Versetul zilei

5 ianuarie 2016

Hrana ta zilnica!

5 IANUARIE
Psalmul 95

Puterea lui Dumnezeu în mântuire deşteaptă strigăte de bucurie în cei care sunt obiecte ale mântuirii. Odinioară, pe ţărmul Mării Roşii, un popor răscumpărat făcuse să se înalţe către Domnul cântul eliberării. Ce trist, istoria lui Israel încă de la primii ei paşi prin pustie ne învaţă că putem fi martori ai lucrărilor lui Dumnezeu (v. 9) şi totuşi să nu-I cunoaştem căile (v. 10)!
 Ea ne arată, de asemenea, că nu numai Faraon cel nelegiuit şi-a „împietrit inima" (Exod 8.15,32...), ci că nici Israel n-a întârziat să facă la fel (v. 8). Chiar numele de Masa (ispită; vezi Exod 17.7) şi de Meriba (contestaţie, ceartă) sunt gravate pentru totdeauna în istoria lui (comp. cu Numeri 11.3,34). Astfel de paşi greşiţi au reperat tristele etape ale traversării pustiei şi au servit la a le desemna.
 Fie ca aceste nume să fie şi pe drumul fiecăruia dintre noi ca nişte panouri indicatoare care ne avertizează într-un mod solemn!
Epistola către Evrei citează şi comentează acest psalm care ne stă în atenţie (Evrei 3.7...):, Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile". Din inimă trebuie deci să-L ascultăm pe Domnul. 
Fie ca a noastră astăzi să fie sensibilă la „glasul Lui", pentru ca a Lui mâine să ne facă să intrăm în glorioasa Sa odihnă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu