Versetul zilei

12 martie 2016

Ultimii europeni?

Azi Europa pleznește din toate cusăturile: Es­tul se supără pe Vest și, deși nu are re­fugiați, trâmbițează de zor împotriva pri­mi­rii acestora. Ungaria lansează moda gar­du­rilor, preluată rapid de vecini – de la Ma­cedonia la Austria. Germania, și Angela Mer­kel, în special, sunt criticate din toate părțile, prin ceea ce nu-i departe de o ră­buf­nire resentimentară. Franța devine scep­tică și se distanțează de Germania. Marea Britanie cântărește prosibilitatea „ieșirii“, care – suntem siguri – va genera un model și pentru alții, de exemplu, pentru scan­dinavi. Grecia și Italia gem sub povara re­fugiaților și nu sunt susținute decât mo­dest. „Schengen“-ul a murit, de facto (Ro­mânia nu mai are de ce să se ambiționeze să intre în tratat). Va mai fi el vreodată re­stabilit? Nu știm. Iar din afara Europei pân­desc animalele mari – Rusia, China. Statele Unite sunt în retragere, în schimb, poate și din cauza unor alegeri care se anunță dra­matice. Irelevanța politică a Europei excită oportunismul unor vecini, precum Turcia, și instinctul de prădător al altora, precum Rusia.

Pozitia orizontala este cea mai buna scoala!

Viata este traita la extreme si incercam sa ne facem timp pentru toate, dar cu toate acestea cele mai  importante lucruri raman intotdeauna pe ultimul loc sau raman chiar nefacute.
De prea multe ori n-avem timp pentru nimic din ce este important si ne ocupam de lucruri care nu ne sunt folositoare si nici benefice. Pierdem zile si nopti facand NIMIC.
Cat suntem in putere sau mai bine zis pe picioare suntem mari si puternici, insa uitam ca intr-o clipita  o boala ne poate rapune si Dumnezeu ne poate aduce in pozitia orizontala.
 Acolo avem timp pentru tot ce este important.
In pozitia orizontala invatam sa apreciem lucrurile cu adevarat importante. 

ACOLO invatam sa privim cerul mai mult, ACOLO invatam ca dincolo de perdeaua norilor care invaluie universul este CREATORUL acestui univers si CREATORUL nostru.
 ACOLO invatam sa ne rugam, ACOLO invatam sa avem rabdare pentru a primi raspunsul.
 ACOLO invatam sa iubim mai mult, ACOLO invatam sa-i acceptam chiar si pe cei care nu i-am fi putut accepta niciodata langa noi.
ACOLO, in pozitia orizontala suntem intr-adevar in scoala vietii.

Citisem despre un mare actor caruia medicii i-au mai dat 6 luni de trait. Este vorba de Michael Douglas caruia i-a recidivat cancerul. acesta s-a retras pe proprietatea sa in Insulele Bermude si isi asteapta linistit sfarsitul concentrandu-se mai mult pe aspectee spirituale ale vietii. Declaratia sa m-a facut sa scriu aceste randuri.
”Mi-am dat seama ca nu GLORIA sunt cele mai importante lucruri, ci familia este totul si cel mai important lucru”

De ce trebuie sa ajungem in pozitia orizontala sa invatam sa pretuim ceea ce intr-adevar este demn de pretuire?
Nu astepta sa fii pus in pozitia aceasta. Invata sa pretuiesti ceea ce este cu adevarat important, dar acum cat esti inca pe picioare.
 Acolo, uneori s-ar putea sa fie prea tarziu!

Printre acei credinciosi care plang, sunt si eu...

In urma cu ceva timp internetul vuia de tot felul de denigrari imporiva unui frate pastor si nu cred ca este o noutate ceea ce spun, este vorba de fratele Florin Ianovici.
Nu este o durere mai mare sa stii ce slujitor este, dar nu doar sa stii, ci sa-i vezi roadele, pentru ca spune Biblia, asa ii veti cunoaste dupa roade.
Pana astazi am cautat sa nu scriu absolut nimic si asta am facut din doua motive.
1. Pentru ca n-am crezut nici o secunda nimic din toate aceste vorbe rostite de un frustrat, vorbe pline de ocara, ura si lipsa de caracter.
2. Stiam ca fratele Florin Ianovici are un Avocat mult mai bun decat as fi fost eu pentru dansul, un Avocat care ii va apara pricina si slava Domnului ca a facut-o. Avocatul lui este ISUS HRISTOS !

Astazi insa citind un editorial am ales sa deschid acest subiect si sa preiau si eu acest editorial, deorece mi s-a parut a fi glasul multor crestini. Personal este si glasul meu si am mintea plina de intrebari care asteapta un raspuns din partea conducerii penticostale. Dar ce vorbesc....?
Raspuns pentru mine? Un simplu si biet membru din aceasta ceata....? 
A asteptat fratele Florin din partea lor mai mult de o luna...si abia, abia a sosit interventia conducerii, asa ca eu imi iau gandul  de la raspunsul lor.

Cand PLANG credinciosii, Dumnezeu AUDE!

Dar slujitorii AUD si ei, caci ar trebui sa auda, sau asteapta ca Dumnezeu sa ii faca “sa auda”?  O asemenea plangere, un strigat al deznadejdii si al rusinii, am primit astazi de la Ana Franciuc, din California …citind acest e-mail, mi-a ramas in minte si inima acest paragraf: “…toti cantam SUNTEM O FAMILE UNITA, dar unde este UNITATEA?…..doar pe buze?….doar la intalniri televizate?”

Cititi si voi:

continuarea aici: http://cornelilioi.com/2016/03/11/cand-plang-credinciosii/

Hrana ta zilnica!

12 MARTIE
Proverbe 22.1-16
Din aceeaşi ţărână, Domnul 1-a făcut şi pe sărac şi pe bogat (cap. 29.13; Iov 31.15).
Sufletul lor are aceeaşi valoare în ochii Săi. Prosperitatea împreună cu puterea care decurge din ea (v. 7,16) sunt lucruri foarte trecătoare, care nici măcar nu au o măsură comparabilă cu a acelora care au consecinţe veşnice: „un nume bun", „bunăvoinţa" (v. 1). Singura bogăţie de dorit este aceea pe care, împreună cu onoarea şi cu viaţa, Dumnezeu o va da celor blânzi şi tuturor celor care se tem de El (v. 4; Matei 5.5). Diferenţele de avere pe pământ n-ar trebui să fie decât o ocazie a celor mai favorizaţi de a-şi exersa ochii, inima şi mâna (recitiţi v. 9). întâi a vedea nevoile celor care ne înconjoară, apoi a fi mişcaţi de milă şi apoi a răspunde acestor nevoi, după puterea noastră - aceasta înseamnă a acţiona după modelul scumpului nostru Mântuitor. „Isus a văzut, ... I s-a făcut milă, ... a frânt pâinile şi le-a dat..." (Marcu 6.34... 41).
Unii filosofi necredincioşi au susţinut că la naştere copilul este inocent şi că mediul este acela care îl corupe. Versetul 15 afirmă însă contrariul (comp. cu Geneza 8.21; Psalmul 51.5). Iar tânărul care va fi crescut după rânduielile Cuvântului (v. 6) va purta după întoarcerea lui la Dumnezeu, pe tot parcursul vieţii, roadele acestei educaţii.

11 martie 2016

Il astept pe Dumnezeu!

Era odată o bătrânica căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita “astăzi”. Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. 
Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse:
 “Nu, pentru Dumnezeu!
 Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine!”. Şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală. După câtva timp bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară?
Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros. 
“Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine”, spuse ea şi-i închise uşa în nas. După câteva ore mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.
“Hai, lasă-mă în pace! Îl aştept pe Dumnezeu! Nu te pot primi la mine!” Şi bătrânul trebui să meargă mai departe, iar bătrâna se puse din nou să aştepte.
Timpul trecea oră după oră. Se făcu seară şi Dumnezeu încă nu venise. Bătrâna deveni din ce în ce mai îngrijorată. “Unde o fi rămas Dumnezeu? Sau unde s-o fi rătăcit?” 
În cele din urmă bătrâna se duse la culcare şi imediat adormi. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis şi-i spuse: 
“De trei ori am bătut astăzi la uşa casei tale şi de trei ori M-ai refuzat”.

De cate ori nu L-am lasat pe Dumnezeu cu mana intinsa sau poate L-am lasat in prag?
Il astept pe Dumnezeu...!
 

Hrana ta zilnica!

11 MARTIE
Proverbe 21.15-31
A practica judecata şi dreptatea este nu numai un lucru plăcut Domnului (v. 3), ci şi o bucurie pentru cel care-1 face (v. 15). Mulţi oameni îşi închipuie că a fi creştin este o constrângere supărătoare. Dimpotrivă!
 Credinciosul care se află într-o stare spirituală potrivită îşi găseşte fericirea în ascultarea de Domnul şi, invers, ceea ce lumea numeşte bucurie n-are nicio atracţie pentru el (v. 17). Locuinţa celui înţelept conţine „o comoară scumpă " (Cuvântul lui Dumnezeu pus în cinste) „şi untdelemn" (puterea Duhului Sfânt: v. 20; comp. cu 1 Impăraţi 17.16). Pentru a umbla pe calea dreptăţii şi a bunătăţii (v. 21), cel înţelept are nevoie de această hrană, din care-şi va putea trage puterea spirituală necesară pentru a învinge şi pentru a-1 doborî pe Vrăjmaş (v. 22; Eclesiastul 7.19). Ca şi puterea lui însă, nici înţelepciunea lui n-are nimic comun cu cea a omului, pentru că înţelepciunea omenească nu
rezistă înaintea lui Dumnezeu (v. 30; 1 Corinteni 1.19).
 Să fim şi noi astfel de înţelepţi adevăraţi! Fie ca proviziile Cuvântului şi bucuriile Duhului să nu lipsească nicidecum din casele noastre şi ca noi să ne luăm puterea din ele!
 Nimeni să nu se asemene cu fecioarele nebune din parabolă, care nu aveau untdelemn în candele! (Matei 25).

10 martie 2016

Hrana ta zilnica!

10 MARTIE
Proverbe 21.1-14
Multe persoane cred că pot trece drept achitate înaintea lui Dumnezeu, câtă vreme Îi oferă din când în când ca jertfa" câteva fapte bune. Ele pretind că pot răscumpăra o viaţă de păcat respectând anumite forme religioase. Ce iluzie fatală! Un singur lucru Îi este plăcut Domnului: practicarea în mod obişnuit a dreptăţii şi a judecăţii (v. 3), însă aceasta nu-i este la îndemână decât celui drept, altfel spus, celui pe care Dumnezeu 1-a făcut astfel prin îndreptăţire. Până la întoarcerea la Dumnezeu, orice om este caracterizat de o inimă rea.
Dorinţele lui intime sunt îndreptate spre rău; el îşi este centrul, nu are dragoste reală faţă de aproapele (v. 10), nici milă adevărată faţă de cel nenorocit (v. 13). Aceste sentimente pot fi uneori contra făcute, printr-o amabilitate firească, sau pot fi confundate cu o anumită sensibilitate a firii (un necredincios poate avea „inimă bună" sau chiar se poate remarca prin cinste: v. 2). In realitate, binele autentic îşi are originea numai în Dumnezeu şi nu şi-a găsit împlinirea perfectă decât în Hristos. La El ne conduce şi versetul 12. El a fost Cel Drept prin excelenţă (comp. cu Iov 34.17) şi, în puterea acestui titlu, numai El este îndreptăţit să judece (loan 5.27-30). El cercetează cu atenţie casa celui rău, iar dacă într-adevăr nu vede acolo niciun strop de pocăinţă, o va răsturna în nenorocire (v. 12; Psalmul 37.35,36).

9 martie 2016

Cum ajungem în viaţă să fim fericiţi?

Hrana ta zilnica!

9 MARTIE
Proverbe 20.15-30
Cartea Proverbe a fost comparată cu un fir călăuzitor care, «în labirintul acestei lumi, unde un pas greşit poate aduce rezultate atât de amare, ne arată calea chibzuinţei şi a vieţii».
In mijlocul unei aparente dezordini a enunţurilor, fiecare om poate găsi îndrumări practice de care are nevoie pentru a evita multe capcane (v. 25). Minciună, cuvinte neîntemeiate, vorbe încărcate de revoltă şi de dispreţ împotriva părinţilor, lăcomie, duh de răzbunare, fraude, promisiuni nerespectate...: pentru a fi păziţi de aceste pericole este înţelept să evităm societatea anumitor persoane. „Nu te amesteca cu cel vorbăreţ", recomandă versetul 19.
Fiind frecvent alături de unul ca acesta, vom aduna numai bârfe şi calomnii, nimic spre zidire. Iar cât despre destăinuirile pe care i le-am făcut, acestea vor fi răspândite peste tot.
Prin contrast, buzele cunoştinţei sunt ca un vas frumos, punând în valoare buchetul adevărurilor mărturisite (v. 15; Efeseni 4.29). Să căutăm, prin urmare, tovărăşia acelora care pot să ne transmită învăţăturile înţelepciunii (comp. cu cap. 8.11,19); acestea sunt mai de preţ decât aurul pieritor sau decât multe mărgăritare. „Gloria tinerilor este puterea lor..." (v. 29): o putere care-şi are originea în Domnul şi care-i face capabili să-1 învingă pe cel rău (Efeseni 6.10; 1 loan 2.14).

8 martie 2016

Cele mai frumoase flori!

Un intreg camp de flori  nu pot valora ca cele mai frumoase flori  care mi-au fost daruite, 
NEPOTEII MEI SCUMPI SI DRAGI.
LOVE YOU!


La multi ani tuturor, doamnelor si domnisoarelor!

Pentru ca FEMEIA este o fiinta fragila, imi doresc sa fie respectata, iubita, apreciata de sot, copiii, prieteni, colegii si de toti cei din jurul ei.
De-aceea sa continuam sa stralucim, sa alergam, sa speram, sa ne rugam! Sa continuam sa fim exact ceea ce suntem deja in ochii lui Dumnezeu: PERFECTE!
La multi ani tuturor, doamnelor si domnisoarelor!

Tot ce am mai nobil ii datorez mamei!

Azi, nu am ceva special pentru mama doar pentru ca este 8 Martie, ci am ceva special pentru ea in fiecare zi, si aceasta este dragostea pe care i-o port in inima.

Sunt ani la rand in care m-am obisnuit sa ii aud vocea macar de 2-3 pe zi. Sunt plecata de langa ea de 30 de ani si la inceput nu erau telefoanele mobile, insa tot la cateva zile mergea la posta si ma suna si mai erau si scrisori,  apoi a venit ziua cand si-a pus telefon fix acasa si ne sunam zilnic. Dupa o vreme au aparut telefoanele mobile si atunci am fost fericita ca pot sa o aud oricand, indiferent ca e in casa pregatind pranzul pentru cei dragi sau poate e plecata la munca campului.
Au trecut ani buni de atunci si am avut harul si poate ca Dumnezeu va ingadui sa-l mai avem, HARUL de a ne auzi.
Ani si ani la rand ne-am facut un obicei sa ne spunem in zori buna dimineata, la pranz sa ne intrebam...cum ne simtim, iar seara sa ne spunem noapte buna si Domnul sa fie cu noi.
Am pastrat acest obicei si face parte din viata mea asa cum respir aerul.
Stiu ca va veni o zi cand poate nu-i voi mai auzi vocea, insa am sa-i simt mereu prezenta ei, povetele ei si tot ceea ce m-a invatat.
Cred cu tarie, ca asa cum lui Dumnezeu nu vom putea sa-i rasplatim vreodata pentru toate binefacerile Lui pe care le revarsa peste noi, tot asa MAMA este a doua fiinta caruia nu-i voi putea multumi indeajuns pentru tot ceea ce a facut pentru mine.
...de-aceea incerc sa cuprind totul intr-un singur cuvant:
”TE IUBESC, MAICUTA MEA”

Pregatiti de lupta impotriva caracatitei Barnevernet!

Aici este un tabel cu ordinea zilelor si  a initialelor cu toti cei care vor sa se implice in aceasta lucrare.
Nu este ceva usor si va spun din experienta. 

Este o lupta fantastica si trebuie sa fim pregatiti.
M-am inscris si eu in aceasa lupta  si fiindca astazi a fost prima zi initiala numelui meu era trecuta in aceasta zi. Va marturisesc ca lupta este puternica si am sa va spun de ce.
De dimineata m-am rugat si mi-am propus sa tin zi de jertfa pentru ca Dumnezeu sa reintregeasca aceasta familie greu incercata. Am tinut ziua de jertfa pana spre apusul soarelui, atat cat am putut si am multumit Domnului pentru biruinta pe care o va avea.
Brusc, am simtit ca imi tremura tot corpul si ma dor toate oasele, mi s-a facut rau si pe moment nu stiam cum sa reactionez, nestiind de la ce provine aceasta stare. Era seara de rugaciune la adunare si mi-am propus sa merg, dar parca starea era si mai rea.
M-am asezat in pat si cateva ore nu reuseam sa imi incalzesc trupul, parca eram intr-un congelator. Mi-am sunat sotul, pentru ca nu era acasa si i-am spus starea mea. Indemnata fiind de el m-am pus  sa ma rog si sa rostesc cateva cuvinte bazata pe Cuvantul Domnului si sa cer insanatosire. 
Asa am facut insa imediat mi-a venit in minte motivul zilei de jertfa. Este clar ca diavolului nu-i place aceasta unitate in rugaciune si atunci face si el ce poate, numai ca uita ca DOMNUL NOSTRU este mai puternic. Slavit sa fie El!
Iata ca dupa cateva ore Domnul a facut ca toate lucrurile sa fi bune, de-aceea am si ales sa impartasesc aceasta experienta pentru a putea fi pregatiti de lupta in care am ales sa intram si noi.
Biruinta este a Domnului!

Hrana ta zilnica!

8 MARTIE
Proverbe 20.1-14
Vinul, care în Cuvânt reprezintă comuniunea cu bucuriile lumii, duce la batjocură (v. 1; citiţi Isaia 28.7,14).
Multe persoane nu ezită să-şi proclame propria bunătate (v. 6) sau moralitate (v. 9;comp. cu 1 Ioan 1.8,10), dar prin aceasta ei dovedesc că nu-şi cunosc deloc inima firească.
Numai omul cel nou (numit în v. 7: „cel drept") poate să placă lui Dumnezeu, umblând în credincioşie şi integritate. Să apropiem versetul 10 de Deuteronom 25.13-16: „Să nu ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi una mică,... să ai o greutate plină şi dreaptă...".In practică, aceasta ar putea corespunde, de exemplu, la a nu judeca cu indulgenţă propriile greşeli, iar cu asprime pe ale altuia.
Acum ne aflăm în faţa versetului 11. Oricât de tânăr ar fi un creştin, el este chemat să se facă cunoscut ca ceea ce este. Nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin purtarea lui: aceasta trebuie să fie deopotrivă curată şi dreaptă, înlăturând orice atitudine agitată şi nesănătoasă, precum şi orice formă de înşelătorie!
 O asemenea purtare va fi remarcată, pentru că va contrasta cu comportamentul îndoielnic sau necinstit al multor colegi. Domnul să ne ajute pe toţi să-I fim martori curajoşi, luând ca model credincioşia pe care numai El a împlinit-o în mod perfect (v. 6b)!

7 martie 2016

Oameni plini de viclenie si nedreptate!

Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său ; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit.
1 Tesaloniceni, 4:6

Desi port cu mine Biblia in permanenta in geanta, totusi am instalat  si pe telefon BIBLIA, iar de cate ori deschid telefonul am un verset. Il citesc, iar daca timpul imi permite cu un singur clik se deschide intreg capitolul. Asa ca, adineauri mi-a atras atentia un verset din 1 Tesaloniceni.
Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său...!
Doamne si ce multi implinitori  sunt ai acestui verset...!!!
Cand spui cuvantul frate, bineinteles ca iti fuge gandul la fratele de corp, insa Biblia aici nu se refera doar la fratii de corp, ci si frati in Hristos. 
Numai ca astazi oamenii se poarta cu viclesug si cu nedreptate cu propriul frate. Auzim atatea cazuri unde fratii ei intre ei se inseala, pun la cale tot felul de "smecherii". Nu demult auzisem un caz in care unul din baietii unei familii a luat credit din banca si s-a folosit de buletinul fratelui sau si al tatalui, nespunandu-le ce hartii vor semna. Ma intreb, "cata viclenie trebuie sa ai in tine sa poti sa faci asa ceva?"
Dar tot eu ma intreb," daca esti in stare sa umbli cu viclesug cu fratele  sau sora ta de trup, cum sa nu poti atunci sa te porti tot asa si cu fratele tau in Hristos?"
 Versetul continua si spune: Domnul pedepseşte toate aceste lucruri!
De ce-si imagineaza unii ca Biblia este doar o carte cu povesti?
Chiar si adevarul spus pe jumatate sau ascuns, este un siretlic care lui Dumnezeu nu-i place.  
El va pedepsi toate aceste lucruri!
Domnul sa ne ajute sa fim sinceri, fara prefactorie, fara viclesug, fara minciuna pentru ca toate aceste lucruri Dumnezeu le uraste.


Hrana ta zilnica!

7 MARTIE
Proverbe 19.15-29

Lenea, în special lenea de a asculta (Evrei 5.11), are pentru sufletul neglijent consecinţe dintre cele mai dezastruoase (v. 15). II „cufundă într-un somn adânc" pe acela care ar trebui să vegheze aşteptându-L pe Domnul (comp. cu Matei 25.5). Produce foamea sufletului şi foamete spirituală (cap. 20.13). Şi, drag prieten, dacă şi sufletul tău este flămând, nu căuta să-1 amăgeşti cu „ceea ce nu satură" (Isaia 55.2). Un singur aliment este potrivit: Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind hrănit de Hristos, adevărata Pâine din cer, eşti
asigurat că nu vei fi „vizitat de rău" (v. 23). De cealaltă parte a cuvintelor cunoştinţei există o îndrumare care induce în eroare (v. 27; 1 Timotei 6.20,21), rod al numeroaselor gânduri din inima omului (v. 21). Ascultând-o, ne abatem de la calea ascultării şi, prin urmare, avem nevoie de corecţie (v. 18, 25). Să nu-i dăm cuvântului «corecţie» numai sensul de pedeapsă!
Să ne gândim, de pildă, la pilotul care corectează ruta aparatului de zbor după indicaţiile primite de la turnul de control. Astfel trebuie să fie şi asupra noastră efectul corecţiei Domnului: să ne facă să ne reluăm direcţia cea bună. Este privilegiul fiului (v. 18; cap. 13.24) această corecţie, iar omul înţelept ştie să profite de ea (v. 25; cap. 9.8).

6 martie 2016

Hrana ta zilnica!

6 MARTIE
Proverbe 19.1-14

„Nu este bine ca un suflet să fie fără cunoştinţă", afirmă versetul 2, pentru că un astfel de suflet, în mod cert, se află expus tuturor pericolelor pe care el le ignoră. Mai mult, cel care n-a luat seama la avertismentele din Cuvânt riscă să acţioneze sau să vorbească în grabă şi să greşească (adică să păcătuiască). Dacă ne iubim sufletul - şi nu avem nimic mai de preţ ca sufletul - să facem în aşa fel încât el să fie instruit, pentru a dobândi judecată (v. 8).
O mulţime de versete ne vorbesc despre cel sărac. Stima de care se bucură oamenii în lume este cel mai adesea proporţională cu averea lor. Săracii, chiar şi atunci când sunt ajutaţi, sunt dispreţuiţi cu uşurinţă (Iacov 2.6). Dumnezeu însă îşi aminteşte că aici, pe pământ, Fiul Său a fost „Cel Sărac". El apără cauza acelora dintre ei care umblă în integritate (v. 1; cap. 22.23) şi lor le va deschide cerul Său (Luca 14.21...; 16.22). „Bogăţia aduce mulţi prieteni" (v. 4; cap. 14.20). Ciudaţi prieteni, mai degrabă vrăjmaşi, care prin linguşirile lor contribuie la ruinarea «victimei» lor (cap. 18.24)! Cu toate acestea, omul jefuit şi părăsit II  poate descoperi atunci pe Prietenul care-i rămâne. Isus este mai apropiat decât un frate (cap. 17.17).