimic din viaţă,
Să pot să-mi iau un bun rămas,
Am înţeles de ceva vreme,
C-atunci când voi zbura la cer,
Nimic nu voi lua cu mine,
Că tot ce-i jos e efemer,
De-aceea vreau c-agoniseala,
Cât de puţină ar fi ea,
S-o folosesc cu chibzuinţă
Şi numai pentru slava Ta,
Nu-mi pasă de ce spune lumea,
Mai bine un sărac "bogat",
Decât să am o lume-ntreagă
Şi sus să fiu un lepădat,
Atât de greu îşi lasă omul,
Agoniseala lui de-o viaţă,
Uitând că clipa veşniciei,
Atârnă de un fir de aţă,
Ce pot să fac eu, Doamne, astăzi,
Nu vreau să spun că las pe mâine,
Pentru că ziua care vine,
Ştiu sigur că nu-mi aparţine,
Îmi dă înţelepciune Tată,
Nimic nu vreau mai mult acum,
Decât s-aleg doar ce e bine
Şi să urmez al Vieţii drum,
Să-mi dai putere şi răbdare,
Să trec biruitor prin greu,
La Tine-i totul cu putinţă,
Căci Tu eşti Domn şi Dumnezeu,
Acolo unde-ngrijorarea,
Ca pe o trestie mă-ncovoaie,
Tu să mă-nviorezi Părinte,
Precum grădina după ploaie,
Mă fă lumină pentru semeni
Şi sare ca bun gust să dau,
Acelor fără de speranţă
Şi care rost pe lume n-au,
Prin fapta mea şi prin purtare,
Să-şi pună întrebări mereu,
De ce-s altfel şi cine este,
Acel Isus şi Dumnezeu,
Iar celor dragi, rude şi prieteni,
Să-i cercetezi cum doar Tu ştii,
Să fie-o zi de împăcare
Şi pentru ei...Şi-n veşnicii,
Să ne-ntâlnim cu bucurie,
Când timpu-aici va fi sfârşit,
Sfinţeşte-ne pe fiecare
Şi-mbracă-ne în infinit...

27/01/14, Barcelona-Lucica Boltasu

31 decembrie 2015

Pasim cu Tine-n Noul An !

Pășim cu Tine-n Noul An
Căci știi cărarea bine
S-avem privirea spre Liman
Prin văi și pe coline.

Pășim cu Tine-ncrezători
O, Domn al vieții noastre
C-așa vom fi învingători
Și-n lupte și-n dezastre.

Tu-n orice clipă ne vei da
Puteri să-nvingem greul
Și crucea s-o putem purta
Să nu domnească ”eul”

Prezența Ta ne va spori
Avântul spre Cetate
Și vom putea călători
Cu multă demnitate.

În lumea plină de nevoi
Nu mergem fără Tine
Chiar fără așternuturi moi
Dulcea odihnă vine.

Vom însemna în calendar
De fiecare dată
Mesajul Tău atât de clar,
Povața-nmiresmată.

Vor trece zile, săptămâni
Și lunile s-or duce
Dar nu vom fi lipsiți de pâini
Și n-om cădea sub cruce.

Cum pân-aci ne-ai ocrotit
În anii cei din urmă
La fel, în anul ce-a sosit
Vei îngriji de turmă.

Dezamăgiri nicicând n-au fost
De-a Ta călăuzire
Ai fost și fi-vei adăpost
În drum spre Nemurire.

Nu avem teamă de furtuni
(Venit-au și-or să vină)
Iar când veni-vor legiuni
Fugi-vor de Lumină.

Lângă Cuvânt vom sta mereu
Ființa s-o hrănească
De-o fi ușor, sau de-o fi greu
Credința o să crească.

Pășim cu Tine-n Noul An
S-ajungem la răsplată
Ești dătător de sfânt elan
Pe marea-nvolburată.

                                     George Cornici- 2016

6 decembrie 2015

Dau la schimb...

Inc-o iarnă se culcă pe inima mea
Îmbrâncită de vânt, cotropită de nea,
Mă voi vinde pe-o creangă de brad încă-un an 
Sau cu drag voi petrece în alb diafan?

Mă voi vinde, ori nu, sigur voi cumpăra
Inc-un strop de speranţă şi-o rază de stea,
Dau la schimb, de găsesc, timpul ce l-am pierdut,
Pe un bob de iubire ce abia s-a născut...
 
Dacă vreţi vă mai dau un pocal cu tristeţi
..........

3 noiembrie 2015

O singura urma!

Am avut un vis in noaptea de Craciun.
Mergeam pe o plaja iar Dumnezeu
pasea alaturi de mine,

pasii ni se imprimau pe nisip,
lasind o urma dubla:
una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
ca fiecare din pasii nostri
reprezentau o zi din viata mea.
M-am oprit ca sa privesc in urma.
Si am revazut toti pasii
care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri
in loc de doua urme
nu mai era decit una singura...
Am revazut filmul vietii mele.
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea
decit o singura urma
au corespuns cu zilele cele mai intunecate
ale existentei mele:
zile de neliniste si de rea-vointa,
zile de egoism sau de proasta dispozitie,
zile de incercari si de indoiala,
zile de nesuportat...
Zile in care eu fusesem de nesuportat.
Si atunci intorcindu-ma spre Domnul
am indraznit sa-i reprosez:
-Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi
in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur
in cele mai grele momente din viata,
in zilele cind aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a raspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
decit o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brate..

20 iulie 2015

Dialog!


L-am intalnit intr-un pridvor 
pe Domnul slavilor senine.
El suspina ca vântu-n zbor,
ca apa lină de izvor,
prin lunci de pietre pline. 

L-am întrebat de-atunci mereu:
- "De ce eşti trist, o, Doamne Sfinte?"
- "Sunt trist acum, iubitul Meu,
că duc de mult al lumii greu,
dar cine ia aminte ?

Mă doare după toţi ai Mei
ce-adună snopi de frunze moarte,
nu-n zboruri dulci de porumbei,
ci-n zvon de şerpi cu clopoţei,
sfidând divina Carte.

Le-am tot trimis din cer scrisori,
dar ei toţi, fără să le pese,
n-aşteaptă-ai zilei Mele zori
ci se petrec în sărbători
şi chefuiesc la mese.

Prin multe vreau să le-amintesc
că revenirea Mea e-aproape.
În arca traiului lumesc
n-aş vrea, pe nimeni, să găsesc
pierdut pe-ntinse ape.

Eu am venit ca să-i conving,
cu-a suferinţei Mele şcoală,
pe toţi ai Mei ce nu se-ating
de pânza negrului  paing
ce lumea o înşeală!"

Eu, printre lacrimi, I-am răspuns:
- "Sfinţeşte-mi, Doamne, Tu chivotul!
Când sus pe cruce-ai fost străpuns,
tot chinul greu Ţi-a fost de-ajuns,
să-Ţi dau şi eu azi totul."

4 aprilie 2015

E sărbătoare la Florii, dar Împăratul plânge...

E sărbătoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodată,
Căci Cel prezis de profeții,
Azi în Sion Se-arată.

Smerit, cu chipul Său senin,
Înconjurat de gloate,
Isus, călare pe asin,
Coboară spre cetate.

În mâini, cu crengi de palmier,
Îi ies mulțimi în cale;
Răsună al Iudeii cer,
De cânt și osanale.

Răsună coruri de copii
Mulțimea se tot strânge,
E sărbătoare la Florii,
Dar Împăratul plânge:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Și darul păcii cel sublim -
Îți plâng nenorocirea.

Dușmanii vor împrejmui
Tot zidul tău cu schele,
Iar pentru mame și copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plângea Ierusalimul... 
Dar plânsul Lui mai scaldă azi
New Yorkul și Kremlinul.

Văzduhul Terrei e brăzdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfârșitul care vine.

E sărbătoare pe pământ
Și luptă pentru pace,
Se flutură lozinci în vânt,
Dar Printul păcii tace.

Azi, nu romani și nici barbari,
La porți vin cu ștafeta,
Ci mii de monștri nucleari -
Amenință planeta.

E sărbătoare și e joc
Și muzicile cântă,
Dar pace tu nu ai deloc
Și moartea te-nspăimânta.

El hotărăște iar o zi
Azi, cât se poate spune,
Pe Printul păcii-L poți primi,
Nu amâna pe mâne!
 
                                                                Autor:Petru Dugulescu

2 ianuarie 2015

Poti sa fi....Daca n-ai iubire....

Poti pamantu-n maini sa-l tii
Poti sa mori si poti sa-nvii
Poti domn mare ca sa fii
Si stapan pe fire
Poti sa scazi si poti sa cresti
Poti vorbi in limbi ceresti
Dar sa stii: nimic nu esti
Daca n-ai IUBIRE

Poti sa stii sa scapi de rele
Ori sa stii sa numeri stele
Si in lume toate cele
Sa le ai in stire
Dar esti clopot de arama
Un tun groaznic ce darama
Si-o manie ce sfarama
Daca n-ai IUBIRE

De-ai avea toata stiinta
De sub cer toata credinta
Ca sa schimbi la munti fiinta
Numai cu-o zambire
Nu esti facla, nici suspin
Nici durere, nici chin
Esti cel mai aspru spin
Daca n-ai IUBIRE

De ti-ai da averea toata
Pentru cei lipsiti din gloata
Corpu-ti fie-ntins pe roata
Ori adus jertfire
Nu esti nici macar pitic
Esti sub stele cel mai mic
Esti nimic,nimic,nimic
Daca n-ai IUBIRE

7 decembrie 2014

Tu să nu uiți!

Se unduia în ram o frunză moartă,
Un foşnet slab se auzea în zare,
Când iarna albă îi bătea în poartă
Şi clipa îşi urma anosta soartă,
Ea nu credea că-i vremea de plecare.

Un invizibil fir ținea legată,
Materia efemeră, de viață,
Dar îi lipsea verdeața de-altădată,
Căci nu avea în scoarța înghețată,
Un sprijin cert, nici cât un fir de ață.

Şi la momentul dat, privind spre soare,
Îşi ia adio frunza-nlăcrimată,
Doinea şi codrul plin de întristare,
Că dezbrăcat de haină şi culoare,
Rămas-a cu corola despuiată.

Un țipăt trist de pasăre ce piere,
Acorduri vagi pe portativul vieții...
Înțelepciune, cât trăieşti, se cere,
C-atunci când vine clipa de durere,
Să întrevezi noi zori ai dimineții!

Şi de-or veni ninsorile-nghețate,
Cu fulguiri cernute-n amurgire,
Să porți în suflet crez şi pietate
Şi conştient de totul şi de toate,
S-accepți senin suprema despărțire.

Să te gândeşti că-i pregătit în slavă,
Un loc sublim de pace şi-armonie,
Că lumea fără Har ar fi bolnavă,
Dar ca vulcanul ce aruncă lavă,
Aşa-i iubirea Celui ce-o să vie.

Cuprinsă-n Har e omenirea toată,
Dar Dumnezeu lăsat-a libertatea,
Cât suntem vii să ne croim o soartă,
Că-n moarte ea, nu poate fi schimbată
Şi să căutăm în Duhul, plinătatea.

De-aceea, vină iernile-oțelite!
Tu, cel ce-L ai pe Domnul, prin credință,
Cu siguranța-n vremuri infinite,
Nu vei purta veşmintele cernite,
Ci inul alb, ca semn de biruință!

Căci Duhul Sfânt e Cel care menține,
O comuniune veşnică cu cerul!
Tu să nu uiți că Domnul e cu tine
Şi pe-nălțimi şi-n valea cu suspine,
Chiar dacă-n plete suflă aspru, gerul.

În ruginiul frunzelor căzute,
Zac amintiri, norii îşi cern zăpada,
La orizont, speranțele pierdute,
Se strâng în cerc şi construiesc redute
Şi fericiri, se-adună cu grămada...

                  Autor: Lucica Boltasu

4 decembrie 2014

Viata-i ca un tren....

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
   Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
   Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
   Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

   Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
   Si în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
   Arzători de nerabdare înainte tot privim,
   Să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

   Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
   Noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
   Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
   Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

   Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
   Ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
   Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
   Sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

24 noiembrie 2014

Priveste-ma!

De strig eu... un nevrednic,
Îndată Doamne, Tu m-auzi.
Îmi dai puteri să mă ridic
Pe braţe iarăşi mă cuprinzi.

Şi îmi vorbeşti:
„Ridică-te şi mergi cu Mine
 Ridică-te, nimic nu-i greu.
 Nu te lăsa învins de nimeni,
 Aşa-ţi vorbeşte Dumnezeu”!

De-i grea azi, încercarea,
Puteri cumva de nu mai ai,
Tu lasă-ţi gura să Mă strige
Eu... izbăvirea îţi voi da.

Strâmtorarea de-o fi mare
Îndreaptă-ţi ochii-nspre cer.
De-acolo-ţi vine rezolvarea
Prin Isus, care-I Dumnezeu!

Priveşte-n sus, priveşte bine,
Acolo este Domnul Care,
Mâna-şi întinde peste tine
Scriind şi azi cu ea  „Salvare”.

Tu nu privi în urma ta
Deloc, la tot ce a fost.
Eu, Sunt prezent într-una
Eu... Mă găsesc la Post!
 
                                                   autor: Doina Ketterer