Versetul zilei

5 mai 2015

Casa pe pamant sau casa in cer?

A avea sau nu a avea o casa este o problema majora a omenirii si fiecare din noi dorim sa avem o casa, iar daca se poate sa le asiguram si una copiilor nostri, e cat se poate de bine. 
 Nu e rau sa ai o casa, iar daca mostenesti  una sau mai multe, nu e vina ta, insa unii merg mult mai departe dorindu-si (arzator) chiar mai multe, iar pentru asta sunt in stare sa fac tot felul de siretlicuri, tot felul de compromisuri si toate acestea pentru un acoperis deasupra capului, pentru o casa pamanteasca care in fiecare clipa il poti pierde, iar cauzele pot fi multe: cutremure, calamitati sau alte catastrofe.
Exista insa o casa! 
O casa in cer pregatita de Mantuitor, iar aceasta este o casa vesnica pe care nimeni nu ne-o poate lua.
 
Lucrez intr-un domeniu unde zilnic nu aud decat subiecte de acest gen si vad cat de concentrati, cat de agitati si stresati sunt oamenii doar pentru a obtine sau a construi o casa. 
Planuri, tranzactii, notari, proiecte, arhitecti, autorizatii, materiale si multe alte...chestii de acest gen. Pur si simplu oamenii ajung sa fie sclavii acestor bunuri materiale care ii inconjoara si o sumedenie de lucruri secundare se pot pun in calea lor si le rapesc timp pretios de a invata ce spune Dumnezeu cu privire la acestea.
Avem o astfel de casa?
Pavel stia: "stim in adevar, ca daca se desface casa pamanteasca a cortului trupesc, avem o cladire in cer de la Dumnezeu care nu este facuta de mana, ci este vesnica"(2Corinteni 5:1)
  Mai mult de atat, observ cu cat interes  trateaza si credinciosii circumstantele vietii care sunt trecatoare.
 Au devenit nu numai grabiti, ocupati si plictisiti...dar cei mai multi si-au uitat tinta spre care se dirijeaza viata.
Tinta finala a vietii noastre este dincolo de pragul mortii....insa decizia trebuie luata aici pe pamant!
Ce fel de procupari ai?
Esti procupat de a avea o casa in cer? 
Spunem si noi ca Pavel...gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc?
2 Corinteni 5:1-10
Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.
Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.
  Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.
Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.
De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu