Versetul zilei

12 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

12 NOIEMBRIE
1 Petru 4.12-19
În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale. Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El... şi comuniunea suferinţelor Lui..." (Filipeni 3.10).
 Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de «consecinţele inconsecventelor noastre». Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne
atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).

Hrana ta zilnica

11 NOIEMBRIE
1 Petru 4.1-11
Cât L-a obosit pe Domnul Isus păcatul de care a trebuit să Se ocupe! Acum El Se odihneşte, după ce l-a desfiinţat prin moarte. Tot aşa şi creştinul ar trebui să fi terminat cu poftele omeneşti. Dragi prieteni, nu ne ajunge oare că, înainte de întoarcerea la Dumnezeu, am pierdut timp preţios mergând nebuneşte spre moarte? Să trăim restul timpului nostru „pentru voia lui Dumnezeu". Fără-ndoială că noua noastră purtare va contrasta cu cea a lumii din jurul nostru. Şi aceasta va fi mirată că ne abţinem să luăm parte la bucuriile ei tulburate şi înşelătoare. 
Va face poate glume pe seama noastră şi ne va insulta. De ce? 
Pentru că lumea se va simţi condamnată prin despărţirea noastră de ea, aşteptând să fie judecată de marele Judecător (v. 5). Tocmai iminenţa acestei judecăţi ne dictează comportamentul:
seriozitate, vigilenţă, rugăciune, dragoste fierbinte (cap. 1.22b). Aceasta se traduce în mai multe moduri: În căutarea restabilirii fraţilor noştri (v. 8b), în practicarea cu bucurie a ospitalităţii şi în folosirea darurilor felurite ale harului lui Dumnezeu în folosul altora. Astfel Isus din cer continuă pe pământ să-L glorifice pe Tatăl (acesta este măreţul Său gând) în viaţa răscumpăraţilor Lui 
(v. 11; loan 17.4,11; 15.8).

10 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

10 NOIEMBRIE
1 Petru 3.13-22
Hristos a suferit pe cruce, El, Cel drept, pentru noi, cei nedrepţi (v. 18). În schimb, ne este dat să suferim putin pentru El (Filipeni 1.29). Făcând bine, suferim împreună cu El, cum a suferit El (v. 14). In sfârşit, în toate durerile noastre morale, Dumnezeu simpatizează cu noi (v. 12).
Dacă suferiţi pentru dreptate, sunteţi fericiţi, afirmă versetul 14 (citiţi şi Matei S.10). Să-I cerem lui Dumnezeu să ne păzească de orice teamă de oameni şi să ne dea teama de El, însoţită de blândeţe, pentru ca în orice moment să dăm mărturie de speranţa care este în noi...
Ori de câte ori purtarea noastră nu este bună înaintea oamenilor, dacă le vorbim de Domnul, aceasta nu face decât să răsfrângă asupra Lui dispreţul pe care-1 merităm noi. Fie ca Duhul lui Hristos să se folosească de noi pentru a-i avertiza pe semenii noştri, aşa cum odinioară s-a folosit de Noe, care-şi construia corabia, pentru a le predica necredincioşilor din vremea lui! (v. 19, 20). Potopul este imaginea judecăţii gata să se abată asupra lumii. În mod simbolic, credincioşii au trecut prin el la botez şi sunt puşi la adăpost în corabie, care este Hristos. El a suferit moartea în locul lor, iar ei vor învia cu El pentru o viaţă nouă (v. 21,22).

9 noiembrie 2016

Ce aduce noul presedinte?

Astazi a fost una dintre cele mai interesante zile, nu doar pentru americani, nu doar pentru romani, ci pentru intreg mapamondul. 
De ce...? Astazi intr-un fel s-a decis soarta natiunilor!
Dar oare daca iesea celalalt candidat, nu era la fel?
Ieri am fost intrebata, ”care as vrea sa fie viitorul presedinte?”
N-am stat pe ganduri prea mult, pentru ca sincer...nu-l vroiam pe niciunul, insa dintre doua rele, am zis ca Il las pe Domnul sa aleaga...n-am preferinte, pentru ca bine nu va fi cu niciunul.
Fiecare are ”hibele” lui, unul are mai mari si mai putine, altul mai multe si mai mici. Ca atare, balanta s-ar putea sa fie egala, dar nu-i treaba mea sa ma bag in analize, pentru ca nu sunt analist.Ceea ce stiu insa, este ca vremurile care vor veni sunt vremuri tulburi pentru intrega lume si nu din motivul  desemnarii lui Trump, ci pentru ca odata cu venirea acestui presedinte, lucrurile se vor schimba la nivel global, in contextul actual.
Da, a trebuit sa se alega dintre doua rele si unii au decis ca Trump este raul mai mic. Daca va fi sau nu va fi asa....ramane de vazut. Sa nu uitam ca si noi, romanii crestini in urma cu doi ani ne-am pus mari sperante in Klaus Iohannis, insa la nici doi ani...am cam ramas cu speranta sau mai bine zis s-a cam dus speranta.
Cred cu tarie ca venirea lui  Trump este ingaduita de Dumnezeu, de-altfel fiecare stapanire este ingaduita si hotarata de Sus.
Biblia se va implini in totalitate si ultimele prorocii se implinesc sub ochii nostri.
Stim clar ca smochinul a infrunzit si vara este aproape. In anul 1948 Israelul a devenit tara, iar Domnul Isus a spus ca nu va trece neamul aceasta si vom vedea aceste lucruri intamplandu-se.
  • De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.( Matei 24:32-33)
 O generatie se ridica cam la 70-80 de ani pentru cei mai tari, asa spune Biblia.
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani
Ps.90:10
Daca facem un calcul...timpul e pe sfarsit!!!
1948-2018 inseamna 70 de ani
Biblia se implineste cu Trump sau fara Trump, fara Hillary sau cu Hillary.
sursa imagine :http://www.usatoday.com
Nadejdea noastra trebuie sa fie UNUL SINGUR- ISUS HRISTOS!
Dumnezeu sa ne ajute sa rascumparam vremea, caci timpul este pe sfarsite, iar daca Isus Hristos va veni la noapte sa fim gata de plecare.
Dumnezeu sa binecuvinteze America, Romania si intreg pamantul!

Si apropo..postasem pe o retea de socializare de dimineata...
Sa fie doar o coincidenta pentru USA sau o fi insemnand ceva cu aceste cifre
11.09  si  09.11?



Hrana ta zilnica!

9 NOIEMBRIE
1 Petru 3.1-12
„Tot aşa, voi, soţiilor..." (v. 1), „voi, bărbaţilor..." (v. 7), „voi, tinerilor..." (cap. 5.5). Şi mereu motivul este acelaşi ca în cap. 2.13: dragostea Domnului, care dictează fiecăruia conduita pe care trebuie să o aibă în familie şi în Adunare. O femeie creştină arată de ce se leagă afecţiunile ei prin felul în care se împodobeşte.
 Este ea preocupată de frumuseţea ascunsă a inimii, cea pe care numai Domnul o vede? 
Caută ea ceea ce este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu: „un duh blând şi liniştit" (v. 4)? Această «podoabă» face parte din ceea ce este incoruptibil, asemenea Cuvântului (cap. 1.23) şi asemenea moştenirii cereşti (cap. 1.44). Moda cuvenită înaintea lui Dumnezeu nu s-a schimbat deci de pe vremea Sarei.
Titlul nostru de moştenitori ai harului vieţii (v. 7) şi ai binecuvântării (v. 9b) constituie, împreună cu exemplul pe care ni-1 dă Cel care este bun (v. 13; cap. 2.21,22), un motiv imperios de a nu răspunde la insulte cu insulte.
Lungul citat din Psalmul 34 ne aminteşte ce este guvernarea lui Dumnezeu. Dacă răul se găseşte în gurile noastre (v. 10) sau în căile noastre (v. 11), aceasta poate avea aici, pe pământ, consecinţe dureroase, îngăduite de Domnul (v. 12). Invers, o umblare în bine şi în pace este un mijloc sigur de a fi binecuvântaţi. În plus de această legitimă dorinţă a oricărui om, ne vom bucura de comuniunea cu Domnul.

8 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

NOIEMBRIE
1 Petru 2.13-25
Creştinul este invitat să respecte ordinea stabilită, nu «de teama jandarmului», ci pentru cel mai măreţ motiv care poate acţiona asupra inimii lui: dragostea Domnului (v. 13; loan 15.10). Noi suntem robi ai lui Dumnezeu (v. 16b) şi El ne dictează atitudinile faţă de fiecare.
Toţi stăpânii sunt departe de a fi «buni şi blânzi»; aceasta ne necăjeşte, dar mărturia noastră va avea mai multă forţă şi avânt înaintea acestora. Nedreptatea, insulta şi toate formele de întristare sunt pentru copilul lui Dumnezeu ocazii de a-L glorifica pe Dumnezeu. Cineva a mers înaintea noastră pe această cale; Acela a fost Omul durerilor. Sigur că, în lucrarea de ispăşire, Hristos n-a avut şi nici nu va avea vreodată tovarăşi, nici imitatori. El - şi numai El - „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn" (v. 24). Din contră, în umblarea Lui dreaptă (şi, în consecinţă, în suferinţă), El este Modelul nostru perfect (1 loan 2.6). Impotrivirea şi perversitatea oamenilor nu au făcut altceva decât să scoată în evidenţă răbdarea Lui, blândeţea Lui, smerenia şi înţelepciunea Lui şi deplina Lui încredere în Dumnezeu... urme binecuvântate pe care suntem chemaţi să călcăm şi noi. Astfel, vom împlini ultimul îndemn dat de Domnul lui Petru: „Tu vino după Mine!" (loan 21.22b).

7 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

7 NOIEMBRIE
1 Petru 2.1-12
Un copil abia venit pe lume trebuie repede hrănit. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a dat viaţă (cap. 1.23), dă şi ceea ce trebuie pentru întreţinerea vieţii. El este alimentul complet pentru suflet, „laptele spiritual curat” (v. 2), a cărui substanţă este Hristos. Dacă am gustat că Domnul este bun, nu ne vom mai putea lipsi de această hrană divină (v. 3; Psalmul 34.8).
După sămânţa vie (şi speranţa vie din cap. 1), aici întâlnim pietrele vii. Ele sunt zidite împreună pe Acela care este „piatra de unghi, aleasă, preţioasă" (v. 6; Isaia 28.16) deopotrivă pentru Dumnezeu şi pentru noi, cei care credem (v. 7), pentru a alcătui o casă spirituală (vezi Efeseni 2.20-22). «„Tu eşti" una dintre aceste pietre», îi spusese Domnul lui Simon, fiul lui Iona (comp. cu Matei 16.18). Ei bine, asemenea privilegii atrag responsabilităţi pe măsură! 
Dacă suntem o preoţie sfântă, aceasta este ca să aducem jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu. Şi dacă suntem un popor dobândit (Isaia 43.21), aceasta este ca să vestim virtuţile Lui.
Fiind chemaţi „din întuneric la lumina Sa minunată", vom oferi adăpost, în duhul nostru, poftelor carnale? O singură privire este de ajuns pentru a le stârni. Şi ele se războiesc cu sufletul (v. 11).

O zi cu spor!

    Retim-ul a anunțat curățenia de toamnă și fiecare a scos afară lucrurile care nu sunt de trebuință.
    Dar INIMA? Din ea când vom scoate odată și pt totdeauna lucrurile nefolositoare și sentimentele rele?
E vremea curățeniei!!!
    O zi cu spor!

6 noiembrie 2016

Live Elim Timisoara!

Ca de fiecare data, va invit sa luati parte cu noi la inchinare in spatiul online, pe toti cei care nu aveti posibilitatea sa mergeti la biserica.
Ne puteti urmari live pe http://www.elim.ro/

Nu uita !!!
Ca si trupul, sufletul are nevoie si el de hrana, dar pentru suflet e nevoie de hrana spirituala!
Fiti binecuvantati!

Despre homosexualitate

Atunci cand lupti contra ”vremurilor”, sigur ca te astepti si la repercursiuni si te  pregatesti sa le faci fata.
Pastorul Andy Olariu trece acum prin aceste momente de prigoana sau suferinta pentru ca a ales sa fie o voce care sa spuna pacatului ca este pacat.
Dansul este pastor in biserica Ekklesia din Arizona, SUA, insa dupa o vizita facuta in Canada, i s-a refuzat dreptul de a se intoarce in SUA, acolo unde locuieste.
Oamenii incomozi sunt indepartati, insa noi credem in promisiunile Domnului, 
”cu nici un chip Eu nu te voi lasa”
Sunt doua mesaje ale acestui pastor si s-au facut auzite...de-aceea astazi trece prin aceasta incercare.
Rugati-va pentru el si familia lui!
Mesaj-Partea 1
Mesaj-Partea 2

Hrana ta zilnica!

6 NOIEMBRIE
1 Petru 1.13-25
Adevărul, aşa cum îl prezintă apostolul, are drepturi şi efecte asupra noastră, el fiind centura care ne încinge mintea şi care ne stăvileşte imaginaţia (v. 13; Efeseni 6.14). Şi de acest adevăr trebuie noi să ascultăm. Noi, cei care odinioară umblam printre „fiii neascultării" (Coloseni 3.6,7), am devenit „copii ascultători" (v. 14): nu numai ascultare de Isus Hristos, ci ascultarea lui Isus Hristos (v. 2), adică asemenea cu a Lui, motivată de dragostea faţă de Tatăl (loan 8.29; 14.31). 
De altfel, aici toate lucrurile sunt în contrast cu Vechiul Testament. Nu cu argint, nici cu aur, nici cu vreun lucru oarecare am putut fi noi răscumpăraţi (Exod 30.11-16; Numeri 31.50), ci cu sângele scump al lui Hristos. 
Pe noi nu naşterea naturală, ca pe israeliţi, ne face să avem drepturile şi privilegiile poporului lui Dumnezeu - nimeni să nu creadă că este copil al lui Dumnezeu numai prin faptul că are părinţi creştini!
 Noi suntem regeneraţi prin Cuvântul incoruptibil, viu, permanent. Sfinţenia cerută în toată comportarea noastră răspunde acestei noi naturi; noi II chemăm pe Dumnezeul sfânt ca Tată
 (v. 15-17). 
Sfinţenia este şi consecinţa valorii la care apreciază El jertfa Mielului desăvârşit.