Versetul zilei

11 aprilie 2015

Hrana ta zilnica!

11 APRILIE
Ezechiel 40.1-24
Începând cu capitolul 40 şi până la sfârşitul cărţii ne aflăm în faţa unei viziuni cu totul noi a profetului. Ea ne poartă în Palestina, în timpul mileniului. Israelul restaurat şi unificat locuieşte în pace, în timp ce Duhul Sfânt este răspândit peste el (cap. 39.25-29). Acum Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în a descrie locul propriei Sale locuinţe pe pământ, loc în care va putea locui din nou gloria Sa. Aşa cum odinioară Domnul îi arătase lui Moise pe munte modelul primului cort (Exod 25.40; Evrei 8.5), El îi revelează prin viziune lui Ezechiel, pe un alt munte, toate detaliile templului viitor. Iar fiecare dintre noi poate lua ca pentru el îndemnul din versetul 4: „Priveşte cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale şi îndreaptă-ţi inima spre tot ce-ţi voi arăta". 
Profetul va examina una după alta cele trei porţi care dădeau în curtea exterioară. Fiecare poartă are aspectul unei mici case străbătute de un coridor central, spre care se deschideau câte trei camere de pe fiecare parte. Remarcăm că trestia de măsurat de care se serveşte ghidul este împărţită în şase unităţi de câte un cot şi o palmă adică şapte palme), dimensiune pe care numai Dumnezeu o foloseşte.
 Avem de învăţat de aici că şi noi trebuie să estimăm totul după măsura Lui, cea a templului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu