Versetul zilei

17 ianuarie 2015

Hrana ta zilnica!

17 IANUARIE
Psalmul 56

Ca şi Psalmul 34, şi acesta corespunde momentului de tristă experienţă a lui David la Gat
 (1 Samuel 21.11-15).
Versetele 5 şi 6 Îl evocă pe Domnul în relaţiile Sale cu cei care se strângeau ca să-L pândească pentru a-L lua apoi prin surprindere şi a-I răstălmăci cuvintele (Matei 22.34,41; Luca 11.53; 20.20). La răutatea lor, Domnul Isus răspundea priu încrederea Sa în Tatăl Său. Să facem şi noi după exemplul Domnului nostru! Pentru a se încrede însă cineva în Dumnezeu, trebuie mai întâi să-L cunoască. 
Un copil mic nu acceptă în general să meargă de mână cu un străin. Dar avem Cuvântul şi el ni-L descoperă pe Cel în palma Căruia ne putem încrede! Iată de ce, în două rânduri, cel credincios strigă: „In Dumnezeu voi lăuda Cuvântul Său; În Dumnezeu mă încred" (în v. 4 şi în v. 10,11). Cei răi pândesc paşii credinciosului (v. 6), dar Dumnezeu numără toţi aceşti paşi; ştim că El ne cunoaşte până şi numărul firelor de păr de pe cap (Matei 10.30). Iar aici vedem cum El Se preocupă de orice lacrimă a copiilor Săi, chiar şi de cele mai tainice. Astfel deci, dacă în plecările şi în sosirile mele („în rătăcirile mele" - v. 8) va trebui să întâlnesc o cursă întinsă de vrăjmaş, am asigurării ca Cel care mi-a salvat sufletul de la moarte veşnică îmi va păzi şi picioarele de cădere (v. 13; Psalmul 94.18; 116.8; ).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu