Versetul zilei

6 decembrie 2014

Hrana ta zilnica!

6 DECEMBRIE
Marcu 6.45-56

La cea dintâi traversare a lacului (cap. 4.35-41), Domnul Se afla cu ucenicii Săi, chiar dacă dormea în corabie. Aici, credinţa celor doisprezece este supusă la o probă şi mai grea, deoarece învăţătorul nu Se mai află cu ei. El a urcat pe munte să Se roage, în timp ce aceştia, singuri în noapte, luptă cu vântul şi cu valurile. Ei L-au pierdut pe Isus din vedere, însă El, detaliu remarcabil, îi vede pe marea agitată (v. 48). Şi El vine la ei spre sfârşitul nopţii (citiţi Iov 9.8). Cât de puţin sunt ei pregătiţi să-L întâmpine! Atunci, printr-un cuvânt, El Se face recunoscut şi îi încurajează: îndrăzniţi; Eu sunt; nu vă temeţi" (v. 50; Isaia 43.2). Câţi credincioşi, trecând prin încercare, ajunşi la capătul puterilor şi pierzându-şi curajul, n-au putut auzi astfel vocea cunoscută a Domnului, aducându-le: aminte de prezenţa şi de dragostea Sa!
Acostând în ţinutul Ghenezaretului, Domnul Isus este întâmpinat de nerăbdarea de a face multe minuni. Câtă deosebire faţă de începutul capitolului (v. 5,6)! «A-L recunoaşte pe Isus precum au făcut aceşti oameni (chiar după o perioadă în care El le-a fost necunoscut) şi a-L primi este suficient pentru a fi beneficiarii unor comori infinite ale harului Său, întotdeauna la dispoziţia credinţei»

5 decembrie 2014

"Il iubim pe Isus", au spus patru copii inainte de a fi decapitati!

Bagdad, Irak – Patru copii irakieni au declarat foarte ferm dragostea lor pentru Isus chiar în fața morții când musulmanii din țară au atacat recent și au cerut ca aceștia să se convertească la islam.
Andrew White, capelan al Bisericii Anglicane din Bagdad, a povestit într-o filmare recentă despre persecuțiile cu care se confruntă creștinii din țara lui și despre curajul copiilor care au stat hotărâți în credința lor în ciuda consecințelor.
„Gruparea islamistă ISIS s-a întors spre patru copii și le-a zis: „Spuneți cuvintele care să arate că îl veți urma pe Mohamed”, a explicat White. „Copiii, toți sub 15 ani, au spus: „Nu, noi îl iubim pe Yesua (numele irakian pentru Isus). Noi L-am iubit întotdeauna pe Yesua, întotdeauna L-am urmat pe Yesua. Yesua a fost mereu cu noi.” Musulmanii le-au cerut din nou copiilor să spună că îl vor urma pe Mohamed.  „Spuneți cuvintele !” Copiii au zis: „Nu putem.” Bărbații au decapitat apoi copiii. Le-au tăiat capetele”, a declarat White, vizibil mișcat de cele întâmplate și abia reușind să-și stăpânească lacrimile.
 Continuarea AICI

Marturisirea unui preot!

Charles Chiniqui (1809-1899) a fost preot timp de douăzeci şi cinci de ani şi a mărturisit cu sinceritate că şi-a iubit biserica. Iată ce a declarat acest preot:
„Mi-aş fi vărsat ultimele picături de sânge pentru biserica mea şi de o mie de ori mi-aş fi dat viaţa, ca să-i extind puterea pe întreg continentul american şi în întreaga lume. În Montreal (Canada) este o catedrală minunată, în care încap 15.000 de oameni. Acolo am predicat deseori. Într-o zi, episcopul m-a rugat să vorbesc despre fecioara Maria. Le-am spus oamenilor ceea ce pe vremea aceea consideram că este adevărat şi ceea ce preoţii predicau pretutindeni: «Prietenii mei dragi, noi toţi suntem păcătoşi, noi am jignit pe marele şi puternicul Împărat, pe Împăratul împăraţilor! Să mergem noi înşine oare cu mâinile pline de nelegiuire la Dumnezeu şi să-L rugăm pentru iertare? Nu! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, noi o avem pe Maria, mama lui Isus, la dreapta Sa! Niciodată El nu i-a lăsat vreo rugăminte neîmplinită, atunci când El a fost pe pământ, iar ea L-a rugat ceva. Niciodată El n-a respins-o pe mama Sa. Să aducem rugăciunile noastre la mama Lui, şi ea se va ruga pentru noi.»“
„În aceeaşi zi, mai târziu, mi-am deschis Biblia. Am citit versetele: « …Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă»
 (Testul din Matei 12.46-50 se poate compara cu Marcu 3.31-35 şi Luca 8.19-21).
Pe parcursul serii, o voce îmi zicea: «Chiniqui, tu ai minţit azi-dimineaţă. Tu ai predicat împotriva Sfintei Scripturi atunci când ai spus că Maria are putere să primească de la Isus tot ce vrea ea.» M-am rugat. A doua zi dimineaţa m-am dus la episcopul meu şi l-am rugat să-mi permită să-i pun întrebări.“
– Domnule episcop, cine a murit pe cruce pentru dumneavoastră şi pentru mine?
– Isus Hristos, a răspuns episcopul.
– Şi cine Şi-a vărsat sângele pentru vina dumneavoastră şi a mea, Maria sau Isus?
– Isus Hristos.
– Cât timp a trăit Maria pe pământ, a venit vreun păcătos la ea ca să fie mântuit?
– Nu.
– Au venit păcătoşi la Isus ca să fie mântuiţi?
– Da, au venit mulţi.
 – A respins Isus pe păcătoşi?
– Niciodată.
– Ştiţi dumneavoastră că Isus le-a spus păcătoşilor: Mergeţi la Maria şi ea vă va mântui?
– Nu.
– Vă aduceţi aminte că Isus le-a spus păcătoşilor: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“?
– Da, El a spus aceste cuvinte.
– Şi-a retras El vreodată aceste cuvinte?
– Nu.
– Isus şi Maria sunt acum în cer. Domnule episcop, puteţi dumneavoastră să-mi arătaţi din Scriptură că Isus Şi-a pierdut dorinţa şi puterea Sa de a salva pe păcătoşi şi a dat-o Mariei?
– Nu.
– Atunci de ce invităm pe sărmanii păcătoşi să vină la Maria, dacă ea, aşa cum aţi mărturisit dumneavoastră, nu are puterea, harul, dragostea şi compasiunea faţă de păcătoşi aşa cum le are Isus?
Sărmanul episcop nu a mai putut să-mi răspundă. Eu însumi nu eram convertit, căci erau încă multe legături care mă ţineau strâns legat de religie.
„Ce s-a întâmplat mai departe? Am devenit un preot renumit, însă în interiorul meu nu aveam pace, căci nu eram sigur de mântuirea mea. Aveam impresia că Dumnezeu este departe de mine, şi totuşi El era foarte aproape.
Într-o zi mi-a venit gândul: «Tu ai evanghelia, citeşte-o şi vei primi lumină.» Pe genunchi şi cu mâini tremurânde am deschis Biblia. Ochii mi-au căzut pe versetul: «Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.» Prin aceste cuvinte a venit lumina lui Dumnezeu în viaţa mea şi pentru prima dată am văzut marea taină a mântuirii. Mi-am zis: «Isus m-a cumpărat. Atunci El m-a şi mântuit. Eu nu voi fi mântuit prin faptul că merg la Maria. Eu nu voi fi mântuit prin purgatoriu, spovedanii sau exerciţii de căinţă. 
Eu sunt mântuit numai prin Isus Hristos
Când duminică dimineaţa oamenii au venit la biserică, nu le-am predicat despre Maria sau despre sfinţi, ci tuturor celor prezenţi în marea biserică le-am prezentat DARUL lui Dumnezeu: Isus Hristos şi iertarea păcatelor, viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Mântuitorul.“

                                 preluat din "Samanta buna"

Vaduva din Sarepta!

Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
„Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”
Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”
Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”
Şi ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”
Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea, şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”
Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie.
Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.
I Imparati 17:8-16 
Ma intreb ce mare credinta trebuie sa fi avut aceasta femeie? 
Cati oare am face acest gest pe care l-a facut ea?
 Eu una recunosc sincer ca nu as fi fost in stare sa fac acest lucru. Sa am doar putina mancare, sa am un copil langa mine si putinul care il am sa vina cineva sa-mi spuna  sa il dau lui, fiind constienta ca viata copilului meu depinde de aceea mancare...cam greu sa cred ca as fi facut acest lucru.
Vaduva aceasta a facut! Desi erau multe vaduve in tot tinutul Sidonului, insa doar una a fost in stare sa faca ceea ce i s-a cerut, de-aceea despre lucrul acesta se vorbeste si astazi.
Oare nu au fost oameni mai bogati care aveau bucate mai alese?
Oare nu putea Dumnezeu sa-i pregateasca lui Ilie o masa copioasa la masa unui instarit?
Doar o turta i-a pregatit?
Da! Asa cum undelemnul si faina s-au inmultit in casa vaduvei, tot asa si turta aceea a fost cea mai copioasa masa pentru Ilie.Dumnezeu are nevoie de oameni ca si ei. N-are nevoie nici de banii mei, nici de averea ta, are nevoie de ascultarea noastra.
Dumnezeu nu i-a cerut vaduvei sa-i taie un vitel si sa-i faca friptura lui Ilie. Nu a cerut ceea ce nu avea, ci  a cerut din ceea ce avea ea, un pumn de faina si un strop de undelemn.
Dumnezeu nu-mi cere sa ajut un om cu 1000 de euro, daca stie ca eu am doar 50, insa imi cere ca din acei 50 sa dau si celui care se afla in mare nevoie. Ori aici e problema! Gandim ca avem prea putin pentru a da si altuia, de-aceea nu avem nici noi.
Cand avem de toate, cand financiar o ducem bine sau sa folosesc o alta expresie, "cand suntem pe val", asa usor este sa-l auzim pe Dumnezeu, insa in situatii de criza tare greu ne deschidem urechea pentru a auzi vocea Domnului. 
Vaduva aceasta era in mare criza, insa inainte de a veni Ilie, ea deja a dat ascultare acelui glas care venea din partea  lui Dumnezeu, "iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească".
 Dumnezeu ne vorbeste prin diferite metode, trebuie doar sa auzim soapta Lui.
Suntem noi gata sa dam din ceea ce avem?
E un moment prielnic aceasta perioada pentru asemenea gesturi, insa nu numai luna decembrie trebuie sa fim darnici, ci in orice moment si in orice situatie care ni se iveste.
Doamne, ajuta-ne sa fim gata a deveni si noi "o vaduva din Sarepta" , gata a asculta glasul Tau!
  

Rick Warren cere unificarea crestinilor cu catolicii!

 Si cum totul nu se opreste aici, iata un nou semn ca Domnul este aproape!

Într-o nouă filmare, liderul unei mega-biserici și autorul celebrei cărți „Viața condusă de scopuri”, Rick Warren, cere creștinilor să se unească cu romano-catolicii și cu „Papa Francis”, la care Warren face referire ca fiind „Părintele Sfânt”.  Aceasta este o mișcare care îngrijorează creștinii din toată lumea și care a rezultat în a i se cere lui Warren să se pocăiască.
Warren a făcut aceste declarații după ce a vizitat Vaticanul luna trecută, unde a vorbit la o conferință înterconfesională.
„Avem mai multe în comun, decât ceea ce ne desparte”, a declarat Warren într-o filmare video, ce durează 2 minute. „Cu toții credem în Trinitate, în Biblie, în înviere, în salvarea prin Isus Hristos. Acestea sunt chestiuni importante”, a adăugat acesta, vorbind despre diferite confesiuni în cadrul creștinismului, dintre care a inclus si romano-catolicismul.
 citeste mai multe pe:http://www.stiricrestine.ro/

Hrana ta zilnica!

5 DECEMBRIE
Marcu 6.30-44

Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Ii istorisească, dar învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte" cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:
1) urmează după o lucrare pentru Domnul;
2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă
 (vezi Mica 2.10);
3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;
4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.
Odihnă de scurtă durată, într-adevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! 
Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea ce împliniseră. Ei bine, era momentul de a-şi dovedi capacitatea lor, în loc să-i trimită pe aceşti oameni. „Daţi-le voi să mănânce" (v. 37), le spune Domnul, pentru a-i face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.

4 decembrie 2014

Unificare, o singura religie?!

Nu este nimic nou sub soare.
In fiecare zi facem  inca un pas spre implinirea Scripturii, iar tot ceea ce se intampla nu fac altceva decat grabesc venirea Domnului. Daca in urma cu cateva zile citeam o stire care este de o mare insemnatate, (desi nu e ceva nou, chiar ne-am asteptat la asta), iata ca azi omenirea mai face un pas.
Acum cateva zile Papa declara la Istambul:
„Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei (...) este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe”, a asigurat Suveranul Pontif într-un mesaj citit în fața Patriarhului Ecumenic al Constatinopolului, Bartolomeu I, după ce au participat împreună la o liturghie.
„Biserică Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata că să cautăm împreună modalitățile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condițiile actuale.”
 Cu alte cuvinte: O SINGURA RELIGIE!
Si cum Biblia este singurul Cuvant care se implineste, astazi mai citeam una:

ADIO PIN SI BANCOMATE! Cum ne vom gestiona banii?

Carnetul de cecuri este mort si ingropat deja, iar cardurile de credit, codul PIN si bancomatele pe care le cauti cu disperare cand ramai fara lichiditati sunt si ele pe punctul de a iesi din peisaj. Si nu sunt singurele care vor fi desfiintate sau modificate de schimbarile tehnologice.
Probleme ca pierderea codului PIN sau gasirea unui bancomat in zona vor fi pur si simplu date uitarii, in cel mai scurt timp, sustin specialistii.

"Suntem intr-un punct in care rapiditatea cu care se dezvolta noile tehnologii a ajuns deja sa ne sperie. Schimbarea modului in care ne vom administra conturile bancare se va petrece mai repede decat ne inchipuim, cam in cinci ani", considera Gi Fernando, fondatorul Free Formers, intr-un interviu acordat CNN.

O serie de elemente traditionale pe care le folosim in prezent pentru a achita diverse servicii si produse vor disparea sau vor suferi mutatii rapide pentru a tine pasul cu tehnologia.

Codurile PIN si cititoarele de carduri sunt primele amenintate de invazia noii tehnologii. Datele de identificare incluse in baza de date a noilor dispozitive vor inlocui codurile de siguranta din prezent, considera Fernando.
Printre caracteristicile noilor tehnologii se numara recunoasterea amprentei, scanarea retinei, mascarea dispozitivelor in accesorii sau in lentilele de contact. Iar viitorul este aici deja.

"Se constata o folosire tot mai intensa a datelor biometrice. Amprentarea si scanarea retinei vor tine in curand loc de semnatura", afirma Steven Lewis, analist in cadrul companiei Ernst&Young.

Ma intreb ce va urma....?
Timpul este aproape, vegheati si fiti gata!

Viata-i ca un tren....

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
   Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
   Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
   Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

   Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
   Si în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
   Arzători de nerabdare înainte tot privim,
   Să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

   Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
   Noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
   Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
   Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

   Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
   Ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
   Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
   Sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

Cauta de-L intalneste!

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.
Isaia 55:6 
In fiecare om  putem spune ca exista dorinta aceasta se a-L cauta pe Dumnezeu intr-un fel sau altul, insa nu toti Il gasesc. 
Nu Il gasesc nu pentru ca nu Dumnezeu nu se lasa gasit, ci pentru ca  nu Il cauta unde trebuie.
In preajma anumitor sarbatori, vad mii de oameni care merg sa-L caute pe Dumnezeu, unii se tarasc pe coate si genunchi, in speranta ca Dumnezeu le va vedea sacrificiul si le va ierta pacatul. Altii Il cauta pe Dumnezeu in carti, in scrieri, in stiinta, insa dupa ani de cautari vin si declara, "exista o forta, dar nu exista Dumnezeu". Altii aleg sa plece departe in cautarea Lui, iar altii Il cauta doar cand dau de necaz si nu mai gasesc ajutor la nimeni. Cand prietenii le intorc spatele, cand ajung in situatii disperate atunci Il cauta, insa din pacate nu toti Il cauta acolo unde trebuie.
Pe Dumnezeu il poti gasi daca ai vointa.El nu sta inchis intr-un palat unde trebuie sa faci anticamera pana vei fi primit, iar la El nu se ajunge prin intermediari. El nu se gaseste nici intr-o particula asa cum s-au straduit unii oameni sa construiasca un accelerator de particule, doar, doar L-or gasi pe Dumnezeu.
El este chiar langa Tine! Este la usa inimii tale, asteapta sa-I deschizi usa ca sa-ti poata sopti cat te iubeste.
Ai pret in ochii  Lui si esti o valoare. Daca oamenii te-au respins, El nu te va respinge niciodata. El vrea sa fie Pastorul tau si cu El nu vei duce lipsa de nimic, si stii de ce....? Din pricina Numelui Sau! 
El este Pastorul nostru si reputatia Lui este in joc, iar El nu poate gresi niciodata.
I S-a marit faima prin implinirea promisiunilor Sale.(Ps. 138:1-3)
Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor.
Mă închin în Templul Tău cel sfânt şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.
În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
Cuvantul Lui ramane in picioare intotdeauna, pentru ca el Isi tine Cuvantul!
Insa daca vrei sa ai parte de bunatatea si crediciosia Lui, trebuie sa-L gasesti, trebuie sa-L intalnesti personal pentru ca relatia este doar intre Tine si El si promisiunile Lui sunt pentru tine.
Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.
Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
Ps.9: 9-10
 Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.
 

Hrana ta zilnica!

4 DECEMBRIE
Marcu 6.14-29

Pentru o conştiinţă rea, totul devine subiect de teamă (Proverbe 28.1). Atunci când Irod, cel care poruncise decapitarea lui Ioan Botezătorul, aude despre Isus, se îngrozeşte la gândul că profetul ar fi putut învia, căci aceasta ar fi însemnat că însuşi Dumnezeu a luat în mână cauza victimei Sale. Din aceleaşi motive, oamenii vor fi cuprinşi de spaimă când Isus crucificat va apărea pe norii cerului (Apocalipsa 6.2,15-17; vezi şi Apocalipsa 11.10,11).
Dar ce fericită este partea lui Ioan, a celui mai mare dintre profeţi, şi ce contrast faţă de soarta nenorocitului ucigaş! Acesta este mai degrabă laş, decât crud ca tatăl său, Irod cel mare. Slab de caracter, dominat de patimi, „el stătea pe gânduri" (lit. „făcea multe") (v. 20) după ce îl auzise pe Ioan, cu excepţia de a-şi pune viaţa în acord cu voia lui Dumnezeu. A face o mulţime de lucruri, chiar lucruri bune, nu este suficient pentru a-I fi Lui pe plac. Soseşte însă „o zi potrivită" (v. 21), da, potrivită pentru Satan şi pentru cele două femei de care el se va folosi. Un banchet, seducţia unui dans, o promisiune nesocotită, respectată din orgoliu ... nici nu era nevoie de mai mult pentru a comite o crimă dezgustătoare, plata unor chinuri ale sufletului mult prea îngrozitoare.

3 decembrie 2014

Hrana ta zilnica!

3 DECEMBRIE
Marcu 6.1-13

Pentru locuitorii Nazaretului, Isus era „tâmplarul". Timp de treizeci de ani, El îşi ascunsese gloria sub condiţia smerită a unui meşteşugar de provincie; o asemenea înjosire este de neconceput pentru omul firesc, obişnuit să judece după aparenţe.
Dacă era dificil pentru mărturia Domnului să fie primită „în patria Lui şi între rudele Lui şi în casa Lui" (v. 4), cu cât mai greu este pentru mărturia noastră să fie primită în locul unde suntem cunoscuţi ... cu toate defectele şi cu tot trecutul nostru trist! 
Dar tot în acelaşi loc, şi roadele unei vieţi noi vor fi cu atât mai evidente şi vor constitui cea mai puternică vorbire (Filipeni 2.15).
Aleşi în cap. 3.13-19, cei doisprezece sunt acum trimişi să predice pocăinţa. Domnul îi îndeamnă să nu ia nimic pentru drum. Viaţa lor trebuie să fie o viaţă de credinţă. Clipă de clipă, ei vor primi ceea ce le va fi necesar atât pentru slujbă, cât şi pentru nevoile lor personale. Strângerea de provizii i-ar fi privat de bogate experienţe şi i-ar fi făcut să piardă din vedere legătura care-i unea cu învăţătorul absent, în ce priveşte sandalele, aici acestea sunt obligatorii: ele sugerează ceea ce Efeseni 6.15 numeşte „pregătirea Evangheliei păcii". Orice credincios trebuie să-şi aranjeze («orneze») mersul în aşa fel încât să confirme mesajul de har al cărui purtător este (comp. cu Romani 10.15).

2 decembrie 2014

Hrana ta zilnica!

2 DECEMBRIE
Marcu 5.21-43

Un fruntaş al sinagogii, pe nume Iair, L-a chemat pe Domnul Isus să-i vindece fiica. Însă în timp ce învăţătorul Se află pe drum, o femeie, căreia niciun medic nu-i putuse da ajutor, urmează să-şi recapete în taină puterea.
Drag prieten care ai căutat poate în diverse locuri un remediu pentru mizeria ta morală, Isus trece încă şi astăzi pe lângă tine. Procedează şi tu precum această femeie: apucă marginea hainei Lui!
Femeia ştie că este salvată, de asemenea şi Domnul ştie, dar este nevoie ca toţi să audă şi de aceea Domnul Isus vrea s-o determine să-şi învingă timiditatea, să se facă cunoscută, mărturisind public „tot adevărul". În felul acesta, ea va primi, ca răspuns la credinţa ei, un cuvânt de har infinit mai minunat decât simpla vindecare: „Fică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace" (v. 34).
În tot acest timp, casa lui Iair răsuna de vaiete şi de strigăte de disperare (dar nu dintr-o profundă sinceritate vezi v. 40). Cu un cuvânt, Isus îl mângâie însă pe bietul tată (v. 36), îndreptând spre Dumnezeu gândurile acestui om... şi totodată pe ale noastre: „Nu te teme; crede numai". Apoi, printr-un alt cuvânt, atât de mişcător încât Duhul ni l-a transmis în însăşi limba folosită de Mântuitorul (ebr. „Talita cumi"), El învie fetiţa

1 decembrie 2014

Hai sa ii aducem acasa pe romani!

Din ce in ce mai multa lume se alatura acestei initiative
"INTOARCE-TE ROMANE!"
Sustinsi eu aceasta initiativa.
 Avem atatia romani cu mari capacitati
intelectuale plecati peste hotare, medici, specialisti in IT, muncitori
specializati  in diferite meserii, oamenii inteligenti care fac munca peste hotare, pe bani poate mai  putini. Romanii sunt oameni harnici, inventivi si talentati.
Sunt convinsa ca daca ne-am unii toate fortele, cu oamenii muncitorii si inteligenti pe care ii are
Romania, atat aici cat si peste hotare, Romania ar fi altfel. 
De foarte mult timp egoismul a inceput sa ne caracterizeze, insa e vremeasa devenim altruisti, sa invatam ca fericirea nu consta doar daca noi suntem fericiti, adevarata fericire este sa facem si pe altii fericiti.
De prea multe ori ne-a preocupat rasunsul la aceasta intrebare: "sunt eu fericit?"
Cred ca preocuparea noastra trebuie sa fie: "pe cati am reusit sa-i fac fericiti?"
Impreuna mana cu mana, putem fi fericiti!

Romania, tara care este sub protectia lui Dumnezeu!

Cand vorbim de ziua nationala a Romaniei, ne aducem aminte de  de Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.
Desi intre anii 1866-1947 aceasta zi a fost sarbatorita in 10 Mai, dupa venirea comunistilor s-a schimbat data in 23 August, si cu siguranta va amintiti acele mari defilari, iar dupa 1989 cand comunismul a fost inlaturat, s-a dat o lege care a fost promulgata de presedintele in exercitiu, la aceea vreme, Ion Iliescu, si s-a stabilit 1 Decembrie.
Luptele de pe scena politica de la caderea comunismului timp de 25 de ani, au facut ca aceasta zi sa fie lipsita de continut si interesc. Clasa politica in loc sa uneasca, a dezbinat, insa iata ca dupa 25 de ani putem spune ca Dumnezeu si-a intors fata spre Romania.
Ceea ce se intampla astazi in tara noastra este un semn care arata clar ca Dumnezeu asculta rugaciunile si Dumnezeu lucreaza in Romania.
Este pentru prima oara cand in fruntea tarii a fost ales un "altfel" de presedinte
Daca s-au facut calcule, pronosticuri, iata ca rezultatul supranatural a rasturnat toate planurile facute.Daca ne-am obisnuit sa avem un lider care sa evite cuvantul Dumnezeu, iata ca presedintele actual, intr-un mesaj adresat natiunii, intr-o circumstanta nefericita cu acel accident aviatic, spunea ca se va ruga pentru familiile indoliate si indeamna poporul sa faca la fel.
Un presedinte care isi declara credinta in Dumnezeu, un presedinte care cunoaste ce inseamna sa-ti pleci genunchii in fata Creatorului, un presedinte care da dovada de un calm extraordinar si mult bun simt, eu cred ca toate acestea sunt binecuvantari pe care tara noastra le-a primit.
Cred ca in mod deosebit avem un motiv in plus pentru ce sa plecam genunchii astazi.
Romania este o tara binecuvantata!
Dumnezeu ne-a ferit urechile de zanganitul armelor, ne-a ferit de  cutremure si calamitati mari, ne-a ferit de prigoana, ne-a ferit de foamete. Anul acesta a dat rod pamantul asa cum nu a mai dat in ultimii 50 de ani, cu toate ca se anunta seceta mare, iata ca Dumnezeu ne-a binecuvantat.
Uitati-va la granitele tarii prin ce nenorociri trec, Ucraina, Italia, uitati-va la tarile musulmane, uitati-va in Africa, uitati-va mai in toate tarile ce se intampla, apar noi si noi focare de ebola, ciuma, foamete, malarie, etc.
Romania  pana acum a fost sub protectia lui Dumnezeu.
Romania este o tara binecuvantata si trebuie sa stim ca Dumnezeu poate face lucruri si mai mari, daca tara aceasta va cauta pe Domnul.
Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
Avem nevoie acum, mai mult ca niciodata sa strigam catre Domnul.Tara noastra are nevoie de Dumnezeu. Are nevoie si de o trezire spirituala. Asa cum s-a trezit tara inainte de alegeri si au ales un presedinte, tot asa are nevoie si acum sa aleaga nu un presedinte cu un mandat sau doua, ci un Conducator pentru viata intreaga. Un Conducator care ne poate aduce pace, bunastare, viata fericita si binecuvantare.
Suntem datori sa ne rugam pentru tara, pentru ca fericirea ei atarna de rugaciunile noastre.
Cand Nebucadnetar a dus poporul in robie din Ierusalim la Babilon, Ieremia trimis de Domnul cu un cuvant, duce o scrisoare catre acesti prinsi de razboi, in care Dumnezeu le cere sa se roage pentru cetatea in care i-a dus in robie.
Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!
Noi nu suntem robi in tara noastra, suntem acasa, de-aceea avem datoria mai mare sa ne rugam pentru că fericirea noastra atarna fericirea ei!
 

Hrana ta zilnica!

1 DECEMBRIE
Marcu 5.1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stăpânit în întregime de demoni, care-1 fac furios şi de neîm-blânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi... în zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-1 cu lanţuri... Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvilească pornirile firii omeneşti!
Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.
Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor.
 Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat" (v. 18).
Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El.
 Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).

30 noiembrie 2014

Hrana ta zilnica!

30 NOIEMBRIE
Marcu 4.26-41

Parabola din v. 26-29 (a seminţei) şi cea la care aceasta îşi găseşte corespondent în Matei (parabola neghinei de pe câmp: Matei 13) prezintă deosebiri apreciabile în ce priveşte unghiul din care ne transmit învăţătura. Aici este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce în Matei intervine şi vrăjmaşul, profitând de neglijenţa oamenilor care dormeau. în capitolul nostru, la v. 27, marele Semănător pare şi El să doarmă, însă, în realitate, zi şi noapte, nevăzut, veghează asupra seminţei Sale preţioase şi o înconjoară cu toată grija de care ea are nevoie pentru a creşte până la seceriş. Dragi prieteni creştini, uneori ni se poate părea că Domnul este indiferent, că nu ascultă rugăciunile noastre, că lucrarea Sa este abandonată. Dar să ridicăm ochii, aşa cum îi invită Isus pe ucenici să facă prin credinţă. Câmpurile sunt deja albe pentru seceriş (Ioan 4.35)!
Pentru a trece pe malul celălalt, ceea ce corespunde cu traversarea primejdioasă a lumii, ucenicii nu sunt singuri, împreună cu ei, în corabie, L-au luat pe Domnul, „aşa cum era" (v. 36). 
Câte persoane nu-şi fac despre Isus propria lor imagine falsă şi văzută de departe?
- „Cine este Acesta?", întreabă ucenicii (v. 41).
 - Acela care a adunat vântul în pumnii Săi, care a legat apele într-o manta (Proverbe 30.4)!