Versetul zilei

25 septembrie 2016

Hrana ta zilnica!

25 SEPTEMBRIE
2 Timotei 1.1-18
Atât de diferită de prima, această a doua epistolă se destăinuie cu privire la un timp de ruină în care apostolul, întemniţat, la sfârşitul alergării sale, asistă la un declin rapid al mărturiei pentru care lucrase atâta. Dumnezeu însă Se foloseşte de aceste progrese ale răului, deja vizibile în vremea apostolilor, pentru a ne da această epistolă care ne arată calea de urmat şi resursele credinţei în „timpuri grele", care sunt cele ale noastre, astăzi (cap. 3.1).
«Curaj» - îi scrie Pavel „copilului său preaiubit" - «nu te înspăimânta!». Ceea ce posedăm noi este mai departe de cât poate să atingă vrăjmaşul şi este păzit de puterea lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - Acesta rămâne un duh de putere, de dragoste şi de chibzuinţă şi locuieşte în noi (v. 14; loan 14.17b). ..Mântuitorul nostru Isus Hristos" nu S-a schimbat.
Victoria câştigată de El asupra morţii este pentru veşnicie (v. 10). Toate punctele de sprijin exterioare s-au prăbuşit, credinţa rămânând să se bizuie numai pe Domnul (v. 12; Psalmul 62.1). Nu atunci când totul merge bine, ci atunci când totul merge rău este pusă la încercare credinţa fiecăruia (Filipeni 2.22). In faţa împotrivirii, mulţi l-au părăsit pe apostol (v. 15), în timp ce un frate devotat, Onisifor, îl căutase şi-1 vizitase în închisoare. El făcea parte dintre acei milostivi care vor avea parte de îndurare (v. 18; Matei 5.7 şi 25.36b).

Un comentariu:

  1. Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu; în Israel mare este numele Lui.
    Că s-a făcut în Ierusalim locul Lui şi locaşul Lui în Sion.
    Acolo a zdrobit tăria arcurilor, arma şi sabia şi războiul.
    Tu luminezi minunat din munţii cei veşnici.
    (Psalmul75:1-4)

    Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
    Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi:Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.
    Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda.
    (Psalmul83:2-5)

    RăspundețiȘtergere