Versetul zilei

11 octombrie 2014

Intrebari finale !



Hrana ta zilnica!

11 OCTOMBRIE
Ieremia 31.27-40

Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile", spune el, când Domnul „va restabili" casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt" de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege.
 Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită 
(v. 33; 2 Corinteni 3.3). 
Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!
„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor..." (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.
Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor" (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ" s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

10 octombrie 2014

Când TU ești cu mine!



Aceasta este rugaciunea mea...!

Citesc Psalmul 84 si citind doar primul verset m-au napadit o sumedenie de intrebari.
Primele doua versete spun asa:
Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!
 
Ma intreb, cati mai putem spune astazi cu toata sinceritatea acest lucru ?
 
Cat de placute gasim locasurile in care mergem sa ne inchinam?
Nu cumva, nu mai gasim placerea in partasiile cu fratii? 
Nu cumva mergem acolo si in loc de a veni acasa intariti si incurajati pentru inca cateva zile in care trebuie sa avem biruinta asupra celui rau, venim mai goi si cu sufletul mai sarac decat am plecat, si asta doar datorita simtului critic si nemultumitor pe care il avem de multe ori?  
Sufletele noastre mai suspina, mai tanjesc atunci cand din motive obiective nu putem ajunge la Casa Domnului, fie ca este o seara de rugaciune, fie ca este doar un serviciu divin peste saptamana? 
Nu cumva constiinta noastra nu mai da nici macar un semnal de alarma atunci cand, chiar ne invocam noua insine un motiv pentru a nu merge? 

 Cat de placute sunt locasurile Tale...! Aceasta afirmatie o pot face doar cei care sunt atasati de Dumnezeu si gasesc placere in apropierea de El. Daca in viata de zi trupul are nevoie de apa si hrana care ajuta la mentinerea vietii noastre, tot asa si sufletul nostru are nevoie de ceea ce este vital pentru a ne mentine  viata spirituala. 
Ori ce este vital pentru suflet? Cuvantul spune:
Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată" (Ioan 6:35) 
" Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:37-38)
Oricat de bine ne hranim azi, maine iarasi ne este foame, insa atunci cand am gustat din Dumnezeu, sufletul nostru Il cauta cu ardoare pe Cel care ne-a dat aceasta hrana si aceasta apa vie. Doar El ne poate satisface pe deplin.
Exista insa un surogat care incearca sa anhileze aceasta dorinta a multor crestini in ziua de astazi. Goana dupa lucrurile pamantesti dar trecatoare, placerile care sunt doar de o clipa si banii vor  incearca sa impiedice dorinta si nevoia sufletului, de-aceea trebuie sa ne rugam ca El sa  puna in noi aceasta dorinta dupa El, sa lase o sete arzatoare a sufletului nostru dupa Cuvantul Lui, dupa prezenta Lui.
Cartea Proverbe are un indemn minunat si o rugaciune de-altfel:
"...nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu"

Citind in continuare Psalmul 84 ajung la vers.8  dupa care scrie...oprire.
 Insa inainte de aceasta oprire scrie asa:
Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! 
Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!  
 
Aceasta este rugaciunea mea....!

Ce-ai simtit ultima data? Bucurie sau rusine?

Zilele trecute am fost binecuvantata in zorii zilei cu Psalmul  34, printr-un sms.
 Fiind o zi mai linistita la birou pentru ca este vineri, am dat iarasi de acest verset din Ps.34,
Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine!
Cand privim spre Domnul si stam inaintea Lui ce simtim?
Astazi de dimineata de exemplu, cand am ingenuncheat inaintea Lui, ce am simtit?
Ne-am bucurat noi oare ca avem din nou ocazia sa-I putem spune cat de mult Il iubim?
Am simtit fiorul acela pe care-l simtim oridecate ori stam in prezenta Lui si ne atinge prin Duhul Sau?
Sau...nu cumva ni s-a umplut fata de rusine cand am stat inaintea Lui din cauza pacatelor pe care le-am facut in ascuns?
Ca si urmasi ai lui Hristos trebuie sa ne insoteasca aceasta marturie:
Când îmi întorc privirile spre El, ma luminez de bucurie, şi nu mi se umple faţa de ruşine!
 Doamne ajuta-ne!

Lauda sau barfa?

Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
Efeseni 5:19 
Vreau sa ne facem o cercetare noi insine.
Cand am vorbit ultima oara cu un frate sau o sora in credinta, care a fost subiectul nostru de discutie?
A fost ceva care ne-a zidit, ne-am incurajat unii pe ceilalti sau am vorbit despre sora "X", nu cumva am vorbit de  fratele "Y"?
Orice discuție despre o a treia persoană, care nu este de față se numește  "BÂRFĂ"!
Doamne pune in gura mea doar laudele Tale !

Hrana ta zilnica!

10 OCTOMBRIE
Ieremia 31.15-26

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, care-şi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău" (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-1 ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-1 să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită. Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Ii place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut” (sau: un copil al desfătărilor; v. 20).
Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat" (v. 25).

9 octombrie 2014

ADIO, ROMANIA!

 Nu stiu cati oare nu am trait umilinta in fata unui ghiseu?
Nu stiu cati dintre noi nu am fost tratati intr-un spital intrebandu-ne de mii de ori, oare pentru ce platim CAS-ul si unde ne sunt banii? 
Sa ajungi internat in regim de urgenta in spital, sa ti se spuna ca trebuie sa iti cumperi pana si fasa medicala, nemaivorbind de celelalte medicamente, iar pana nu-ti inghesui mana in buzunarul doctorului, asistentei si nu in ultimul rand "a portarului", nu poti sta de vorba cu nimeni si nu esti bagat in seama de nimeni.
NU stiu cati dintre voi aveti copii inca in invatatmantul romanesc...?
Stiti cati bani se cer zilnic pentru tot felul de manuale si culegeri, invocand ca cele primite de la inspectorat sunt depasite.Cati bani se cer pentru tot felul de fonduri (mai nou prin intermediari), iar daca nu te supui, copilul suporta consecintele?
Dar am sa ma opresc aici pentru ca urmeaza o scrisoare, care este o strigare nu doar a unui tanar, ci a mii si mii de cetateni ai Romaniei satui de birocratia interminabila, satui de platit biruri nenumarate, dezamagiti de sistemul corupt, mincinos si hot, satui de umilinta prin care zilnic trebuie sa treaca, satui de toate.....
Iata ca un glas din miile de glasuri, decide sa-si incheie afacerile in tara noastra draga "ROMANIA" si sa plece. 

Scrisoare catre ROMANIA!

"Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţara minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd minţile. Acum, la sfârşit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată. Nu ştiu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut alături de ţine şi nu mi-am imaginat cum aş putea există în afară ta. Cele mai frumoase momente din viaţă le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune şi rele, e aşa datorită ţie. Dar şi cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.
Când eram la şcoală ţi-am adus primele jigniri. Am pus la îndoială calitatea dascălilor tăi. Am trecut cu 10 la Română născocind citate din Tudor Vianu şi alţii şi niciunul din ei nu a avut tupeul să spună că sunt inventate, de teamă să nu se facă de ruşine că nu l-au citit niciodată. Le-am spus eu. Am avut curajul să îi spun profesoarei de chimie că e psihopată şi să îmi susţin cauza în faţa inspectoratului. În facultate le-am spus profesorilor că eu nu am venit la facultatea de Microsoft şi Oracle şi că nu voi fi părtaş la şmenurile lor. Ai încercat să mă scoţi din sistem pe toate căile şi să mă pui jos cu alţi învinşi dar am reuşit de fiecare data să rezist. Şi nu te înţelegeam de ce erai atât de înverşunată împotrivă unui tânăr ce doreşte să fie mai bun pentru a produce pentru tine.

Mai ţii minte când eram student şi mi-am făcut prima firmă? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cu încerc să calculez TVA-ul. În două săptămâni mi-ai trimis Gardă Financiară care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinţi, rude, eşti tânăr.

Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine şi să cumpăr cu muncă mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera că parte din tine şi unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ţii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greşite planurile şi că un sfert din teren e în şosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţă în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.

Ştii tu oare că mi-am petrecut peste 5000 de ore conducând? Ştii tu că era să mor într-un accident? Şi toate pentru că nu poţi construi drumuri şi căi ferate, ştii doar să le desenezi ca un retardat pe şerveţele.

Am muncit cu bucuria şi energia pe care numai tinereţea ţi-o dau, şi pentru că am avut cap şi mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajaţi în anii ăştia. Şi din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ţi-am pus lunar pe masă o parte frumuşică. I-ai luat de fiecare data fără măcar să zâmbeşti. Şi dacă am fost strâmtorat şi nu i-am avut mi i-ai luat tu singură din buzunar. Şi dacă nu îi aveam ţi-ai trimis recuperatorii să îi scoată de la mine cu bătaia.

Hmm, mi-aduc aminte de câte ori am pus tot ce aveam gaj să construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, şi totul a fost la un pas să se năruiască pentru că o hârtie zăcea sub salamul cuiva la un ghişeu.

Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii că atunci când sunt furnizori să nu livreze, că atunci când sunt clienţi să nu plătească, că atunci când le împrumuţi bani să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.

Şi pentru că vorbim de oameni, te-ai schimbat, să ştii. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Şi ai devenit barbară, în sensul istoric al cuvântului. Fiii tăi ştiu mai puţină carte dar fură mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă până le crapă burţile şi sunt într-un permanent război. Ai distrus mediul sănătos în care familia, izvorul normalităţii, moralităţii şi evoluţiei, putea să se nască şi să crească. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii să tragă pe linie moartă o mutaţie genetică nereuşită, un experiment social ratat.

Ştii ce, dacă mă gândesc mai bine, it's you. Tot ce ţi-am cerut a fost să mă laşi să muncesc şi aş fi împărţit cu ţine roadele cu bucurie. Sunt tânăr, inteligent, doritor să muncesc, şi unde îmi pun mintea şi mâinile rămâne ceva în urmă. Tu eşti cea care m-ai transformat într-un etern meşter Manole. Şi că să nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit în temelii multe din cele ce îmi erau dragi. Şi când politicienii tăi se lăuda că edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun că în el sunt închise suflete şi sacrificii ale unor fraieri că mine.

Cred că vei muri bătrână şi singură. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor plecă, iar cei care doar te-au folosit se vor mută la altă când nu vei mai putea să le oferi nimic. Şi mai cred că îţi meriţi soarta".

FRUMOASA DRAGOSTE DINTAI!


Botez la Elim Timisoara!

Anul acesta in luna mai, Biserica Elim s-a marit cu aproximativ 65 de membri si ne-am bucurat foarte mult.
  Iata ca la doar cinci luni, din nou ne bucuram ca alte suflete isi predau viata in mana Domnului.
Pe 19 octombrie va avea loc un nou botez Nou Testamental.
Alti frati si alte surori vor imbraca haine albe.
Inca de acum biserica se pregateste de sarbatoare prin rugaciune si post si Domnul sa lucreze la cat mai multe inimi. El sa deschida inimile inchise a celorlalti membri din familiile candidatiilor, dar si din familiile noastre. Dumnezeu sa lucreze in viata lor si intr-o zi sa poata imbraca si ei aceste haine albe.
Serviciul de inchinare  va incepe la ora 08.30 dimineata, iar actul botezului va incepe la 09.30.
Serviciul va fi transmis live pe http://www.elim.ro/

Hrana ta zilnica!

9 OCTOMBRIE
Ieremia 31.1-14

Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu într-un mod atât de emoţionant cum o fac v. 1-14. 
Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi S-a arătat de departe" (v. 3). 
Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.
La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu Tu eşti călăuza tinereţii Mele!", Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel" (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „1-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el" (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.
Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 7-14), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.

8 octombrie 2014

Pastori din Ucraina la Biserica Penticostala Elim!

Daca doriti sa simtiti pulsul crestinilor din UCRAINA, duminica, 12.10 vor fi prezenti un grup de pastori din Ucraina. Ei vor prezenta situatia crestinilor din aceasta tara pentru care va indemn sa va rugati.
Dumnezeu sa-i insoteasca in calatoria lor ca ei sa ajunga cu bine in mijlocul nostru si sa-i binecuvinteze!

Caut biserica!

O intrebare pentru care v-as fi recunoscatoare.
Ma intereseaza o biserica penticostala, baptista sau Crestini dupa Evanghelie, bineinteles in lb.romana, in apropiere de Graben-Neudorf, Germania.
Daca aveti detalii, astept un raspuns si va multumesc.

Cerceteaza-te si asteapta!

Citisem de dimineata acest capitol minunat.
Niciodata nu am fost in aceasta ipostaza ca poporul Israel descris in acest capitol, niciunul din noi, chiar daca uneori am cunoscut si noi suferinta, insa suferinta noastra, a mea personal, nu se poate compara cu suferinta  si apasarea care a fost pusa asupra acestui popor, dar cu toate acestea acest popor traieste cu speranta ca intr-o zi Dumnezeu se va indura de ei si-i va restaura.
Mi-am amintit de unul din versetele care descrie, cum este sa cazi in mainile Celui Viu. (Evrei 10:31)
Multi dintre noi nu realizam ce inseamna acest lucru, "grozav lucru....", spune Cuvantul.
Cand sfidam atentionarile lui Dumnezeu, cand ignoram chemarea pe care ne-o face, si bineinteles facand acest lucru, automat aceasta duce la o viata traita in pacat si  fara frica de El, atunci Dumnezeu se manie si ne atinge cu nuiaua Lui.Poate ca nu azi, poate ca nu maine, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu indelung rabdator, dar vine o zi cand de dragul nostru trebuie sa se atinga de noi.
De la vers 1 la 16, Ieremia descrie toate suferintele poporului, insa cred ca vers. 17 ar fi enorm  de dureros daca l-am simti pe propria piele,
 "mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea".
Sa nu ai pace si sa nu gasesti fericire...? 
Oh...cred ca este ingrozitor, si multi oameni din ziua de azi, oameni cu renume, cu vaza, cu bani, traiesc aceasta apasare asupra lor, neavand pace si nefiind fericiti. Atunci cand omul se adanceste tot mai mult in pacat, nici macar rugaciunile nu-i mai sunt ascultate.
 Poate ca sunt diferite cauze in  rugaciunile noastre pe care am obosit sa le mai aducem inaintea Domnului, pentru ca raspunsul nu vine.
Nu avem de facut decat un singur lucru, ne punem si ne cercetam cu de-amanuntul viata, umblarea si trairea noastra si daca sunt lucruri care nu sunt dupa Voia lui Dumnezeu, cerem puterea de a ne corecta de ele, strigam catre Domnul din groapa in care suntem iar mai apoi  nadajduim ca bunatatea si indurarea Lui nu a ajuns la capat ci se innoieste si pentru noi in fiecare zi, pentru ca Domnul este bun cu cei care-L cauta din toata inima.
Punandu-ne credinta si nadejdea in aceasta promisiune: "căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare", vom astepta in tacere raspunsul Domnului, pentru ca el va veni, daca pedeapsa Lui si-a atins scopul. Ori scopul Lui nu este de a ne vedea suferind, asa cum multi cred ca Dumnezeu este un "sadic" facandu-i placere sa ne vada suferind, oh nu...nici gand, scopul Lui este de a ne vedea salvati, chiar daca asta implica sa trecem prin suferinta. Nici medicamentele nu sunt dulci, dar ne fac bine.
 
Iata cum descrie Ieremia suferinta poporului: 
  Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină. Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua. Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele. Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările. Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns. Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit. Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.   În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui. Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat,ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
  Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
 Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări, când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,  când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
  Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
  De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.   Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă. Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.   Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare. Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră. De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.”
Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.  Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz, până ce Domnul va privi din cer şi va vedea.  Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele. Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre. Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine. Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: „Sunt pierdut!”
  Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.  Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
  În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!”   Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!   Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea. Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,  cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
  Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor! Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”

 
 

Hrana ta zilnica!

8 OCTOMBRIE
Ieremia 30.1-24

Domnul îl invită pe Ieremia să consemneze toate cuvintele Sale într-o carte, astfel ca generaţiile care vor urma să se poată referi la ea. Acesta este încă şi privilegiul nostru: noi nu mai avem în mijlocul nostru nici profeţi, nici apostoli care să ne înveţe, dar Dumnezeu S-a îngrijit să ne păstreze Cuvântul Său scris, singurul izvor de adevăr pentru sufletele noastre.
Tot prin Scripturi, Israel va primi în mijlocul necazului său celui mare mângâieri şi promisiuni.
În v. 11 strălucesc în acelaşi timp sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu: „Nu te voi socoti nicidecum vinovat" (sau: „Nu te voi lăsa cu totul nepedepsit") - zice Domnul. Dumnezeul sfânt nu poate trece cu vederea cu niciun chip răul, ci El însuşi trebuie să-i pedepsească pe ai Săi. Fiind însă totodată şi Dumnezeul dragostei, El aplică „cu măsură” (lit. „cu judecată") corecţia şi nu dă nicio lovitură în plus dacă nu este necesar (vezi şi cap. 10.24; 46.28).
Versetele 18 şi 19 din cap. 31 ne vor arăta efectele acestei corecţii salvatoare (1 Corinteni 11.32); în acelaşi timp, citind v. 18-22, simţim cât Se bucură Dumnezeu la gândul că va vindeca şi va restaura poporul Său. „Cine este cel care îşi predă (sau: îşi pune garanţie) inima?", întreabă Domnul (v. 21).
 Cât despre noi, suntem cumva creştini din conformism, ori din obicei?
 Sau dintre aceia care ne-am angajat cu adevărat inima pentru Domnul?

7 octombrie 2014

Hrana ta zilnica!

7 OCTOMBRIE
Ieremia 29.15-32

Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună" (v. 23).
 În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi" cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru a-1 stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar într-una din scrisorile lui, acest om nu s-a sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Insă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?" (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.
De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi să-i denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate... (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4).
 Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun!
 (Ioan 10.4,5)
Atunci nu-1 vom putea confunda cu vreun alt glas.

6 octombrie 2014

Lasati in urma!


Iubitul meu Dumnezeu!

Tu eşti un Crin, eşti cer senin,
Eşti trandafir între spini,
Iubitul meu Dumnezeu

 Te vreau noapte, Te vreau şi zi,
Te vreau cu mine orice-ar fi,
Mereu eşti în gândul meu,
Dragostea Ta va dăinui,
Mă vei iubi in vesnicii
Şi mă vei răpi într-o zi!
 Din izvoare-mi face-armonii,
Din raze, fluturi mii şi mii,
Iubitul meu Dumnezeu
 
 Cântarea Ta o voi canta
 Pentru vecie şi inima mea
O va cânta...
Razele Te-asculta mereu,
Lumina mea, esti curcubeul meu,
Iubitul meu Dumnezeu!

Mi-am făcut palma căus...și-am privit la ea !

Iesind din biserica Elim din Viena, la standul de reviste am zarit  revista 
"APA VIETII", o publicatie periodica a bisericilor penticostale române din Austria. Am luat si eu una, insa fiind noapte, pe autocar la intoarcere nu am apucat sa citesc nimic.
Nu am apucat nici in zilele care au urmat, pentru ca am avut parte de cateva zile de foc si nu am avut timp, insa la finalul saptamanii trecute am reusit sa citesc in ea.
Citisem o marturie a unei tinere crestine, studenta in Cluj si prin ceea ce a scris ea, m-a incurajat tare mult.Obtinuse note foarte bune la examen si spera sa obtina bursa de merit, insa pe langa notele ei mai era nevoie sa depuna si fisa cu salariul mamei si al surorii ei proaspat angajate, dar si a tatalui pensionar.Bucuria era mare ca va putea contribui si ea cu bursa ei, numai ca afland plafonul sumei in care trebuia sa se incadreze, s-a intristat, depasea cu putin peste acest plafon si nu se putea incadra.Sfatuindu-se in casa cu parintii ei, care la aceea vreme nu erau crestini, acestia au sfatuit-o sa nu depuna toate fisele pentru a se putea incadra in acest plafon.
Avea de ales, nu depune toate fisele, obtine bursa, dar pentru asta trebuia sa minta  sau depune fisele, dar pierde bursa.
Dupa o lupta interioara si o consultatie cu pastorul bisericii, alege varianta a doua, cea a ADEVARULUI.
Constienta fiind ca nu are nici o sansa de a obtine bani, a inceput sa-si caute si ceva de lucru sa se poata intretine, insa in mintea ei erau mereu cuvintele pe care i le spusese pastorul ei, "noi suntem in causul palmelor Lui".
Bineinteles ca Dumnezeu rasplateste pe fiecare in parte si obtine bursa pentru ca, in urma cu numai cateva saptamani se marise acest plafon salarial si tanara s-a incadrat.

"Suntem în căușul palmelor SALE"
Din acel moment, acest gand mi-a ramas in minte mereu:
 "Sunt în căușul palmelor SALE"!
De-atatea ori suntem si noi in anumite situatii in care trebuie sa luam anumite decizii, si uneori suntem pusi in fata unor lucruri care cer compromis din partea noastra, si avem senzatia ca daca nu facem acest "mic compromis", suntem terminati. Insa cu Dumnezeu nu exista compromis.
In aceste situatii trebuie sa ne amintim, " noi suntem în căușul palmelor SALE"
  si nimic nu ne poate lua din palma Sa.
Cand suntem gasiti placuti inaintea Lui, El schimba legi, schimba vremi, opreste furtuni, despica ape, muta munti, face totul pentru noi, pentru ca suntem valorosi inaintea LUI. Suntem lumina ochilor LUI si cine se atinge de noi se atinge de lumina ochilor LUI (Zaharia 2:8)
Realizam noi oare, cat de importanti suntem pentru EL?
De dimineata citeam Psalmul 91 si atat de mult suntem incurajati prin acest psalm:
Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. 
Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.
O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
Nu trebuie sa ne temem de nimic, pentru ca suntem in causul palmelor Sale! 

Pentru a intelege cat mai bine, mi-am facut palma caus si am privit la ea....
este atat de bine...!


 

Hrana ta zilnica!

6 OCTOMBRIE
Ieremia 29.1-14

Ieremia a încredinţat la doi călători o scrisoare pentru cei din Babilon. Ea se adresa celor care fuseseră deja deportaţi, sub domnia anterioară, şi care aparţineau tuturor claselor sociale ale poporului. Tonul acestei scrisori este cu totul diferit de cel întrebuinţat de profet pe când se adresa poporului rămas în Ierusalim. Celor din Babilon le transmite din partea Domnului „gânduri de pace, şi nu de rău" (v. 11), mângâieri, încurajări şi promisiuni emoţionante.
Ca şi Israel la Babilon, creştinul este străin pe pământ. Cetăţenia lui este în ceruri (Filipeni 3.20) şi el aşteaptă împlinirea promisiunii care îl va introduce în adevărata sa Patrie. „Cuvântul cel bun" al lui Dumnezeu îi asigură „un viitor şi o speranţă" (v. 10,11). Cu toate acestea, Cuvântul nu-i fixează celui credincios o dată exactă, asemeni celor deportaţi, când această preafericită speranţă se va împlini. Domnul doreşte, în adevăr, ca noi să-L aşteptăm necontenit. 
Până atunci, până la fericitul moment al întoarcerii Lui, să ne amintim că avem o datorie şi faţă de oraşul sau satul în care ne aflăm (v. 7): să aducem pacea (comp. cu Matei 5.9), să ne gândim la adevăratul bine al sufletelor şi să ne rugăm pentru cei lângă care trăim.

5 octombrie 2014

Hrana ta zilnica!

5  Octombrie
Ieremia 28.1-17
Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe care-l iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El le-a spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. 
Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. In aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici
nu se îndârjeşte să-i convingă. Ii lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). 
Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).
Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 15-17; citiţi Deuteronom 18.20-22).